Întotdeauna m-am întrebat daca exista
suflete pereche sau suflete gemene, cum li se mai spune. De fiecare data când
am trait o mare iubire mi-am spus convinsa: “Da. Mi-am gasit sufletul pereche.”
Si de fiecare data dezamagirea a fost la fel de mare atunci când, dupa
desparitire, am realizat ca un suflet pereche nu are cum sa fie atât de diferit
de al meu.
Un timp, am trait cu iluzia ca el exista, dar ca, poate, nu trebuie confundat cu iubirea ideala… ca suflet pereche are fiecare dintre noi, barbat sau femeie, dar ca “perechea” se poate ascunde în oricine, barbat sau femeie.
De fapt, ce înseamna sufletele pereche? Sunt suflete identice sau sunt suflete diferite care se completeaza ca sa formeze un suflet perfect (exista oare suflete perfecte?). Nu stiu si probabil ca nimeni nu stie. Întotdeauna, când ma gândesc la suflete pereche îmi amintesc însa de doi oameni din viata mea. Despre primul m-am încapatânat sa cred ca el e sulfetul mult cautat si a fost nevoie sa strabat câteva mii de kilometri (la propriu) ca sa îmi dau seama ca a fost o iluzie. Nu era sufletul meu pereche, dar a fost o lunga cautare în care m-am regasit pe mine, cea de demult. Celalalt… despre celalalt nu stiu cum sa vorbesc. Pentru ca… poate ca iluzia nu s-a transformat înca în deziluzie. Dar, nici el nu e sufletul pereche. E un sentiment care vine de undeva din fiinta mea ascunsa.
Asemanari izbitoare, diferente esentiale. Amestec ciudat de inocenta si eroare fatala. Cu siguranta însa, daca asta înseamna sufletul pereche, atunci el nu e legat neaparat de iubire. Eu nu l-am gasit niciodata în iubire… si pentru o clipa am crezut ca poate e în afara ei. Pâna când mi-am dat seama ca sufletul unui om e unic, ca “perechea” nu e decât nevoia de confirmare a propriului eu.
Nu exista suflete pereche…exista doar oameni… Exista mâini, zâmbete si priviri care se cauta si îsi raspund atunci când au nevoie unele de altele. Exista doar gândul ascuns si speranta ca undeva, într-un colt al lumii, nu vom fi niciodata singuri. Exista doar iluzia ca fiecare esec e pasul spre o noua cautare si amagirea ca fiecare izbânda ne apropie de unitatea pe care o cautam. Sau, poate ca asta înseamna, de fapt, sufletul pereche…
Un timp, am trait cu iluzia ca el exista, dar ca, poate, nu trebuie confundat cu iubirea ideala… ca suflet pereche are fiecare dintre noi, barbat sau femeie, dar ca “perechea” se poate ascunde în oricine, barbat sau femeie.
De fapt, ce înseamna sufletele pereche? Sunt suflete identice sau sunt suflete diferite care se completeaza ca sa formeze un suflet perfect (exista oare suflete perfecte?). Nu stiu si probabil ca nimeni nu stie. Întotdeauna, când ma gândesc la suflete pereche îmi amintesc însa de doi oameni din viata mea. Despre primul m-am încapatânat sa cred ca el e sulfetul mult cautat si a fost nevoie sa strabat câteva mii de kilometri (la propriu) ca sa îmi dau seama ca a fost o iluzie. Nu era sufletul meu pereche, dar a fost o lunga cautare în care m-am regasit pe mine, cea de demult. Celalalt… despre celalalt nu stiu cum sa vorbesc. Pentru ca… poate ca iluzia nu s-a transformat înca în deziluzie. Dar, nici el nu e sufletul pereche. E un sentiment care vine de undeva din fiinta mea ascunsa.
Asemanari izbitoare, diferente esentiale. Amestec ciudat de inocenta si eroare fatala. Cu siguranta însa, daca asta înseamna sufletul pereche, atunci el nu e legat neaparat de iubire. Eu nu l-am gasit niciodata în iubire… si pentru o clipa am crezut ca poate e în afara ei. Pâna când mi-am dat seama ca sufletul unui om e unic, ca “perechea” nu e decât nevoia de confirmare a propriului eu.
Nu exista suflete pereche…exista doar oameni… Exista mâini, zâmbete si priviri care se cauta si îsi raspund atunci când au nevoie unele de altele. Exista doar gândul ascuns si speranta ca undeva, într-un colt al lumii, nu vom fi niciodata singuri. Exista doar iluzia ca fiecare esec e pasul spre o noua cautare si amagirea ca fiecare izbânda ne apropie de unitatea pe care o cautam. Sau, poate ca asta înseamna, de fapt, sufletul pereche…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu