Deseori, suntem tentati sa ne ascundem starile
care nu corespund idealului nostru de fericire sau implinire. Totusi, in
procesul de dezvoltare personala pe
care il avem de parcurs, nu putem nega nici existenta emotiilor mai putin
placute. Una dintre ele este rusinea, iar articolul de fata ne invita sa
analizam care este granita dintre rusine si expunere.
Se pare ca in fiecare cultura (incluzand
culturile estice si cele mai putin dezvoltate) exista o serie de idei si coduri
ale comportamentului asociat cu rusinea. Potrivit scriitoarei Rochelle
Gurstein, rusinea este intotdeauna corelata cu expunerea fizica si
vulnerabilitatea; de asemenea, ea ,,descrie momentele in care natura noastra
animalica, asa cum este numita, intervine asupra eului nostru civilizat;
acestea sunt momentele in care ne confruntam direct cu corpul nostru in
aspectele sale cele mai fizice.”
Citandu-l pe Norbert Elias, autoarea sustine
ca ,,in cursul procesului de civilizare, oamenii tind sa reprime orice
trasatura care poate fi catalogata drept <<animalica>>”. Originea
cuvantului ,,rusine” – nu numai in engleza si franceza, dar si in germana, este
asociata cu ideea de acoperire. Ne putem aminti astfel chiar exemplul
primoridal din Biblie, cand rusinea a aparut ca urmare a faptului ca Adam si
Eva au mancat din Pomul Cunoasterii, observand ca sunt goi si incercand sa-si
ascunda nuditatea.
Sa luam un exemplu extrem: daca un necunoscut
ar vorbi cu noi in timp ce am fi la
toaleta, am simti nevoia de a ne acoperi; emotia care ne motiveaza sa facem
acest lucru este rusinea. (Asta nu inseamna ca activitatile mai sus amintite ar
trebui sa fie catalogate drept ,,murdare”, ci ca nu ar trebui sa presupuna si
existenta unor martori; ele sunt private). Se pare ca rusinea este intalnita
atat in culturile civilizate, cat si in cele primitive, iar pe masura ce devin
,,civilizati”, oamenii vor sa se diferentieze de celelalte animale de pe
planeta; cand experimentam ceva care ne determina sa constinetizam ca nu suntem
chiar asa de diferiti, experimentam rusinea.
Intre
rusine si narcisism
Asa cum Gurstein sugereaza in cartea sa,
societatea noastra nu mai experimenteaza rusinea ca in trecut. Daca sugeram ca
felul in care cineva s-a purtat este unul ,,rusinos”, o sa fim etichetati drept
,,pudici” sau poate chiar ,,furiosi”. In ,,Cultura Narcisimului”, Christopher
Lasch mentiona faptul ca indivizii din societatea americana moderna care aveau
un simt fragil al sinelui, deveneau obsedati de faima si celebritate. Insasi
cartea lui Gurstein anuleaza standardele sociale care obisnuiau sa pastreze
intimitatea in ceea ce priveste schimburile date de natura noastra animalica,
in special cele sexuale, ceea ce a condus la un taram al vizibilitatii in care
prea putine lucruri mai sunt considerate sacre sau private.
Cumva, societatea noastra isi asuma dreptul de
a fi fara rusine, macar la suprafata. In acest moment, orice subiect poate fi
dezbatut in public.
Oamenii
isi etaleaza cele mai dureroase si rusinoase experiente (in fata unor
spectatori pe care uneori nu ii cunosc), aspecte ale vietii lor personale sau
sexuale si in mod aparent nu au niciun sentiment de rusine fata de aceste
dezvaluiri.
De fapt, ei isi doresc sa se expuna in aceasta
modalitate; tot mai multa lume isi doreste sa apara la televizor, sa fie ,,o
celebritate” chiar si pentru 15 minute. Anuland tot mai mult din ceea ce era
altadata dragostea romantica, dorinta de celebritate ramane una dintre cele mai
semnificative resurse ale lumii moderne.
Gurstein sustine ca invaluirea a tot mai multe
aspecte intime ale naturii noastre fizice pastreaza o parte din semnificatia pe
care acestea o au pentru noi. Narcisismul surpinde ideea disperata a unei
persoane de a simti ca viata ei este intr-adevar semnificativa. Poate fi vorba
doar de un mecanism de aparare: chiar daca societatea noastra poate fi
catalogata drept una in care rusinea nu mai exista, totusi rusinea poate fi
universala la un anumit nivel inconstient; astfel cultura narcisismului cu care
ne confruntam in fiecare zi poate fi doar o forma masiva de aparare.
Fara
a ne intoarce la valorile trecutului, este indicat sa admitem importanta
aducerii la lumina a unor idei si emotii ascunse. Pe de
alta parte insa, prin expunerea multor aspecte ale vietii noastre intime,
pierdem acel ceva care ne apropie mai mult de noi insine.
Asadar, tot ceea ce putem face in acest moment
este sa ne intrebam cat la suta din eul nostru animalic este afisat atunci cand
vorbim cu ceilalti despre noi insine. Cum reusim sa trasam granita intre
expunerea care nu isi are rostul in anumite momente si acele secrete care vin
ca rezultat al unei stari de rusine exacerbate? Chiar daca suntem constienti ca
este in regula sa vorbim despre problemele noastre, care sunt totusi limitele
pe care nu le putem incalca?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu