Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

18 martie 2015

Osho-Odată ce te-ai acceptat aşa cum eşti, frica de intimitate va dispărea



Toată lumea se teme de intimitate. E altceva dacă eşti conştient de asta sau nu. Intimitatea înseamnă să te expui în faţa unui străin. Noi suntem toţi nişte străini, nimeni nu cunoaşte pe nimeni.  Suntem străini chiar şi faţă de noi înşine,  pentru că nu ştim cine suntem. Intimitatea te aduce aproape de un străin. Trebuie să renunţi la toate protecţiile tale, numai atunci este intimitatea posibilă. Şi frica este că dacă renunţi la toate protecţiile, la toate măştile, cine ştie ce va face străinul cu tine? Noi toţi ascundem o mie şi unul de lucruri – nu numai de ceilalţi, ci şi de noi înşine,  pentru că am fost crescuţi de o umanitate bolnavă, cu tot felul de reprimări, inhibiţii, tabu-uri. Şi teama este că alături de un străin, şi nu contează, poate că ai trăit cu acea persoană treizeci, patruzeci de ani; starea de înstrăinare nu dispare niciodată, simţi că e mai sigur să păstrezi o mică protecţie, o mică distanţă, pentru că cineva poate profita de slăbiciunile tale, de neajunsurile tale, de vulnerabilităţile tale.
Toată lumea se teme de intimitate. Problema devine mai complicată pentru că fiecare doreşte intimitate. Fiecare doreşte intimitate pentru că altfel eşti singur în acest univers, fără un prieten, fără un iubit/iubită, fără cineva în care să poţi avea încredere, fără cineva în faţa căruia să-ţi poţi deschide toate rănile.  Şi rănile nu se pot vindeca decât dacă sunt deschise. Cu cât le ascunzi mai mult, cu atât mai periculoase devin[…] Intimitatea este o nevoie esenţială, pe de o parte, deci toată lumea tânjeşte după ea. Dar noi vrem ca cealaltă persoană să fie intimă, pentru ca ea să renunţe la protecţii, să devină vulnerabilă, să-şi deschidă toate rănile, să renunţe la toate măştile şi la falsa personalitate, să stea gol, aşa cum este. Iar pe de altă parte, fiecare se teme de intimitate, cu persoana cu care vrei să fii intim, nu renunţi la protecţiile tale. Acesta este unul dintre conflictele dintre prieteni, dintre iubiţi: nimeni nu vrea să renunţe la protecţiile sale şi nimeni nu vrea să vină total gol şi sincer, deschis, şi ambii au nevoie de intimitate.
Până când nu renunţi la toate reprimările tale, la inhibiţiile tale, nu vei fi niciodată capabil să fii intim cu cineva. Şi va trebui să iei iniţiativa. Dar dacă nu ai reprimări, inhibiţii, nu ai nici răni. Dacă ai trăit o viaţă simplă, naturală, nu va fi nici un fel de teamă de intimitate, ci o imensă bucurie a două flăcări ce vin atât de aproape încât aproape că devin una. Şi întâlnirea este extraordinar de încântătoare, de satisfăcătoare, de împlinitoare.
Dar înainte de a putea să atentezi la intimitate, trebuie să-ţi cureţi casa complet. Numai un om al meditaţiei poate permite ca intimitatea să se întâmple. El nu are nimic de ascuns. Tot ceea ce îi crea teamă pentru că cineva le putea afla, le-a aruncat el însuşi.  El are doar o tăcere şi o inimă iubitoare. Trebuie să te accepţi în totalitatea ta, dacă nu poţi să te accepţi în totalitatea ta, atunci cum poţi să te aştepţi ca altcineva să te accepte? Şi ai fost condamnat de toată lumea, şi ai învăţat un singur lucru: condamnarea de sine. Continui să o ascunzi. Nu este ceva frumos pe care să-l arăţi celorlalţi, ştii că lucruri urâte sunt ascunse în interiorul tău; ştii că lucruri rele sunt ascunse în tine …
Una din nevoile tale de bază este să fii dorit. Dar nimeni nu vrea să accepte asta. Trăim cu atâtea pretenţii, cu atâtea ipocrizii, acesta este motivul pentru care intimitatea creează frică. Tu nu eşti ceea ce pari a fi. Aparenţa ta e falsă. Poţi să pari a fi un sfânt, dar adânc în interior eşti încă o fiinţă umană slabă, cu toate dorinţele şi aspiraţiile aferente. Primul pas este să te accepţi în totalitatea ta, în ciuda tuturor tradiţiilor voastre, care au dus întreaga umanitate la nebunie.
Odată ce te-ai acceptat aşa cum eşti, frica de intimitate va dispărea. Eşti exact ca un copil mic, complet inocent. Te poţi deschide, pentru că în interior nu eşti plin de reprimările urâte care au devenit perversiuni. Poţi să spui tot ceea ce simţi, în mod autentic şi sincer. Şi dacă eşti pregătit să fii intim, vei încuraja cealaltă persoană să fie şi ea intimă. Deschiderea ta va ajuta cealaltă persoană să fie şi ea deschisă faţă de tine.Simplitatea ta nepretenţioasă va permite ca şi celălalt să se bucure de simplitate, de inocenţă, de încredere, iubire, deschidere.
Tu eşti încătuşat de concepte stupide, şi teama este că dacă devii foarte intim cu cineva, el va deveni conştient de asta. Dar noi suntem fiinţe fragile, cele mai fragile din întreaga existenţă. Această slăbiciune nu este ceva de condamnat, este cea mai înaltă expresie a conştiinţei. O floare de trandafir va fi fragilă; nu este o piatră. Şi nu trebuie să te simţi prost în legătură cu asta, că eşti un trandafir, nu o piatră. Numai când două persoane pot deveni intime, ele nu mai sunt străine una faţă de alta. Şi este o experienţă minunată, să descoperi că nu doar tu eşti plin de slăbiciuni, ci şi celălalt…poate că toată lumea e plină de slăbiciuni.
Iubeşti pe cineva şi îi promiţi că ”Te voi iubi toată viaţa.” Şi ştii foarte bine că nu poţi să fii sigur nici măcar de ziua de mâine, oferi o falsă promisiune. Tot ce poţi spune este: ”Sunt îndrăgostit de tine în acest moment şi îţi voi oferi totalitatea mea. Dar despre următorul moment, nu ştiu nimic. Cum aş putea să promit? Trebuie să mă ierţi.” Dar iubiţii promit tot felul de lucruri pe care nu le pot îndeplini. Atunci apare frustrarea, atunci distanţa devine tot mai mare, apoi lupta, conflictul, războiul, şi o viaţă care ar fi trebuit să devină tot mai fericită, devine doar o nefericire lungă, extinsă.
[…]Toate imperativele îmbolnăvesc mintea umană. Oamenii ar trebui să fie învăţaţi frumuseţea a ceea ce este, splendoarea extraordinară a naturii. Dacă eşti închis, în permanenţă în defensivă, mereu îngrijorat că cineva ar putea veni să-ţi cunoască gândurile, visele, perversiunile, trăieşti în iad. Iadul este în interiorul tău, şi la fel este şi paradisul. Ele nu sunt locuri geografice. Ele sunt locuri spirituale.
Când mintea e tăcută şi inima cântă… Vei fi pregătit, fără nici un fel de teamă, ci cu o mare bucurie, să fii intim. Şi fără intimitate, eşti singur aici printre străini. Cu intimitate eşti înconjurat de prieteni, de oameni care te iubesc. Intimitatea este o mare experienţă. Nu ar trebui ratată. Dar înainte de a putea deveni lipsit de teama de intimitate, trebuie să fii complet curat.[…] Trăieşte o viaţă de pace, tăcere, iubire, cântec şi dans. Şi vei transforma… oriunde ai fi, locul va deveni un paradis.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu