Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

23 noiembrie 2012

Sentimentul unui sfârşit



 
Atunci cand te pregatesti sa pleci din culcusul unei foste iubiri, gandul a ceea ce lasi in urma atarna mult mai greu decat imboldul unui nou inceput. Mi-a ramas in minte, dintr-un almanah vechi, un soi de proverb care zicea cam asa- atunci cand iti iei un bumerang nou, necazul e ca nu-ti vine sa-l arunci pe cel vechi.

N-am stiut nicioadata sa ma despart de cineva. N-am reusit sa-nvat cum sa ma dezvat de iubire. Cu foarte putine exceptii, nu vad finalul ca pe o explozie care face tabula rasa, reasezand lucrurile, ca un scandal dupa care lumea ia o pauza si se linisteste, acel moment salutar si eliberator care-mi va pune viata in ordine. Desi un mic branci vindicativ ajuta celor care vor sa lase totul in urma, eu n-am stiut sa aplic artificii din astea. Eu m-am lasat coplesita de nostalgii si de insingurare. Am tarait dupa mine ramasitele dureroase ale iubirii pana cand au devenit imponderabile, atat de usoare si diafane incat nu m-am mai gandit la ele…

Cât de des ne spunem povestea vieţii? Cât de des o adaptăm, o înfrumuseţăm, o scurtăm cu viclenie? Şi cu cât viaţa e mai lungă, cu atât sunt mai puţini cei care pot să ne conteste relatarea, să ne aducă aminte că viaţa noastră nu e viaţa noastră, ci doar povestea pe care am spus-o despre viaţa noastră. Le-am spus-o altora, dar – mai cu seamă – nouă înşine.

In dragoste suntem, multa vreme, captivi ai propriilor iluzii: preferam o anumita inaltime, o anumita culoare de par, vrem gusturi muzicale asemanatoare, un job din zona cutare. Prostii. In realitate, ajungem sa ne atasam de cu totul alte lucruri, aparent neinsemnate fata de pleiada aroganta de calitati pe care o vrem bifata la inceputuri.

Si, interesant, procesul opus indragostirii si starii acesteia ajunsa la maturitate (iubirea)- nu e neaparat dezindragostirea. Din pacate.

Insa Timpul dilueaza esenta trairilor trecute pana la doze suportabile. Pe de alta parte, lipsa directa a senzatiilor si emotiilor trimite nebunia intr-un plan secund, ca si cum (furand o idee din gramatica) ai face trecerea de la simtirea directa la simtirea indirecta. Experienta devine treptat rememorarea ei. De multe ori mistificam usor arhivele noastre cu amintiri, repovestindu-ni-le. E ca si cum…ai vedea un film, cu un pahar de vin rosu.

Un lucru ştiu însă precis: că există timp obiectiv, dar şi timp subiectiv, de tipul celui pe care-l porţi pe partea dinăuntru a încheieturii, lângă locul în care ţi se simte pulsul. Iar acest timp personal, care e timpul real, se măsoară prin relaţia pe care o ai cu memoria.

Ce-mi amintesc, nu neaparat in aceasta ordine :

- o iarna fabuloasă in Maramureş, in care zăpada acoperise totul in afară de cer

- dimineţi lenese, cu ceai verde si paine prajita cu unt

- o primavara rece, in Jena, cand baiatul de care ma-ndragosteam mi-a spus ca se duce sa-si ia fetita de la gradinita

- mâna calda care-mi sustinea ceafa in timpul unui sarut

- marea Adriatica, indicibil de-albastra

- privirea ta, asteptandu-ma sa cobor la micul dejun, cand usile liftului s-au deschis

La sfarsitul povestii de dragoste al carei co-autor ai fost, te lasi purtat de meandrele memoriei si devii editorul propriei tale povesti. Insiruirea faptica e mai putin importanta decat evolutia sentimentelor. Nu mai poti reconstitui exact intamplarea, ci mai degraba farame din ea dimpreuna cu ce ai simtit atunci, si sedimentele emotiilor tale de-a lungul timpului.

Când eşti tânăr- când eram eu tânăr- vrei ca sentimentele tale să semene cu cele despre care citeşti în cărţi. Vrei să-ţi răstoarne viaţa, să creeze şi să definească o nouă realitate. Mai târziu, cred, vrei să facă ceva mai cumpătat, mai practic: vrei să-ţi susţină viaţa aşa cum este şi cum a devenit.Vrei să-ţi spună că lucrurile sunt în regulă. Şi e ceva de condamnat aici?

La sfarsit … e semn de mare luciditate si bun simt sa poti afirma – Am avut viata unui om obisnuit, dar e OK. Nu mi-am gresit vocatia. Bine, la un moment dat am crezut ca o sa fac cateva chestii extraordinare, dar n-a fost chiar asa. Insa au existat compensatii. Au fost calatorii fabuloase, au fost intamplari frumoase, oameni interesanti, am facut si ceva trăsnăi la viata mea. Chiar simt c-am trait. Am iubit, poate mai multe ori decat am fost iubita. Dar matematica e inutila in dragoste.

Am avut vise, si-un fel insufletit de-a spune povesti, si cred ca asta m-a facut speciala.

Citatele apartin romanului “Sentimentul unui sfarsit” de Julian Barnes


 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu