Pentru cei mai multi dintre noi bogatia este o
binecuvantare, saracia un blestem! In acelasi timp insa, putem inversa
criteriile prin care evaluam situatia in care ne aflam, si astfel: bogatia
poate fi un blestem si saracia o binecuvantare… Totul tine de felul in care acceptam
si traim slavind pe Dumnezeu.
Fara a vrea sa ma repet, am mai spus ca nimic din ceea ce ni se intampla nu trebuie privit ca pedeapsa de la Domnul, ci din contra trebuie sa intelegem ca suntem intr-un proces de educare duhovniceasca. Insa nu noi putem stabili programul "lectiilor", ci Invatatorul care stie puterea de intelegere a fiecaruia.
Parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar, nu face altceva decat sa ne dezvaluie realitatea vazuta de noi si adevarul asupra existentei noastre. Deoarece vedem cele doua stari: a vietii de pe acest pamant si a existentei dupa moarte. Dar din pacate, in loc sa ne rugam pentru a ne lumina si pe noi Duhul Sfant asupra adevaratului sens, de cele mai multe ori devine subiect de discutii ce ne clatina credinta si impiedica progresul duhovnicesc.
Trist este faptul ca nu ne simtim copii a lui Dumnezeu, sau cel putin ca niste copii ce vor sa invete despre Dumnezeu; iar daca Biserica este ca o scoala, atunci si noi suntem chemati "sa luam aminte" la lectia de astazi care este o parabola. Iar la scoala nu puteam sub semnul intrebarii ceea ce ni se preda, nu ne intrebam daca "a" este "a", ci invatam constiinciosi crezand fara indoieli. Vedeti unde-i lupta? Sa nu credem cuvantul evanghelic! "Adevarul exista, minciuna trebuie inventata" spune un proverb chinezesc...
Acum, dupa doua mii de ani, de ce exista oameni care se indoiesc de Adevar? De ce se impotmolesc in a crede, a iubi sau cel putin in a trai cu frica de Dumnezeu?... Toate descoperirile facute de oamenii de stiinta in zilele noastre nu fac altceva decat sa releveze prezenta lui Dumnezeu in creatie, atat ca Mare Creator, cat si ca un bun Chivernisitor. Ramanem ancorati in progresul stiintific: cred ca omul a juns pe Luna, nu pot accepta ca Hristos este Mantuitorul; cred ca exista extraterestrii, insa ma indoiesc de faptul ca exista Dumnezeu; cred ca aspirina vindeca, ma indoiesc ca se mai pot face minuni...
Descrierea vietii acesteia in parabola este foarte scurta: "Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se stralucit in toate zilele. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube, poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului;” (Luca 16, 19). Voi zabovi si eu putin asupra acestei vieti, caci tainele vietii viitoare imi sunt incluse intr-un cuvant: Hristos.
De multe ori spunem ca viata este un dar de la Dumnezeu… Cat de mult punem in valoare acest dar? De ce viata aceasta?
In Postul Mare, la Pavecernita Mare citim in rugaciunea lui Manase: "... caci Tu esti Domnul Cel Preinalt, Bun, Indelung-rabdator si Mult-milostiv, Caruia Ii pare rau (se pocaieste) de rautatile oamenilor. Tu, Doamne, dupa multimea bunatatii Tale, ai fagaduit pocainta si iertare celor ce Ti-au gresit si, dupa multimea indurarilor Tale, ai hotarat pocainta pacatosilor spre manuire".
Iar acum sa ne amintim cum este descris in Vechiul Testament pacatul si discutia lui Adam cu Dumnezeu: “De aceea femeia, socotind ca rodul pomului este bun de mancat si placut ochilor la vedere si vrednic de dorit, pentru ca da stiinta, a luat din el si a mancat si a dat barbatului sau si a mancat si el… Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin Rai, in racoarea serii, s-au ascuns Adam si femeia lui de fata Domnului Dumnezeu printre pomii raiului" (Facere 3, 6-8).
Urmeaza celebrul dialog intre Adam si Dumnezeu: "Adame, unde esti? Raspuns-a acesta: Am auzit glasul Tau in Rai si m-am temut, caci sunt gol, si m-am ascuns..."
Rezultatul faptei: "De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din gradina cea din Edem, ca sa lucreze pamantul din care fusese luat" (a.c. 3, 9-23)
Cred si marturisesc ca inainte de a constientiza Adam si Eva ce au facut, Domnul S-a pocait inaintea lor pentru pacatul ce-l savarsisera. Omul este dovada incontestabila a puterii creatoare ce o are Iubirea, iar lui Dumnezeu Ii pare rau ca si-a pierdut faptura ce-o iubea cel mai mult. Deci, viata nu este altceva decat ragazul ce ni-l da Dumnezeu, asa cum i l-a dat si lui Adam pana la “racoarea serii", pentru ca ACUM NOI CUNOASTEM binele si raul, nu putem ramane spectatori fara a ne decide.
Incontestabil si un alt amanunt: exista Rai si Iad. Exista clipa cand fiecare din noi va discuta cu Dumnezeu precum Adam (clipa judecatii personale) si o hotarare: impreuna cu El sau in afara Edenului. Mi-a placut cuvantul lui N. Iorga: "pierzi in viata ani si de la moarte ceri o clipa!"
Interesant faptul ca bogatul il vede pe Lazar in Rai, dar Lazar nu. Si-mi aduc aminte de un cuvant al Pr. Paisie Aghioritul cand discuta cu o mama care-l intreaba:
-Daca eu sunt in Rai si fiul meu ajunge in iad, o sa-l vad? Acesta o sa ma vada?
-Cand noi suntem intr-un salon cu luminile aprinse si afara este noapte, noi nu putem vedea afara, insa cei de afara ne pot vedea pe noi. La fel si in Rai, pentru ca daca vedeau cei din Rai pe cei ce sunt in iad, nu ar mai fi existat Raiul ...
Daca suntem bogati sau saraci, "fiecare sa se cerceteze pe sine insusi" si impreuna sa ne rugam: "Straluceste in inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stapane, lumina cea curata a cunoasterii Dumnezeirii Tale si deschide ochii gandului nostru spre intelegerea evanghelicelor Tale propovaduiri" (rugaciunea dinainte de citirea Evangheliei in timpul Sf. Liturghii).
Arhim. Siluan Visan
Fara a vrea sa ma repet, am mai spus ca nimic din ceea ce ni se intampla nu trebuie privit ca pedeapsa de la Domnul, ci din contra trebuie sa intelegem ca suntem intr-un proces de educare duhovniceasca. Insa nu noi putem stabili programul "lectiilor", ci Invatatorul care stie puterea de intelegere a fiecaruia.
Parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar, nu face altceva decat sa ne dezvaluie realitatea vazuta de noi si adevarul asupra existentei noastre. Deoarece vedem cele doua stari: a vietii de pe acest pamant si a existentei dupa moarte. Dar din pacate, in loc sa ne rugam pentru a ne lumina si pe noi Duhul Sfant asupra adevaratului sens, de cele mai multe ori devine subiect de discutii ce ne clatina credinta si impiedica progresul duhovnicesc.
Trist este faptul ca nu ne simtim copii a lui Dumnezeu, sau cel putin ca niste copii ce vor sa invete despre Dumnezeu; iar daca Biserica este ca o scoala, atunci si noi suntem chemati "sa luam aminte" la lectia de astazi care este o parabola. Iar la scoala nu puteam sub semnul intrebarii ceea ce ni se preda, nu ne intrebam daca "a" este "a", ci invatam constiinciosi crezand fara indoieli. Vedeti unde-i lupta? Sa nu credem cuvantul evanghelic! "Adevarul exista, minciuna trebuie inventata" spune un proverb chinezesc...
Acum, dupa doua mii de ani, de ce exista oameni care se indoiesc de Adevar? De ce se impotmolesc in a crede, a iubi sau cel putin in a trai cu frica de Dumnezeu?... Toate descoperirile facute de oamenii de stiinta in zilele noastre nu fac altceva decat sa releveze prezenta lui Dumnezeu in creatie, atat ca Mare Creator, cat si ca un bun Chivernisitor. Ramanem ancorati in progresul stiintific: cred ca omul a juns pe Luna, nu pot accepta ca Hristos este Mantuitorul; cred ca exista extraterestrii, insa ma indoiesc de faptul ca exista Dumnezeu; cred ca aspirina vindeca, ma indoiesc ca se mai pot face minuni...
Descrierea vietii acesteia in parabola este foarte scurta: "Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se stralucit in toate zilele. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube, poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului;” (Luca 16, 19). Voi zabovi si eu putin asupra acestei vieti, caci tainele vietii viitoare imi sunt incluse intr-un cuvant: Hristos.
De multe ori spunem ca viata este un dar de la Dumnezeu… Cat de mult punem in valoare acest dar? De ce viata aceasta?
In Postul Mare, la Pavecernita Mare citim in rugaciunea lui Manase: "... caci Tu esti Domnul Cel Preinalt, Bun, Indelung-rabdator si Mult-milostiv, Caruia Ii pare rau (se pocaieste) de rautatile oamenilor. Tu, Doamne, dupa multimea bunatatii Tale, ai fagaduit pocainta si iertare celor ce Ti-au gresit si, dupa multimea indurarilor Tale, ai hotarat pocainta pacatosilor spre manuire".
Iar acum sa ne amintim cum este descris in Vechiul Testament pacatul si discutia lui Adam cu Dumnezeu: “De aceea femeia, socotind ca rodul pomului este bun de mancat si placut ochilor la vedere si vrednic de dorit, pentru ca da stiinta, a luat din el si a mancat si a dat barbatului sau si a mancat si el… Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin Rai, in racoarea serii, s-au ascuns Adam si femeia lui de fata Domnului Dumnezeu printre pomii raiului" (Facere 3, 6-8).
Urmeaza celebrul dialog intre Adam si Dumnezeu: "Adame, unde esti? Raspuns-a acesta: Am auzit glasul Tau in Rai si m-am temut, caci sunt gol, si m-am ascuns..."
Rezultatul faptei: "De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din gradina cea din Edem, ca sa lucreze pamantul din care fusese luat" (a.c. 3, 9-23)
Cred si marturisesc ca inainte de a constientiza Adam si Eva ce au facut, Domnul S-a pocait inaintea lor pentru pacatul ce-l savarsisera. Omul este dovada incontestabila a puterii creatoare ce o are Iubirea, iar lui Dumnezeu Ii pare rau ca si-a pierdut faptura ce-o iubea cel mai mult. Deci, viata nu este altceva decat ragazul ce ni-l da Dumnezeu, asa cum i l-a dat si lui Adam pana la “racoarea serii", pentru ca ACUM NOI CUNOASTEM binele si raul, nu putem ramane spectatori fara a ne decide.
Incontestabil si un alt amanunt: exista Rai si Iad. Exista clipa cand fiecare din noi va discuta cu Dumnezeu precum Adam (clipa judecatii personale) si o hotarare: impreuna cu El sau in afara Edenului. Mi-a placut cuvantul lui N. Iorga: "pierzi in viata ani si de la moarte ceri o clipa!"
Interesant faptul ca bogatul il vede pe Lazar in Rai, dar Lazar nu. Si-mi aduc aminte de un cuvant al Pr. Paisie Aghioritul cand discuta cu o mama care-l intreaba:
-Daca eu sunt in Rai si fiul meu ajunge in iad, o sa-l vad? Acesta o sa ma vada?
-Cand noi suntem intr-un salon cu luminile aprinse si afara este noapte, noi nu putem vedea afara, insa cei de afara ne pot vedea pe noi. La fel si in Rai, pentru ca daca vedeau cei din Rai pe cei ce sunt in iad, nu ar mai fi existat Raiul ...
Daca suntem bogati sau saraci, "fiecare sa se cerceteze pe sine insusi" si impreuna sa ne rugam: "Straluceste in inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stapane, lumina cea curata a cunoasterii Dumnezeirii Tale si deschide ochii gandului nostru spre intelegerea evanghelicelor Tale propovaduiri" (rugaciunea dinainte de citirea Evangheliei in timpul Sf. Liturghii).
Arhim. Siluan Visan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu