Darul – povara numit ceilalti

Cumva, am fost creati sa ne amintim unii de altii. Sa ne pastram esenta, dar sa lasam un spatiu liber dedicat celorlalti. Sa ne autoanalizam, dar sa ii observam pe ceilalti in fiinta noastra, in acelasi timp. Apar insa momente in procesul de dezvoltare personala cand pur si simplu nu mai reusim sa vedem darul pe care ceilalti ni-l ofera prin simpla lor prezenta in viata noastra, iar capitolul relatii devine o povara care ne ingreuneaza sufletul.

Cunoastem o persoana noua si afirmam cu zambetul pe buze:

,,Mi se pare cunoscuta de undeva.”

Sub aceasta forma apare darul, iar noi il primim cu bratele deschise. In timp, emotiile noastre aluneca din fragilitate in nepasare, din dorinta de a cauta mai mult in indiferenta de a ne opri, din puterea de a merge mai departe in oboseala de a continua.

Am observat in randul oamenilor preocupati de propria evolutie spirituala ca dau vina cu usurinta pe elementul karmic. ,,Asta e, este o relatie karmica.” Am cazut si eu de atatea ori in aceasta capcana pana in momentul in care am inteles ca propozitia de mai sus nu este decat o scuza. Este mult mai usor sa dam vina pe un trecut posibil decat sa incercam sa schimbam ceva in asemenea momente.

Spunand acestea, nu contest existenta legilor karmei, ci blamez raportarea noastra fata de acestea. La scurt timp dupa ce cunosteam o persoana noua, multa vreme ma intrebam care au fost relatiile mele cu ea, crezand ca aceasta informatie ma va ajuta sa ma raportez altfel la ea in prezent. Mi-am intalnit atatia ,,soti si sotii, prieteni si dusmani, familii peste familii” incat la un moment am simtit ca ma pierd printre ei. Cel mai dureros a fost momentul in care desi parea ca stiu legatura dintre noi, prezentul nu se schimba cu nimic. Acela era momentul preferat al realitatii, momentul in care lovea.

Poate ca din teama de a accepta prezentul, aruncam o prastie in trecut si speram sa nimerim locul care doare.

Desigur, vom ochi pe langa punctul dorit de multe ori si vom observa ca este mult mai confortabil sa cautam raspunsuri mult mai departe decat in locul in care le putem gasi. Interesant este ca lucurile se intampla oricum, chiar daca noi detinem informatii cu privire la relatii anterioare sau nu.

Desi cred in continuare in teoria reincarnarii, incerc sa privesc cu ochi mai limpezi viata acestui moment. Si chiar daca lectiile se repeta, iar oamenii revin ca un vartej in jurul meu, incerc sa constientizez ca acest prezent este singurul timp posibil care da ocazia unei relatii sa ia o alta intorsatura. Daca privim atenti, este nevoie sa ne raportam doar la ceea ce traim acum pentru a trage o serie de concluzii benefice noua: de cate ori dinamica unei relatii nu s-a schimbat in cursul unui singur an? De cate ori nu am simtit cum iubirea si furia noastra se contureaza in jurul aceleiasi persoane? De cate ori nu am simtit ca privim pentru prima data un prieten pe care il cunoastem de atatia ani? De cate ori nu am vazut un strain in omul cu care impartim casa si visurile?

Exista momente in care informatia devine inutila, iar autenticitatea trairilor ramane singura constanta. Exista momente in care idealizarea unui trecut glorios ne indeparteaza de ceea ce putem deveni acum. Iar propriile limitari nu intarzie sa apara. Si inca ceva…in momentul in care o relatie se deschide incetul cu incetul precum o floare, ne mai permitem oare sa ne intrebam care au fost altadata relatiile dintre noi? Sincer, nu cred. Pentru ca intensitatea prezentului face ca trecutul sa fie pur si simplu trecut.

In cele din urma, sa nu uitam ca noi suntem cei care hotarasc daca ceilalti sunt un dar de care sa ne bucuram sau o povara pe care sa o ducem. Si inainte de a mai cauta o serie de raspunsuri in infinite surse, sa nu uitam ca sufletul nostru este singurul care detine adevarul.

http://aimee.ro/