Dacă nu ești cuminte, nu te mai iubesc!

Te iubesc și atât! Pentru că asta îmi bucură ființa, dincolo de cele mai precise noțiuni despre a fi fericit. Orice altă variantă se transformă în troc și își găsește locul în economia sentimentelor. N-ai crede cât suntem de deprinși cu unitatea de schimb. Dă-mi tu, ca să îti dau și eu ție. Și lecția măsurii în dragoste o primim încă din frageda pruncie, imediat ce înțelegem că nu-i de șagă cu iubirea părintească. Nu-i, dom’le, gratuită. Nu costă musai bani, dar ceva, ceva, tot trebuie să dăm în schimbul ei. “Dacă nu ești cuminte, nu te mai iubesc!” Și iată primul contact cu frica de a pierde ceva la care ții atât de mult. Unde mai pui că este și singura lume pe care o cunoști. În acest moment, balanța sentimentelor mușcă din naivitatea și din perfecțiunea vieții tale. Tocmai te-ai căpătuit pentru totdeauna cu ideea că nimic nu e, așa, gratis. Ai mai înțeles și că a fi iubit are limite temporale.

Secundele nu mai trec în ritmul întregului și asta te învață că și dragostea se termină. Și uite așa, te străduiești să păstrezi iubirea părinților și, mai târziu, pe cea a prietenilor, pe cea a iubitei sau iubitului. Străduința devine un laimotiv pentru existența ta, deja supusă sutelor de încercări. Ce nu au înțeles, însă, părinții tăi, este faptul că ți-au însemnat în suflet trocul. Și te-au învațat atât de bine încât, doar puțin mai târziu, vor mușca din aceeași trufanda, Dacă nu îmi dați, înseamnă că nu mă iubiți. Răilor!”. Da, trufandalele astea sunt perfect echilibrate! Nu vreau să exagerez, sentimente adevărate există și în aceste povești, doar că ele sunt străbătute de prea multe schimburi care nu-s mereu avantajoase.

În viață, tindem să aplicăm multe din bagajul emoțional cu care plecăm de acasă. Și dacă-i casă de schimb pentru emoții și sentimente, nu-i a bună nici pentru tine și nici pentru cei ce urmează să îți populeze viața adultă. Astfel, adult fiind, te vei trezi dorindu-ți prieteni, dar vei nimeri doar în cercuri care nu oferă nimic gratis sau pe prea puțin. Iar dacă nu vei avea nimic interesant de oferit, vei rămâne tânjind ceva ce din start nu ți-e spre bine ori poate că vei fi totuși acceptat sau tolerat contra unui preț ce-ți va îndatora sufletul. Nu-i ăsta drumul bun. Este doar o prelungire a agoniei. În acest fel, valoarea timpului în viața ta o vei învăța doar atunci cănd vei pierde acea iubire care nu ți-a cerut niciodată nimic, pe care o știai, dar care nu te mulțumea prea tare, poate pentru că nu era suficient de potrivită pentru lumea în care te miști.

Ceea ce ieri era o șansă frumoasă, pentru a ieși din cercul plătitorilor pentru orice emoție, se va pierde și va căpata pentru totdeauna contururi dureroase de niciodată. Toate acestea se vor reinventa în simțiri interioare, în amintiri estompate de treceri de secunde peste ele. Îndoiala îți va măcina mereu fiecare mugur de sentiment curat, încredere nu vei avea în nimeni și noi sentimente, precum cel de invidie sau gelozie, te vor stăpâni până în abisalul hău al torturii de sine. Crezi că-i ușor să conviețuiești cu toate acestea? Poate că ești tentat să spui da, dar nu cred că nu-ți dorești să simți libertatea de a fi ușor în simțuri, curat în gânduri și limpede în trăiri.

De ce ai vrea să fii iubit întru constrângere, mereu îndoit și niciodată fericit în completul ființei tale? De ce ai vrea să fii plătit și răsplătit pentru iubirea ta, cu o iubire care îți este plată și nu dar? Poate că așa-i bine pentru tine și atunci sper să-mi ierți rândurile și întrebările. Iar dacă nu-i binele ce-l cauți, și-ai vrea să vezi cum este viața fără case de schimb pentru sentimente, ai putea să te oprești și să înțelegi ceva din prima iubire pe care ai cunoscut-o vreodată, fără să o conștientizezi, pentru că nu-i a minții cale, dar pe care o recunoști în fiecare gură de aer care îți inundă ființa, și-n tresărirea sufletului în fața unui zâmbet. Ea nu ți-a fost dată în barierele condiționării, nu-ți cere îndărăt și nici nu te obligă să o bagi în seamă. O ai! Simplu, definitiv și fără limite. Este spațiul tot, timpul întreg și mult mai mult de atât.

Resetează-ți sufletul, lasă-l să devină timpul și spațiul iubirii pentru viața ta, oferă. Atât! Oferă! Iubește fără să-ți fie, fără să știe, fără să ți se ceară și, mai ales, fără să aștepți răsplată. E greu să faci asta, dar când iubești așa, iubești cu Iubirea infinită a Creatorului a tot ceea ce este, ce-i parte a sufletului tău și nu cu iubirea a ceea ce vrei să primești înapoi, meandră a minții nesăturate. Și îți vei lua și tu, așa muritor și depășit de neștiut, stropul de viață sădit în suflet și-l vei înmulți în cei iubiți atât de simplu. Încearcă!

Monica Liche

www.catchy.ro