Il iubesti, dar este si Sufletul tau Pereche? Top 5 semne care iti confirma ca DA

Doua suflete pereche nu pot trai unul fara celalalt, iar ele stiu asta inca din prima clipa in care se intalnesc. Descopera SEMNELE care iti arata ca tu si partenerul tau sunteti SUFLETE PERECHE:

Emily Bronte spunea ca "Indiferent din ce sunt facute sufletele pereche, al lui si al meu sunt la fel".

Sufletul pereche este omul care iti este alaturi inca din prima clipa, este omul fara de care simti ca nu poti merge mai departe, este cel care iti ofera toata energia de care ai nevoie. Este cel pe umarul caruia plangi de cate ori simti nevoia, este cel cu care razi in fiecare zi si este cel caruia ii impartasesti toate gandurile si trairile tale.

Sufletul pereche este cel care iti ofera in fiecare zi motive sa te bucuri de ceea ce aveti, este cel care va face orice pentru tine si te va pune intotdeauna inaintea lui. Este cel care te iubeste neconditionat si este cel care iti va fi alaturi pana la final.

Unii nu cred in acest suflet pereche si nu cred ca exista doar unul singur pentru fiecare dintre noi. Ei spun ca sufletul pereche este ceva inventat de romanticii vremurior de demult si ca aceasta credinta intr-o singura dragoste este mult prea exagerata si inexistenta.

Sunt insa cateva semne care ne arata si care ne demonstreaza ca partenerul de langa noi este intr-adevar sufletul nostru pereche.

1. In sufletul tau stii ca el este cel alaturi de care vrei sa iti petreci toata viata

Nu este asa cum ti l-ai imaginat inca de la inceput. Nu arata asa cum ti-ar fi placut tie. Nu iti aduce flori in fiecare zi si nici nu este cel mai atent barbat din lume. Nu iti spune zilnic cat esti de frumoasa si nu spala vasele dupa ce mancati. Nici macar nu te surprinde in fiecare zi cu cate ceva. Dar te face sa te simti cea mai frumoasa femeie din lume. Te face sa te simti cea mai iubita si cea mai apreciata.

Pentru el, esti centrul universului si tu stii asta chiar daca el nu iti spune. Stii ca este cel alaturi de care vrei sa parcurgi aceasta calatorie a vietii si stii asta pentru ca ai simtit inca din prima clipa de cand v-ati cunoscut.

2. Puteti comunica fara sa vorbiti si va intelegeti perfect

Va cunoasteti atat de bine incat de cele mai multe ori nu aveti nevoie de cuvinte pentru a va intelege si pentru a putea comunica foarte eficient. Acest lucru va ajuta sa comunicati cat se poate de deschis chiar si in momentele in care nu este foarte usor sa o faceti.

3. Inca din prima zi v-ati simtit foarte bine unul langa celalalt

Adesea iti poti da seama inca din prima clipa daca o persoana va ramane alaturi de tine pentru totdeauna, sau daca totul se va termina dupa acea prima intalnire. Pentru ca de data asta ai simtit inca din prima clipa in care l-ai vazut ca el este alesul si ai simtit ca va cunoasteti de o viata astfel incat ati discutat deschis despre orice, ai stiut de asemenea ca este sufletul tau pereche.

4. Relatia voastra nu este numai lapte si miere, va provocati reciproc si asta va uneste si mai mult

Nicio relatie fericita si implinita nu va fi lipsita de micile discutii in contradictoriu, de micile momente de tensiune si de unele neintelegeri care sunt absolut inevitabile, si care au intotdeauna rolul lor. Pentru ca sunteti diferiti, va provocati intotdeauna, iar acest lucru va testeaza unori limitele si va uneste din ce in ce mai mult reusiti sa va apreciati asa cum trebuie si sa va acordati atentia necesara de fiecare data.

5. Personalitatile voastre sunt diferite, dar cand sunteti impreuna formati un intreg

Fiecare dintre noi este diferit si este unic in felul lui. Daca doi parteneri seamana foarte mult cu sigurata nu se vor intelege prea bine si nu vor functina ca un cuplu pe termen lung. Unul dintre cele mai importante lucruri atunci cand vine vorba despre buna functionare a cuplului este completarea reciproca, ceea ce la voi este lucrul care va apropie si mai mult.

www.garbo.ro

Cand cineva pleaca inseamna ca altcineva trebuie sa ajunga

Fiecare om umbla in viata cu o poza in buzunar. Si cand simte nevoia o asaza pe primul chip care-i iese in cale, convins ca acela este potrivit.

 Cititi superbele cuvinte ale ieromonahului Hrisostom Filipescu dintr-un fragment publicat in cartea "Putine lacrimi, multa bucurie!":

Toti suntem eroi ai povestilor noastre de viata

"Viata nu te lasa sa te odihnesti. Ranit, vanat, obosit, ingenuncheat, prafuit, murdar sau curat, oricum ar fi, trebuie sa inaintezi. De obicei singur. De obicei gol, flamand, insetat, strain. La scoala vietii se dau examene, se dau corijente, se repeta anul. Doar cine are limba fripta poate vorbi cu adevarat despre ciorba fierbinte.

Cand cineva pleaca inseamna ca altcineva trebuie sa ajunga. Lasa armele jos! Trece. Toate trec. Rabdare si timp. A fost nevoie sa treci prin atatea ca sa ajungi aici. Generam noi experiente pentru ca avem nevoie de ele. Fara acea experienta nu ai fi avut prilejul sa te cunosti atat de profund. Exista daruri pentru toata lumea. Deschide ochii, sufletul si mintea. Observa frumusetea care se afla la indemana ta. Fii recunoscator. Bucura-te de ceea ce ai. Nu astepta neasteptarea. Prin lectiile de viata primesti putere.

Toti suntem eroi ai povestilor noastre de viata. Oamenii se adapteaza in felul lor. Au libertatea de a crea orice cred despre ei. Nu e nevoie sa facem din dorinte obsesii. Dorintele sunt ale noastre sau ale celor din jur insusite prin mimetismul social? Dupa durere usa se deschide. Uneori usile se deschid, alteori ni se trantesc in fata. Ranile ne fac sa nu mai fim ca inainte si nici nu cred ca ne dorim. Niciun sistem nu functioneaza intamplator.

Parasirea unei realitati nu inseamna neaparat sfarsitul ei, ci prelungirea intr-una noua. Nu stii niciodata ce surprize iti ofera viata. Se inchide o usa, se deschide o poarta. Sentimentele ne domina sau nu. Oricat de dura ar fi realitatea ne putem crea alta. Nu se aplica retete comune. Fiecare are realitatea sa in subconstientul sau. Viata ne propune unele lucruri pana le impune. Exista atatea sensuri cati indivizi se apleaca asupra fiecaruia dintre ele. Realitatea este subiectiva. Din orice intamplare nu iesi la fel cum intri. Important e sa nu te blochezi intr-o poveste. Povestea creeaza asteptari…

Fiecare om umbla in viata cu o poza in buzunar. Si cand simte nevoia o asaza pe primul chip care-i iese in cale, convins ca acela este potrivit. Dar, de cele mai multe ori, ne pacalim cum putem ca sa credem ca am gasit ce ne-a lipsit. Alteori ne scufundam ca un scafandru in adancimea fiintei celuilalt cautand binele, frumosul, lumina, ignorand malul ontologic. Uneori ne iese, alteori nu. Si ramanem blocati, ne ranim sau pierdem echilibrul. Dar cu o experienta fara de care nu am avea cum sa apreciem cu toata fiinta Dragostea. Ne lovim singuri la picioare si dam linistea mai tare…

Fotografiile raman la fel, chiar daca oamenii se mai stramba. Adeseori mintea si inima sunt blocate in fotografii. Alaturi de bataile inimii si ochii vorbesc cand ar trebui sa taca. Chiar daca in viata inima ti se rupe, trebuie sa ai grija sa nu pierzi vreo bucata. Am rucsacul in spate plin de vise… De ce iubim? De ce visam? De ce gresim? De ce iertam?...

Orice pasare isi ia zborul. E atata frumusete in jur incat mintea tace si se bucura! Nectarul iubirii indulceste amarul mintii. Cicatricile lasate de trecerea timpului si incercarile vietii se vindeca in iubire.

Am sa-i spun lui Dumnezeu totul."

*Fragment din "Putine lacrimi, multa bucurie!" ( Iasi, 2014; p. 220-222) de Ieromonah Hrisostom Filipescu

Suflet pereche

„Un suflet pereche este o fiinţă la care ne simţim profund conectaţi, ca şi cum comunicarea şi comuniunea dintre noi nu ar fi roadele eforturilor voite; ci, mai degrabă, un dar, o revărsare de graţie divină. Acest fel de relaţie este atât de importantă pentru suflet, încât se afirmă, adesea, că nu există nimic mai de preţ, în viaţă.”

                                Thomas Moore

Dragostea e cerul…

“A muri de dragoste înseamnă a trăi în ea.”

Dragostea e sufletul însuși. E de aceeași natură. Dragostea e o scânteie divină, ca și sufletul, și tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor și infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini și nimic nu-l poate atinge. Îl simți arzând până în măduva oaselor și-l vezi strălucind până în adâncurile cerului.

Când dragostea a strâns laolaltă și a contopit două suflete într-o unitate sfântă și îngerească, aceste ființe au găsit taina vieții. Nu sunt decât cele două tulpini alea aceluiași destin; sunt două aripi ale aceluiași suflet. A iubi înseamnă a pluti.

Dragostea înseamnă să fii doi și să nu fii decât unul. Un bărbat și o femeie care se contopesc într-un înger. Dragostea e cerul…

Dragostea e reducerea lumii întregi la o singură ființă, preamărirea unei singure făpturi până la îndumnezeire.

A iubi și a fi iubit este suficient. Nu mai pretindeți nimic! În schimbările misterioase ale vieții nu mai este nicio perlă de găsit.

Voi, cei care suferiți pentru că iubiți, iubiți încă și mai mult. A muri de dragoste înseamnă a trăi în ea.

Victor Hugo
(26 februarie 1802 – 22 mai 1885)

Sorin Tudor

www.webcultura.ro

Marginea lumii mele va fi mereu sufletul tău…

“Te voi purta în mine ca pe o cruce de lumină, dragul meu. Și mă voi bucura că ne-am întâmplat atât de frumos…”

Azi, am deschis fereastra sufletului meu, iar dimineața care a intrat prin ea a fost un fel de revelație. Către mine. Eram și înăuntrul meu și în afara mea. Mi-am tras mai aproape cănița de cafea și am zâmbit. Te-am desenat din gândurile mele alături. Ca să îți demonstrez că, de fapt, nimic nu ne poate ține departe unul de de altul în afară de noi înșine. Ți-am pus pe chip soarele și în zâmbet toată fericirea. Să o ai la drum greu prin viața fără de mine, dragul meu. Eu… eu voi deschide mereu ferestre cu dimineți către tine. Și te voi aștepta.

Ai intrat în viața mea atât de neașteptat încât dacă ar fi să te asemuiesc cu ceva lumesc nu aș putea. Nu aș găsi echivalentul.

Când ai ieșit, am încercat acele sentimente omenești de slăbiciune: disperarea și revolta! Revolta interioară. Nu pentru ceea ce ai ales, ci pentru că nu înțelegeam de ce ai ales așa. Nu înțelegeam atitudinea. Apoi, când lumina a intrat suficient de mult și de clar pe fereastra sufletului meu, am înțeles că nu trebuie de fapt să înțeleg nimic din acțiunile tale. Sau atitudinea ta. Sau neiubirea ta. Nu a fost nimic de înțeles nimic nici când iubirea și-a făcut cuib în sufletul meu. Pentru tine. Ea doar a apărut, a crescut așa, mare ca o mirare nefirească și a rămas. Necondiționat.

Iubirea mea pentru tine nu a fost o alegere. A fost o întâmplare minunată! A fost pentru că a fost. Chiar dacă este! Nu te privește pe tine sau pe mine. Ea, oricum am alege noi, există. Și se întâmplă. Și va viețui, în continuare, independent de ce vom face noi ca oameni orgolioși, încăpățânați și plini de frustrări interioare. Poate, în toată viața asta a noastră zbuciumată și încercată, această iubire ne va fi singura stea polară și lumină din noi care ne va proteja și ne va învăța să fim mai buni. Iubirea mea pentru tine nu cunoaște rațiuni, deoarece nu din ele s-a născut. Te voi iubi oriunde vei fi, orice vei face și cu oricine vei fi! Nu te-am iubit niciodată parțial și cu jumătăți de măsură. Te voi iubi și dacă tu vei iubi altă femeie. Nu te-am iubit niciodată pentru că tu mă iubeai. Te-am iubit și basta! Și la fel de basta te iubesc și acum. Iubirea asta, scumpule, are sentimente și trăiri proprii. Te va iubi doar pentru că undeva exiști TU!

Aș vrea să fiu destul de înțeleaptă să deschid ochii și să cad pe spate când un el și un alt el îmi fac complimente, îmi duc coșul cu cumpărături și parchează mașina la scară. Nu îmi pasă însă. Nu vreau să deschid ochii. Nu mă interesează să mă îndrăgostesc. Înțelegi? Eu trăiesc o iubire! Poate cea mai matură, cea mai frumoasă și cea mai mare! Nu consider că îmi limitez lumea. Consider doar că marginea lumii mele va fi mereu sufletul tău!

Nu te judec, nu caut nici un vinovat și nu sunt supărată, dragul meu. Te voi purta în mine ca pe o cruce de lumină și mă voi bucura că ne-am întâmplat atât de frumos. Ca un big bang într-un univers cu oameni!

Ramona Sandrina

"Femeia învinge totul,apoi plînge"-Grigore Vieru

Un zîmbet nu înseamnă fericire,un cuplu nu înseamnă un tot întreg ,o relaţie nu înseamnă o iubire.

Am întîlnit cîndva, o femeie frumoasă din toate punctele de vedere! Era căsătorită şi părea să aibă un mariaj perfect. Avea o casă,o masă,un soţ ce o iubea şi îi oferea aparent,totul...Ei doi formau un cuplu invidiat de toată lumea. Reuşise să întemeieze o familie,să aibă servicii bine plătite,se remarcau mereu în mulţime prin eleganţă,maniere frumoase şi comportament decent. Aparent,femeia nu ducea lipsă de nimic şi nu şi-ar mai fi putut dori ceva mai mult...Era o doamnă admirată şi respectată de toţi,reuşise să-şi creeze o imagine imaculată,a învăţat în timp să devină o personalitate marcantă,iar cei din jur erau siguri că are un trai de regină. Soţul său o purta pe palme,sau,aşa s-ar fi părut...
Nimeni,niciodată nu o văzuse pe acea femeie plîngînd. Toţi speculau pe baza fericirii sale şi considerau că nu ar fi plîns vreodată,pentru că pur şi simplu nu avea motive să o facă. Fericirea îi era la picioare,iar dacă ar fi negat-o,ar fi înseamnat pur şi simplu că este nerecunoscătoare.
Ani întregi lumea a fost cu ochii pe acel cuplu,notîndu-le fiecare reuşită şi invidiindu-i pentru fiecare cîştig. Dar, într-o zi,totul se ruinase. Mariajul perfect luă sfîrşit şi cei doi divorţară. Lumea începuse să-i vorbească,să-i bîrfească,să anticipe lucruri,învinuind-o pe ea pentru acest eşec. Ea,care nu se mulţumise cu tot ce-i oferise el. Ea,care nu preţuise suficient ceea ce primea de la el. Ea,cea care nu fusese suficient de soţie,suficient de gospodină,suficient de femeie pentru a menţine căsnicia. Lumea a speculat mult,făcînd tot felul de presupuneri,referitor la ceea ce le-ar fi lipsit celor doi. Au judecat-o pe ea atît de aspru,încît nu s-au gîndit niciodată la suferinţa prin care trecea. Nu s-a gîndit nimeni la faptul că,în spatele unui zîmbet,nu se află întotdeauna o fericire. Nu s-a gîndit nimeni niciodată,că în spatele unei relaţii nu se află întotdeauna o iubire. Nu s-a gîndit nimeni niciodată,că în spatele unei femei puternice,stă un bărbat care îi spune mereu “tu nu vei putea”,o face să plîngă,să se închidă şi să-şi piardă încrederea în ea însăşi,iar dincolo de masca de om puternic şi învingător,se află o doză nelimitată de lacrimi reci,regrete care-i amărăsc sufletul şi totodată, speranţa,că poate mîine va fi mai bine...
După despărţire,ea şi-a recăpătat încrederea în propriul EUşi a început să trăiască la un nivel mai avansat,să se bucure mai mult de ceea ce întîlnea,să-şi ofere încă o şansă către iubire,către fericire,către împlinire şi să nu se mai judece pentru greşeli din trecut,pentru scăpări,pentru insuccese. În timp ce el,a decăzut totalmente,a ajuns un om mic,lipsit de atenţie,condus de vicii,degradat şi materialist. Singurul lucru important pentru el sunt banii...Banii care nu oferă sprijin moral şi nici căldură sufletească.
Ea,este admirată de toţi,este fericită,şi-a reconstruit familia şi se simte cu adevărat iubită şi preţuită!
El,este singur cu banii lui,cu viciile lui,cu luxul lui...
Lumea şi-a făcut concluziile necesare. Dar a fost nevoie de timp... Timp pentru a face diferenţe,timp pentru a realiza că în spatele unui cuplu perfect în ochii lumii,se află o femeie care a învăţat să fie puternică,să fie răbdătoare,să fie înţeleaptă,chiar dacă are alături un om care nu o valorează.
Iar...atunci cînd acel cuplu “perfect” se desparte,este semn că răbdarea femeii a ajuns la un capăt. ..

"Femeia învinge totul,apoi plînge"-Grigore Vieru

Iubirea unei mame

Un baietel isi intreaba mamica: - De ce plangi?

 - Pentru ca sunt femeie! - raspunde mamica.

 - Nu inteleg... - zice micutul.

Mamica il imbratiseaza si spune:

- Si n-ai sa intelegi niciodata...

Mai tarziu, copilul isi intreaba tatal:

- De ce plange mamica?

- Nu stiu nici eu! Toate femeile plang fara motiv! - a fost tot ce i-a putut spune taticul.

Devenit adult, baiatul il intreaba pe Dumnezeu:

-Doamne, de ce plang femeile asa de usor?

Si Dumnezeu raspunde:

-Cand am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita.

I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili.

I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii.

I-am dat forta care-i permite sa continue cand toata lumea abandoneaza.

Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii.

I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata, chiar si atunci cand ei o ranesc cumplit.

I-am dat forta de a-si suporta sotul in caderile sale si de a-i ramane alaturi cu aceeasi tarie.

Si, in fine, i-am dat lacrimi sa planga atunci cand simte nevoia.

Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura.

Frumusetea unei femei sta in ochii ei.

Aceasta e poarta catre inima ei - locul unde se adaposteste dragostea.

Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima.

Sursa:Internet

Iubirea

Daca nu reusesti sa-ti gasesti jumatatea, iata care ar putea fi motivul

Multi oameni fac aceeasi mare greseala cand sunt in cautarea dragostei. Acest articol va spune care este acea greseala si cum sa o remediati, astfel incat sa puteti gasi fericire in relatia pe care v-o doriti.

Cea mai mare greseala pe care oamenii o comit atunci cand sunt in cautarea dragostei este aceasta: Pornesc de la ideea ca o relatie ii va completa.

Ce inseamna acest lucru? Crezi ca iti lipseste ceva in viata si cealalta persoana va face acest sentiment sa dispara. In acest fel ajungi sa fii ferm convins ca fericirea ta nu este in mainile tale ci a altora. “Daca tu nu ma iubesti, atunci cine?” ; “Daca nici tu nu ma faci fericit, atunci cine sa ma faca?” .

Consideri relatia sansa ta la fericire. Daca asta crezi (fie si putin), cu regret trebuie sa afli ca nu este deloc asa. De fapt, acest  mod de a gandi iti saboteaza propria experienta de dragoste. Si iata de ce:

1. Ceilalti simt cand esti disperat sa gasesti iubirea.

Ori de cate ori abordezi o relatie cu sentimentul ca ceva iti lipseste — ai senzatia ca trebuie sa umpli un gol — acest lucru va fi simtit de persoanele cu care te intalnesti. Si nu-i va face sa se simta bine.

Cand esti plin de incredere, energia pe care o transmiti spune ceva de genul acesta: “Ma bucur sa te cunosc, vom vedea daca vom continua sa ne intalnim.” Increzator, calm, stapan pe sine si probabil extrem de atragator.

Dar cand intri intr-o relatie cu acel sentiment de nevoie de cineva, campul tau energetic transmite acest lucru. Este ca si cum ai spune: “Iti place de mine?”

Din punct de vedere energetic, nu este atragator. De fapt, are chiar efectul contrar; ii respinge pe oameni. Si asta poate fi o problema daca esti in cautarea dragostei.

2. Atragi experiente care raspund sentimentelor din interiorul tau.

Daca simti ca-ti lipseste ceva in viata, atunci experienta ta iti va dovedi ca aceasta perceptie este adevarata.

De exemplu, daca iti doresti foarte mult sa cunosti pe cineva si te preocupa extrem de mult ideea ca nu reusesti, atunci exact asta vei atrage, negasirea unui partener. Experienta se va manifesta in doua feluri: fie ramai singur, fie intri in relatii in care nu te simti implinit.

Cu siguranta nu acesta este rezultatul pe care ti-l doresti atunci cand esti in cautarea unui partener. Cunoscand aceste lucruri, ce poti face? Cum te poti schimba pentru a te simti mai sigur, mai in largul tau si mai plin de incredere atunci cand cauti persoana potrivita?

Incepi prin a identifica acele sentimente pe care crezi ca o relatie le va aduce, dar in sufletul tau. Probabil la inceput vei fi sceptic — te gandesti ca nu este posibil sa te simti aproape de tine insuti, iubit si protejat fara un partener. Dar fii sigur ca se poate. Lucrul cel mai minunat din tot acest proces este ca odata ce identifici aceste sentimente in tine insuti, cu siguranta le vei gasi si intr-o relatie.

Oamenii au tendinta de a complica aceasta experienta, denumita iubirea de sine. Si, desi mintea probabil nu-i va gasi logica, daca vei cobori la nivelul inimii, ea va intelege imediat despre ce e vorba.

Iubirea de sine este pur si simplu gasirea sentimentului de pace, fericire, multumire, acceptare si dragoste in interiorul tau. Iata cateva strategii de a gasi iubirea de sine:

Ai nevoie de o minte deschisa si o inima curata si trebuie sa te conectezi la vocea ta interioara.

Poti dezvolta dragostea de sine la un curs de dans.

Poti dezvolta dragostea de sine cand meditezi sau te rogi.

Poti dezvolta dragostea de sine cand tii un jurnal, mergi la consiliere psihologica si te cunosti mai bine pe tine insuti.

Poti dezvolta dragostea de sine cand iti faci timp si stai cu tine insuti.

Trebuie sa te simti bine inainte sa gasesti un partener daca vrei sa te simti bine in cadrul relatiei.

Cand dezvolti aceste sentimente de pace, stapanire de sine, fericire si implinire in interiorul tau, sentimentul ca ai nevoie de cineva din exterior ca sa te simti bine va disparea treptat. Si cand acest lucru se intampla, in mod ironic, vei atrage tot ceea ce ti-ai dorit, inclusiv o relatie minunata.

Sursa utilizata:

http://www.mindbodygreen.com

Calatorind prin lumea dragostei

De ce ne trebuie o zi în care iubirea să fie sărbătorită?! Nu ar fi mai bine să le spunem celor dragi că-i iubim în fiecare zi, oferindu-le în acelaşi timp cel mai de preţ dar, libertatea de a fi ei înşişi? Atunci când iubirea renunţă la orice limită, ea atinge adevărul.

Oamenii, prin trecerea lor prin viaţă, auconsiderat necesar să-şi sărbătorească evenimentele, atât cele personale, de familie, de neam, de popor, cât şi pe cele legate de propriile trăiri. Religiozitatea ca stare, dar şi religia instituţionalizată, au fost factori polarizatori sau, din contră, distrugători, ai acestor imbolduri umane.
Venind din vechime, sărbătorile dedicate vieţii au fost mutate de la caracterul lor arhetipal la cel instituţional. Cea mai frumoasă trăire umană, dragostea, a fost celebrată în toate culturile şi civilizaţiile. Aici, pe plaiurile dintre Carpaţi, unde "trăia poporul nemuritor” - Cassius Dio-, aici, unde cultura autohtonă, deşi pusă sub semnul întrebării de marii istorici, dar mereu dovedită de cele ce apar "de sub pământ”, mai mereu întâmplător, căci nimeni nu e preocupat de a le găsi, "păgânismul local”, puternic ancorat în ancestral, nu a putut fi anihilat şi de aceea a fost asimilat, suprapunându-i-se semnificaţii de formă, dar nu şi de esenţă. Tracii ne vorbesc însă prin tradiţiile lor şi ne spun că nu erau doar un popor de războinici cruzi, ci trăiau sub spectrul universal al trăirilor Divine. Şi pentru ei dragostea era motiv de sărbătoare, căci nu puteau să fugă de ceea ce era dat tuturor vieţuitoarelor, dar mai ales oamenilor. Alţii însă, cu cunoaştere deplină, sau din crasă necunoaştere, şi prin aruncarea la gunoi a acestei sărbători, au vrut să-i îngroape… Şi odată cu ei, şi pe noi…

Acum este vremea de a sintetiza notele strânse prin timp… Mai ales că-n ultimii ani ai veacului deja trecut pătrunsese tot mai mult printre noi, la acelaşi început de primăvară, un alt obicei, acela al sărbătorii acelui "Valentine’s Day”, o sărbătoare abordată, mai apoi acceptată în lumea şcolii şi tinereţii, dar curând contestată ca import datorat ideii că neamul românesc este iubitor de kitsch-uri şi atât aştepta… că noi avem în fond "sărbătoarea noastră” şi nu în ultimă instanţă (dar şi adevărat) că Valentine's Day este încă un moment propice pentru unii de a scoate nişte bani. Căci în fond de la 14 februarie (ziua importatului catolic Sfânt Valentin ca simbol al iubirii) şi până la 8 martie (importantă şi ea, zi a femeii, devenită, prin "tranziţie”, ziua mamei, soţiilor, colegelor de muncă) comercianţii de tot soiul vin cu oferte care mai de care mai generoase (a se citi… scumpe). Iar sufletele "perechi” reacţionează, orice s-ar zice, diferit la suavul fir de floare, felicitarea pe Internet sau… gingaşa bijuterie, în sau fără cutie.

Ce este Valentine’s Day
Cronologic, sărbătoarea Sfântului Valentin precede Dragobetele, ea fiind înscrisă calendaristic la 14 februarie şi reprezintă o zi a îndrăgostiţilor, a iubirii, a dragostei, iar sorgintea ei coboară într-o parte a Europei până în secolul al XIV-lea, dar începuturile ei trebuie căutate mai departe în timp, în lumea antichităţii.

Despre Sfântul Valentin se spune că ar fi fost un preot, care a trăit în perioada domniei împăratului Claudius al II-lea (Gothicus), cel care în afara unor victorii strălucite contra triburilor barbare (a învins, pe malul lacului Naissus, 320.000 de luptători din coaliţia de goţi, bastarni, sarmaţi şi alţii, cadavrele a 50.000 de invadatori ai Peninsulei Balcanice, rămânând pe câmpul de luptă) a persecutat, între aceiaşi ani 169-270 d.Hr., pe creştini şi ar fi interzis căsătoriile care dăunau vieţii militare (bărbaţii refuzau părăsirea familiei pentru a se înrola în regimentele împăratului). Preotul roman Valentin a nesocotit acest ordin, oficiind căsătorii în ascuns. Ca urmare a fost aruncat în închisoare şi condamnat la moarte. Aici el s-ar fi îndrăgostit de fiica gardianului său, căreia îi trimitea zilnic scrisori de dragoste. Într-o altă variantă se spune că în perioada cât a stat la închisoare, aşteptându-şi execuţia, trimitea scrisori de îmbărbătare celor pe care-i căsătorise cu mesajul "Amintiţi-vă de Valentin!”, "Adu-ţi aminte de Valentin al tău!” şi "Vă iubesc!”. Pe data de 14 februarie preotul a fost executat, iar din secolul al V-lea această zi a fost declarată sărbătoarea religioasă a Sfântului Valentin.

Totuşi, la baza acestei sărbători pare a sta o sărbătoare păgână, cea a "Lupercaliei”, care avea loc anual în data de 15 februarie. Această sărbătoare de rit agrar, menită să stimuleze fecunditatea şi fertilitatea, era constituită din trei momente: "sacrificiul care se desfăşura în faţa grotei Lupercal, situată pe una din pantele Palatinului, unde, după legendă, lupoaica ar fi alăptat cei doi gemeni aduşi de apele Tigrului, Romulus şi Remus. Victimele sacrificate erau capre, ţapi şi câini. Vestalele depuneau ca ofrandă prăjituri şi primele spice ale verii precedente. Unul dintre ritualurile sacrificiului amintea de perioada existenţei victimelor umane. Sacrificiul era urmat de o cursă a Lupercilor în jurul Palatinului, îmbrăcaţi doar cu pielea caprelor sacrificate, purtând o coroană şi lovind cu şuviţe de piele femeile întâlnite în cale, considerând că flagelarea le va aduce fecunditatea” (Romulus Vulcănescu). Acest episod, cel mai important al sărbătorii, se încheia cu un prânz solemn. ?ntregul ceremonial era condus de colegiul preoţilor din Faunus Lupercus numiţi Luperci şi care, se pare, era alcătuit din 12 membri ce proveneau din ginţile Quintilii şi Fabii.

Începând cu anul 44 î. Hr., Caesar le-a adăugat acestora grupul de Luperci Iuliani al cărui magister era Marcus Antonius. Mai apoi, în colegiu au fost recrutaţi şi cavaleri, tribuni militari ori liberţi. Se mai zice că în ziua acelei sărbători păgâne, numele tuturor fetelor din cetate erau scrise pe bileţele şi introduse într-o urnă din care fiecare bărbat extrăgea câte un asemenea bilet. Fata astfel căzută la sorţi devenea iubita lui pentru tot acel an. În anul 496, pentru a pune capăt acestei sărbători păgâne, Papa Gelasius ar fi schimbat Lupercalia din 15 în 14 februarie păstrând o sărbătoare a iubirii, dar mutând-o în ziua Sfântului Valentin. Astfel, vechiul obicei păgân nu mai aducea insultă divinităţii, iar Valentin devenea protectorul îndrăgostiţilor.

Cine este Dragobetele
"Dragobetele” este una dintre sărbătorile noastre populare legate de renaşterea naturii după vegetarea din iarnă şi făcea referire în primul rând la lumea păsărilor, considerate printre primele divinităţi ale naturii şi dragostei, mesagere ale zeilor. Sărbătorirea Dragobetelui era în general pe 24 februarie sau, după Romulus Vulcănescu, pe 3 martie, dată la care zburătoarele începeau să se împerecheze, să-şi facă cuib. În alte zone ale ţării datele celebrării variază între 24 şi 28 ale lui Făurar (februarie) sau 1 şi 25 Mărţişor (martie). Tradiţia populară plasează cel mai adesea însă această sărbătoare la 24 februarie, care este în calendarul ortodoxiei data prăznuirii Aflării Capului Mergătorului Înainte şi Botezătorului Ioan.

Tot Romulus Vulcănescu arăta existenţa în credinţa noastră populară a ideii acceptate că fiecare specie de animale sălbatice sau domestice îşi au perioada rutului primăvara. Tocmai pornind de la acest fapt, momentul mai era numit prin diferite zone "Cap de Primăvară” ori "Logodnicul păsărilor”. Ziua aceasta era data la care "se credea că se logodesc păsările cerului şi cele domestice, adică începe perioada rutului la toate animalele”, Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Editura Academiei, 1985. Iar de la simbolica sărbătoare a logodnei păsărilor cerului, animalelor de tot felul, simbolica logodnă s-a extins şi spre fiinţele umane, devenind "Ziua îndrăgostiţilor”.

La rândul ei, etnologul dr. Angela Paveliuc Olaru considera că ziua de Dragobete este ziua în care "toate zburătoarele încep cuibăritul, este adevărata logodnă a păsărilor cerului”. În sfârşit, doctorul în etnologie Ion Ghinoiu consideră că Dragobetele poate fi identificat cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă. Eros - după cum arăta în 1966 Anca Balaci în al ei "Mic dicţionar mitologic greco-roman” - era fiul lui Hermes şi al frumoasei Afrodita, fiind frate cu Anteros. El era prezentat de antici "sub înfăţişarea unui copil frumos, uneori înaripat”, chip sub care, însă, "se ascundea un zeu temut. Cu săgeţile lui care nu greşeau niciodată ţinta, Eros semăna chinurile mistuitoare ale dragostei atât printre zei, cât şi în rândul muritorilor. ?nsăşi Afrodita se ferea de fiul ei capricios şi necruţător. Figura zeului Eros apare în numeroase episoade legate de Heracles, Apollo, Zeus etc.” Aspectul cel mai cunoscut a rămas însă cel al dragostei dintre Eros (numit şi "Amor”) şi frumoasa Psyche.

Mai apoi, în mitologia romană, Eros a fost adoptat ca zeul Cupidon, şi era considerat "o forţă atractivă, care invită toate fiinţele să se unească, o forţă fundamentală a lumii, care asigură nu numai continuitatea speciei, ci şi coeziunea internă a cosmosului”. Legat de Cupidon există o foarte bogată iconografie, el fiind reprezentat ca "un copil cu plete lungi, înaripat, dar şi fără aripi, având uneori arcul şi săgeţile sau torţa, singur sau alături de alte divinităţi”. Dincolo de iconografia antică, Cupidon apare şi-n picturile renascentiste, printre care şi la Michelangelo; mai târziu reprezentarea acestuia a devenit cunoscută şi printr-o copie ("French for Cupid”) a lui William Adolphe Bouguereau (1825-1905) realizată în anul 1875, în care zeul cu aripile strânse şi arcul cu tolba de săgeţi la picioare, priveşte şăgalnic în căutarea unei noi "ţinte” sau prin tabloul "Whisperings of Love”, în care, cu aripioarele fluturânde, îşi învăluieşte o nouă, viitoare victimă.

Mai recent, numele lui Cupidon a fost atribuit şi unui satelit al planetei Uranus descoperit de doi astronomi americani prin cercetările pe care le-au întreprins, între iulie 2003 şi august 2005, prin telescopul Hubble, în căutarea de noi sateliţi ai planetei-gigant.

În panteonul românesc, zeitatea antică devine Năvalnicul, personificare a dragostei pătimaşe. El este imaginat ca un tânăr frumos, puternic şi bun, inspirator al pornirilor senzuale, al dragostei fireşti la oameni şi la animale. Este, deci, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii, fiind fiul unei mame mult mai celebre, Dochia.

Legenda Babei Dochia - aşa cum ne-a transmis-o Romulus Vulcănescu - vorbeşte despre o păstoriţă vârstnică, ce-şi păştea oile sub munte, alături de alte păstoriţe. Hotărâtă să urce la munte încă din martie şi, ştiind că vremea în această lună este schimbătoare, Dochia şi-a pus pe ea nouă cojoace şi a nesocotit sfaturile celorlalte femei, spunând că pe ea "luna martie nu o sperie!”. Ca să o pedepsească, luna martie a încălzit tot mai mult zilele în care Dochia urca spre păşunea de la munte, făcând-o să arunce de pe ea, zi de zi, câte unul dintre cele nouă cojoace. În ultima zi, Martie a adus din nou trei zile de iarnă împrumutate de la Februarie, transformând-o pe babă într-o stană de piatră, iar oile ei devenind bolovani în jur. Stânca aceasta din Ceahlău a fost menţionată încă de Dimitrie Cantemir, iar Gheorghe Asachi i-a dedicat un poem epic şi un desen.

Baba Dochia este sărbătorită pe data de 9 martie, când este marcat începutul unui an nou agrar în calendarele populare vechi. De altfel, multe dintre legendele autohtone amintesc - după dr. Angela Paveliuc Olaru, autoarea mai multor articole pe această temă - despre Dragobete Iovan ca fiind fiul Babei Dochia. Ce legătură există între Dragobetele Iovan şi Iovan Iorgovan, de pe Valea Cernei, rămâne o altă temă însă…

Revenind la Năvalnicul/Dragobete, după unele tradiţii, el s-ar fi însurat cu o fată nevinovată, pe care mama soacră nu a plăcut-o, dar care, în cele din urmă, s-a impus în faţa bătrânei. De altfel, evoluţia calendaristică a celor două personaje este şi ea legată una de cealaltă, sărbătorirea Dragobetelui precedând însă zilele dedicate Dochiei. Originea sa este discutată, izvoarele atestându-i existenţa pe plaiurile noastre cu mult timp înainte de venirea slavilor agrarieni. Drept dovadă stau (după un recent articol al Alinei Cristea) "ritualurile străvechi identificate la tracii din nordul Dunării şi la cei din sudul fluviului cu acelaşi nume, rituri cum ar fi cel al înfrăţirii dintre băieţi şi al însurăţirii dintre fete, obiceiuri prezente până în secolul trecut în ceremonialul Dragobetelui (înconjuraţi de ceata lor, flăcăii, respectiv fetele îşi crestau braţul stâng în formă de cruce, suprapunându-şi apoi tăieturile, gest ce era urmat de "gustarea” sângelui şi pecetluirea frăţiei de cruce”).

De altfel, după cum arăta Romulus Vulcănescu, "fraternitatea rituală de tipul înfrăţirii şi însurăţirii a fost un rit străvechi atât la tracii nord-dunăreni (daci), cât şi la tracii sud-dunăreni (moesi şi odrizi), ca şi la illiri.”

Revenind la opiniile Alinei Cristea, aceasta, căutând etimologia denumirii de Dragobete, trimite la cuvintele dacice "trago”, care înseamnă "ţap” şi la "pede”, care ar însemna "picioare”. Este firesc, deci, ca în această zi să existe o serie de obiceiuri, conservate şi perpetuate, mai mult sau mai puţin, în satele noastre. Ele erau numeroase, specifice de la zonă la zonă: astfel prin unele locuri grupuri de băieţi şi fete, care se întâlneau la biserică, mergeau la cules de ghiocei, viorele şi tămâioare, pentru a le pune la icoană şi a le folosi, în anumite împrejurări la făcut farmece de dragoste ori pentru a le arunca, de Sânziene, în ape curgătoare. Adică "făceau de Dragobete". Spre orele amiezii începeau goana spre sat, adică "zburătoritul”: fiecare flăcău îşi fugărea aleasa şi, dacă o prindea, o săruta în văzul tuturor. De aici şi expresia "Dragobetele sărută fetele!” Acest sărut era considerat ca o logodnă pentru un an de zile, iar comunitatea afla nunţile care se pregăteau pentru toamnă. Unii flăcăi se deplasau chiar prin satele vecine după pereche şi ca să le meargă bine tot anul.

În schimb, despre tinerii care nu vedeau nici o persoană de sex opus în acea zi erau hărăziţi să nu-şi mai găsească perechea în acel an. Prin alte părţi, fetele mari mai obişnuiau să strângă apă din zăpada rămasă netopită, din ploaia primăvăratică, ori de pe florile de fragi (flori născute, tot după credinţe străvechi, din "surâsul zânelor”) sau pur şi simplu apa de ploaie cu care se spălau pe păr şi pe faţă pentru a le da strălucire.

În sfârşit, dr. Ion Ghinoiu nota, nu cu mult timp în urmă, că în această zi atât "feciorii cuprinşi de fiorii dragostei, cât şi mugurii culeşi de fete de pe crengile copacilor şi puşi la ureche precum cireşele în mai” sunt semne ale iubirii. "Dragobeţii - continua el - se întreceau să învârtă fetele în braţe”.

Deşi Dragobetele nu este o sărbătoare religioasă, ziua de 24 februarie prăznuieşte, aşa cum am mai arătat, Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul; prin urmare, de Dragobete oamenii nu lucrau, pentru a nu fi pedepsiţi de zeu şi pentru a avea un an îmbelşugat. Aşa că - mai nota dr. Ion Ghinoiu - "se spunea că Dragobetele ar umbla prin pădure să pedepsească fetele care au lucrat în ziua lui."

În unele zone, femeile atingeau un bărbat din alt sat, ca sa fie iubăreţe întregul an, iar bătrânii "ţineau” această zi pentru a se feri de friguri şi alte boli.

Înainte de Dragobete, - nota dr. Ion Ghinoiu - a fost Sfântul mucenic Vlasie, celebrat pe 11 februarie, protectorul păsărilor de pădure şi al femeilor gravide. Poporul român crede că de ziua lui se întorc păsările migratoare, că li se deschide ciocul şi încep să cânte. Iar de Dragobete, aceste păsări se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care vor creşte puii. Păsările neînsoţite în ziua de Dragobete rămân stinghere şi fără pui până la Dragobetele următor. Pentru că în această zi păsările îşi găsesc pereche, Dragobetele se mai numeşte, în nordul Olteniei, şi "Logodna” sau "Însoţitul Păsărilor”. Drept urmare, ca să nu rămână singuri, fetele şi băieţii, asemenea păsărilor, trebuie să se întâlnească. Tocmai de aceea, în folclorul românesc, cucul, care trăieşte singur, este personificarea dragostei triste, provocată de lipsa sau depărtarea persoanei dragi. De altfel, şi legendele cucului au ca eroi personaje care rămân singure, de la Ştefan, fiul blestemat de mamă pentru că şi-a lăsat fratele Cucu să rătăcească din ram în ram, căutându-şi fratele de care s-a pierdut, la fata blestemată de tatăl său pentru că s-a înamorat de un argat, Cucu, pe care-l chema mereu: "tot aşa să cucăiască cât va trăi şi s-a făcut din ea pasăre - cuc”

Import-export pseudo-sentimental
Sărbătoarea îndrăgostiţilor are diferite semnificaţii de la un popor la altul, dar noi trecem mai departe amintind doar că din Europa sărbătoarea Sfântului Valentin a fost strămutată de emigranţi pe continentul american, unde a îmbrăcat forme specifice şi de unde a revenit prin părţile noastre.

Nu este pentru prima dată când poporul nostru a importat sărbători de la alţii. Aşa că, nu mult după 1990, dornici de a ieşi din "închisoarea” în care fuseseră ţinute generaţii întregi faţă de ceea ce era considerat de puternicii momentului "decadent”, "cosmopolit” şi cine mai ştie cum (?!), tinerii au adoptat sărbătoarea acestui "Valentine’s Day”. Petreceri frumoase, atenţii cu semnificaţii ale iubirii, totul aducea ceva nou. Dar ducea şi la uitarea tradiţiei noastre, pe care, de altfel, populaţia urbană, dar şi cea în curs de urbanizare, o uitau tot mai mult. Iar amatorii de profituri, gata de a scoate un ban din orice, mai cu seamă din kitsch-uri, au găsit căile de "promovare” a tot mai multe "tradiţii” aducătoare pentru ei de "arginţi”. N-au lipsit nici cei care şi-au reamintit de "Dragobetele” nostru şi uite aşa, pas cu pas el a (re)venit în actualitate, chiar dacă adevăratele tradiţii nu se mai respectă pretutindeni … Iar "disputa” aceasta, dintre "Valentine’s Day”-ul în ascensiune prin unele locuri, în recul deja prin altele, şi renăscându-l "Dragobete” poate, oricine vrea, să o perceapă.

http://www.jurnalul.ro/special/calatorind-prin-lumea-dragostei-568153.html

Dragobetele saruta fetele!

Dragobetele este sarbatorit in Calendarul Popular in ziua de 24 februarie. Cum vremurile s-au schimbat, tinerii au dat uitarii pe Dragobete zis si Dragomir, Ioan Dragobete, Cap de Primavara - tanarul zeu al dragostei din panteonul mitologiei romanesti. Mentionam ca pe vremuri, aceasta sarbatoare nu era prezenta in toate regiunile tarii. Potrivit atestarilor, ea era cunoscuta in sud, mai cu seama in Oltenia.

Dragobete-Cap de primavara este una dintre sarbatorile ce prevesteste inceputul primaverii. Romanii numeau sarbatoarea Dragobetelui si "Logodna pasarilor", deoarece in aceasta zi pasarile se imperecheau si isi faceau cuib. In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a pasarilor a fost adoptata simbolic de catre oameni. Se credea ca pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil si in lumea oamenilor, ne spune profesorul Ion Ghinoiu.

Cum se sarbatorea Dragobetele

In dimineata zilei de 24 februarie, tinerii ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se strangeau in brate. Fetele adunau flori de primavara pe care le foloseau pentru descantecele de dragoste. Viorelele si tamaioarele erau pastrate pana la Sanziene, pe 24 iunie, cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista credinta ca cele care nu faceau acest lucru, ramaneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!".

Nu cred ca este intamplator faptul ca tinerii ieseau la padure in aceasta zi, daca tinem seama ca Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi persoanele care au lucrat in ziua praznuirii sale. De aici a luat nastere si expresia "Nu te-o prinde Dragobetele prin padure".

In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita "zburatorit". Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era urmata de un sarut, care semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata.

Din zapada netopita pana la Dragobete, fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii.

Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalnea la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau, se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.

Etimologia cuvantului Dragobete

Unii filologi sustin ca numele "Dragobete" provine de la doua cuvinte vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi drag". Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice "trago" - tap (mai tarziu devenit "drago") si "bete" - picioare. Tapul simbolizand la romani fecunditatea!

Exista si ipoteza ca "Dragobetele" se traduce prin "chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tanarul frumos, ales", de la cuvintele dacice "drag", ce semnifica "chip frumos", "chip de lumina" si "betel"- "casa lui Dumnezeu".

Etnograful Marcel Lutic sustine ca "Majoritatea denumirilor pentru aceasta sarbatoare sunt calchieri dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine a "Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul", sarbatoare numita in spatiul slav "Glavo-Obretenia". Romanii au adaptat aceasta denumire din slava, asa aparand in veacurile evului de mijloc denumirile "Vobritenia", "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea "Dragobete".

Floarea dragostei

In lumea satului, plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se casatoresc. Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Se plantau in gradina doua fire de Floarea dragostei pentru tinerii indragostiti si daca cele doua plante se apropiau, era semn ca ei se vor casatori.

Daca in unele legende, Dragobete apare ca fiu al Babei Dochia, in altele ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui Lazarica cel mort din dor de placinte, un lucru e sigur: este tanar si este protectorul dragostei si al indragostitilor.

Sursa: CrestinOrtodox.ro