Sunt oameni pe care nu ii vezi ani de zile dar nu ii poti uita.
Sunt oameni pe care ii vezi in fiecare zi si pe care simti ca pot trece fara ca
macar sa simti ca au fost acolo. M-am intrebat adesea daca nu cumva relatiile
pe care le stabilim cu alti oameni sunt o reflectie a ceea ce ne dorim de fapt
sa avem in noi insine. Ne imprietenim cu cea mai populara fata din liceu
sperand sa fim la fel ca ea, iesim la o bere cu colegii de facultate, simtind
ca avem multe de invatat unii de la altii la fel de bine cum alegem sa iesim cu
seful la o cina tocmai pentru ca ne dorim ca intr-o zi sa ii luam locul...
Functioneaza insa acelasi principiu si in iubire? Cel mai adesea
cautam in celalalt ceea ce toti numim fericire, fara ca macar sa stim cu
certitudine ce este. Credem ca se ascunde in vibratia pe care o simtim la prima
atingere, desi aflam ulterior ca ea se datoreaza unor reactii chimice ale
organismului, o cautam in zambetul visator pe care il simtim inflorind pe buze
de fiecare data cand ne vedem si o gasim in cele din urma in iluzii...
Iubirea nu e ca si celelalte relatii pe care le stabilim in
fiecare zi. De aceea poate sunt oameni care ne lasa urme adanci in constiinta,
incapabili fiind sa parcurga cu noi drumul spre fericire. Tot de aceea sunt
unii oameni care nu au nimic de oferit si care devin pasageri in acelasi
vehicol pe care il folosim cu totii pentru a ne trai viata.
Problema intervine atunci cand apare posibilitatea alegerii. Cum
ii alegem pe cei pe care ii iubim, stiind ca principiul substitutei nu mai
functioneaza?
Vor exploda acum cu siguranta adeptii predestinarii. “Nu ii
alegem pe cei ce ii iubim ci ei doar ne asteapta acolo in lume, spre a fi
descoperiti drept suflet pereche” vor spune ei. Atunci de ce alergam printre
atatea iubiri, stiind ca nici una dintre ele nu va fi vreodata ultima?
Mai plauzibila pare a fi varianta unei alegeri inconstiente a
celui ce ne va face fericit. Dincolo de chimie si intamplare, in creierul
nostru se produce mereu o evaluare a situatiei. Chiar daca fluturii ne zboara
prin stomac, vom renunta la a dezvolta un sentiment atunci cand stim ca
fericirea iubirii se anunta mai scurta decat durerea ei. Vom lasa lucrurile sa
evolueze, deopotriva, atunci cand imaginea corespunde cu ceea ce exista in noi
drept portret al iubirii perfecte.
In cele din urma, alegerea poate fi si una constienta, desi am
trecut de mult de era petitorilor. Si cine spune ca un el si o ea nu se pot
iubi chiar si dupa un “blind date” organizat de prieteni, varianta moderna, se
pare a celor din vremuri medievale? Totusi, alegere sau nu, iubirea e ceea care
ne face sa stim pe cine si cand lasam in viata noastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu