Care este diferenta intre a realiza cat de
mici suntem ca oameni si cat de putin avem controlul vietii noastre si a ne
trai viata haotic, fara nicio fundatie reala, fara niciun punct de sprijin,
pentru ca oricum nu conteaza si nu sta in puterea noastra sa schimbam ceva?
Care este linia de mijloc intre a te simti
stapanul vietii tale si a fi arogant in fata unei forte care, la cel mai mic
semn, te poate strivi, asa cum o poate face viata in orice moment? Cum poti
sa-ti traiesti viata facand ceea ce vrei sa faci si determinandu-ti destinul,
stiind in acelasi timp ca, in orice moment, totul se poate termina, si ca de
fapt, nu prea poti controla nimic in aceasta viata?
Cred ca subiectul de fata poate fi privit din
perspectiva unei calatorii cu avionul. Te duci la aeroport, inspre ceea ce ai
de facut si inspre locul in care trebuie sa ajungi, cu speranta ca totul va fi
bine si lucrurile vor decurge lin si vei fi in siguranta. Asa cum facem in
fiecare zi cand ne trezim. Atunci cand decolezi insa, iti dai seama ca absolut
nimic din ce se intampla cu tine in acel avion nu este in mainile tale si speri
din tot sufletul ca pilotul, ajutoarele lui si Dumnezeul in care crezi vor
mentine avionul in aer, pentru ca tu sa-ti poti continua viata asa cum iti
doresti. Este momenul de maxima sinceritate cu tine insuti, momentul in care
iti dai seama ca nu ai putea sa-ti continui viata si sa faci ceea ce trebuie sa
faci in viata ta daca, din cand in cand, nu ai avea increderea oarba de a o
incredinta in mainile a ceva mai mare decat tine. Acest lucru ne face sa
putem continua. Desigur, impreuna cu aroganta si inconstienta noastra cum ca nu
ni se poate intampla nimic rau, pentru ca fara noi Pamantul s-ar opri si nu ar
putea sa-si continue miscarea de revolutie.
Apoi, iti continui calatoria in aer, sperand,
in tacere, fara sa arati celorlalti, ca turbulentele prin care tocmai treci nu
vor insemna sfarsitul vietii tale si continuand sa faci glume cu colegii de
zbor. Exact ca in viata, incercand sa crezi ca va fi bine chiar si atunci cand
te temi, in adancul sufletului, la fiecare pas.
Iar in momentul in care incepi sa te apropii
de pamant si sa realizezi ca nu se mai poate intampla nimic grav, revii la
aceleasi sisteme de autoimputernicire falsa de genul: “bineinteles ca nu mi se
poate intampla nimic, doar in filme se intampla lucruri de genul asta.”
Insa acel moment de autenticitate in care
continui sa faci ceea ce trebuie sa faci cu viata ta desi stii ca, la un anumit
nivel, nu esti in controlul evenimentelor majore din viata ta, iti va ramane
intiparit in suflet. Acel loc din interiorul tau iti poate oferi umilinta in
fata vietii de care ai nevoie pentru a-ti aduna puterea personala si a pune o
fundatie solida pentru viata ta. Da, nu sunt in controlul a nimic cu adevarat
major in ceea ce priveste viata mea, dar nu am dreptul sa folosesc asta ca pe o
scuza pentru a nu face nimic cu viata mea. Voi face tot ceea ce am de facut cu
viata mea, cu deplina constientizare a faptului ca sunt foarte mic pe langa
maretia vietii, pentru a nu regreta nimic atunci cand viata mea
nesemnificativa, dar atat e importanta totusi, se va fi incheiat.
Iar secretul este ca, atunci cand ne predam
viata in mainile a ceva mai mare, acel ceva ne va insoti si ne va da puterea sa
facem tot ceea ce avem nevoie sa facem pentru a da sens vietilor noastre. Din
acel loc din sufletul nostru, in care stam plecati pana la pamant in fata
magnitudinii vietii, putem capata postura necesara pentru a trece prin viata
stiind ce vrem, ce ne face bine, ce ne face fericiti si care ne sunt limitele.
Atunci intelegem ca suntem neinsemnati si incredibil de importanti in egala
masura, ca suflarea noastra nu inseamna nimic si ca, de fapt, are in ea
intreaga caldura datatoare de viata din Univers, ca viata noastra nu valoreaza
nimic si valoreaza totul. Acela e momentul in care ni se vor revela, in acelasi
timp, fragilitatea si maretia conditiei umane. Acela e momentul care ne va
schimba viata pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu