“Omul primește
întotdeauna prea mult de la soartă ca să fie fericit și destul ca să nu fie.”
Rănile sufletului se deosebesc de
celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se închid; mereu dureroase, mereu
gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii și deschise.
În general, se cer sfaturi numai pentru
a nu fi respectate. Iar dacă sunt respectate, se întâmplă așa numai ca să ai pe
cine să dai vina că ți le-a dat.
Oamenii care nu pun întrebări se pricep
cel mai bine să-i mângâie pe alții.
Omul primește întotdeauna prea mult de
la soartă ca să fie fericit și destul ca să nu fie.
Cea mai mare durere ți-o provoacă
incertitudinea.
Există unele conștiințe pentru care
cerul nu e niciodată senin.
Oamenii se nasc fără dinți, fără păr și
fără iluzii. Iar de murit mor la fel: fără dinți, fără păr și fără iluzii.
Uneori, înăbușindu-ți sau ascunzându-ți
durerea, îi cinstești mai mult pe cei morți.
În această lume nu există nici fericire,
nici nefericire, ci doar o comparație între o stare și alta. Nimic mai mult.
Numai cel care a simțit o nenorocire fără margini, poate simți fericirea
nemărginită. Omul ar fi trebuit să dorească să moară pentru a înțelege cât de
frumoasă-i viața.
Speranța este cel mai bun medicament pe
care îl cunosc.
Alexandre Dumas
(24 iulie 1802 – 5 decembrie 1870)
(24 iulie 1802 – 5 decembrie 1870)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu