,,…pentru ca atinge cerul, dar nu-l pastreaza” Mark Nepo
De cate ori nu avem senzatia ca ceea ce cuprindem ajunge sa ne apartina, cand
de fapt ne scapa atat de usor printre degete? De cate ori nu am vazut
imaginea copilului dependent de mama ca se transforma in mama care nu-si
elibereaza copilul? De cate ori perechi de maini s-au impreunat cu mainile
noastre pentru ca in final sa lase loc altor maini? De cate ori ne-am
ingenuncheat libertatea in speranta
ca altcineva va sti ce sa faca cu ea? De cate ori ne-am agatat de cuvintele
care s-au rostit despre noi si am inceput sa ne purtam ca atare crezand ca
facand pe plac celorlalti, vom ajunge poate sa ne iubim si pe noi? De cate ori
nu am presarat zambetele celorlalti peste singuratatea noastra
sperand ca ne vor proteja de ceea ce ne temem sa scoatem la suprafata?
Va spun
eu: de nenumarate ori. Pentru ca oricat de constienti am fi de acest fapt,
uitam sa-i eliberam pe ceilalti. Uitam ca nu ne apartin. Uitam ca pana si cel
mai stralucitor soare lasa loc luminii difuze a lunii. Uitam ca ceilalti vin sa
ne inconjoare si ii lasam atat de mult sa ne patrunda, incat ajungem sa fim
stapaniti de imaginea lor asupra noastra…Da, uitam sa-i eliberam…si de fiecare
data, ne pricepem atat de bine sa o luam de la capat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu