Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

29 august 2014

“Ești atât de frumoasă…”



Alte șapte gânduri despre dragoste.


Suntem cu adevărat îndrăgostiți atunci când ni se pare că numai noi știm ce este dragostea adevărată și că nimeni nu a mai iubit înaintea noastră și nici nu va mai iubi astfel, după noi.

Suntem modelați și determinați de ceea ce iubim.

Iubirea nu domină, ea educă, iar aceasta înseamnă mai mult.

Inima noastră își plăsmuiește singură fericirea.

Vei afla fericirea atunci când vei înceta s-o mai cauţi.

Ce păstrează omul în adâncul inimii sale nu poate fi luat de moarte.

Clipă, întârzie puțin, ești atât de frumoasă.

Goethe
(28 august 1749 – 22 martie 1832)

webcultura.ro

“Să nu știe nimeni ce răni te dor”




Șapte gânduri despre dragoste și îndrăgostire.

Nu-i nimic mai greu de purtat ca o fericire nespovedită.

De multe ori privind în sufletul tău ți se pare că stai în fața unei case cu obloanele trase și cu ușile încuiate. O mână necunoscută a scris pe-o hârtie în colț la poartă: Plecat fără adresă…

Ferește-te de banalitate. Nu uita că dacă va fi să te îneci – cel puțin nu te îneca într-un lighean cu apă – azvârle-te în ocean.

O dragoste apusă e ca un vulcan: niciodată nu poți zice că a trecut pericolul de a izbucni din nou.

Numai sufletele vulgare își batjocoresc dragostele de odinioară. Oamenii de bun simț sădesc flori pe morminte.

Sufletul nostru e o urnă în care închidem cenuşa patimilor stinse.

Să nu știe nimeni ce răni te dor.

Octavian Goga
(1 aprilie 1881 – 7 mai 1938)


Don Miguel Ruiz: Cele patru legaminte



Importanţa personală, sau faptul că iei lucrurile personal, este expresia maximă a egoismului, deoarece noi facem presupunerea că totul este despre mine. În timpul educaţiei noastre, a domesticirii noastre, învăţăm să luăm totul personal, credem că suntem responsabili pentru tot. Eu, eu, eu, întotdeauna eu! Nimic din ceea ce ceilalţi oameni fac nu este din cauza ta. Este din cauza lor. Toţi oamenii trăiesc în propriul lor vis, în mintea lor; ei sunt într-o lume complet diferită de aceea în care trăieşti tu. Când luăm ceva personal, facem presupunerea că lumea noastră este cunoscută de ceilalţi şi încercăm să le impunem lumea noastră în lumea lor.
Chiar când o situaţie pare personală, chiar dacă ceilalţi te insultă direct, aceasta nu are de-a face cu tine. Ceea ce spun ei, ceea ce fac ei şi opiniile pe care le au sunt într-o directă legătură cu legămintele pe care le-au făcut în minţile lor. Punctul lor de vedere vine din toate programările pe care le-au primit pe parcursul domesticirii lor. Dacă cineva îşi dă o părere despre tine şi spune: „Hei, eşti cam gras!”, nu o lua personal, deoarece adevărul este că acea persoană se confruntă cu propriile sentimente, credinţe şi păreri. Acea persoană încearcă să-ţi trimită otravă doar dacă tu iei ca un afront personal părerea ei, apoi preiei acea otravă şi devine a ta.
Când iei lucrurile personal, ca pe un afront, atunci te simţi ofensat, iar reacţia ta este de a-ţi apăra credinţele şi de a crea conflicte. Transformi ceva foarte mic în ceva exterior foarte mare, deoarece ai nevoie să ai dreptate şi să-i faci pe toţi ceilalţi să înţeleagă că greşesc. De asemenea, încerci din greu să ai dreptate oferindu-le părerile tale. În acelaşi mod, orice simţim şi facem reprezintă o proiecţie a propriului nostru vis, o reflexie a propriilor noastre legăminte. Ceea ce faci, ceea ce spui şi opiniile pe care le ai sunt în concordanţă cu legămintele pe care le-ai făcut, iar aceste păreri nu au nimic de-a face cu mine…
Orice ai gândi, orice ai simţi, ştiu că este problema ta şi nu este problema mea, este modul în care tu vezi lumea. Nu este nimic personal, deoarece tu ai de-a face cu tine însuţi şi nu cu mine. Ceilalţi vor avea părerile lor în concordanţă cu sistemul lor de credinţă, aşa că nimic din ceea ce ei gândesc despre mine nu este cu adevărat despre mine, ci este despre ei.
Tu creezi un întreg tablou sau film în mintea ta, iar în acel film tu eşti regizorul, tu eşti producătorul, tu eşti principalul actor sau actriţă. Oricine altcineva este o actriţă sau un actor într-un rol secundar. Este filmul tău. Modul în care tu vezi filmul este în concordanţă cu legămintele pe care le-ai făcut cu viaţa. Punctul tău de vedere este ceva foarte personal. Nu este decât adevărul tău şi nu al altcuiva.
Astfel, dacă te superi pe mine, ştiu că acest lucru te priveşte. Eu sunt scuza pentru ca tu să te enervezi şi tu te enervezi deoarece îţi este frică, deoarece te confrunţi cu frica. Dacă nu-ţi este frică, atunci nu ai de ce să te enervezi pe mine. Dacă nu-ţi este frică atunci nu ai cum să mă urăşti. Dacă nu-ţi este frică nu ai de ce să fii gelos sau supărat.
Dacă trăieşti fără frică, dacă iubeşti, nu mai există nici un loc pentru astfel de emoţii, fiind logic că tu te simţi bine. Când te simţi bine, totul în jurul tău este bine. Când totul în jurul tău este excelent, totul te face fericit. Iubeşti totul în jurul tău, deoarece te iubeşti pe tine, deoarece îţi place modul în care eşti, deoarece eşti mulţumit cu tine însuţi, eşti fericit cu viaţa ta, eşti fericit cu filmul pe care-l produci, eşti fericit cu legămintele pe care le-ai făcut faţă de viaţă. Eşti împăcat şi eşti fericit. Trăieşti într-o stare de beatitudine în care totul este minunat. Orice fac oamenii, orice gândesc sau spun, nu o lua personal, nu o considera ca fiind un afront. Dacă ei îţi spun că eşti minunat, ei nu o spun din cauza ta, doar pentru a-ţi face plăcere. Tu ştii că eşti minunat, oricum. Nu este necesar să-i crezi pe ceilalţi oameni care-ţi spun că eşti minunat. Nu lua nimic personal, nu considera nimic ca fiind un afront.
Nu te aştepta ca oamenii să-ţi spună adevărul deoarece ei se mint pe ei înşişi. Trebuie să ai încredere în tine şi să alegi în ceea ce să crezi sau să nu crezi, când ţi se spun diferite lucruri.
Când îi vezi pe ceilalţi oameni aşa cum sunt, fără a o considera aceasta ca fiind un afront personal, nu poţi niciodată să fii rănit de ceea ce ei spun sau fac.
Chiar dacă ceilalţi te mint este în regulă. Ei te mint deoarece le este frică. Le este frică că tu vei descoperi că nu sunt perfecţi. Este dureros să-ţi scoţi această mască socială. Dacă ceilalţi spun ceva, dar fac altceva, te minţi pe tine însuţi dacă nu asculţi acţiunile lor. Dar dacă eşti sincer cu tine însuţi, te vei salva de multe dureri emoţionale. Trebuie să-ţi spui adevărul despre ceea ce ar putea să doară, dar să nu fii ataşat de durere. Vindecarea se va produce şi este doar o problemă de timp până când lucrurile se vor îndrepta şi pentru tine.
Dacă cineva nu te tratează cu dragoste şi respect, este un dar dacă este îndepărtat de lângă tine. Dacă acea persoană nu pleacă de lângă tine, atunci vei îndura cu siguranţă mulţi ani de suferinţă alături de el sau de ea. A pleca, a te îndepărta poate să doară pentru o perioadă de timp, dar inima ta se va vindeca. Apoi poţi alege ce doreşti tu cu adevărat. Când îţi stabileşti ca obicei să nu iei lucrurile ca pe un afront personal, vei evita multe supărări în viaţa ta. Supărarea, gelozia şi invidia vor dispare, şi chiar tristeţea ta pur şi simplu va dispărea dacă nu vei lua lucrurile ca pe un afront personal. Întreaga lume poate să bârfească despre tine, dar dacă tu nu vei lua nimic ca pe un afront personal, vei fi imun la aceasta. Cineva îţi poate trimite otravă emoţională în mod intenţionat, dar dacă nu consideri aceasta ca fiind un afront, atunci aceasta nu te va afecta. Când nu accepţi otrava emoţională, aceasta devine şi mai rea pentru cel care a trimis-o, iar pentru tine fără efect. Scrie acest legământ pe o bucată de hârtie pe care să o pui pe frigider pentru a-ţi reaminti din când în când: „Nu considera nimic ca pe un afront personal.”
Pe măsură ce-ţi vei face un obicei din a nu considera nimic ca pe un afront personal, nu vei mai avea nevoie să-ţi bazezi încrederea în ceea ce ceilalţi fac sau spun. Tu vei avea nevoie să ai încredere în tine însuţi şi să fii responsabil atunci când alegi.
 Nu eşti niciodată responsabil pentru acţiunile celorlalţi; eşti responsabil doar pentru tine. Când înţelegi cu adevărat aceasta, refuzând să iei lucrurile personal, poţi fi rănit cu greu de către acţiunile sau comentariile jignitoare ale celorlalţi. 
Dacă vei ţine acest legământ, poţi călători în jurul lumii cu inima complet deschisă şi nimeni nu te va putea răni. Poţi spune, “Te iubesc” fără frica de a fi ridiculizat sau de a fi respins. Poţi cere ceea ce ai nevoie. Poţi spune “da” sau poţi spune “nu”, orice alegi tu, fără nici o vină sau auto-judecare. Poţi alege să-ţi urmezi inima întotdeauna. Astfel, chiar dacă te vei afla în mijlocul iadului, tu vei avea starea interioară de pace şi de fericire. Poţi să te menţii în starea ta de beatitudine, iar iadul nu te va mai afecta deloc!


Am invatat..



Am invatat ca nu trebuie sa te multumesti doar cu putin ci sa-ti intinzi aripile viselor cat mai departe, dorindu-ti in fiecare zi tot mai mult. 

Am invatat ca putem depasi orice problema care ne iese in cale atata timp cat nu uitam de ce suntem capabili. 

Am invatat ca miracolele exista si ca se intampla peste tot in jurul nostru, chiar daca uneori dureaza ceva mai mult. 

Am invatat ca exista oameni care trec prin viata noastra si nu lasa nici o urma, si oameni pe care ai vrea sa-i imbratisezi si sa nu-i mai lasi sa plece niciodata. 
Am invatat ca vor exista momente care ne vor spulbera pur si simplu visele dar ca intotdeauna vom reusi cumva sa fabricam altele. 

Am invatat multe si inca mai invatam, in fiecare zi, in fiecare minut, de la fiecare om care trece pe langa noi, de la fiecare lucru care ne iese in cale. 

Am invatat ca trecutul este ca si o poveste, nu ia sfarsit daca nu esti capabil sa-i pui punct si sa incepi un nou capitol. 

Am invatat ca uneori un moment de solitudine, o clipa de tacere inseamna mai mult decat sute de cuvinte.

Am invatat ca uneori este mai bine sa nu spui nimic decat sa rostesti vorbe goale. 

Am invatat ca trebuie sa rezisti, ca trebuie sa faci totul pentru propria fericire, inclusiv sa nu fii persoana care se asteapta sa fii. 

Am invatat ca uneori este bine sa renunti la lucurile si amintirile care iti fac rau, nu te ajuta cu nimic sa traiesti legat de regrete si vise care nu s-au putut indeplini. 

Am invatat ca orice s-ar intampla o singura persoana ramane neconditionat alaturi de tine si acela este Dumnezeu.


5 căi de a atrage sufletul pereche


Ai un suflet pereche. Cineva alături de care să împărtășești dragostea pe care o ai? Dacă nu ai găsit încă această persoană, poate că ești interesată.
Iată ce trebuie să faci:
Crede în dragoste

Crezi că vei avea parte de o iubire care să te încânte, să îți satisfacă toate poftele inimii, adică iubirea mult căutată?
Crezi că ai un suflet pereche?
Sper că da, deaorece să crezi în dragoste este un lucru crucial, pas ce trebuie făcut pentru ca lucrurile să fie adevărate.
Nu poți avea relația care nu crezi că există. De aceea, dacă ai credințe limitatoare despre ceea ce e posibil în iubire, e timpul să scapi de ele.
Dacă te surprinzi gândindu-te că o relație uimitoare nu este posibilă pentru tine, să știi că este fals! Trebuie să îți spui: “Voi avea parte de o dragoste UIMITOARE!”
Dacă îți vei depăși aceste gânduri limitatoare și vei crede din ce în ce mai mult în iubire, în marea iubire, acet lucru ți se va întâmpla. Orice este posibil.
Vindecă-ți rănile

Este absolut necesar să faci pace cu trecutul și să îți vindeci rănile. Lasă iubirea să te umple și să te împlinească.
Cum să faci asta? În primul rând recunoaște cu ce te lupți în relații. Acesta poate fi sentimentul de abandon, de a fi prins acolo sau că nu ești suficient de bună. Odată ce știi care este problema, te vei vindeca având grijă de tine în felul în care te-ai simțit rănită de ceilalți.
Iată un exemplu. Dacă te-ai simțit adesea respinsă, trebuie să nu te mai respingi tu însăți.Asta înseamnă să-ți accepți sentimentele, să fii bună cu tine însăți și să faci loc pentru tot ceea ce ești.
Dacă te vei iubi la fel cum vrei să fii iubită, rănile se vor vindeca. Odată vindecate, nu vei avea nevoie să le împărtășești cu cei din viața ta.
Practică zilnic iubirea de sine

Oameii te tratează în modul în care te tratezi tu. Din această cauză, cea mai bună cale de a atrage un partener care să de adore, este ca tu însăți să te adori. Nu doar la suprafață, ci și în interior.
Ai grijă de tine în cel mai bun mod posibil. Iubește ceea ce ești, acceptă-te și, mai ales, respectă-te. Tratează-te cu decadență. Fă o prioritate din a face să te simți bine în fiecare zi.Onorează-te așa cum vrei să te onoreze partenerul. Acesta este unul dintre cele mai mari secrete când vine vorba de a întâlni marea dragoste.
Bucură-te de viață înainte ca partenerul să intre în ea

Dacă vrei o relație fantastică, atunci viața ta trebuie să fie fantastică înainte ca acea persoană să intre în ea.
Mult prea adesea, oamenii cred că o cheie a fericirii este să găsească un partener, așa că pun pauză fericirii și caută iubirea.
Dar asta nu dă reziltate!
Viața ta se întâmplă acum! Cu cât te bucuri de ea mai mult, cu atât devii mai atractivă pentru cei din jur și te vei bucura și de partener în momentul în care sosește.
Trăiește din suflet

Dacă vrei să îți găsești adevăratul suflet pereche – o persoană care să îți complimenteze în mod autentic sufletul – atunci trebuie să trăiești din inimă.

Toți avem suflete. Ele sunt adevărata esență a ceea ce suntem. Când trăiești într-o asemenea manieră, cei care îți împărtășesc pasiunile, entuziasmul și iubirea, vor găsi calea spre tine. O persoană cu suflet e imposibil să îți reziste.

“Tuturor femeilor inzestrate, nefericirea in dragoste le-a fost o zestre divina.”


Am citit de curand o carte care mi-a placut foarte mult. Se numeste “Cartea amagirilor” si o recomand tuturor. La fel cum recomand orice carte scrisa de Emil Cioran. Un roman fascinant prin tot ceea ce a facut. O sa redau niste pasaje din carte. Pasaje care mi-au placut foarte mult.

“Femeia n-a atins culmi decat in sfintenie. Oamenii adora sfintele. Intrebati pe oricine, in clipa lui de sinceritate absoluta, pe cine prefer, daca ar trebui sa aleaga intre o curva si o sfanta? De ce viata unei sfinte ne face impresia unei absolute pierderi, pe cand a unei femei pierdute nu? Sa fi priceput aceasta din urma lucruri pe care sfintenia nu le-a banuit? Ceea ce e sigur e ca nicio curva n-a scoborat cu sine o iluzie in mormant.”
“Intre o femeie mediocra si un barbat mediocru, femeia este sufleteste superioara. Intre o femeie superioara si un barbat superior, barbatul este infinit mai nuantat, mai profund, mai diferentiat. Un barbat mediocru este intotdeauna neutru, lipsit de accent personal, de reactii specific, pe cand o femeie, oricat de inferioara ar fi ea, isi scoate din deficientele sexului reactii interesante, un joc fara semnificatie interioara, dar extreme de diferentiat exterior. Tuturor femeilor inzestrate, nefericirea in dragoste le-a fost o zestre divina.Dupa o astfel de transofrmare, ele au devenit incomensurabile celorlalte. O renuntare gratioasa si o pasiune ce s-ar nutria din focul imaginar al stelelor le scuteste de imprecatiile fatale pasarii. Toate aceste femei abandonate au folosit versul sau scrisoarea pentru a se concola in celelalte iubiri ale iubitilor lor. Mariana Alcoforado sau Julie de Lespinasse isi doreau moartea pentru ca prezenta lor sa nu fie o remuscare amantilor lor nestatornici. Astfel de generalitati patologice se nasc in sufletele in lichidare. Si in lichidarea este suflet care, facandu-si din pasiune un sestina, nu se poate implini in pasiune.Sufletele arzatoare ale acestor femei au fost predestinate deceptiei, fiindca putini sunt barbatii care ar putea ajunge la o febra atat de mistuitoare. Un barbat nu se epuizeaza in iubire, ceea ce e in esenta trece numai prin iubire. Esentialul depaseste undeva lumea sentimentelor si a pasiunilor. Numai femeile au o conceptie catastrofica a iubirii.”
Niciodata nu te voi trada de tot, desi te-am tradat si te voi trada la fiecare pas. Cand te-am urat nu te-am putut uita. Te-am blestemat, ca sa te suport, te-am refuzat, ca sa te schimbi, te-am chemat si n-ai venit, am urlat si nu mi-ai zambit, am fost trist si nu m-ai mangaiat. Am plans si nu mi-ai indulcit lacrimile. Desert ai fost rugamintilor mele. Ucis-am in gand intaia clipa a vietii si fulgerat-am inceputurile tale, seceta in fructe, uscaciune in flori si secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscator iti este sufletul meu pentru zambetul ce l-a vazut doar el si nimeni altul; recunoscator pentru acea intalnire, de nimeni aflata; acea intalnire nu se uita, ci cu credinta ascunsa in tine rasuna in tacere, inverzeste pustiuri, indulceste lacrimi si insenineaza singuratati. Iti jur ca niciodata nu vei cunoaste marea mea tradare. Jur pe tot ce poate fi mai sfant: pe zambetul tau, ca nu ma voi desparti niciodata de tine.”
“Omul isi iubeste existent lui incurcata. Si, daca el da nastere la o dezbinare catastrofala intre amagiri si esente, el va suporta nu fara o oarecare voluptate deznodamantul. Daca omul ar iubi calmul, echilibrul si siguranta, ar fi gasit el o solutie ca sa se debaraseze de una din doua. Ar fi preferat desigur amagirile, fiindca sunt mai imbatatoare si mai trecatoare. Eternizarea conflictului tine insa de natura omului si de iubirea lui secreta pentru fatalitate.”
Iubirea este cu atat mai profunda, cu cat se indreapta spre fiinte mai nefericite. Dar nu nefericite fiindca n-au conditii prielnice de existenta, deoarece acestea nu ne trezesc decat mila, ci nefericite in samburele fiintei lor. De ce sa iubim un om singur pe drumul vietii? Are el nevoie de iubirea noastra? Cu cat sunt mai multi oameni multumiti cu conditia lor pe pamant, cu atat iubirea din mine se scoboara la un nivel mai inferior. Ma atrage nefericirea altora ca un exercitiu al iubirii mele. Setea maladiva de nefericire, cautarea tristetilor altora dezvolta in mine o iubire egala cu tristetile, bolile si nefericirile altora. Si cand iubirea mea reduce din intensitatea acestor blesteme, este ca si cum as lupta impotriva tristetilor, bolilor si nefericirilor mele, o lupta care, micsorandu-se la altii, creste la mine, pentru ca variindu-le intensitatea sa le pot suporta mai bine. Toate tristetile, bolile si nefericirile altora le-am absorbit in mine in masura in care le-am redus la altii. Nu ma pot apara de ele decat sporindu-le. Sunt fiinte care, in ordinea aceasta, rezista infinit. Si atunci este o crima sa nu practici iubirea, ca un mijloc de a reduce nefericirea altora. Numai in iubirea pentru cei nefericiti, pentru cei care nu pot fi fericiti, sacrificiul incoroneaza iubirea. Nu exista adancime in iubire fara sacrificiu, fiindca in genere nu exista adancime fara o mare renuntare. Si ce altceva este sacrificiul, daca nu o mare renuntare dintr-o mare iubire? Viata pare a castiga un sens numai in sacrificiu. Dar nu este o ironie amara faptul ca in sacrificiu ne pierdem viata?”
“Muzica ma face contemporan inimii. […] Uneori, senzatia cea mai mica si mai indivizibila ne apropie de absolut, ca o revelatie. O atingere delicate a pielii ne umple de un fior mistic, amintirea unei senzatii, de neliniste nepamanteana. Culorile capata stralucire transcendenta, iar sunetele accent apocaliptic. ”
“Cartea amagirilor” o gasiti aici.

http://www.bloguluotrava.ro/

27 august 2014

Sfaturile lui Valeriu Popa despre dragoste, casnicie, atasament si dependente



Valeriu Popa ne indeamna sa iubim. ARMONIOS. Caci dragostea vindeca. Ura imbolnaveste. Dragostea este o forta fantastica, cu o mare putere de vindecare fizica, mentala, emotionala si spirituala.

Pe internet si prin intermediul mailului circula o lista cu sfaturi consemnate ca apartinand lui Valeriu Popa, un mare vindecator al trupului si al sufletului. Sunt extrem de interesante toate si ne pot fi de ajutor, insa ne-am oprit asupra catorva dintre ele:
Dragostea vindeca, ura imbolnaveste
Valeriu Popa ne indeamna sa iubim. ARMONIOS. Caci dragostea vindeca. Ura imbolnaveste. Dragostea este o forta fantastica, cu o mare putere de vindecare fizica, mentala, emotionala si spirituala. Ura poate avea si ea un impact la fel de puternic ca si dragostea, insa efectele ei sunt devastatoare pentru trupul si sufletul unei persoane.
“Este mai bine sa plangeti decat sa urati. Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs insiva, agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil. Atunci cand plangeti, agresiunea aparuta se distruge. Placerea de a barfi, minti si rani alti oameni provoaca efecte karmica devastatoare pentru sufletul care critica. El se condamna singur sa traiasca in inchisoarea nelinistii interioare”.

Sentimentele negative ne fac mult rau. Nu doar spiritual si psihic, dar si fizic. Frica spre exemplu, este de parere Valeriu Popa, cauzeaza o varsare excesiva de adrenalina din sange, miscorand diametrul vaselor de sange si lasand astfel loc pentru aparitia unor boli precum boli coronariene, frigiditate sexuala, hepatita, nevroze, impotenta, chiar sterilitate.
Nu raspunde jignirilor prin jigniri, pedepsind prin metoda prin care esti pedepsit. Incearca sa ierti in schimb. Nu cu gandul, ci cu sufletul, caci supararile pe care nu le putem ierta ajung in timp sa ne imbolnaveasca. Oricat de greu ar parea, roaga-te pentru cel care te-a suparat. Te vei vindeca in primul rand pe tine.
Valeriu Popa ne sfatuieste sa nu ne dezvaluim problemele sau sa vorbim prea mult timp despre ele caci astfel le prelungim durata. Iar daca vorbim despre ele, sa o facem firesc, ca o alinare spirituala, fara a cauta mila sau compatimiri.
“Daca aveti o mare suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimentul acasa. Iesiti in strada – cu deosebire in locurile inverzite – si plimbati-va. Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si ati saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati si anulati agresivitatea.”
Totodata, Valeriu Popa ne indeamna sa incercam sa nu te atasam de nimic la modul absolut si sa incercam pe cat posibil sa evitam dependentele, de orice fel ar fi acestea. Dependentele pot naste agresivitate, neimplinire, manie, suferinta si conduc in timp la autodistrugere. Alcoolismul sau dependenta de tutun isi au adevarata cauza in lipsa de iubire sau in insuficienta ei. Pentru a scapa de astfel de dependente trebuie sa lasam dragostea fata de oameni sa se manifeste, trebuie sa ajungem la un echilibru cu noi insine si sa facem pace cu lumea din jurul noastra, fara a mai purta suparare si ranchiuna celor care ne-au gresit.
Esti bine sa iti urmezi dorintele, insa nu te face sclavul lor. Evita atasamentul sufletesc total fata de lucruri materiale caci un suflet atasat de hrana, placeri sexuale, bani va experimenta si lacomia, ura, frustrarea. Pana cand va invata sa se detaseze de ele... In plus, atasamentul fata de dorinte are capacitatea distructiva de a face sa se destrame chiar si cele mai trainice familii si relatii interumane.
Sfaturile lui Valeriu Popa despre dragoste, casnicie si armonie in familie

In dragoste trebuie sa existe intotdeauna o detasare de omul iubit...
Detasarea nu trebuie sa existe doar fata de lucrurile materiale, ci si fata de persoane, chiar fata de persoana cea mai iubita. Iata care sunt ideile esentiale pe care Valeriu Popa le-a subliniat in legatura cu dragostea si relatiile de cuplu/ casnicii. Pentru a le pastra esenta, le-am reprodus ca atare in textul de mai jos:
“In dragoste, trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit. Cu cat aveti mai multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat cu atat mai mult creste dependenta de el. Dependenta de calitatile umane ne va omori incetul cu incetul si spiritul si trupul. Cand casatoria este bazata numai pe atractie sexuala, ea nu poate fi indelungata. Cand dorintele slabesc, intervine inselarea, iar casnicia se destrama.

Familiile intemeiate in primul rand pe prietenie si respect sunt fericite si dureaza. Un sot trebuie sa evite sa o transforme pe sotie intr-o copie fidela a sa. Fiecare om are personalitatea lui si astfel de tentative sunt impotriva firii, ducand in timp la destramarea cuplului. Nu-l considerati pe celalalt ca fiind un obiect destinat sa va serveasca, ci ca pe o fiinta divina, cu individualitate si cerinte proprii.
Violenta in familie vine din nevoia de a-l controla si domina pe celalalt. Fiecare incearca astfel sa aiba controlul si sa ramana stapan pe situatie. Cand controlezi o alta fiinta, ii iei energia, iti faci plinul pe socoteala altuia. Astfel, devii un vampir energetic. Ori de cate ori cadem in acest prost obicei, ne deconectam de la sursa si intram in suferinta. Racirea relatiilor dintre doi parteneri se datoreaza cresterii nivelului de agresivitate interioara. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare.
Lipsa de comunicare duce la ura, la dezastru. O agresivitate subconstienta fata de barbati / femei se transforma intr-un program de autodistrugere. Daca doi parteneri abuzeaza fizic sau emotional unul de celalalt, nu merita sa ramana impreuna. Femeile din viata unui barbat sunt doar inceputul experientei sale cu ele. Daca il parasesc, situatia trebuie acceptata ca atare si mers mai departe, catre o noua experienta. Cu cat ne concentram mai mult asupra vietii noastre, cu atat imbatranim si ne despartim mai repede de viata.
Gelozia, de regula, provoaca scaderea vederii, auzului, scleroza in placi, traumatisme, diabet, inflamatii articulare. Daca gelozia este grevata de trufie, atunci este de doua ori mai periculoasa.
Atunci cand sotia este geloasa, isi critica in permanenta sotul si e nemultumita de acesta, atunci ea amplifica brusc in propria persoana si in copiii sai posibilitatea aparitiei unor afectiuni. Gelozia si supararea unei femei genereaza tocmai acele afectiuni care ii scurteaza viata, apropiind batranetea. Uneori, la femeie, gelozia, supararile si pretentiile pot fi atat de profunde incat sotul poate muri sau se poate imbolnavi grav. Barbatii gelosi si femeile geloase nici nu banuiesc ca mutileaza in primul rand sufletele copiilor lor si ca omoara copiii care inca nu au aparut pe lume. Ca sa se nasca un copil armonios, barbatul si femeia trebuie sa se iubeasca unul pe celalalt.

Femeia geloasa si suparacioasa isi ataca in plan subtil sotul. In aceasta situatie, sotul fie va fi bolnav in permanenta, fie va deveni alcoolic, fie va divorta. Daca sunteti gelos si va amplificati sentimentele agresive, puteti avea probleme cu animalele – alergii si boli contactate de la ele. De asemenea, veti putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.”

www.garbo.ro

5 august 2014

“Inima are taine pe care nicio rațiune nu le poate pătrunde”



Despre durerea iubirii. Și despre durerea singurătății.

“La ce ar folosi să trăiești, dacă n-ai simți puternic. Nu-i invidiez pe oamenii care au inima acoperită cu o carapace de broască țestoasă sau cu o piele de hipopotam. Fericiți sunt numai aceia care suferă de pe urma senzațiilor lor, care le primesc ca pe niște șocuri și le gustă ca pe niște bunătăți. Pentru că trebuie să ne trecem prin minte toate emoțiile, fericite sau triste, să ne saturăm cu ele, să ne îmbătăm până la cea mai ascuțită bucurie și până la disperarea cea mai dureroasă.

Am fost făcuți să trăim mai mult cu trupul decât cu sufletul; dar tot gândind, s-a creat o disproporție între inteligența noastră dezvoltată și condițiile mereu aceleași ale vieții noastre.

Atunci când iubești nu există nimic mai frumos decât să dai, să dai mereu, tot, tot, viața, gândurile, trupul, tot ce ai, să simți că dai și să fii gata să riști totul pentru a da și mai mult.

Te iubesc atât încât îmi doresc să sufăr pentru tine, încât am ajuns să-mi iubesc temerile, chinurile geloziei, durerea pe care-o trăiesc când nu te mai simt lângă mine.

Atunci când iubești o femeie nu poți suporta, fără teamă, chiar și faptul că ea se gândește la altcineva cu o urmă de interes. Simţi atunci nevoia imperioasă de a fi singur pe lume, în faţa ochilor ei. Dorești ca ea să nu vadă, să nu cunoască, să nu aprecieze pe nimeni altul. De îndată ce ea pare pe punctul de a se întoarce pentru a aprecia sau recunoaște pe cineva, te arunci în calea privirii ei și dacă n-o poți abate sau absorbi în întregime, suferi până-n adâncul sufletului.

Marea problemă a existenței noastre vine din faptul că suntem pentru totdeauna singuri și toate eforturile, toate actele noastre nu ilustrează decât tendința de a fugi de această singurătate.
Două făpturi nu se pătrund niciodată până în suflet, până în adâncul gândurilor, merg alături una de alta, îmbrățișate uneori, dar niciodată contopite, ființa morală a fiecăruia dintre noi rămâne veșnic singură în viață.
Inima are taine pe care nicio rațiune nu le poate pătrunde.”

Guy de Maupassant
(5 august 1850 – 6 iulie 1893)
Sorin Tudor


Viața nu înseamnă singurătate



Viața noastră, cea de toate zilele.

Indiferent cât de multă iubire avem în noi, ne este din ce în ce mai greu să o dăruim. Și să o primim. Ne temem de oameni. Ne temem de sentimente. Ne temem din ce în ce mai mult de relații.

Ne plac relațiile fără complicații, prin telefon sau chat. Nu față în față. Resprirație în respirație. Ochi în ochi. Responsabilitate în responsabilitate. Acestea, nu dor atât de mult când se rup.

La urma urmei, am îmbrăcat un suflet în cuvinte și l-am văzut doar cum am dorit noi. Poate niciodată cum a fost el. Dar e mai accesibil așa. Și mai ușor de iubit. Este mai impersonal, deoarece după ce închidem chatul, ne putem vedea de viața noastră. E ca și cum ai putea da delete și accept cuiva în viața, în gândurile și trăirile tale. Atât cât vrei. Atât cât simți. Atât cât vor mușchii tăi. Cardiaci sau restul.

Cuvintele însă, nu ne țin de singurătate. Nu ne țin de frig noaptea când ajungem acasă. Nu ne țin de mână când suntem bolnavi. Nu ne privesc în ochi. Nu se plimbă cu noi prin parc, pe malul mării. Ne dăruiesc aproape totul, dar ne lasă atât de goi. Ca o Fata Morgana: o simți că e acolo, o vezi oarecum, dar nu o vei avea niciodată. Va fi mereu o himeră dulce, frumoasă, care va naște în tine roiuri de emoții, dar atât.

Bineînțeles că poți trăi și astfel o viață întreagă, dar viața înseamnă mult mai mult. Înseamnă să poți să te scalzi în privirea cuiva, să îl poți alinta, să vă certați, să vă împăcați, să poți clădi, să poți avea copii, să poți avea o familie. Să poți sta seara pe terasă și să privești în aceiași direcție. Mână în mână. Să simți căldura palmelor cuiva cuib ție, nu doar să îți induci o stare! Să râzi, să te bucuri și să îți împarți viața cu cineva. Să fii și să devii martorul vieții și sufletului cuiva. Și viceversa.

Viața înseamnă să înveți să dăruiești, să faci compromisuri, să clădești, să primești, să trăiești înainte de toate! Da, e mai bine în doi și în mijlocul unei familii decât singur. Sunt multe greutăți și responsabilități, dar e mult mai frumos să privești în urmă și să vezi cât de multe vieți, clipe și amintiri au răsărit acolo. Și au crescut. Și au dat mlădițe.

Și totuși, oamenii aleg să devină impersonali.  Au ales să devină litere nu oameni. Au ales să transforme viața într-un alfabet nu într-o familie. Pentru că teama de viață e mai mare decât dorința de a trăi.



4 august 2014

Despre suflet și rănile sale



“Omul primește întotdeauna prea mult de la soartă ca să fie fericit și destul ca să nu fie.”

Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se închid; mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii și deschise.

În general, se cer sfaturi numai pentru a nu fi respectate. Iar dacă sunt respectate, se întâmplă așa numai ca să ai pe cine să dai vina că ți le-a dat.
Oamenii care nu pun întrebări se pricep cel mai bine să-i mângâie pe alții.
Omul primește întotdeauna prea mult de la soartă ca să fie fericit și destul ca să nu fie.

Cea mai mare durere ți-o provoacă incertitudinea.

Există unele conștiințe pentru care cerul nu e niciodată senin.

Oamenii se nasc fără dinți, fără păr și fără iluzii. Iar de murit mor la fel: fără dinți, fără păr și fără iluzii.

Uneori, înăbușindu-ți sau ascunzându-ți durerea, îi cinstești mai mult pe cei morți.

În această lume nu există nici fericire, nici nefericire, ci doar o comparație între o stare și alta. Nimic mai mult. Numai cel care a simțit o nenorocire fără margini, poate simți fericirea nemărginită. Omul ar fi trebuit să dorească să moară pentru a înțelege cât de frumoasă-i viața.

Speranța este cel mai bun medicament pe care îl cunosc.

Alexandre Dumas
(24 iulie 1802 – 5 decembrie 1870)