Iubirea nu limitează, nu pune bariere, nu creează
închisori!
Iubirea extinde
libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi
depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în
profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu
creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt
invizibile. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este
insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea
din lume. A iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă
într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca
şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este
parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin).
Cum se iubeşte fără a fi
dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon,
nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine
eşti! Când ştii cine eşti, la nivelul cel mai profund din tine însuţi, poţi
iubi fără condiţii. Când eşti în contact cu Sinele nu mai ai nevoie de nimic de
la celălalt şi nici nu te mai aştepţi la ceva de la el. Altfel e ca şi cum i-ai
cere să-ţi aprindă o lumânare ziua în amiaza mare. E ridicol. Să-ţi simţi Sinele
este o fericire atât de mare încât primul lucru care-ţi vine să-l faci este să
o împărţi cu cineva, să o dăruieşti cuiva.
A afla cine eşti şi a-ţi
manifesta Sinele este esenţa căutării spirituale. Cei care depind de o altă
fiinţă pentru a fi fericiţi sunt undeva pe traseu sau fac primele mişcări de
încălzire pentru a pleca la drum. Nimeni din afara ta nu te poate face cu
adevărat fericit. Poţi avea momente de bucurie, poţi să te simţi bine perioade
mai mari de timp, poţi trăi chiar o viaţă agreabilă. Dar fericit în sensul cel
mai înalt eşti doar în contact cu Sinele.
Cum ai putea să te mai
agăţi de cineva când trăieşti această fericire? Poţi să te bucuri împreună cu
cineva, să împărtăşeşti această fericire cu ea. Dar ea, dacă pleacă, nu pleacă
şi cu fericirea ta. Fericirea rămâne cu tine! De aceea nu te cramponezi, de
aceea respecţi şi încurajezi libertatea.
Posesivitatea este
strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci atunci când
încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui stăpânire pe
partenerul sau partenera ta? Te agăţi de ea. Te agăţi de celălalt, încerci să-l
transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine eşti. Dacă ai şti ce
comori deţii înlăuntrul tău, nici prin cap nu ţi-ar trece să încerci să posezi,
să controlezi sau să domini o altă persoană. Dar tu nu ştii cine eşti.
Crezi că eşti un biet cerşetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. De
acest ceva ţii cu dinţii. A devenit posesia ta. Nu îi mai dai drumul. Te agăţi
cu disperare deoarece relaţia aceasta te face să te simţi un pic mai bine.
Aceasta este iubirea, în opinia ta.
Totul este, evident, o
iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de piciorul scaunului,
şoptindu-le: “Eşti atât de important pentru mine. Te preţuiesc atât de mult.” A
iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai
bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Îi oferi ceea ce ai. Ceea ce s-ar putea dovedi
satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o altă problemă. Important este că
atunci când iubeşti cu adevărat, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în
schimb. Desigur, primeşti dacă ţi se oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu
pretinzi.
Iubirea nu obligă pe
nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. Acesta e un
criteriu cristalin după care poţi şti dacă iubeşti sau nu pe cineva. Dacă
iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult decât atât. Dacă
poţi, o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea ta, iubita ta devine
o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în mai multe direcţii, îşi
revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi protejeze adecvat
vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier.
Tu nu iubeşti pentru că
ai nevoie de celălalt. Nu eşti un cerşetor. Eşti un împărat! Nu se pune
problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet: poate că şi celălalt are
ceva să-ţi dăruiască. Asta este ceea ce eu numesc o relaţie minunată.
Este o relaţie între un împărat şi o împărăteasă. Aristocraţia autentică la
nivelul ei cel mai înalt. Doi oameni care îşi oferă reciproc ceva din bucuria,
calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară nimic în schimb. Orice
altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este întâlnirea a doi cerşetori,
care din când în când poate mai dau câte ceva şi gratuit.
Când iubeşti cu adevărat
te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o
împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de
la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic în schimb. De aceea
nu există posesivitate. Dacă cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu
reprezintă nici un fel de problemă pentru tine. Nu apare nici o suferinţă. O
orientezi spre altcineva (nu neapărat o persoană). Eşti exact ca o apă
curgătoare în calea căreia a apărut un obstacol. Vei înceta să curgi? Nici
pomeneală, o să virezi puţin la stânga sau la dreapta şi asta-i tot. Vei
continua să curgi.
Există oameni a căror
iubire a fost respinsă şi care au hotărât să nu mai curgă. Ei au încercat sau
încearcă să blocheze iubirea. Dar iubirea care nu se exprimă naşte
monştri interiori! Energia care nu-şi urmează cursul natural se
transformă în contrariul ei. Chinezii ştiu asta de foarte mult timp. Excesul de
Yin începe să devină Yang excesul de Yang începe să devină Yin. O apă a cărei
curgere este blocată ştii ce devine? O mlaştină. Nu cred că ţi-ar plăcea să
conţii o mlaştină în interiorul tău.
Iubirii adevărate îi pasă
de bucuria celuilalt. Iubirii iluzorii îi pasă de Eu. Reţine acest criteriu: dacă
iubirea ta te-a condus la suferinţă, a fost o iubire în mare parte imaginată;
în spatele ei nu s-a aflat Sinele, ci Eul. Eul are această particularitate:
orice ar face, generează, într-un final, suferinţă.
Revenind mai spre
început, aceasta înseamnă că nu ştii cine eşti. Crezi că eşti Eul. Nu
eşti! Câtă vreme te vei identifica cu Eul, îţi va fi imposibil să iubeşti cu
adevărat. Nu vei putea fi un om fericit. Eul este limitat şi luptă cu toate
mijloacele pentru supravieţuire. Esenţa lui este frica. O modalitate de a face
faţă acestei frici este încercarea de a acapara. Se agaţă de o persoană şi
încearcă să pună stăpânire pe ea. Dar celălalt, în adâncul lui, îşi doreşte să
fie liber. Aşa începe lupta! Lupta nu este întotdeauna pe faţă şi consecinţele
ei (răni, vătămări grave) nu sunt întotdeauna vizibile. Eul creează suferinţă.
Iubirea creează libertate şi bucurie. Dacă simţi că ai eşuat în dragoste, te
rog, nu acuza iubirea de asta. Fii cât de lucid poţi şi vezi care este
responsabilitatea ta. Poate ai avut anumite aşteptări. Anumite pretenţii.
Cereri pe care nu le-ai exprimat niciodată. Dorinţe de care nici tu nu erai
conştient. Toate acestea îţi aparţin. Nu au nici o legătură cu iubirea. Îţi
aminteşti? Iubirea este dăruire, împărtăşire.
În iubire nu există
victime. Victimile există doar în luptă. Dacă stai acum şi plângi, acesta nu e
semnul că ai iubit. Este semnul că ai pierdut lupta. Dacă vei continua să
visezi că iubeşti, nu vei experimenta niciodată iubirea reală!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu