Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

17 ianuarie 2013

Matthieu Ricard despre obișnuințele fericirii




[...]Acum voi vorbi despre fericire. Fiind francez, trebuie să mentionez că sunt multi intelectuali francezi care cred că fericirea nu e deloc interesantă. Tocmai am scris un eseu despre fericire, care a stârnit controverse. Cineva a scris un articol în care zicea “nu ne obliga să facem munca asta grea cu fericirea”. Nu vrem să fim fericiti. Vrem să trăim cu pasiune. Ne plac suisurile și coborâsurile vietii. Ne place să suferim, pentru că e atat de bine când suferinta încetează, pentru o vreme.
Iată ce văd de la balconul chiliei mele, din muntii Himalaya. Are cam doi metri pe trei și sunteti bineveniti oricând.
Acum, să ne întoarcem la fericire sau prosperitate. În primul rând, în ciuda spuselor intelectualilor francezi, se pare că nimeni nu se trezește dimineata spunându-si “Pot să sufăr toata ziua?” Ceea ce înseamnă că, într-un anume fel, constient sau nu, direct sau indirect, pe termen scurt sau lung, indiferent ce facem, ce sperăm, ce visăm, cumva, totul este legat de o dorintă adâncă si profundă, de a fi mulțumiți sau fericiți. După cum spunea Pascal, chiar și cel care își pune ștreangul de gât, își dorește ca suferința să înceteze – doar că nu găsește o altă cale de a o opri. Apoi, dacă analizati literatura – fie ea estică sau vestică – puteți găsi o mulțime de definiții ale fericirii. Unii oameni spun: cred doar în rememorarea trecutului, în imaginarea viitorului, niciodată în prezent. Alții spun că fericirea este chiar în momentul de față, constă în prospețimea clipei. Iar asta l-a făcut pe Henri Bergson, filosoful francez, să spună: “Toți marii gânditori ai omenirii au tratat foarte vag subiectul fericirii, pentru ca fiecare dintre ei să o definească în termenii proprii.”
Asta ar fi în regulă dacă ar fi vorba doar de o preocupare secundară a vieţii. Dar dacă este vorba de ceva care va hotărî calitatea fiecărei clipe din viaţa noastră, atunci ar fi bine să ştim ce este, să avem o idee mai exactă. Şi, probabil, faptul că nu o cunoaştem este motivul pentru care, atât de des, deşi căutăm fericirea, se pare că-i întoarcem spatele. Chiar dacă vrem să evităm suferinţa, se pare că alergăm spre ea. Iar asta are probabil, la bază, nişte confuzii.
Una dintre cele mai des întâlnite este aceea că fericirea înseamnă plăcere. Dar, dacă analizaţi caracteristicile acestor două concepte, plăcerea depinde de timp, de obiectul său, de loc. Natura sa se schimbă. Un minunat tort de ciocolată: prima înghiţitură este delicioasă, a doua nu prea, apoi ne îngreţoşează. Aceasta este natura lucrurilor: obosim. Am fost un mare fan Bach. Îi cântam piesele la chitară. Pot să-l ascult de două, trei, cinci ori. Dacă ar trebui să-l ascult 24 de ore, non-stop, ar fi foarte obositor. Dacă ţi-e foarte frig şi te apropii de un foc, e minunat. Apoi, după câteva clipe, te îndepărtezi puţin intrucat începe sa te ardă. Într-un fel, experienţa se toceşte, chiar în timp ce-o trăieşti. Şi, de asemenea – şi stiţi acest lucru – nu e ceva care radiază în exterior. De exemplu, poţi simţi o plăcere intensă, în timp ce cei din jurul tău suferă.
Atunci, ce este fericirea? Iar fericirea e, desigur, un cuvânt foarte vag, aşa că o voi numi “stare de bine”. Cred că cea mai bună definiţie, conform concepţiei budiste, este că starea de bine nu e o simplă senzaţie de plăcere, ci un sentiment profund de linişte şi împlinire, o stare care pătrunde şi stă la baza tuturor stărilor emoţionale şi a tuturor bucuriilor şi tristeţilor pe care le poţi simţi. S-ar putea ca acest lucru să vă surprindă. Putem să avem o stare de bine, în timp ce suntem trişti? Într-un fel, de ce nu? Pentru că vorbim de niveluri diferite.
Imaginaţi-vă valurile care se izbesc de ţărm. Când te afli la baza valului, te loveşti de fund. Te loveşti de pietre. Când faci surfing pe creasta valului, eşti extaziat. Aşa că treci direct de la extaz la depresie; nu există adâncime. Dacă priviţi largul mării, suprafaţa apei ar putea fi calmă precum o oglindă. Ar putea fi şi furtuni, dar adâncul oceanului e tot acolo, neschimbat. Cum vine asta? Poate fi vorba doar despre o stare de fapt, nu de o emoţie sau de o senzaţie trecătoare. Până şi bucuria, care poate fi izvorul fericirii. Dar există şi o bucurie răutăcioasă: te poţi bucura de suferinţa cuiva.
Cum pornim în căutarea fericirii? Adesea căutăm în afară. Credem că dacă putem aduna una şi alta, toate condiţiile orice pentru a fi fericiţi. A avea totul, a fi fericit. Această sintagmă dezvăluie deja blestemul ce destramă fericirea. A avea totul. Dacă ne lipseşte ceva, totul se destramă. Iar când lucrurile nu merg cum trebuie, încercăm atât de mult să le reparăm în exterior, dar controlul nostru asupra lumii exterioare este limitat, temporar şi adesea iluzoriu. Să privim premisele interioare. Nu sunt oare mai puternice? Nu e oare mintea cea care transformă premisele exterioare în fericire sau suferinţă? Şi nu e mintea mai puternică? Ştim, din experienţă, că putem fi într-un mic paradis şi, cu toate astea, să fim complet nefericiţi în interior.
Dalai Lama a fost odată în Portugalia, unde se construiau foarte multe clădiri. Într-o seară, a spus: “Uitaţi, faceţi toate aceste lucruri, dar nu ar fi frumos să construiţi ceva şi în interiorul vostru?” ”Dacă nu faceți asta, chiar și în cazul în care dobândiți apartamentul high-tech de la cel de-al o sutălea etaj al unei clădiri foarte moderne și confortabile, dacă sunteți profund nefericiți în interior, nu veți căuta decât o fereastră pe care să vă aruncați.” În schimb, pe de altă parte, cunoaștem mulţi oameni care întâmpină situații foarte dificile, dar reușesc să-și păstreze seninătatea, forța și libertatea interioare, încrederea. Așadar, dacă forma interioară este puternică, desigur condiţiile exterioare influențează, și e minunat să trăiești mai mult, mai sănătos, să ai acces la informații, la educație, să poți călători, să dispui de libertate – toate acestea sunt de dorit. Nu sunt însă de ajuns, ci doar un ajutor auxiliar, circumstanțe. Experienţa ce explică totul se află în interiorul minții. Așa că atunci când ne întrebăm cum să alimentăm condițiile necesare pentru fericire, pe cele interioare, care sunt cele care vor submina fericirea, pentru toate acestea avem nevoie de experiență.
Trebuie să învățăm că există o anumită stare de spirit care duce la această înflorire, la această bunăstare, la ceea ce grecii numeau eudaimonia, înflorire. Altele sunt contrare stării de bine. Prin urmare, dacă ne analizăm experiențele – furia, ura, gelozia, aroganța, dorința obsesivă, lăcomia puternică – vedem că nu ne provoacă o stare prea bună odată ce le-am experimentat. De asemenea, sunt dăunătoare fericirii altora. Putem, așadar, să spunem: cu cât acestea ne invadează mai mult mintea, cu atât ne simțim mai rău, mai chinuiți, precum o reacție în lanț. Dimpotrivă, toată lumea știe în adâncul său că printr-un act de generozitate altruistă, făcut de la distanță, fără ca nimeni să nu afle de el, putem salva viața unui copil, să facem pe cineva fericit. Nu avem nevoie de apreciere. Nu avem nevoie de recunoștință. Simplul fapt de a face asta ne umple cu un sentiment de adecvare cu natura noastră profundă. Ne-ar plăcea să fim așa tot timpul. [...]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu