Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

19 ianuarie 2013

Povara lui Atlas de pe umerii tuturor



In mitologia greaca, titanul Atlas ,,cel neobosit, cel foarte iertator” s-a rascultat impotriva lui Zeus alaturi de ceilalti titani, iar in urma infrangerii sale a fost condamnat sa tina bolta cerului pe umerii sai. In neintreruptele carari de dezvoltare personala si evolutie spirituala pe care le batatorim, vine o vreme cand constientizam povara lui Atlas care exista pe umerii fiecaruia dintre noi. In astfel de conditii, nu ramane decat sa ne intrebam daca alegem sa purtam greutatile in continuare sau daca nu cumva o solutie ne va ajuta sa le eliberam incetul cu incetul.
Oare nu cumva si noi actionam in aceeasi modalitate? Uneori fara a fi condamnati, caram o povara fiind siguri ca lumea s-ar prabusi daca nu ar fi sustinuta de noi?
Ne asumam un rol atat de maret fara sa ne intrebam daca ii putem face fata cu adevarat. Asa ca alegem sa ne intarim inca de mici musculatura spatelui pentru a fi pregatiti sa purtam emotiile care ne ingreuneaza umerii, gandurile care vin din mii si mii de parti, dar a caror intenstitate ne pleaca deseori privirea, actiunile celor din jurul nostru care ne ranesc in mod direct sau nu.
Oare neobosit nu este cumva copilul care prea mic fiind nu intelege de ce parintii lui se cearta in camera alaturata si se blameaza el insusi pentru cuvintele grele pe care le aude? Oare foarte iertatoare nu este cumva iubita care mai accepta inca o data reprosurile celui de langa ea, promitandu-si ca de aceasta data este ultima data? Oare Atlas nu este chiar adolescentul care nu isi traieste cu entuziasm cea mai frumoasa perioada a vietii deoarece trebuie sa-si intretina familia? Oare Atlas nu este bunica aceea care fiind atat de singura isi repeta ei insasi experinetele vietii deoarece nepotii ei sunt prea ocupati sa o mai asculte?
Cu siguranta, Atlas se regaseste intr-o mai mica sau mai mare masura in fiecare dintre noi. Ma intreb daca ne putem elibera de aceasta ,,condamnare” sau ne obligam cumva sa o purtam, poate chiar in mod involuntar si inconstient.
,,Atlas nu a fost fortat sa tina lumea pe umeri. A fost convins ca, daca nu ar face-o, lumea s-ar prabusi.” Mark Nepo
Chiar daca gandul ca noi suntem cei care se confrunta cu o anumita situatie ne ridica la rangul de eroi in ochii nostri, cat si in ochii celorlalti, consider ca exista momente in care eroul ar trebui sa creada in propria salvare. Si mai mult decat atat, sa actioneze in aceasta directie. Deseori suntem atat de epuizati de ceea ce purtam in noi insine incat ne obisnuim cu aceasta stare si uitam ca putem incepe sa cautam o solutie.
Intr-adevar, mai mult ca sigur nu vom fi eliberati in totalitate, dar oare nu ar trebui sa incercam sa incetinim pasul, timp in care sa analizam greutatea pe care o ducem si sa incepem sa renuntam la bucati din ea asa cum aruncam dintr-un ghiozdan toate nimicurile care nu ne mai folosesc, dar care pur si simplu au ramas acolo din neatentia si neglijenta noastra?
Poate ca renuntarea la poveri mai mici usureaza povara mai mare. Poate ca in momentul in care ne convingem ca lumea nu se prabuseste, atunci putem gasi puterea de a ne schimba perspectiva si de a o lua de la capat. De aceasta data, cu umerii liberi si goi.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu