Uneori îți amintești…
Inima fiecărui om e ca o fântână adâncă.
Și nimeni nu știe ce zace pe fundul ei. Nu ne putem decât imagina, judecând
după lucrurile care ies din când în când la suprafață.
Oricine se îndrăgostește caută piesele
lipsă din el însuși.
Cu trecerea timpului, vei înțelege… Ce
durează, durează, ce nu e de făcut, nu e de făcut. Timpul rezolvă cele mai
multe dintre lucruri, și ceea ce timpul nu rezolvă, va trebui să rezolvăm
singuri.
Nici adevărul, nici sinceritatea, nici
forța, nici blândețea, nimic, absolut nimic nu poate atenua durerea, tot ce ne
rămâne de făcut este să luăm lucrurile până la capăt și să încercăm să învățăm
ceva, chiar dacă știm că ceea ce învățăm nu ne va fi de niciun folos.
Nu trăiești decât pe jumătate… Cealaltă
jumătate așteaptă undeva, încă neatinsă.
Am închis ochii și mi-am cercetat
străfundurile sufletului. Când am făcut asta, liniștea din jur s-a așternut
peste mine ca niște firicele de praf.
Singurătatea nu e un sentiment atât de
rău. E ca liniștea în care se cufundă un copac după ce păsările și-au luat
zborul de pe ramurile lui.
Cu cât trec anii, parcă se lungește
timpul, asemenea unei umbre la amurg. Într-o zi întunericul va înghiți umbra cu
totul.
Dacă tu îți amintești de mine, nu-mi
pasă că ceilalți m-au uitat.
Sorin
Tudor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu