Cum iubim dupa 40 de ani

Din punct de vedere social si cultural, romantismul pare mai degraba dreptul celor aflati, cum se spune, „in primavara vietii“. Adultii trecuti de acest stadiu au, nu-i asa, lucruri mai importante de facut decat sa caute un partener, sa se indragosteasca.

Si intr-o perspectiva statistica, lucrurile stau, intr-adevar, cam astfel. Romantismul, gasirea unui partener sunt percepute la nivelul „marelui public“ ca fiind o etapa dintr-un ciclu de viata care se completeaza ulterior cu casatoria si intemeierea unei familii.

Numai ca, in fata acestui tablou in care totul este stabilit si ordonat – parca, a priori – se pot ridica doua obiectii. Prima – practica, a doua – de natura emotionala.

Ce ne facem, pe de o parte, cand ceea ce am construit la nivel socio-familial, se destrama? Putem ajunge in momentul in care, dupa 40 de ani, trebuie sa schimbam macazul, sa ne reformam, sa ne reinventam, dupa ce intreaga viata privata ne-a fost data peste cap.

Ne vedem, astfel, in situatia de a reincepe sa fim „in cautari“, de a o lua de la capat. Ce ne facem insa, pe de alta parte, daca structural nu suntem croiti astfel incat sa ni se potriveasca acest calapod cvasiuniversal?

Romantismul pentru cei maturi

Stiind ca voi scrie un articol pe aceasta tema, am intrat pe net pe site-urile dedicate subiectului. Daca luam in considerare faptul ca acestea functioneaza cu succes pentru ca raspund unor nevoi reale, atunci se pare ca cei aflati in aceasta situatie au a se lupta poate cel mai mult cu probleme ce vin, indirect, din modul general in care este perceput romantismul la maturitate.

Sfaturile, informatiile primite sunt, astfel, de felul urmator: investirea in aspectul fizic (regasirea si revalorizarea atuurilor estetice personale); redescoperirea increderii in sine (sau, mai exact, remodelarea ei pentru scopuri de curtare); investitia in propria „reclama“ (a cuceri sau a fi cucerit presupune a arata celor din jur cum esti si ce poti); relaxarea (viata inseamna si o iesire la cina, nu doar plata intretinerii); umorul, detasarea (curtarea vine cu surprizele sale, mai mult sau mai putin placute, pe care si adultii trebuie sa le intampine cu un zambet si cu deschidere spre noi posibilitati); investitia in social (networking, viata activa online, practicarea unor hobby-uri in diverse grupuri).

Privirea celorlalti

Societatea poate fi cruda cu cei care vor sa o ia de la capat sau sa continue sa fie romantici dupa 40 de ani. Acestia se pot simti judecati, neintegrati si, la nivel practic, le poate fi dificil sa gaseasca contexte care sa le favorizeze optiunile, nevoile. Din fericire, astazi, tot mai multi adulti par deschisi catre un stil de viata neconventional.

„Am 41 de ani, sunt free-lancer in jurnalism si ador sa calatoresc. Vreau sa cunosc oameni noi, sa invat mereu cate ceva. Nu imi place rutina, nu vreau sa ma agat de o relatie in sensul clasic. Nu cred ca a fi sot sau parinte este ceva natural si nu ma simt potrivita in aceste roluri. Sau nu inca. Imi place sa fiu curtata, am avut doua relatii semnificative in viata si imi doresc sa repet experienta. Nu mi se pare nimic nefiresc sa traiesc asa chiar daca nu mai am 20 de ani. Ma simt foarte bine in pielea mea cu acest gen de viata.“

Raluca s-a simtit judecata de familie pentru felul ei de a trai, considerat „neconformist“, de a-si construi spatiul intim si de a vedea relatiile. Iar argumentul a fost, intr-adevar, acela ca, la varsta ei, scopul esential ar trebui sa fie sa se aseze la casa ei.

Se pare insa, sustine psihologul Anca Dontu, ca, desi deschiderea spre romantism si spre gasirea unui partener se mentine si la o varsta mai inaintata, ea se desfasoara conform unor criterii si valori diferite:

„Dupa ce trecem de 40 de ani, ne raportam la iubire intr-un mod mai matur, mai putin idealist. Asta ar putea insemna ca nu mai punem atat de mult pret pe romantism sau pe aventura, ci preferam relatii mai stabile, care sa ne dea un sentiment de siguranta – materiala, financiara, dar si emotionala. Nu ne mai incanta jocurile pasiunii, in care partenerul ne face gelosi doar pentru a ne testa iubirea…

Avem nevoie de mai multa liniste, de incredere… Prietenia joaca un rol esential intr-o relatie de iubire la varsta maturitatii. Comunicarea este mai importanta decat oricand, pentru ca acum suntem mai pregatiti sa-l ascultam pe celalalt, mai dispusi sa-i auzim cu adevarat nevoile si ne dorim, in schimb, acelasi lucru din partea lui – atentie, grija“.

La maturitate stim ce vrem

Daca „la prima tinerete“ suntem mai concentrati pe prezent si motivatiile noastre se modeleaza, cresc, odata cu sentimentele impartasite alaturi de partener, se pare ca la maturitate stim mult mai bine de ce ne dorim pe cineva alaturi.

Anca Dontu enumera cateva din aceste cerinte: „Avem nevoie ca partenerul sa aiba un statut socio-profesional cat mai apropiat de al nostru, in asa fel incat imaginea pe care o afisam impreuna in societate sa fie una echilibrata, acceptata de ceilalti. Prin intermediul unei relatii de cuplu vrem sa castigam un confort psihic, in primul rand, o mai buna integrare sociala, iar in acest context o relatie controversata, sau despre care «gurile rele» de abia asteapta sa vorbeasca, nu este in interesul nostru si are efect opus celui pe care il dorim.

Romantismul? Ar insemna mai degraba un cos cu flori decat o singura floare, o cutie cu bomboane fine in loc de o ciocolata, o bijuterie scumpa, o calatorie intr-un loc exotic sau macar nesperat, in loc de o plimbare in parc, pe marginea lacului, o camera la hotel inchiriata cu o ocazie speciala… lucruri care denota, pe de o parte, prosperitate, pe de alta parte ca, partenerul nostru face un «sacrificiu» financiar, ceea ce inseamna ca ne iubeste. De ce ne dorim mai mult? Poate pentru ca avem posibilitati financiare mai mari… Poate pentru ca micile placeri am invatat sa ni le facem si singuri“.

Iubirea matura sau tarzie?

„Cand nu am gasit pana la varsta maturitatii un partener care sa corespunda idealului pe care l-am avut sau cand ne-am revenit dupa pierderea (divortul sau decesul) fostului sot/fostei sotii“, spune psihologul. „In primul caz, s-ar putea ca pretentiile noastre sa scada, sa cautam, pur si simplu, un om cu care sa putem fi suficient de prieteni, sa ne intelegem suficient de bine si sa avem incredere pentru a putea locui impreuna, a forma o echipa – de fapt, un om cu care sa ne simtim mai bine decat singuri, care sa ne alunge singuratatea si sa ne dea un sentiment de apartenenta.

Poate fi vorba de iubire? Poate da, poate nu, dar, in timp, prietenia si iubirea se pot confunda… In a doua situatie, vom fi tentati sa facem mereu comparatie intre actualul si fostul si, in functie de cat de buna sau rea a fost experienta anterioara, vom fi mai mult sau mai putin exigenti, vom cauta ceva asemanator sau total diferit, dar este cert ca vom fi mai critici, mai pretentiosi, vom sti mai bine ce vrem.

Si s-ar putea ca cel pe care il cautam sa aiba sarcina dificila sa ne vindece ranile trecutului, pentru a putea trai alaturi de noi. Asta e greu si rareori functioneaza, de aceea ar fi de dorit ca, dupa o relatie traumatizanta sau care s-a sfarsit intr-un mod traumatic (deces sau divort neasteptat), sa apelam la un psihoterapeut, care sa ne ajute sa facem doliul relatiei respective (la propriu sau la figurat), pentru a putea fi pregatiti pentru una noua, pentru o noua viata.“

De Irina Buda

http://www.psychologies.ro/