CALEA IUBIRII SAU CALEA FRICII ?

 Fiindca ne aflam la rascruce de drumuri si depinde doar de noi pe care dintre drumuri o vom apuca in continuare,este bine sa stim de ce universul ne-a indeptat spre aceasta rascruce si ce anume avem de schimbat cu adevarat in atitudinea noastra.

CALEA IUBIRII CALEA FRICII

Intreaga noastra viata este un vis. Noi traim într-o fantezie si tot ceea ce stim despre noi însine nu reprezinta altceva decât propriul nostru adevar. Adevarul nostru personal nu este si adevarul altor persoane, lucru valabil inclusiv pentru copiii sau pentru parintii nostri. Gânditi-va de pilda ce credeti dumneavoastra despre sine si ce crede mama dumneavoastra. Ea afirma ca va cunoaste foarte bine, dar de fapt nu are nici cea mai mica idee cine sunteti. Stiti foarte bine acest lucru. La fel, oricât de bine v-ati cunoaste mama, dumneavoastra nu aveti nici ceamai mica idee cine este ea de fapt. Ea are tot felul de fantezii interioare, pe care nu le-a împartasit niciodata, nimanui. Dumneavoastra nu aveti de unde sa stiti ce-i trece ei prin minte.

Daca va examinati viata si încercati sa va amintiti ce faceati la vârsta de 12 sau 13 ani, veti constata ca nu va puteti aduce aminte de mai mult de 5% din propria dumneavoastra viata. Evident, va veti aminti de lucrurile cele mai importante, cum ar fi numele pe care îl aveti, caci acesta este unul din lucrurile pe care l-ati repetat cel mai des. Sunt momente când uitati însa numele propriilor dumneavoastra copii, sau pe cel al prietenilor apropiati. Acest lucru se explica prin faptul ca viata este alcatuita din vise – un numar nesfârsit de vise care se schimba la infinit.

Visele au tendinta de a se dizolva, ceea ce explica de ce uitam atât de usor.Orice om are un vis personal al vietii, care difera complet de visul altor oameni. Noi visam în functie de convingerile pe care le avem si ne modificam visul în functie de felul în care judecam sau în care suntem victimizati. De aceea, visele unui om nu seamananiciodata cu visele altcuiva.

Într-o relatie, noi putem pretinde ca suntem la fel, ca gândim la fel, ca simtim la fel, ca visam la fel, dar acest lucru este absolut imposibil. Orice relatie este alcatuita din doi visatori care au vise diferite. Fiecare visator îsi viseaza visul în felul sau propriu. De aceea, este important sa acceptam diferentele care exista între doi visatori, sa ne respectam reciproc visele. Noi putem avea mii de relatii simultan, dar fiecare dintre ele se stabileste între doua persoane, si numai între doua. Eu am o relatie cu fiecare din prietenii mei, dar cu fiecare în parte, nu cu mai multi simultan.

Am o relatie cu fiecare din copiii mei, dar fiecare asemenea relatie este diferita de celelalte. În functie de felul în care viseaza doi oameni, ei creeaza directia acelui vis comun pe care îl numim relatie. Orice relatie pe care o avem – cu mama, cu tata, cu fratii, cu prietenii – este unica, întrucât noi visam astfel câte un mic vis comun cu fiecare din acestia. Orice relatie capata viata din cauza celor doi parteneri.

La fel cum corpul este alcatuit din celule, visele sunt alcatuite din emotii. Exista doua surse principale din care provin aceste emotii: una este teama si toate emotiile care se nasc din teama, iar cealalta este iubirea si toate emotiile care se nasc din iubire. Noi experimentam ambele tipuri de emotii, dar cele care predomina de regula sunt cele izvorâte din teama.

În lumea în care traim, relatiile normale se bazeaza într-o proportie de 95% pe teama si numai de 5% pe iubire. Evident, acest procent mediu variaza de la un om la altul, dar chiar daca teama nu depaseste 60%, iar iubirea 40%, tot putem spune ca avem de-a face cu o relatie bazata pe teama.

Pentru a întelege mai bine aceste emotii, vom descrie anumite caracteristici ale fricii si ale iubirii, pe care le-am numit “calea fricii” si “calea iubirii”. Cele doua cai sunt puncte de referinta pentru a întelege mai bine felul în care traim. Ele reprezinta delimitari facute pentru ca mintea logica sa înteleaga si sa poata controla deciziile pe care le luam.

Sa vedem asadar care sunt caracteristicile fricii si ale iubirii.

Iubirea nu presupune nici un fel de obligatii.

Teama este caracterizata în primul rând de obligatii.

Atunci când mergem pe calea fricii, facem tot ceea ce facem pentru ca trebuie sa facem acest lucru, si ne asteptam ca si ceilalti oameni sa faca anumite lucruri pentru ca trebuie sa le faca. Noi avem obligatii, iar atunci când avem posibilitatea, ne opunem lor. Cu cât le opunem mai multa rezistenta, cu atât mai mult suferim. Mai devreme sau mai târziu, noi încercam sa scapam de aceste obligatii. Pe de alta parte, iubirea nu opune nici un fel de rezistenta.

Atunci când iubim, noi facem tot ceea ce facem pentru ca dorim sa facem acest lucru. Orice actiune a noastra devine o placere; este ca un joc care ne amuza.

Iubirea nu are asteptari. Teama este plina de asteptari. Atunci când te temi, faci tot ceea ce faci pentru ca te astepti sa fii nevoit, dar te astepti ca si ceilalti sa faca acelasi lucru. Asa se explica de ce teama raneste atât de usor, în timp ce iubirea nu raneste pe nimeni. Noi avem asteptari, iar daca acestea nu se împlinesc, ne simtim raniti – nu ni se pare drept.

Îi condamnam pe cei din jur pentru ca nu ne-au împlinit asteptarile. Cine iubeste nu are asteptari. El face ceea ce face pentru ca doreste si nu este deranjat daca alti oameni nu doresc sa faca la fel, caci el nu interpreteaza faptele altora la modul personal. Întrucât nu se asteapta sa se întâmple ceva anume, daca lucrul respectiv nu se întâmpla nu se simte deranjat. Orice s-ar întâmpla, el nu sufera, caci tot ceea ce se întâmpla este în regula pentru el. Asa se explica de ce îndragostitilor viata li se pare în roz; ei nu se asteapta ca partenerii lor sa faca ceva anume si nu simt obligatii fata de acestia.

Iubirea este bazata pe respectul reciproc. Teama nu respecta pe nimeni, nici macar pe sine. Daca îmi pare rau pentru tine înseamna ca nu te respect, ca nu te las sa iei propriile tale decizii. Când eu iau deciziile în locul tau, înseamna în mod evident ca nu am încredere în tine. Lipsa respectului conduce automat la tentativa de a controla viata celuilalt.

În marea majoritate a cazurilor, atunci când le spunem copiilor nostri cum sa-si duca viata, noi facem acest lucru pentru ca nu îi respectam. Ne pare rau pentru ei si încercam sa facem în locul lor ceea ce ar trebui sa faca ei însisi. Daca nu ne respectam pe noi însine ne va parea rau pentru noi, ni se va parea ca nu suntem destul de buni ca sa reusim în aceasta lume. Cum ne-ar putea respecta altii în aceste conditii?

Atunci când spunem: “Bietul de mine, nu sunt suficient de puternic, nu sunt suficient de frumos, nu sunt suficient de inteligent, nu am cum sa reusesc”, înseamna ca nu avem nici un pic de respect pentru propria noastra fiinta. Autocompatimirea se naste din lipsa respectului de sine.

Iubirea este nemiloasa, ei nu-i pare rau pentru nimeni; în schimb, este plina de compasiune. Teama este foarte miloasa; celui care se teme îi pare rau pentru toti cei din jur. Lui îi pare rau de altii pentru ca nu îi respecta, pentru ca nu îi crede suficient de puternici pentru a reusi. Pe de alta parte, iubirea respecta pe toata lumea. Cine iubeste pe altcineva crede ca acesta poate reusi prin propriile sale forte. El crede ca acesta este suficient de puternic, de inteligent, de bun pentru a-si stabili propriile sale decizii. Nu se grabeste în nici un caz sa ia decizii în locul celuilalt. Evident, daca acesta din urma da gres, el îi întinde mâna, îl ajuta sa se ridice si îi spune: “Continua. Mai devreme sau mai târziu vei reusi, sunt convins de acest lucru”. Aceasta înseamna compasiune, care nu are nimic de-a face cu mila.

Compasiunea se naste din respectul reciproc si din iubire; mila se naste din teama si din lipsa de respect.

Iubirea este complet responsabila. Teama evita responsabilitatea, dar asta nu înseamna ca ea nu este responsabila pentru faptele ei. Încercarea de a evita responsabilitatea este una din cele mai mari greseli pecare le facem, caci orice actiune are anumite consecinte. Daca facem o anumita optiune, noi vom obtine un anumit rezultat sau o anumita reactie. Chiar daca nu luam nici o decizie, tot vom obtine un rezultat sau o reactie. Într-un fel sau altul, noi vom ajunge sa experimentam toate consecintele propriilor noastre actiuni si decizii. De aceea, oamenii sunt complet responsabili pentru actiunile lor, chiar daca nu doresc sa fie. Chiar si atunci când alti oameni încearca sa plateasca în locul nostru, tot vom ajunge sa platim si noi, dar atunci vom plati dublu. Când altcineva încearca sa fie responsabil în locul nostru, el nu face altceva decât sa amplifice drama.

Iubirea este întotdeauna amabila. Teama este întotdeauna lipsita de amabilitate. Ea ne umple de obligatii, de asteptari, ne învata sa nu îi respectam pe cei din jur, sa evitam asumarea responsabilitatii si sa ne para rau pentru altii. Cine s-ar putea simti bine în asemenea conditii? Tot ceea ce se petrece în jurul nostru ne agreseaza, ne înfurie, ne întristeaza, ne face sa ne simtim gelosi sau tradati.

Mânia nu este altceva decât o alta masca a fricii. La fel si tristetea, gelozia si celelalte emotii care se nasc din teama si care creeaza suferinta. Cine sufera de aceste boli nu poate fi amabil, nu poate decât cel mult sa pretinda ca este bun. Când nu esti fericit nu ai cum sa te simti bine, deci sa fii bun cu altii. În schimb, atunci când te afli pe calea iubirii nu ai obligatii sau asteptari, nu-ti pare rau pentru tine sau pentru partenerul tau, totul îti merge bine, iar zâmbetul nu te paraseste nici o clipa. Esti fericit, deci te simti bine, iar aceasta stare se revarsa în mod natural asupra celor din jur.

Iubirea este întotdeauna amabila, iarbunatatea ei conduce la generozitate si ajunge sa deschida toate usile. Da, iubirea este generoasa. În schimb, teama este egoista. Cine se teme se gândeste întotdeauna numai la el. Egoismul închide toate usile.

Iubirea este neconditionata. Teama impune o mie de conditii. Cine se afla pe calea fricii iubeste pe altcineva numai daca acesta îl lasa sa îi controleze viata, daca se poarta bine cu el, daca se suprapune cu imaginea pe care si-a creat-o despre el. Si cum nimeni nu se poate suprapune vreodata perfect peste imaginea creata de altcineva pentru el, acesta îl judeca, iar el se va simti vinovat. Atunci când ne cream o anumita imagine despre altii iar acestia nu corespund, noi ne simtim rusinati, stânjeniti, enervati, si nu avem deloc rabdare cu ei. Este imposibil sa te porti cu adevarat frumos cu altcineva în aceste conditii.

Pe calea iubirii nu exista daca; iubirea nu pune conditii. Cine iubeste o face neconditionat, fara justificari. Noi iubim pe altcineva asa cum este si îl lasam sa fie cel (sau cea) care este. Daca nu îmi place cum este o femeie, nu are nici un rost sa stau alaturi de ea; cel mai bine este sa îmi caut pe altcineva, care este asa cum doresc eu sa fie. Noi nu avem dreptul sa încercam sa schimbam pe nimeni, la fel cum nimeni nu are dreptul sa încerce sa ne schimbe pe noi.

Daca ne vom schimba vreodata, o vom face pentru ca asa vom dori noi, pentru ca ne propunem sa renuntam la suferinta.

Cei mai multi oameni îsi traiesc întreaga viata pe calea fricii. Ei stabilesc relatii, dar numai pentru ca asa cred ei ca trebuie. Atunci când intra într-o relatie, ei au un milion de asteptari, deopotriva din partea partenerului/ partenerei de cuplu si din partea lor. Toate dramele si toate suferintele relationale se nasc din cauza faptului ca oamenii folosesc canalele de comunicatie care existau deja înainte ca ei sa se nasca. Ei se judeca si se victimizeaza reciproc, se bârfesc unii pe altii, cu prietenii sau cu alte persoane, de multe ori în locuri sordide, cum ar fi un bar. Ei îsi învrajbesc propriile rude si chiar se bucura de acest lucru. Acumuleaza astfel otrava emotionala, pe care le-o transmit apoi copiilor lor. “Uite ce mi-a facut taica-tau. Sa nu te porti niciodata ca el. Toti barbatiisunt asa, toate femeile sunt pe dincolo”. Asta este educatia pe care o dam oamenilor pe care ar trebui sa-i iubim cel mai mult, propriilor nostri copii, prietenilor nostri, partenerilor nostri de viata.

Pe calea fricii exista atât de multe conditii, atâtea asteptari si atâtea obligatii încât noi ajungem sa cream o sumedenie de reguli numai pentru a ne proteja împotriva durerii emotionale. Adevarul este ca nu ar trebui sa existe nici un fel de reguli. Aceste reguli afecteaza calitatea canalelor de comunicatie dintre noi, caci cine se teme minte. Daca te astepti ca eu sa ma port într-un anume fel, eu ma voi simti obligat sa ma port în acest fel, dar eu nu sunt asa. Daca ma port asa cum sunt eu, tu te vei simti ranit, te vei înfuria pe mine. De aceea, prefer sa te mint, caci ma tem de judecata ta. Ma tem ca vei da vina pe mine, ca o sa ma condamni, ca o sa ma pedepsesti. Si de fiecare data când îti vei reaminti, ma vei pedepsi din nou si din nou, pentru aceeasi greseala comisa cândva.

Nu se poate vorbi de justitie decât pe calea iubirii. Daca faci o greseala, platesti o singura data pentru ea, si daca te iubesti cu adevarat, înveti cevadin greseala comisa. Pe calea fricii nu exista dreptate. Cine greseste plateste  de o mie de ori pentru aceeasi greseala. El îsi pune si partenerul/partener a de cuplu sa plateasca tot de o mie de ori pentru greseala comisa. Aceasta tactica da nastere unui sentiment de nedreptate si creeaza multe rani emotionale, care vor conduce mai devreme sau mai târziu la esec. Oamenii fac o drama din orice, inclusiv din lucruri absolut minore. Aceste drame reprezinta esenta relatiilor specifice iadului, iar explicatia este ca ele au la baza teama.

Orice relatie este alcatuita din doua jumatati. Jumatate sunteti chiar dumneavoastra, iar cealalta jumatate este fiul, fiica, tatal, mama, prietenul sau partenerul/partener a dumneavoastra de cuplu. Într-o relatie, nimeni nu este responsabil decât pentru propria sa jumatate, nu si pentru cealalta. Nu conteaza cât de apropiati sunteti sau cât de puternica este iubi-rea dumneavoastra pentru cealalta jumatate; cert este ca nu aveti cum sa fiti responsabil pentru felul în care gândeste celalalt. Nu puteti sti niciodata ce simte, ce crede, ce presupuneri face el. Practic, nu stiti nimic despre celalalt. Acesta este adevarul. Cum procedam însa noi? Noi ne asumam responsabilitatea pentru cealalta jumatate si asezam astfel relatia noastra pe bazele fricii, ale dramei, ale razboiului controlului, adica ale iadului.

Razboiul controlului, specific oamenilor, se datoreaza faptului ca acestia nu se respecta reciproc. Adevarul este ca noi nu stim ce este iubirea. Relatiile dintre noi au la baza egoismul, nu iubirea. Singurul lucru de care avem nevoie sunt acele doze mici care ne fac sa ne simtim bine. Lipsa respectului conduce la razboiul controlului, caci fiecare partener se simte responsabil pentru celalalt. Eu nu te pot controla pentru ca nu te respect. Ma simt responsabil pentru tine, caci orice te afecteaza pe tine ma va rani pe mine mai devreme sau mai târziu, si doresc sa evit durerea.

Daca vad ca tu nu esti responsabil la rândul tau, te voi bate la cap în toate felurile posibile, astfel încât sa devii responsabil, dar “responsabil” din punctul meu personal de vedere. Asta nu înseamna ca punctul meu de vedere este corect. Asta se întâmpla atunci când mergem pe calea fricii. Lipsa respectului ne face sa ne comportam ca si cum celalalt nu ar fi suficient de bun sau de destept ca sa-si dea seama singur ce este bine si ce este rau pentru el. Pornim de la premisa ca celalalt nu este suficient de puternic pentru a-si asuma singur responsabilitatea pentru propria sa persoana. Noi preluam controlul si spunem: “Lasa-ma pe mine sa amgrija de tine”, “Fa cutare lucru, sau nu fa cutare lucru”. Ne reprimam astfel jumatatea si încercam sa preluam controlul asupra întregii relatii. Daca eu preiau controlul asupra întregii relatii, care mai este rolul tau? Nici o relatie nu poate functiona în acest fel.

Daca acceptam rolul celeilalte jumatati, noi putem crea împreuna si ne putem bucura de cel mai frumos vis. Nu trebuie sa uitam însa ca cealalta parte are propriile ei vise, propria ei vointa, iar noi nu-i putem controla visele, oricât de mult am încerca. De aceea, avem o singura optiune: putem tie sa cream un conflict, adica un razboi al controlului, tie sa devenim un partener si sa formam împreuna o echipa. Partenerii de echipa joaca împreuna jocul, nu lupta unul împotriva celuilalt.

Daca jucam tenis alaturi de un partener, noi alcatuim o echipa si nu jucam niciodata unul împotriva celuilalt. Chiar daca avem maniere diferite de a juca, scopul nostru este acelasi: acela de a ne amuza împreuna, de a juca si de a câstiga meciul. Daca jucam cu un partener care ne spune: “Nu, nu juca asa, joaca cum îti spun eu, ceea ce faci tu este gresit”, va ti imposibil sa ne simtim bine. Mai devreme sau mai târziu, vom renunta sa mai jucam cu acest partener. În loc sa tim o echipa, acesta doreste sa ne controleze jocul. Daca între noi nu exista conceptul de echipa, conflictul este inevitabil.

Daca veti privi relatia dumneavoastra de cuplu ca pe o echipa, ea se va îmbunatati pe loc. La fel ca într-un joc, relatia nu presupune neaparat un învingator si un învins.

Adevaratul scop al jocului este distractia. Cine merge pe calea iubirii daruieste mai mult decât primeste. Evident, el se iubeste suficient de mult pe sine pentru a nu le permite oamenilor egoisti sa profite de el. Asemenea oameni nu doresc sa se razbune, dar sunt suficient de fermi de la bun început.

Ei îi spun partenerului lor: “Nu-mi place sa profiti de mine, nu suport lipsa de respect sau de amabilitate. Nu am nevoie sa fiu abuzat verbal, emotional sau fizic. Nu-mi place sa te ascult înjurând tot timpul. Asta nu înseamna ca eu sunt mai bun decât tine, dar iubesc frumusetea, îmi place sa râd, sa ma distrez, sa iubesc. Nu sunt egoist, dar nu-mi place sa am tot timpul alaturi o victima. Asta nu înseamna ca nu te iubesc, dar eu nu-mi pot asuma responsabilitatea pentru visele tale. Daca vrei sa ramâi alaturi de mine, Parazitului tau îi va fi greu sa reziste, caci nu am de gând sa reactionez la necazurile tale inventate”.

Aceasta atitudine nu are nimic de-a face cu egoismul, ci este consecinta fireasca a iubirii de sine. Egoismul, controlul si teama sunt capabile sa ruineze orice relatie. Generozitatea, libertatea si iubirea sunt capabile sa creeze cea mai frumoasa relatie între toate: o relatie de iubire fara sfârsit.

Arta iubirii începe cu noi însine. Primul pas consta în a deveni constienti, în a întelege adevarul potrivit caruia fiecare om îsi viseaza propriul vis. Cine întelege acest lucru, devine responsabil pentru partea sa din relatie, adica pentru el însusi. Stiind ca este responsabil pentru partea sa din relatie, el o poate controla cu usurinta. Nu are însa nici un rost sa încerce sa controleze si cealalta jumatate a relatiei. Daca îl/o respectam cu adevarat, noi vom întelege ca partenerul nostru/partenera noastra, sau prietenul, fiul, mama, toti sunt pe deplin responsabili pentru jumatatea lor de relatie. Daca vom sti sa respectam cealalta jumatate, relatia noastra nu va fi niciodata caracterizata de conflicte. Noi nu vom avea parte de un razboi în familie sau în cuplu.

Mai departe, daca întelegem ce înseamna iubirea si ce înseamna teama, putem deveni constienti de felul în care ne comunicam visul altor persoane. Calitatea comunicarii noastre depinde de optiunile pe care le facem în fiecare moment, de racordarea corpului nostru emotional la vibratia iubirii sau la vibratia fricii. Chiar daca ne aflam pe calea fricii, prin simpla constientizare a acestui lucru, noi putem sa schimbam vibratia pe cea a iubirii. Este o optiune personala.

Constientizarea caii pe care ne aflam poate schimba totul. În sfârsit, daca întelegem faptul ca nimeni altcineva nu ne poate face sa fim fericiti decât noi însine, si ca aceasta fericire este rezultatul iubirii care emana din fiinta noastra, vom putea atinge maiestria în cea mai mare arta a toltecilor, Arta Iubirii.

Noi putem vorbi despre iubire si putem scrie o mie de carti despre ea, dar iubirea difera pentru fiecare om în parte, caci ea trebuie mai întâi experimentata. Iubirea nu este un concept, ci o stare de fapt, o modalitate de a actiona. Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea în actiune. Singura cale care conduce la suferinta este teama în actiune.

Singura cale prin care putem atinge maiestria în iubire este sa practicam iubirea. Nu este nevoie sa o justificam sau sa o explicam; este suficient doar sa o practicam. Practica este cea care creeaza maestrul.

Don Miguel Ruiz