Pablo Neruda -Timpul… viata… moartea…

 

 

Te iubesc intr-o maniera inexplicabila,

De o forma inconfesabila, intr-un mod contradictoriu,

Cu trairile mele care sunt multe si se schimba de la o stare la alta continuu, pentru cauze ciudate,

Timpul… viata… moartea…

Te iubesc cu lumea pe care nu o inteleg, cu oamenii care nu pricep,

Cu bivalenta inimii mele, cu incoerenta actelor mele,

Cu fatalitatea destinului, cu conspiratia visului, cu vechimea celor facute,

Chiar si cand spun ca nu te iubesc, te iubesc ,

Duc la capat un plan, pentru a te iubi mai bine,

 

Te iubesc , fara sa gandesc, inconstient, involuntar,iresponsabil,

Din instinct, din impuls , irational,

In definitiv nu am argumente logice, nici daca vreau sa le improvizez,

pentru a fonda aceasta dragoste ce simt pentru tine.

Care a aparut misterios din nimic, care nu a cautat nimic magic,

Si uite ca e consistenta , si putin cate putin a transformat in bine raul din mine.

Te iubesc cu un corp care nu gandeste, cu o inima care nu rationeaza,

Cu un cap care nu coordoneaza.

Te iubesc incomprensibil, fara sa ma intreb de ce te iubesc,

Fara sa imi pese de ce te iubesc,fara sa ma intreb de ce te iubesc,

Te iubesc simplu.

Sunt eu, nu stiu pentru ce, dar… te iubesc.