Cu cât înveţi mai mult să asculţi ce e în tine, cu atât vei fi
mai mult „părtaş” al experienţelor tale, aşa cum apar ele. Vei dezvolta un
parteneriat cu viaţa ta, o bunăvoinţă de a participa, de a simţi şi trăi
experienţele care se ivesc. Când refuzi să-ţi iei răgazul ca să fii părtaş la
experienţa ta, e ca şi cum ai fi victima a ceea ce ţi se întâmplă în viaţă.
Asta este o mare autoamăgire. Te-ai raportat la experienţa ta ca la ceva ce
trebuie biruit şi controlat. Şi. când această experienţă refuză să se conformeze
aşteptărilor tale, simţi că eşti pedepsit pe nedrept.
Dar nu se întâmplă aşa. Dimpotrivă, experimentezi doar efectele
negative ale propriei tale nevoi de a controla.
Nu eşti deschis faţă de propria-ţi experienţă. Nu te afli într-o
relaţie constantă cu ea. Nu eşti în dialog cu ea. Nu e de mirare că ai o
relaţie de iubire & ură cu ea. O iubeşti când îţi face pe plac şi o urăşti
când nu-ţi face. Experienţele tale sunt numai în alb şi negru. Pentru tine,
viaţa este ori numai binecuvântare, ori numai pedeapsă.
Adevărul este că viaţa nici nu te binecuvântează, nici nu te
pedepseşte. Ea colaborează cu tine pentru a te ajuta să te trezeşti la adevărul
a ceea ce eşti. Viaţa este învăţătorul tău. Ea îţi oferă un continuu feedback.
o continuă corecţie, dar tu nu alegi să asculţi.
A alege să asculţi înseamnă a te lăsa în voia parteneriatului
tău cu viaţa. Aceasta înseamnă să accepţi dansul gândirii, al acţiunii şi al
corecţiei, înseamnă să trăieşti toate aceste experienţe ca pe o parte necesară
şi deloc dezagreabilă a procesului de învăţare.
http://eulinterior.blogspot.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu