Omul
de langa noi poarta in el chipul lui Dumnezeu, oricat de deformat ar ajunge
acesta. Il cunoastem cu adevarat pe cel de langa noi atunci cand dam la o parte
tot pacatul care apasa asupra lui (cu voie sau fara de voie, cu stiinta sau cu
nestiinta) si vedem in el un frate al nostru si un fiu al lui Dumnezeu.
Il
cunoastem pe cel de langa noi ?
Il
vedem pe cel de langa noi prin ochii sufletului nostru. "Luminatorul
trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat.
Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat" (Matei 6,
22-23). Cu cat avem sufletul mai curat, cu atat vederea ne este mai curata, iar
cel de langa noi ne apare intr-o lumina mai bune. Si, iarasi, cu cat avem
sufletul mai patimas, cu atat privirea ne este mai stramba, iar cel de langa
noi ne apare plin de patimi si rautati.
Discernamantul
face diferenta intre bine si rau, iar dragostea face diferenta intre pacatos si
pacat. Precum ne indeamna Parintii, suntem datori sa uram pacatul si sa-l iubim
pe pacatos, caci pacatosul este un suflet inrobit, iar nu unul liber.
Sfintii
cugetau in inima lor ca sunt mai pacatosi decat toti cei din jurul lor pentru
ca ei nu se mai raportau-comparau cu semenii lor, ci cu omul inteles ca fiu al
lui Dumnezeu, iar acest lucru ii facea sa vada in aproapele lor un mic dumnezeu
(dupa har). Atat de mare le era iubirea, smerenia si cunoasterea slabiciunii
omului indepartat de Dumnezeu.
Cu
cat ii vedem mai buni pe cei din jurul nostru, cu atat devenim si noi mai buni.
Acest lucru nu implica lipsa de discernamant, ci slabirea si scoaterea din
inima noastra a unor patimi precum slava de sine, mandria, judecata si
dispretuirea celui de langa noi, mania etc.
Intr-o
veche melodie, "Pasarea Colibri" canta urmatorul indemn crestin:
"Te iau cand crezi ca esti si tu mai bun, / Te iau c-asa ar trebui, iti
spun, / Te iau cand vrei s-ajungi si tu acas’, / Te iau cand numai tu ti-ai mai
ramas. / Dar hai sa ne avem ca frati, / Toti suntem putin luati."
Fiecare
dintre noi suntem "putin luati" de duhurile patimase, iar pentru
aceasta se cuvine a-l cunoaste pe cel de langa noi fara deformarile lucrate in
el de patimi. Esenta fiecaruia dintre noi ramane dumnezeiasca, iar aceasta
esenta se cuvine sa o intuim atunci cand il privim pe cel de langa noi. Sa
vedem una si sa intelegem alta, caci, de multe ori, ceea ce vedem nu este
adevar, ci deformare a adevarului.
Sfaturile
unui diavol batran !
In
cartea lui C.S. Lewis, anume "Sfaturile unui diavol batran catre unul mai
tanar", unde un diavol batran il invata pe unul mai tanar cum sa-l insele
mai bine pe om, gasim infatisat urmatorul viclesug:
"Scoate-i
omului din minte cele mai elementare indatoriri, aplecandu-l asupra celor mai
avansate si mai spirituale dintre ele. Apasa pedala acelei caracteristici umane
care ne e mereu de mare ajutor, anume oroarea in fata evidentelor si neglijarea
lor. Trebuie sa-l aduci in stare sa practice scrutarea de sine timp de un ceas
fara sa descopere nici unul din acele lucruri care sar in ochi oricui a trait
vreodata in aceeasi casa cu el sau a lucrat in acelasi birou."
Odata
ajuns in inselare, omul isi neaga toate gandurile, miscarile si faptele
patimase, oricat de evidente ar fi acestea. Apoi, omul nu mai are decat foarte
putin pana sa ajunga la a-l judeca pe aproapele sau cu cea mai nemiloasa
scrupulozitate si la a emite judecati dintre cele mai eronate cu privire la
sine si la semenii sai.
"Fara
indoiala, este imposibil sa-l impiedici sa se roage pentru mama (aproapele)
lui, dar avem si noi mijloace prin care rugaciunile pot deveni inofensive. Ai
grija sa fie intotdeauna foarte "spirituale", iar el sa se preocupe
mai ales de starea sufletului ei (departele) si niciodata de reumatismul care-o
chinuie (aproapele). Avantajul va fi dublu. In primul rand, atentia i se va
concentra asupra a ceea ce el numeste "pacatele ei", prin care, cu un
pic de indrumare din partea ta (a diavolului), va ajunge sa inteleaga toate
actele care il deranjeaza si-l enerveaza pe el. Vei putea, astfel, sa mai pui
niste sare pe ranile zilnice, chiar atunci cand omul e in genunchi; operatia nu
e deloc dificila si o vei gasi chiar amuzanta. In al doilea rand, de vreme ce
ideile pe care si le face despre sufletul ei vor fi grosiere si deseori
eronate, se va ruga, in mare masura, pentru o persoana imaginara, iar sarcina
ta e sa faci astfel incat, cu fiecare zi, aceasta persoana imaginara sa semene
din ce in ce mai putin cu mama din realitate."
Amanuntul
este cel care sfarma relatiile de pace dintre multi oameni. Cand niste simple
gesturi ajung sa fie receptate ca niste adevarate lovituri, sufletul omului se
afla departe de a-l cunoaste pe aproapele sau. Ajungem sa ne permitem
"detalii" dintre cele mai neplacute, in timp ce celor de langa noi nu
le trecem cu vederea nici macar scaparile involuntare.
"Dupa
ani de trai impreuna, fiecare ajunge sa gaseasca in celalalt tonuri ale vocii
si expresii ale fetei care ii repugna cumplit. Foloseste amanuntul! Fa-ti
pacientul (omul) constient pana la durere de felul acela caracteristic, care-l
irita inca din gradinita, in care mama lui ridica din sprancene, si pune-l
sa-si alimenteze singur neplacerea. Sugereaza-i ca ea stie cat de enervant e
gestul si il face tocmai ca sa-l enerveze - daca te pricepi, nici nu va observa
cat de neverosimila e presupunerea. Si, fireste, nu-l lasa sa se intrebe daca
nu cumva are si el tonuri ori expresii care o pot enerva pe ea. Cum nu se poate
vedea sau auzi pe sine, treaba nu e complicata."
"Ura
domestica se exprima de obicei prin cuvinte care pe hartie ar ramane total
inofensive (nu cuvintele supara), dar care rostite pe un ton anume, sau la un
moment anume, devin la fel de violente ca un pumn in figura."
"Pacientul
trebuie sa pretinda ca orice cuvant de-al lui sa fie luat drept ceea ce e, dar
sa judece spusele mamei cu cea mai mare si mai acuta suspiciune, descifrand
intentii ascunse in spatele fiecarei inflexiuni si pe dedesubtul fiecarui
context. Iar ea trebuie incurajata sa faca la fel. Asa incat, dupa fiecare
cearta, si unul si altul sa plece convinsi sau aproape convinsi ca sunt totul
nevinovati."
Il
cunoastem pe cel de langa noi ?
Ne
cunoastem parintii? Ne cunoastem sotul/sotia? Ne cunoastem copiii? Ne cunoastem
rudele? Ne cunoastem prietenii? Ne cunoastem vecinii? Aceste intrebari sunt
doar cateva dintre cele mai grele (importante) pe care suntem datori sa ni le
punem periodic si sa le raspundem cu sinceritate. Iar mai presus de toate se
afla urmatoarea intrebare: Ne cunoastem pe noi insine? Ne dam seama cand
receptam corect realitatea din jurul nostru si cand o intelegem in mod
deformat, datorita patimilor noastre si vicleniei vrajmasului?
Teodor
Danalache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu