Nu stiam ca sunt intr-o relatie abuziva pentru ca el nu ma lovea

O poveste impresionanta despre o relatie abuziva la o varsta frageda!
Abuzul asupra femeilor este un subiect atat de delicat incat nu as vrea sa intru in detalii. Cu siguranta m-as enerva si mi-as varsa of-ul aici unde as trezi cateva controverse, cu siguranta.

Am gasit insa un material foarte interesant pe site-ul Huffingtonpost.com, o poveste din care fiecare dintre noi va avea cu siguranta ceva de invatat.

Lectura placuta.

"I-a luat un an de zile sa ma convinga sa ies cu el. Eram prieteni de doi ani si incepeam sa ne apropiem din ce in ce mai mult. In momentul in care a incheiat o relatie eu eram la colegiu. Atunci mi-a spus ca vrea sa fie cu mine, ca ma iubeste si ca are nevoie de mine.

Nu am mai avut un iubit inanite, asa ca eram destul de dornica sa imi traiesc prima poveste de dragoste, dar am ezitat sa spun "da" din prima pentru ca avea obiceiul sa ma "lase pe dinafara" atunci cand avea o relatie si mereu isi cerea scuze pentru asta. A spus ca isi doreste atta de mult sa fie cu mine incat a insistat pret de cateva luni, dupa care am spus "da".

Ceea ce a urmat a fost faza de luna de miere pe care orice relatie o experimenteaza la inceput. Eu eram inca la liceu in timp ce el isi termnina scoala. Calatoream cat puteam de des pentru a ne putea vedea, dar a fost mai mult o relatie la distanta. Vorbeam ore in sir la telefon, el imi facea cadouri frumoase si ma privea ca si cum eram cea mai frumoasa femeie de pe pamant.

Dupa ce a terminat scoala a venit dupa mine la colegiu unde eram tot timpul impreuna. Mai mult fizic, pentru ca el se juca pe calculator intr-una, iar iesirile noastre in campus erau pentru ca el sa se joace World of Worcraft, iar eu ma jucam Solitaire pe laptopul lui.

Daca faceam glume pe seama jocului, tipa la mine. Daca vroiam sa iesim afara sau sa facem ceva spontan, nu aveam voie pentru ca el trebuia sa se joace si avea nevoie de mine in camera pentru ca se simtea confortabil in prrzenta mea. Ca o iubita intelegatoare, am acceptat toate aceste lucruri.

Nu ieseam cu prietenii afara, nici macar nu vorbeam cu ei, nu faceam nimic altceva decat sa stau langa el in camera in timp ce se juca. In momentul in care am indraznit sa ii spun ce simt s-a imbatat si a tipat la mine spunandu-mi ce iubita ingrozitoare sunt. Nu am mai adus vorba de atunci de acest subiect.

Dupa ce am incercat inca o daa sa ii spun ca ma simt ignorata, si-a petrecut seara prefacandu-se ca nu exist pentru a-mi demonstra cum este sa fii cu adevarat ignorant. Nu m-am plans de asta si nu am mai deschis subiectul.

La un moment dat am hotarat sa fiu sincera cu el si sa ii trimit un email prin care sa ii spun tot ceea ce simt. Zis si facut. Am trimis emailul si in cateva minute am primit un telefon de la un prieten comun care imi spunea ca a luat un pumn de pastile si ca a inceput sa reactioneze foarte urat.

Am plecat imediat la el si am incercat sa sun la ambulanmta, dar mi-a spus ca nu a luat atat de multe pastile si ca nu este nevoie. Nu m-a lasat sa o sun nici pe mama lui si a inceput sa imi spuna ca se simte asa pentru ca eu il urasc si pentru ca el se simte vinovat de nefericirea mea.

Am incercat sa il calmez asa ca am inceput sa imi cer scuze si sa spun ca nu am sa mai fac asta niciodata. Am luat toata vina asupra mea iar el a inceput sa isi revina.

Din acel moment, de fiecare data cand ceva se intampla si nu ii placea acest lucru, ii reveneau halucinatiile, avea un comportament straniu si lesina. Incepea sa vorbeasca despre el la persoana a treia si sa isi piarda memoria.

Ma acuza mereu ca nu sunt o iubita buna, ca nu il iubesc, ca nu am incredere in el si ca il insel. De-a lungul zilelor ma acuza de diferite lucruri, dar niciodata nu m-a lovit chiar daca avea un comportament agresiv.

A inceput sa imi verifice mesajele si sa ma urmareasca tot timpl astfel incat am inceput sa cred ca ma insala. Speram sa se intample asta, sa il prind si sa ne despartim. Stiam ca nu vreau sa mai fim impreuna inca de cand am terminat colegiul si eram din ce in ce mai nefericita. Dar el ma iubiea si simteam ca am nevoie de un motiv mai puternic pentru a pune punct.

Imi doream chiar sa ma loveasca pentru ca asta imi dadea destula putere sa ma despart de el.
Am inceput sa ma gandesc ca trebuie sa ma despart de el si incercam sa imi dau seama cum sa fac asta. Nu puteam sa o spun pur si simplu pentru ca nu ar fi acceptat. M-ar fi urmarit, s-ar fi ranit singur si eu mai speram ca va fi omul pe care mi-l doream.

Mi-a luat ceva timp pana sa imi dau seama ca eu iubeam omul care imi doream sa fie, nu omul care era de fapt.

M-am intors acasa dupa ce am terminat colegiul, iar el a ramas acolo. Acum aveam mai mult timp pentru mine, pentru prieteni, pentru familie si mai putin timp pentru el. Dupa lungi episoade de amenintari, certuri si momente neplacute m-am hotarat sa ma despart de el la telefon chiar daca stiam ca sunt o lasa, dar avea sa ma lase in pace.

Dupa sase luni de zile ne-am intalnit intamplator si m-a rugat sa ii mai dau o sansa pentru ca el sa se poata purta cu mine asa cum trebuie. Din pacate eu inca mai vedeam potential la el si am acceptat. Lucrurile bune au durat trei zile, dupa care au revenit toate vechile obiceiuri.

In momentul in care ne-am despartit si a doua oara a spus ca se va sinucide si ca am timp pana la miezul noptii sa imi iau la revedere. Speriata, am sunat-o pe mama lui si am vorbit cu o prietena care trecuse printr-o relatie abuziva. Din fericire, era pentru prima oara cand realizam ce este cu adevarat abuzul.

Bineinteles ca nimic nu s-a intamplat. A trait si traieste in continuare, dar nu mai face parte din viata mea. Teama ca ma ranea, amenintarile lui, teama ca m-ar fi putut urmari mi-au creat cosmaruri mult timp. Intr-un final am reusit sa ma deschid celor din jur si sa le spun ce se intamplase de fapt, nu aveau nicio idee si chiar daca nu l-au placut niciodata, nu mi-au spus nimic pentru ca eu paream fericita. Nu isi doreau sa fie cei care ar fi creat motivul despartirii noastre.

Au trecut sase ani de zile de cand aceasta relatie s-a incheiat si intr-un final am fost pregatita sa vorbesc despre asta, dar inca nu m-am putut ierta. Au fost atat de multe semen de avertizare, atat de multe oportunitati sa spun ceva, sa ies din acea relatie, sa cer ajutorul.

Dar eu m-am supus la riscuri enorme pentru ca am crezut ca asa fac cuplurile, am crezut ca asa functioneaza. Stau alaturi unul de celalat cand lucrurile tind sa se deterioreze si incearca sa treaca impreuna peste tot.

A trebuit sa invat din nou cine sunt, sa ma redescopar, sa ma cunosc din nou. Mi-au trebuit trei ani de zile sa pot sa ma apar, sa argumentez ceea ce spun, s apot sa fiu sigura pe mine, sa am incredere in mine si sa fiu singura in compania unui barbat.

In timp, am devenit o versiune mult mai buna a ceea ce eram chiar si inainte de relatia abuziva. Nu puteam sa privesc inapoi pentru ca s-au intamplat prea multe. In schimb am devenit mai puternica si imi traiesc viata pe care mi-o doresc.

Vreau sa fiu o voce, nu o victima!"

www.garbo.ro