[...]Acum voi vorbi
despre fericire. Fiind francez, trebuie să mentionez că sunt multi intelectuali
francezi care cred că fericirea nu e deloc interesantă. Tocmai am scris un eseu
despre fericire, care a stârnit controverse. Cineva a scris un articol în care
zicea “nu ne obliga să facem munca asta grea cu fericirea”. Nu vrem să fim
fericiti. Vrem să trăim cu pasiune. Ne plac suisurile și coborâsurile vietii.
Ne place să suferim, pentru că e atat de bine când suferinta încetează, pentru
o vreme.
Iată ce văd de la
balconul chiliei mele, din muntii Himalaya. Are cam doi metri pe trei și
sunteti bineveniti oricând.
Acum, să ne întoarcem la
fericire sau prosperitate. În primul rând, în ciuda spuselor intelectualilor
francezi, se pare că nimeni nu se trezește dimineata spunându-si “Pot să sufăr
toata ziua?” Ceea ce înseamnă că, într-un anume fel, constient sau nu, direct
sau indirect, pe termen scurt sau lung, indiferent ce facem, ce sperăm, ce
visăm, cumva, totul este legat de o dorintă adâncă si profundă, de a fi
mulțumiți sau fericiți. După cum spunea Pascal, chiar și cel care își pune
ștreangul de gât, își dorește ca suferința să înceteze – doar că nu găsește o
altă cale de a o opri. Apoi, dacă analizati literatura – fie ea estică sau
vestică – puteți găsi o mulțime de definiții ale fericirii. Unii oameni spun:
cred doar în rememorarea trecutului, în imaginarea viitorului, niciodată în
prezent. Alții spun că fericirea este chiar în momentul de față, constă în
prospețimea clipei. Iar asta l-a făcut pe Henri Bergson, filosoful francez, să
spună: “Toți marii gânditori ai omenirii au tratat foarte vag subiectul
fericirii, pentru ca fiecare dintre ei să o definească în termenii proprii.”
Asta ar fi în regulă dacă
ar fi vorba doar de o preocupare secundară a vieţii. Dar dacă este vorba de
ceva care va hotărî calitatea fiecărei clipe din viaţa noastră, atunci ar fi
bine să ştim ce este, să avem o idee mai exactă. Şi, probabil, faptul că nu o
cunoaştem este motivul pentru care, atât de des, deşi căutăm fericirea, se pare
că-i întoarcem spatele. Chiar dacă vrem să evităm suferinţa, se pare că alergăm
spre ea. Iar asta are probabil, la bază, nişte confuzii.
Una dintre cele mai des
întâlnite este aceea că fericirea înseamnă plăcere. Dar, dacă analizaţi
caracteristicile acestor două concepte, plăcerea depinde de timp, de obiectul
său, de loc. Natura sa se schimbă. Un minunat tort de ciocolată: prima
înghiţitură este delicioasă, a doua nu prea, apoi ne îngreţoşează. Aceasta este
natura lucrurilor: obosim. Am fost un mare fan Bach. Îi cântam piesele la
chitară. Pot să-l ascult de două, trei, cinci ori. Dacă ar trebui să-l ascult
24 de ore, non-stop, ar fi foarte obositor. Dacă ţi-e foarte frig şi te apropii
de un foc, e minunat. Apoi, după câteva clipe, te îndepărtezi puţin intrucat
începe sa te ardă. Într-un fel, experienţa se toceşte, chiar în timp ce-o
trăieşti. Şi, de asemenea – şi stiţi acest lucru – nu e ceva care radiază în
exterior. De exemplu, poţi simţi o plăcere intensă, în timp ce cei din jurul
tău suferă.
Atunci, ce este
fericirea? Iar fericirea e, desigur, un cuvânt foarte vag, aşa că o voi numi
“stare de bine”. Cred că cea mai bună definiţie, conform concepţiei budiste,
este că starea de bine nu e o simplă senzaţie de plăcere, ci un sentiment
profund de linişte şi împlinire, o stare care pătrunde şi stă la baza tuturor
stărilor emoţionale şi a tuturor bucuriilor şi tristeţilor pe care le poţi
simţi. S-ar putea ca acest lucru să vă surprindă. Putem să avem o stare de
bine, în timp ce suntem trişti? Într-un fel, de ce nu? Pentru că vorbim de
niveluri diferite.
Imaginaţi-vă valurile
care se izbesc de ţărm. Când te afli la baza valului, te loveşti de fund. Te
loveşti de pietre. Când faci surfing pe creasta valului, eşti extaziat. Aşa că
treci direct de la extaz la depresie; nu există adâncime. Dacă priviţi largul
mării, suprafaţa apei ar putea fi calmă precum o oglindă. Ar putea fi şi
furtuni, dar adâncul oceanului e tot acolo, neschimbat. Cum vine asta? Poate fi
vorba doar despre o stare de fapt, nu de o emoţie sau de o senzaţie trecătoare.
Până şi bucuria, care poate fi izvorul fericirii. Dar există şi o bucurie
răutăcioasă: te poţi bucura de suferinţa cuiva.
Cum pornim în căutarea
fericirii? Adesea căutăm în afară. Credem că dacă putem aduna una şi alta,
toate condiţiile orice pentru a fi fericiţi. A avea totul, a fi fericit.
Această sintagmă dezvăluie deja blestemul ce destramă fericirea. A avea totul.
Dacă ne lipseşte ceva, totul se destramă. Iar când lucrurile nu merg cum
trebuie, încercăm atât de mult să le reparăm în exterior, dar controlul nostru
asupra lumii exterioare este limitat, temporar şi adesea iluzoriu. Să privim
premisele interioare. Nu sunt oare mai puternice? Nu e oare mintea cea care
transformă premisele exterioare în fericire sau suferinţă? Şi nu e mintea mai
puternică? Ştim, din experienţă, că putem fi într-un mic paradis şi, cu toate
astea, să fim complet nefericiţi în interior.
Dalai Lama a fost odată
în Portugalia, unde se construiau foarte multe clădiri. Într-o seară, a spus:
“Uitaţi, faceţi toate aceste lucruri, dar nu ar fi frumos să construiţi ceva şi
în interiorul vostru?” ”Dacă nu faceți asta, chiar și în cazul în care
dobândiți apartamentul high-tech de la cel de-al o sutălea etaj al unei clădiri
foarte moderne și confortabile, dacă sunteți profund nefericiți în interior, nu
veți căuta decât o fereastră pe care să vă aruncați.” În schimb, pe de altă
parte, cunoaștem mulţi oameni care întâmpină situații foarte dificile, dar
reușesc să-și păstreze seninătatea, forța și libertatea interioare, încrederea.
Așadar, dacă forma interioară este puternică, desigur condiţiile exterioare
influențează, și e minunat să trăiești mai mult, mai sănătos, să ai acces la
informații, la educație, să poți călători, să dispui de libertate – toate
acestea sunt de dorit. Nu sunt însă de ajuns, ci doar un ajutor auxiliar,
circumstanțe. Experienţa ce explică totul se află în interiorul minții. Așa că
atunci când ne întrebăm cum să alimentăm condițiile necesare pentru fericire,
pe cele interioare, care sunt cele care vor submina fericirea, pentru toate
acestea avem nevoie de experiență.
Trebuie să învățăm că
există o anumită stare de spirit care duce la această înflorire, la această
bunăstare, la ceea ce grecii numeau eudaimonia, înflorire. Altele sunt contrare
stării de bine. Prin urmare, dacă ne analizăm experiențele – furia, ura,
gelozia, aroganța, dorința obsesivă, lăcomia puternică – vedem că nu ne
provoacă o stare prea bună odată ce le-am experimentat. De asemenea, sunt
dăunătoare fericirii altora. Putem, așadar, să spunem: cu cât acestea ne
invadează mai mult mintea, cu atât ne simțim mai rău, mai chinuiți, precum o
reacție în lanț. Dimpotrivă, toată lumea știe în adâncul său că printr-un act
de generozitate altruistă, făcut de la distanță, fără ca nimeni să nu afle de
el, putem salva viața unui copil, să facem pe cineva fericit. Nu avem nevoie de
apreciere. Nu avem nevoie de recunoștință. Simplul fapt de a face asta ne umple
cu un sentiment de adecvare cu natura noastră profundă. Ne-ar plăcea să fim așa
tot timpul. [...]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu