Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

18 martie 2015

Verigheta nu e o jumătate de cătușe


De ce oamenii ajung la un moment dat să se uite la verigheta lor ca la o jumătate de cătușe? Și după ce o privesc așa pun lanțul și îl leagă de cealaltă jumătate. Rezultă o minunată pereche de cătușe. Apoi încep să construiască celula.
Când aud ofițerul stării civile cum spune în cea mai oficială reuniune a unui cuplu “familia este celula de bază a societății”, simt transpirație rece pe coloană. Îmi și imaginez gratiile, ușa grea care ascunde în spatele ei tristețe și singurătate în doi. Oameni liberi să se miște în doi metri pătrați.
Doi oameni care spun că sunt fiecare jumătatea celuilalt se transformă ba în gardian, ba în deținut. Încep să aplice reguli și regulamente făcute de societate: apelul de dimineață și apelul de seara, programul de plimbare, programul de vizite, telefoane sub control strict. Cei care muncesc în folosul comunității se bucură de muncă, mici privilegii…
Din când în când, celula e înlocuită cu infirmeria și foarte rar se mai duc pe rând la vorbitor cu rudele foarte spropiate unde au dreptul să spună doar anumite lucruri și într-un anumit timp. Cei care vin la vorbitor sunt atenți verificați. De la cine sunt până la ce au adus, nimic nu trece de vigilența celui care e în acel moment gardianul. Pentru mult prea mulți oameni simbolul iubirii lor – inelul – se transformă în cătușe – simbolul pierderii libertății.
Câțiva dintre ei construiesc șanțuri și se întâlnesc sub celule, în tunele cu alți condamnați, dar revin cuminți în celulă pentru că nu sunt pregătiți să trăiască altfel. Câțiva, foarte curajoși, evadează. Gardienii îi prind, îi aduc înapoi și le înăspresc condițiile de viață. Alții, precum Monte Cristo, reușesc să iasă și să mai prindă câțiva ani de libertate.
Verigheta trebuie sa fie inelul Arabelei. Să simți când îl atingi că-ți cresc aripi și poți să zbori oriunde. Căsătoria e la bine și la rău. Nu întâmplător e primul la bine. Ea trebuie să fie o bucurie. Dacă te uiți la verigheta ta și vezi lanțul care te ține legată de o altă jumătate de cătușe într-o celulă, înseamnă că inelul nu e pentru inelarul tău.

Mirela Retegan

http://www.catchy.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu