Suntem ceea ce indragim

Poate ca cea mai frumoasa modalitate prin care Universul poate sa ne raspunda este sa ne intoarca spre noi insine. Privindu-ne de undeva de sus, ne hranim cu imaginea noastra, care, dupa ce oboseste invartindu-se in acelasi cerc, alege in cele din urma sa patrunda in interiorul cercului. Va invit sa patrundem pentru cateva momente in acest spatiu al regasirii, acolo unde evolutia spirituala si procesul de dezvoltare personala nu sunt altceva decat cele doua parti care reintregesc cerul propriei cunoasteri.

In lungile discutii pe care le purtam cu un om drag mie, i-am povestit la un moment dat ca sunt fascinata de felul in care o anumita actrita isi exprima trairile. Peste cateva zile, mi-a marturisit ca el vedea o asemanare intre mine si acea actrita inainte de a ma confesa in fata lui. Mi-a spus: ,,De fapt, esti ceea ce iti place.”

Intorcandu-ma apoi catre multe alte exemple din viata mea, am descoperit valabilitatea acestei afirmatii in mai multe cazuri.

Prietena mea cea mai buna cauta cu ardoare dovezi ale simplitatii in viata ei, iar din punctul de vedere al altor persoane, felul in care isi manifesta eul este o definitie a simplitatii. O alta prietena ia notite din diferite carti pentru a invata mai multe despre propria feminitate, insa oglinda ei ar avea multe de spus in privinta asta daca pur si simplu ar privi-o. Alta prietena admira curajul celorlalti de a face fata anumitor situatii, insa felul in care ea se ridica rapid atunci cand cade pentru a incerca inca o data, este poate cea mai potrivita intruchipare a curajului.

Ati observat asta? Ati observat vreodata cum scriitorii fac plecaciuni in fata talentului altor scriitori? Cum sacrificiul pe care il admiram in ceilalti este de fapt temelia a ceea ce noi insine construim in fiecare zi? Cum imbratisarea puternica pe care o oferim este de fapt raspunsul bratelor care ne cuprind si nu ne mai dau drumul? Cum grija pe care mama o porta fata de noi este de fapt grija pe care o oferim?

Suntem ceea ce indragim, iar ceea ce indragim ne apartine.

In momentul in care recunoastem acest lucru, ar trebui sa avem poate o abordare mai blanda fata de propria fiinta. O invatatura budista spunea ca zeii au ascuns cele mai mari comori ale oamenilor in ei insisi pentru ca acesta ar fi ultimul loc in care le-ar cauta. Cumva, ne-am obisnuit sa pledam in favoarea exteriorului, iar simplul motiv ca deseori ii admiram pe ceilalti mai mult decat pe noi insine este mai mult decat suficient. Amuzant este ca si ei adopta acelasi comportament fata de noi, rezultatul fiind un ping pong al complimentelor in care nimeni nu tine scorul. Poate de aceea se spune ca atunci cand putem sa iubim parti ale propriei fiinte, reusim sa ne deschidem si in fata celorlalti.

Poate ca linistea cu care intunericul noptii ne binecuvanteaza este o alta cale de a ne bucura de momentele de interiorizare. Poate ca verdele crud al ierbii care ne incanta simturile se regaseste si in modalitatea in care noi salutam viata inca de dimineata. Poate ca lungile calatorii pe care le indragim atat de mult sunt o alta manifestare a traseului pe care sufletul nostru il parcurge in aceasta viata. Poate ca dilemele care vin in intampinarea noastra sunt o expresie a intrebarilor pe care le iubim.

Exteriorul ii ofera inca o data o lectie interiorului. Si oricat de antagonice par cele doua forte, de fapt cea dintai ii ofera cel mai mare ajutor celeilalte in incercarea de a-si gasi stabilitatea. Asadar, putem multumi celor pe care ii admiram pentru ca in mod voluntar, acestia scot la suprafata partea din noi care isi cere dreptul de a fi admirata.

http://aimee.ro