N-am să te uit iubind pe altcineva!

Mai exact… n-am să te uit.

Nu putem șterge din viața noastră oameni care au fost importanți și au rămas în sufletul noastru. Nu te pot uita pentru că ieri făceai parte din viața mea, ieri te sărutam, ieri te îmbrățișam și ieri îți povesteam lucruri care mă dureau. N-am să te uit iubind pe altcineva pentru că momentan nu cred că poate exista acel cineva, încă mai tresar gândindu-mă la noi și încă îmi este dor. Ne iubeam dar nu puteam sta împreună. Aceste cuvinte îmi sună în minte și sufletul oftează; n-am să te uit sărutând buzele altuia, pentru că acel om n-are loc între mine și tine, n-are loc în sufletul meu unde încă ești tu, unde încă mai sunt semnele atingerii tale, unde încă mai sunt bătăi de inimă când îmi amintesc chipul tău.

N-am să te uit pentru că nu vreau, am să-mi amintesc tot ce a fost frumos și voi învăța din tot ce a durut; n-am să-ți doresc nefericire pentru că ești și vei rămâne un om care mi-a dăruit dragoste și frumos, n-am să-ți judec alegerile și n-am să-ți reproșez nimic, am să te privesc din depărtare și când voi vedea că ești fericit… voi pleca cu gândul că acum ești bine. N-am să te uit pentru că nu pot nega tot ce a fost, nu pot uita serile în doi și nu vreau să renunț la amintiri dulci.

Va veni o zi în care voi adormi în brațele altcuiva, dar nu astăzi. Nu astăzi, nici mâine. Nu știu când. Astăzi îmi este sufletul obosit, mult prea amorțit și trist pentru a privi în jurul meu, mult prea dezamăgit pentru a începe un drum nou, mult prea pesimist pentru a căuta atenția unei alte persoane. Tu mergi înainte, eu încă mai bat pasul pe loc dar trebuie să mă vindec de noi, să fiu din nou pregătită pentru dragoste. Astăzi nu sunt.

Mi-a spus privindu-mă în ochi: “Tu ești singură pentru că vrei să fii singură…” Am realizat cât de mult mă sperie singurătatea și câtă nevoie am de dragoste dar acum nu mai pot alerga după iubire, momentan mă odihnesc.

 http://eusuntfemeie.com/

Când doi oameni se întâlnesc...

Iubirea adevărată (insist mereu, „adevărată”, căci există şi iubire părelnică) nu se dă „la schimb” („Te iubesc ca să mă iubeşti!”, „Te iubesc pentru că mă iubeşti!”). Ea se cere să vină ca o revărsare de daruri. În fapt, Dumnezeu este Cel care iubeşte prin noi. Noi numai I ne asociem. Acest lucru se cere ştiut şi asumat.

Când doi oameni se întâlnesc cu adevărat, este sărbătoare. Întâl­nirile adevărate, depline, sunt atât de rare! Numai Dumnezeu poate să ţi le dăruiască. Tu trebuie numai să fii treaz, să fii într-o aşteptare activă, să ai urechi de auzit şi ochi de văzut, minte de străvăzut şi, mai ales, inimă curată.

Fiecare om întâlnit este pentru noi o chemare, o întrebare şi o încercare, venite din partea lui Dumnezeu. Se cere ca noi să rezol­văm problemele ridicate de orice întâlnire în condiţiile date. Nu putem să ne eschivăm după o serie de „dacă”. Ce răspuns vom da noi în legătură cu cei pe care-i întâlnim? La judecată vom fi între­baţi, fără îndoială, despre ceea ce am făcut cu noi înşine în această viaţă, cât am risipit şi cu cât am rodit, dar poate mai apăsat vom fi întrebaţi în legătură cu cei pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale spre însoţire şi posibilitatea împreună călătoririi. Ratările ni se vor imputa, fără îndoială. Condiţiile în care ni se cere împlinirea pot fi de tot felul: unele extrem de favorabile, altele de-a dreptul adverse. Cele din urmă, odată biruite, vor face cu atât mai încărcată de bucurie împlinirea.

Iubire fără libertate nu se poate. Iubirea nu poate fi o colivie de aur în care-l ţinem captiv pe cel pe care-l iubim. Dar cea mai mare libertate este tocmai aceea de a iubi. Iar culmea iubirii şi a libertăţii este prietenia. Nu este chemare mai importantă în această lume decât aceea la prietenie. Restul, tot felul de fapte bune necesare, se va adăuga firesc. Avem chemarea lui Hristos: „Poruncă nouă vă dau: Să vă iubiţi unul pe altul! Aşa cum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34); la care se adaugă mărturia Lui: acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute” (Ioan 15, 15). Între prieteni se împart toate în împărtăşire nu cu împuţinare, ci, dimpotrivă, cu sporire.

Omul iubitor, omul iubit, va rodi mai bogat, lucrarea lui va fi mai devotată şi mai dispusă jertfei de sine. Viaţa, poate şi o anumită experienţă livrescă, îl învaţă pe om că reciprocitatea în iubire abso­lută este un lucru cu totul excepţional (este un dar pe care ţi-l poate oferi numai Dumnezeu, eforturile tale constând cel mult în lucrare infinit răbdătoare şi gratuită) şi că mai important îi este fiinţei să iubească decât să fie iubită. Tezaurizăm iubirile care odihnesc asu­pra noastră, ele ne sunt merinde întăritoare pentru toată viaţa, ge­neratoare de sens suprem. Dar mai apropiată ne este comoara iubi­rilor adevărate pe care le revărsăm fertil asupra celorlalţi. Câtă ne­sfârşită bucurie, atunci, şi în cele mai simple, în cele mai smerite ges­turi ale noastre de iubire! Pentru că ele sunt încărcate abundent şi tămăduitor. Dar câtă nevoie avem, totuşi, şi de mărturia iubirii. De trei ori îl întreabă Hristos pe Petru: „Mă iubeşti?” (Ioan 21,15). Oare nu ştia El, Care este Atotştiutor şi Atoateştiutor, nu ştia El prea bine că ucenicul Său îl iubeşte? Însuşindu-și însă deplin cele ale omului, Hristos a avut nevoie de această triplă mărturie. Noi, cu atât mai mult.

Iubirea adevărată (insist mereu, „adevărată”, căci există şi iubire părelnică) nu se dă „la schimb” („Te iubesc ca să mă iubeşti!”, „Te iubesc pentru că mă iubeşti!”). Ea se cere să vină ca o revărsare de daruri. În fapt, Dumnezeu este Cel care iubeşte prin noi. Noi numai I ne asociem. Acest lucru se cere ştiut şi asumat.

Este o ştiinţă aceea de a dărui cum se cuvine, fără să laşi celuilalt apăsarea de a se simţi dator, dar este o ştiinţă cel puţin la fel de mare aceea de a primi, de a-l ajuta pe cel ce dăruieşte să-şi împli­nească jertfa sufletului său.

Unde să se înveţe acestea toate? Acasă? In şcoli? Din cărţi? La biserică? Probabil în toate aceste locuri, mai puţin sau mai mult. Dar mai bine şi mai bine se învaţă iubirea adevărată din iubire adevărată. Ca lumânarea la Înviere se aprinde şi se dăruieşte prietenia din prietenie. Pornind de la prietenia lui Hristos pentru fiecare din noi. Unică este fiecare prietenie; ea se cere apărată, sporită, trăită, în ciuda tuturor vicisitudinilor. Si atunci ai intrat deja în rai. Veşnic îmbrăţişând şi veşnic îmbrăţişat.

Când doi oameni se întâlnesc cu adevărat, este mare sărbătoare. Sărbătoare pe pământ şisărbătoare în cer. Iată de unde se cuvine să înceapă şi să se sfârşească toată învăţătura noastră. Aleluia!

(Costion Nicolescu, Mic tratat de iubire urmat de alte iubitoare studii și eseuri, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 319-320)

www.doxologia.ro

Fii un dar pentru oricine care-ţi intră în viaţă şi pentru oricine în a cărui viaţă intri

Fii o lumină asupra omenirii şi nu îi face rău. Încearcă să construieşti, nu să distrugi. Cum? Prin exemplul tău luminos. Caută numai bunătatea. Vorbeşte numai în adevăr. Acţionează numai în dragoste. Trăieşte Legea Iubirii acum şi mereu. Dă totul, nu pretinde nimic. Evită tot ce e nedemn. Nu accepta inacceptabilul. Fă din fiecare moment al vieţii tale o revărsare de iubire. Foloseşte fiecare clipă ca să gândeşti gândul cel mai înalt, să spui cuvântul cel mai înalt, să faci fapta cea mai înaltă. Adu pace pe pământ, aducând pace celor a căror viaţă o atingi. Îmbrăţişează fiecare împrejurare, însuşeste-ţi fiecare vină, împărtăşeşte fiecare bucurie, contemplă fiecare mister, pune-te în pielea fiecăruia, iartă orice jignire, vindecă fiecare inimă, respectă adevărul fiecărei persoane, iubeşte Dumnezeul fiecărei persoane, protejează drepturile fiecărei persoane, păstrează intactă demnitatea fiecărei persoane, promovează interesele fiecărei persoane, îngrijeşte-te de nevoile fiecărei persoane, acceptă că fiecare persoană este sfântă, scoate în evidenţă cele mai mari daruri ale unei persoane.

Fii un exemplu viu, însufleţit, al celui mai înalt Adevăr care sălăşluieşte în tine.
Vorbeşte despre tine cu smerenie, ca nu cumva cel mai înalt adevăr al tău să fie interpretat în mod greşit, ca o lăudăroşenie.
Vorbeşte blând ca nu cumva să se creadă că încerci doar să captezi atenţia.
Vorbeşte cu bunătate, pentru ca toţi să poată cunoaşte dragostea.
Vorbeşte deschis ca nu cumva să se creadă că ai ceva de ascuns.
Vorbeşte sincer, ca să nu fii înţeles greşit.
Vorbeşte adesea, astfel încât cuvântul tău să nu fie uitat.
Vorbeşte cu respect, ca nimeni să nu fie jignit.
Vorbeşte cu dragoste, astfel încât fiecare silabă să vindece.

Fă din viaţă ta un dar! Aminteşte-ţi mereu că tu eşti darul! Fii un dar pentru oricine care-ţi intră în viaţă şi pentru oricine în a cărui viaţă intri. Fii atent: să nu intri în viaţa altuia, dacă nu poţi să fii un dar. (Tu poţi fi întotdeauna un dar, pentru că întotdeauna eşti un dar  –  deşi uneori nu îţi dai voie să ştii acest lucru).

Când cineva intră pe neaşteptate în viaţa ta, află ce dar trebuie să primească acea persoană de la tine. De ce altceva crezi că vine cineva la tine? Fiecare persoană care a venit vreodată la tine a venit să primească un dar.

Primindu-l, el îţi dă ţie un dar – darul de a trăi experienţa şi împlinirea lui Cine Eşti.

Când vezi acest adevăr simplu, când îl înţelegi, vezi cel mai mare adevăr dintre toate!

Neale Donald Walsch – Conversaţii cu Dumnezeu, Editura For You

Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire…

Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii.

Fiecare om are relația sa personală cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu există un șablon de iubire sau de sfințenie prin care toți oamenii să treacă și să bifeze altruismul, iertarea, mântuirea și altele asemenea. Oricine are emoția sa, povestea sa, balada sa, căderea și ridicarea sa. Fiece suflet este un diamant neprețuit. Iubirea cheamă iubire. Orice om poate fi iubit dacă vedem chipul lui Hristos în celălalt. Iubește și iubirea te va învăța să iubești curat.

Iubirea ne face să ieșim din „eul” nostru şi să trăim plenar. Iubirea ne urcă la Dumnezeu și tot iubirea este criteriul Judecății de Apoi. Nu ne va întreba Doamne dacă avem multe „cartoane” și certificări, nici ce funcții am avut, nici prin ce cercuri de oameni ne-am învârtit, nici ce mașină am condus, nici în ce casă am locuit, nici ce vacanțe ne-au odihnit, ci ne va întreba cât am iubit și cât am iertat. Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este lumina care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță. Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. Iubirea naşte îngeri. Iubirea ne face frumoşi. Iubirea ne face sănătoşi.

Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. 

Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră atunci ştim că suntem pe drumul iubirii. Iubirea e o artă a inimii, este viaţă, este răbdare şi veşnicie.

Nu pot cuprinde iubirea în aceste smerite rânduri şi nici nu-mi doresc asta, căci i-aş ştirbi din valoare. Iubirea nu se filosofează, nu se poate cuprinde în tratate, ci se simte, se gustă, se trăieşte clipă de clipă. Iubirea îţi taie respiraţia, nu are logică şi este foarte puternică, străbătând munţi, mări, ani, istorie… Iubirea este un curcubeu deasupra sufletului tău.

În bucuria iubirii nu avem nevoie de măşti.

Este singurul loc curat şi pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecţie a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanţe la iubire. Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii. Dacă iubeşti ierţi şi ierţi totul boiereşte, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubeşte aşa cum eşti, căci în iubire eu sunt tu şi tu eşti eu.

Vocaţia fiinţelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi şi a locui în Dumnezeu. Iubesc Iubirea! Tu ce iubeşti?

Mă semnez cu un strop de iubire.

ieromonah Hrisostom Filipescu

Neștiută, iubirea mea…

“Există în tine fonduri personale inalienabile, adevăruri pe care nu le știe nimeni și care sunt cele mai adevărate.”

Trecutul imaginației e tot atât de-al nostru ca și trecutul faptelor. Trăim cu imaginația cel puțin tot atât de mult cât trăim real – real însemnând ceea ce poate fi controlat și confirmat și de un altul sau de alții, în afara ta. Altminteri, cu ce, pentru individ în sine, e mai puțin autentic, mai puțin viață, ceea ce se-ntâmplă numai în sine însuși decât ce i se-ntâmplă cu știrea altora? Cu ce? Cu ce este mai puțin intensă dragostea unui om dacă ea este neștiută?

Ba dimpotrivă. Este mult mai profundă, mai concentrată, față de-o iubire împărtășită sau nu, dar materializată, adusă în planul realității, cea a martorului. Fiindcă din ea, din iubirea neștiută de celălalt, nu se risipește nici un strop în gesturi, în așteptări, în vorbe care nu reușesc totdeauna s-o exprime.

După ani și ani de la o iubire, auzi oameni care spun: “L-am iubit (sau am iubit-o), dar el (sau ea) habar n-avea, nici nu mă știa”, situând această iubire la periferia iubirii, fiindcă ea nu era știută. Oamenii ăștia, după părerea mea, sunt o categorie – o categorie foarte întinsă – care nu-și dă seama că oricât ai trăi cu alții, există în tine fonduri personale inalienabile, adevăruri pe care nu le știe nimeni și care sunt cele mai adevărate.

Ileana Vulpescu,
Arta Conversației

Sorin Tudor

www.webcultura.ro

Iubirea adevărată domină mai ales prin amintire

Despre dragoste și suferință.

Nu există balanţă pentru cântărirea sentimentelor. Se spune că în dragoste, întotdeauna, dai mai mult decât primeşti sau, poate, e invers? Să iubeşti şi să-i dăruieşti persoanei iubite ce-şi doreşte, nu doar posibilitatea de a-şi satisface plăcerile mondene, ci să-i jertfeşti chiar onoarea ta este, oare, o dovadă supremă de dragoste, sau de nesfârşită încredere, sau de copilărească naivitate, sau, pur şi simplu, de nesăbuinţă?

Dacă suferinţele noastre slujesc fericirii celor pe care îi iubim, mai sunt ele suferinţe?

Iubirea există în glas, mai înainte de a fi mărturisită în priviri.

Iubirea adevărată domină mai ales prin amintire.

De foarte multe ori un bărbat se pierde pentru că a întâlnit fie o femeie care-l iubeşte prea mult, fie una care nu-l iubeşte deloc.

Numai fiinţele pe care le iubim ne pot face să suferim.

Honoré de Balzac
(20 mai 1799 – 18 august 1850)

Sorin Tudor

www.webcultura.ro

Femeie – mergi înainte, în numele iubirii, al curajului şi al încrederii în sine

De câte ori n-aţi simţit că vă micşoraţi? De câte ori nu v-aţi micşorat suficient, pentru a juca un rol cu care nu voiaţi să aveţi nimic de-a face? De câte ori n-aţi tăcut, când de fapt voiaţi să ţipaţi cât mai tare, sau nu i-aţi cedat puterea cuiva care nu vă dorea numai binele?

De câte ori nu aţi cedat unui comportament impulsiv sau de dependenţă, în loc să faceţi o alegere raţională? De câte ori nu v-aţi spus: „Nu pot. Nu sunt suficient de puternică. Nu sunt suficient de curajoasă sau încrezătoare, pentru a fi tot ceea ce doresc să fiu?” In fiecare zi, ne confruntăm cu sute de alegeri, care fie ne fac să fim încrezătoare, puternice şi valoroase, fie ne privează de lucrurile pe care le dorim cel mai mult. Temerile paralizante, încrederea în sine reprimată şi curajul nefolosit reprezintă obstacolele care ne împiedică să facem alegeri importante aflate în concordanţă cu binele nostru cel mai înalt şi cu cele mai profunde dorinţe pe care le avem. In cazul multora dintre noi, sentimentul lipsei de valoare ne influenţează majo­ritatea hotărârilor legate de bani, familie, corp, greutate sau imaginea noastră de sine.

Atunci când ne lipseşte încrederea de sine, nu ne simţim vrednice să avem ce ne dorim, să rostim propriul adevăr sau să facem schimbări radicale, care să ne transforme viitorul.
Atunci când ne simţim slabe, neajutorate şi lipsite de putere, nu avem forţa de a alunga gândurile legate de înfrângere, negativitate şi teamă, care ne împiedică să trăim aşa cum ne dorim. Când cedăm propria putere şi negăm lucrurile de care suntem în stare, cădem pradă dependenţelor, temerilor, impulsurilor nesănătoase şi repetării trecutului. Ne purtăm de parcă am fi slabe şi nesigure – şi chiar credem că suntem aşa.
Desigur, s-ar putea ca acest cerc vicios să nu acţioneze în toate domeniile vieţii noastre. Ne poate merge foarte bine la muncă sau în cadrul relaţiilor. Dar mult prea multe dintre noi au pierdut controlul în anumite sectoare, în care nu ne putem aduna suficientă putere pentru a ne elibera de temeri şi a ne împlini cele mai mari dorinţe. De fiecare dată când facem o alegere bazată pe frică, întipărim în noi ideea că suntem nedemne, că nu suntem suficient de bune sau de puternice pentru a ne controla viaţa, gândurile, convingerile, alegerile – şi, cel mai important, propriul viitor. De fiecare dată când facem o alegere bazată pe frică, ne învăţăm mintea să creadă că suntem neajutorate, incapabile şi lipsite de putere – trei stări emoţionale, care ne fac să ne simţim ca nişte victime.

Ce ne trebuie, pentru a fi încrezătoare, puternice pe deplin şi a ne simţi bine în propria piele? Trebuie să reconstruim încrederea în noi însene şi trebuie să începem prin sporirea stimei de sine. Trebuie să învăţăm să ne iubim în întregime – cu trecutul, cu defectele, îndoielile, slăbiciunile şi temerile noastre. Ba chiar mai mult decât a ne iubi pe noi însene, trebuie să adoptăm dragostea, ca pe o cauză. Trebuie să devenim războinice ale iubirii. Trebuie să luptăm pentru noi însene şi să apărăm ceea ce suntem şi ce dorim să devenim.

Dar de ce războinice? Pentru că o războinică trăieşte şi acţionează cu mare putere, integritate şi dedicare. Flacăra ei interioară a curajului e aprinsă, iar ea poate înfrunta cele mai mari provocări emoţionale şi sparge vechile tipare. De ce, ca femei, i-am întors spatele naturii noastre agresive? Prea mult timp am negat o parte a noastră fundamentală. Am ales slăbiciunea, în locul puterii. I-am ales pe ceilalţi, în loc să ne alegem pe noi însene. De ce? Pentru că am ajuns să credem că natura noastră agresivă e rea, inacceptabilă, nejustificată sau nedorită. Poate că, în trecut, s-a manifestat într-un mod greşit sau poate că ne-a rănit agresivitatea altcuiva. Am renunţat chiar la calitatea care ne poate da curajul de a ne apăra. Dar nu e vorba despre aceeaşi agresivitate care îi face pe oameni să-i rănească pe ceilalţi de dragul distracţiei şi nici cea care-l face pe războinicul care a luat-o razna, să mânuiască o armă, cu intenţia de a domina şi distruge, în schimb, e vorba de acea agresivitate a războinicei, aflată în inima fiecărei femei – plină de focul dreptăţii, ca Rosa Parks; înarmată cu adevărul iubirii divine, ca Ioana d’Arc; capabilă să scoată înţelepciunea din cea mai adâncă fântână a fiinţei sale.

Toate ne naştem cu o parte hotărâtă şi agresivă – o tărie interioară, la care apelăm atunci când luptăm pentru copiii noştri şi ne apărăm familia. Aceasta poate fi cea mai sănătoasă parte a noastră – cea care ne face să urmărim ceva, să fim gata de luptă, să câştigăm şi să ne implicăm în bătăliile vieţii. De multe ori trebuie să luptăm cu gândurile întunecate care ne umplu mintea – minciunile, interpretările greşite şi ruşinea. In anumite momente, avem nevoie de tăria de a spune „Stop!”. Ne trebuie curajul de a spune „N-am de gând să te ascult” sau ,Nu-i adevărat”. Avem nevoie de tăria morală a unei războinice a iubirii, dacă dorim să înfruntăm lucrurile care ne-au făcut să ne simţim slabe, neputincioase şi incapabile de a ne schimba.

Acest lucru e valabil şi când ne luptăm cu pofta de dulce, deoarece vrem zahăr pentru a ne face să ne simţim iubite, sau dacă ne opunem unui impuls de a cheltui, atunci când trebuie să economisim. Poate că ne trebuie puterea războinicei, pentru a trasa o graniţă, pentru a spune „Destul!” sau pentru a nu mai fi îngăduitoare cu cineva drag. Sau poate că războinica se află acolo pentru a ne salva viaţa, atunci când trebuie să luptăm cu boala noastră sau a unei persoane dragi. Aceasta e treaba unei războinice. Ea nu se gândeşte: „Aş fi o persoană atât de rea. Ce vor crede ceilalţi despre mine? Voi rămâne singură şi nu voi mai avea niciun prieten, dacă rostesc adevărul meu.” Sau: „Trebuie doar să mă întind şi să aştept să mor, pentru că sunt bolnavă.” în schimb, o războinică va lupta, pentru a se elibera.

Cele mai multe femei au renunţat la războinica autentică din ele, în favoarea aprobării din partea celorlalţi, a poziţiei sociale sau a iluziei siguranţei. Iar cele care cred că îşi accesează războinica, s-ar putea să greşească, pentru că în cea mai mare parte a timpului, acel sentiment vine mai degrabă dintr-un loc al fricii, decât al iubirii; dintr-un loc al controlului şi manipulării, decât dintr-unul al compasiunii şi înţelegerii. Războinica născută din ego este una a slăbiciunii şi a controlului – absorbită de propria-i putere, creată pentru a-i proteja o anumită imagine de sine, sfărâmată – în loc să fie una care luptă pentru puterea măreaţă a iubirii. O războinică neînfricată este una spirituală, gata să lupte pentru Divin, în toate formele sale de manifestare.

O războinică neînfricată consideră că fiecare om este o fiinţă divină şi fiecare experienţă, una divină. Ea conduce cu inima, fiind extrem de hotărâtă să facă ce-i mai bun pentru oricine orice. O războinică neînfricată vorbeşte chiar şi atunci când toţi îi şoptesc să tacă. Ea ştie că primeşte energie dintr-o sursă mult mai măreaţă decât propria persoană şi că se poate elibera de judecăţile celorlalţi. Aprobarea divină devine mai importantă decât cea personală.

O războinică neînfricată e înarmată şi pregătită pentru orice – un divorţ, pierderea unui loc de muncă, o dependenţă, un uragan, o scurgere de gaz, o boală în familie, o pierdere dureroasă sau o inimă rănită – deoarece ea e plină de iubire divină, conectată în fiecare zi la aceasta şi ştie că provocările fac parte din călătoria sa prin viaţă. Mai ştie şi că va putea alege, în fiecare zi, dacă să cedeze în faţa fricii sau s-o depăşească prin iubire, credinţă şi curaj.

E suficient de curajoasă, pentru a-i lăsa în urmă pe cei care i-ar putea împiedica succesul sau diminua valoarea. E suficient de încrezătoare în sine, pentru a apela la cei care o pot ajuta să câştige. O războinică neînfricată nu se lasă pradă demonilor interiori, care ar doborî-o. în schimb, ea luptă pentru un adevăr măreţ – o dragoste mai înălţătoare.

O războinică neînfricată nu se uită la trecutul, la tiparele şi la istoria familiei sau la problemele sale, pentru a hotărî dacă se poate simţi bine în propria-i piele. Ea priveşte înlăuntrul său, la puterea divină care a creat-o. Se află aici să prindă puterile necesare pentru a-şi atinge potenţialul – ceea ce înseamnă că va avea de înfruntat adversităţi. Va trebui să se elibereze de limitarea gândurilor şi a minţii sale, care o pot păcăli să creadă că nu e decât o muritoare imperfectă. Va trebui să fie dispusă să înfrunte conflicte, care-i vor spori puterea, pe măsură ce continuă să se concentreze asupra viziunii viitorului, mai degrabă decât a trecutului. O războinică neînfricată este o femeie care luptă cu curaj împotriva duşmanului universal – necunoaşterea de sine.

Aşadar, cum trăieşte o războinică neînfricată? îşi vede clar temerile şi le îmbrăţişează, cu sinceritate şi curaj.

Atunci când sunteţi războinice ale propriilor defecte, căutaţi frumuseţea din ele. Le faceţi să fie importante. Găsiţi bunătate şi compasiune pentru toate lucrurile care vă fac să fiţi diferite. O războinică are abilitatea de a vedea frumuseţea şi perfecţiunea din fiecare aspect al ei însăşi.
Când sunteţi războinice pentru corpul vostru, căutaţi să-l hrăniţi cu toate lucrurile bune – fiecare nutrient, vitamină, gând şi convingere. Vă iubiţi corpul, îi mulţumiţi dimineaţa şi-l binecuvântaţi pe tot parcursul zilei.

Când sunteţi războinice pentru veniturile voastre, vă asiguraţi că aveţi suficiente resurse materiale, pentru a avea grijă de familia voastră şi de voi însevă – acum şi în viitor. Aveţi curajul, puterea şi încrederea în sine de a urma munca de care vă simţiţi inspirate sau de a înfiinţa afacerea la care visaţi.
Atunci când sunteţi războinice pentru familia voastră, nu luaţi lucrurile la modul prea personal, deoarece ştiţi că faceţi parte dintr-un clan, în care fiecare are de învăţat propriile lecţii. O războinică nu caută să vadă în ce fel i-au făcut rău membrii familiei sale, ci cum îi poate face mai puternici şi cum poate deveni ea însăşi mai puternică, fiind de partea lor.

Atunci când sunteţi războinice pentru propriul trecut, descoperiţi darurile ascunse în experienţele dificile. Ştiţi că aceste provocări au fost nişte ocazii pentru a ieşi la liman. Ştiţi că, lăsându-le în urmă, aţi realizat un lucru măreţ. Cu fiecare probare, mai urcaţi o treaptă. Sunteţi pregătite să înfruntaţi vocile chinuitoare din capul vostru, care vă spun că un anumit lucru n-ar fi trebuit să se întâmple, că nu sunteţi deştepte sau că e ceva în neregulă cu voi. întrebaţi: „Ce voce ascult? Vocea Fricii, a slăbiciunii, Disperării, Neputinţei, Nesiguranţei? Sau ascult Vocea Acceptării, Puterii, încrederii, a Curajului, a Iertării?” O războinică ştie că are puterea de a alege vocile care s-o călăuzească.

Atunci când sunteţi războinice ale viitorului vostru, vă treziţi dimineaţa conştiente de propria viziune. Sunteţi sigure de acţiunile voastre şi foarte ferme în alegeri. Vă concentraţi pe ceea ce se află în faţa voastră, nu pe ce-i în spate; pe lucrurile pe care le puteţi face, nu pe cele pe care nu le-aţi făcut. Când creează viitorul pe care şi-l doreşte cel mai mult, o războinică este entuziasmată şi plină de pasiune.

Descoperirea faptului că sunteţi o războinică va schimba însăşi fiinţa care sunteţi acum şi vă va da puterea şi tăria de a în­frunta orice provocare, oricând. Chiar şi în cadrul vieţii voastre de zi cu zi, în loc să vă mascaţi cu dibăcie nesiguranţa, cu aju­torul unui costum sau al unei perechi de pantaloni de trening, vă puteţi împodobi cu rochia strălucitoare a încrederii în sine şi cu coroana radioasă a curajului, pe care le meritaţi din plin.

Aşadar, să pornim înainte, în numele iubirii, al curajului şi al încrederii în sine!

Debbie Ford

Fragmente din ultima sa carte: CURAJ – Învingeti frica si activati încrederea în sine

https://drumuricatretine.wordpress.com

Dacă iubești, învață să mergi mai departe!

Despre iubiri, relații și dependențe.

Se pare că în ultima vreme, cele mai la modă discuții sau articole sunt cele despre căsnicii, relații toxice și despre amante. Despre “soția-erou” care ține casa, copiii, căsnicia și bărbatul infidel, iresponsabil, imoral sau impasibil. Despre cât de mult timp a făcut ea asta și cât de lungă căsnicie a avut ea! Despre faptul că ea este o soție bună, iar el un soț iresponsabil. Despre faptul că ea l-a iubit mereu, îl mai iubește, iar o alta intervine între ei și, dintr-o dată, bărbatul iubit devine un porc, amanta o curvă și ea un soldat înfrânt.

Mi-aș fi dorit ca ea să devină o Doamnă! Indiferent de situație. Să iubească frumos până la capăt, să rămână femeia puternică, mama perfectă și să accepte deciziile omului alături de care și-a petrecut un anume timp. Și viceversa!

Poate le-am trecut eu pe toate – sau, poate, am trecut prin prea multe – și mi-am pierdut pe drum din sensibilitate, dar, privind tabloul de mai sus, simt un gust amar. Simt că dacă noi ne comportăm așa, chiar merităm să fim tratate fără lipsă de respect și înșelate. Mie așa mi se pare!

De ce? Păi, dragele mele, dacă noi nu înțelegem că buricul pământului și al vieții noastre nu este un bărbat, ci noi înșine; dacă noi nu înțelegem să ne prețuim, să ne respectăm și să ne iubim pe noi, înainte de orice și oricine, deoarece numai așa putem câștiga respectul și aprecierea celorlalți; dacă noi nu ne păstrăm individualitatea și demnitatea noastră de femei, de ce ne-ar dori cineva alături?

Nimeni nu dorește să trăiască alături de un parazit sufletesc, fizic și mintal! De ce parazit? Așa văd eu o ființă care este dependentă în totalitate de altă ființă și dorește să supravegheze orice gând, mișcare, privire, simțire a celuilalt. Devine sufocantă, obositoare și lipsită de orice spontaneitate. Devine un obiect la cheremul cuiva, asta în situația în care nu devine un fel de țață care se ceartă toată ziua, aruncă lucrurile soțului peste tot prin scara blocului, pe fereastră etc și scoate omul din casă când vrea ea, pe motiv de lipsă de respect și nervi…

Nimeni nu spune că nu ați fost soții bune, mame bune, angajate sau colege bune. Că nu sunteți. Dar poate, între timp, ați uitat să fiți femeile de care aveau soții sau iubiții voștri nevoie. Ați uitat să fiți iubitele și prietenele lor. Poate ați devenit între timp niște femei frustrate, obosite, geloase, invidioase și care se plâng mereu de cât de grea este viața.

Sunt insensibilă? Nu, nu sunt! Nici viața mea nu a fost și nu este ușoară. Și eu am de mers la muncă, am de călcat, de spălat, de făcut mâncare și am de gândit strategii pentru un trai dacă nu mai bun, măcar mai decent, însă îmi implic iubitul în toate, iar el este fericit să fie acolo. Nimeni nu pune pe nimeni să ia totul în responsabilitatea sa când într-o relație se presupune a exista doi oameni! Nu?! Dacă eu le fac pe toate, când găsesc timp pentru noi doi? Pentru mine?

A fi soție bună, înseamnă a fi și iubită și femeie în același timp. Înseamnă a oferi respect, dar, în același timp, a și cere respect! Nu înseamnă să faci tu tot, iar pe ei să îi țineți de Don Juani în casă. Făcând asta, exact asta veți avea mai târziu: niște copii mai mari, alintați, care vor uita să vă respecte, să vă iubească și doar vor pretinde, fără să dea nimic în schimb. Vor crede că li se cuvine totul!

Cunosc femei care țin de căsniciile lor cu dinții chiar dacă acestea nu mai există de multă vreme. Care merg să se lupte cu amantele și se bat cu pumnul în piept că au ieșit învingătoare, că el tot la ele a venit. Oare? Eu cred că un bărbat adunat de prin paturile altor femei nu este al nimănui. Cu atât mai puțin al unei soții! Este doar al lui. Faptul că se întoarce, nu este un câștig. Ce câștig poate fi un bărbat care nu te mai respectă, nu te mai iubește și care când e plictisit de rutina casei caută alte case, alte paturi, alte femei? Doamne ferește!

Mai bine scuipă în sân și fii demnă! O astfel de căsnicie sau relație nu este reală. Nu este ceva firesc. Este ceva toxic atât pentru voi cât și pentru copiii voștri și societate! Mi se pare lipsă totală de respect față de propria ființă și toți din jurul nostru!

Ce vor învăța fetele de la tine ca mamă? Să depindă de un bărbat? Să se lase călcate în picioare de cineva căruia nu îi pasă de ele? Să stea la cheremul cuiva numai pentru o poziție socială, numai pentru niște reguli sociale, bani sau case??? Să accepte orice capriciu și să uite să se bucure, să fie fericite și să fie iubite?

O fată trebuie să învețe de mică să se respecte și să aibă încredere în ea, deoarece, femeia clădește și educă atât în familie cât și în societate! Trebuie să înțeleagă că nu se poate întâmpla nimic bun rămânând angrenată într-o relație toxică, bazată pe minciuni. Trebuie să înțeleagă că poate și singură, iar viața devine frumoasă când ne scuturăm de mizeriile din ea și avem încredere în noi!

Trebuie să înțeleagă atât ele cât și noi că o relație înseamnă să împarți responsabilitățile, bucuriile, problemele; înseamnă să cauți soluții împreună; înseamnă să creșteți și să vă educați iubirea și relația împreună; înseamnă să vă dăruiți libertate fără să acceptați toate compromisurile doar de dragul celuilalt. Înseamnă să vă respectați pe voi înșivă, să vă iubiți, deoarece, altfel, nimeni nu o va face!

O relație înseamnă să discutați, să comunicați continuu, să țineți cont de ceea ce își dorește cel de alături, de micile sale capricii. Înseamnă spontaneitate, schimbare de ritm din când în când! Înseamnă să fii îndrăzneață cu soțul sau iubitul tău când e vorba de intimitate și să nu uiți să vorbești cu el tot ceea ce simți că este important atât pentru el cât și pentru tine. A face dragoste nu e același lucru cu a face sex. A face dragoste înseamnă a căuta mereu să fii în armonie cu omul iubit, să îl faci să te placă și să te dorească și viceversa. Nu să dăruiești doar tu, ci să instigi să ți se dăruiască. Mult timp am crezut că sexul nu e important într-o relație. Și am pierdut mult până să înțeleg de ce am pierdut. Însă sexul nu va ține niciodată o relație. Așa cum nu o vor ține nici copiii! Nu este singurul factor și nici cel mai important. Într-o relație, fiecare factor e important și, uneori, fiecare factor devine cel mai important! Nimic nu trebuie neglijat deoarece chestiile mici sunt cele care provoacă cele mai grave daune!

Eu nu cred nici în soții, nici în amante. Cred însă, sincer, în faptul că există femei, bărbați și relații care au mers, dar nu mai merg și, uneori, unele femei nu pot și nu vor să realizeze faptul că pot trăi și fără acel bărbat care dacă le înșeală e clar că nu ar mai trebui să rămână alături de ele. Din simplul motiv că nu mai este de încredere și, cu siguranță, nu le mai iubește! Este vorba de ceva ce poate a fost frumos, dar, undeva pe parcurs, s-a pierdut și s-a născut în altă parte. Eu nu văd pe nimeni vinovat într-o astfel de situație, deși aparent ar fi. Văd însă că e vorba despre schimbări, iubiri, oameni și viață. Exact așa cum uneori este ea. Văd că, uneori, trebuie să învățăm să renunțăm și să avem încredere în noi, fără să devenim dependenți de cineva.

Când vom învăța că un om doar ne completează, nu ne întregește, poate nici amanta nu va mai exista!

Dragostea adevărată nu e cea care te înșeală și te rănește, ci este aceea cu care mergi mână în mână și suflet în suflet știind că nu te va lăsa la greu niciodată! Dacă nu înțelegi acest aspect și rămâi prea mult într-o altfel de relație, poți pierde șansa de a fi cu adevărat fericită, iubită și respectată…

Nu înțeleg de ce se caută mereu un vinovat, când este clar că, în absolut orice relație, vinovații sunt minim doi și anume, cei doi implicați direct în ea. Adică și tu însuți! De ce ne sărim mereu pe noi, nu pot înțelege! Căsnicia sau iubirea, din punctul meu de vedere, nu înseamnă dependență, nu trebuie să fie un câmp de luptă unde se nasc eroi și ridicăm poduri sau încercăm să ne convingem că speranțele se împlinesc, că oamenii se schimbă.

Oricât de mult aș iubi, acolo unde se termină respectul și dragostea, îmi iau valiza și plec! Sărut fruntea, zâmbesc frumos și merg mai departe! Nu am nici un motiv să rămân lângă un bărbat care nu mă mai vrea și nu mă mai iubește. Dragostea ori este, ori nu!

Ramona Sandrina

www.webcultura.ro

Ia-ți un bărbat de la care ai ce învăța

Ia-ți un bărbat de la care ai ce învăța. Mi-a spus-o un bărbat și sunt de acord cu el. Câte femei nu se mulțumesc cu bărbați care le pun piedici? Sau câte femei nu rămân într-o relație cu un bărbat incapabil să le ridice când au nevoie?

Există bărbați cărora le pasă. Există bărbați care nu vorbesc, dar demonstrează. Sunt bărbați care pot face o femeie fericită. Așa pur și simplu. Și mai sunt și bărbați care pot ucide cu fiecare cuvânt în parte. „Îmi doresc să fac asta. Și asta. Ce zici?” „Nu poți să faci asta, e greu. Ce-ți trebuie ție?” Îți sună cunoscut? Ce crezi că se întâmplă atunci când primești întotdeauna argumente negative? Începi să le crezi. Asta se întâmplă. Și atunci, îți spun așa: Ia-ți un bărbat de la care ai ce învăța! Chiar dacă simți că-ți este superior. E în firea naturii. Ia-ți un bărbat suficient de bun ca să fii tu mai bună.

Ia-ți un bărbat care să fie mai mult decât un instrument de reproducere. Fii înțeleaptă și alege-ți un bărbat lângă care să faci o echipă. Ia-ți un bărbat care să te fascineze și care să-și dorească să te cunoască din ce în ce mai mult în fiecare zi. Ia-ți un bărbat care nu se va plictisi atunci când te cunoaște suficient de bine.

O aventură de-o noapte îți oferă un pachet de mușchi, un bărbat îți oferă planuri. Un bărbat de-o noapte te va acuza când nu mai știi ce să faci, un bărbat de la care ai ce învăța va fi acolo să te îndrume. Pentru că el știe cine ești și ce poți. Unui bărbat de la care ai ce învăța nu-i va fi frică să fie tandru cu tine și nici nu te supune la teste. Pentru că el știe ce vrea. Unui bărbat de la care ai ce învăța nu-i va fi frică să te facă să te simți mândră de el.

Ia-ți un bărbat căruia să nu-i fie teamă să-ți spună ce cărți să citești și ce filme să vezi. Da, știu. Societatea te învață să fii femeie independentă și să nu accepți păreri. Ești sigură că așa e bine? Ești sigură că nu-ți dorești să-ți dea lumea peste cap? Ești sigură că vrei să fii tu partea puternică din cuplu și nu el?

Ia-ți un bărbat de la care ai ce învăța și fii femeie! Poate că nu va fi ideal, dar va ști să te iubească, să te admire, să-ți spună că ești frumoasă, să te respecte. Poate că va fi neîndemânatic, dar va ști să te facă să zâmbești, să te simți femeie și copil. Va ști să te provoace.

Dacă tu ești puternică, ia-ți un bărbat mai puternic decât tine! Și dacă vei fi mândră să ai un copil așa cum e el, înseamnă că e ideal.

http://www.beautytips.ro/

Dincolo de bine, dincoace de rau – despre iubire - Alice Nastase & Aurora Liiceanu

E o mare durere sa iubesti, si o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere. (Ion Luca Caragiale)

Uneori alegem prea repede despartirea. Dam de mocheta cu telecomanda si divortam…Ar fi trebuit sa rabdam mai mult? Sau poate am suportat deja prea mult? Cu ce cantar destept sa masori cantitatea de toleranta necesara si s-o compari apoi, matematic, eficient, cu revolta care te tine in viata?

N-ai sa vii si n-ai sa morti

N-ai sa sapte intre sorti

N-ai sa vara primavara

N-ai sa doamna domnisoara.

(Nichita Stanescu)

..Mi-a demonstrat de ce unu plus unu fac zero, cateodata, cand e vorba de o dragoste tarzie..Prea tarzie..

Bunul renume al unei femei se datoreaza tacerii mai multor barbati. (Humphrey Bogart)

Am fi vrut, fiecare dintre noi, sa iubim nebuneste un singur barbat in viata, sa ne trezim in fiecare dimineata a existentei noastre din dragoste pentru el, sa il dorim dezlantuit in fiecare clipa a destinului nostru. Sa tanjim sa-i purtam lui pruncii in pantece, sa-i stim doar lui, pe diafara, gustul imbatator. Si sa nu mai vedem alt barbat niciodata, orbite de o iubire fara margini si fara cusur. Ar fi fost mai simplu, iar inima noastra ar fi fost crutata de multa tristete. Dar, din pacate, se pare ca niciun barbat de pe lume nu merita sa fie  iubit inr-atat. Si atunci, esti nevoita sa mai speri, sa mai cauti, sa mai incerci…

Ceilalti lupi m-ar sfasia daca ar sti

Ca urletul meu e in realitate un plans (Octavian Paler)

Asez cu grija, an de an, pe rafturile dulapului, felii din viata mea. Imi asez cu duiosie obrazul pe fularul pufos, imi odihnesc obrazul pe gulerasul de blana, imi racoresc fruntea pe esarfa neagra de matase. Doar haine? O viata! Atingerea lor imi va destepta in minte, candva, parfumul schimbator al unei varste castigate. Pierdute. Totuna..

Drumul catre succes e intotdeauna in constructie (Anonim)

Amagire inseamna dezamagire.A iubi atat cat poti e la fel cu a iubi pana nu mai poti. Si peste toate, a fi obiectul dorintei fapturii iubite e acelasi lucru cu a fi subiectul aspiratiilor sale. Obiect, subiect, totuna. Depinde de unde privesti..

De ce sa ma casatoresc si sa fac nefericit un singur barbat, cand pot sa stau singura si sa fac nefericiti o mie? (Carrie Snow)

Ceea ce ochiul nu vede inima nu mahneste..

Celibatarii au tabieturi in loc de sentimente.. (George Moore)

Pentru iubitul tau e important ca el sa creada ca-i spui adevarul. Pentru relatia ta de iubire e important sa nu i-l spui. Pana la urma, de ce ai face-o? Oricum, un barbat pricepe greu adevarurile unei femei…

A trecut atata timp de cand n-am mai facut sex, incat nici nu mai stiu cine pe cine leaga..(Joan Rivers)

Rabufnirile violente sunt semnul animalitatii decantate in oameni. Din cand in cand, atunci cand se simt neputinciosi, invinsi, depasiti, umiliti, cand parghiile logicii incep sa le scartaie, isi amintesc de urletul fiarei, de muscatura jivinei, de lovitura bestiei. Si ataca. Dupa ce redevin oameni,  le ramane de indurat parfumul tristetii celor pe care i-au ranit. Si pedeapsa gandului ca, la Judecata de Apoi, se vor cantari numai lacrimile.

Dragostea adevarata e credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva ta insuti, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi. (Charles Dickens)

Odata cu ispita libertatii incepe sfarsitul iubirii. Degeaba ne prefacem ca intr-o lume moderna, dragostea nu poate rezista fara independenta. Iubirile mari si fericite n-au nevoie de martori, n-au nevoie de moarte. Nici de butaforie, nici de spectacol, nici de artificii. Iubirea e o stare edenica. Dar pentru ca nu suntem pregatiti sa induram fericirea cumplita pe care o aduce cu ea, sub pretextul dorului de libertate, fugim din Paradis. Si ne intoarcem unde?

Daca iubesti cu adevarat pe cineva, lasa-l sa plece: daca se intoarce, e minunat. Daca nu, probabil ia cina cu cineva mai atractiv decat tine. (Bill Grieser)

Nu cred ca in dragoste exista alegeri pentru o viata. Nu cred in iubiri eterne care calaresc peste orice obstacole, in amoruri care defriseaza orice incalceli de piedici, in povesti vesnice in inimi si trupuri pereche. “Pe viata” mi se pare o sentinta nemiloasa atunci cand se aplica unei relatii cu ambitii la dragoste, sex si comunicare pe termen lung.

Pentru ca dragostea “pe viata” are fragezimea unui pahar de sampanie spart la miez de noapte in toiul nuntii. Dulceata ei, a sampaniei si a iubirii, aluneca spre inevitabil, oricat de cu mare evlavie ar fi pastrata. Si atunci, macar din cand in cand, trebuie sa reiei exercitiul pur al emotiei si rascolirii, razvratirii. S-o faci cu nebunie si constinciozitate, cu nadejde, cu deznadejde. Sa traiesti pana la sange, sa iubesti pana la durere, sa arzi pana la tipat. Sa simti ca te sfasii atunci cand te desprinzi din imbratisarea celuilalt. Sa-ti asezi ticaitul inimii in cadenta silabelor numelui sau. Sa lasi sa-ti curga prin vene parfumul sau dulce-otravit, egoist si salbatic, terestru si inaltator. Si sa uiti ca in dragoste nu exista alegeri pentru o viata. Sa vrei sa il iubesti pentru totdeauna si sa te iubeasca mereu..Imposibil.

Lucrurile mari nu sunt facute din impuls, ci dintr-o serie de lucruri mici, puse cap la cap. (Vincent Van Gogh)

In vreme ce altii traiesc in parul vietii, eu merg, indarjit, in raspar.

E tarziu, mi-e frica de nopti fara imbratisare, dar ma mandresc mai departe cu gandul frumos ca nu stiu sa iert, ca nu pot sa uit.

Voi care va intoarceti acasa

Si dupa ce-ati inchis usa

Spuneti “Buna seara”,

Voi nu stiti ce inseamna

Sa intri pe o usa tacand.

(Octavian Paler)

Un barbat pe care l-am iubit plus acelasi barbat care nu m-a iubit fac zero.

In fiecare noapte te scot din inima mea si in fiecare dimineata te gasesc acolo la loc.

Un fante, un papagal..cu care ai avut o ratacire de-o ora, va umple targul cu isprava lui. In schimb, un barbat care te-a adorat o vesnicie nu va istorisi niciodata amicilor lui cat de ravasitor a simtit ca nu poate trai fara tine.

Cu cat imbatranim, cu atat mai mare devine uimirea cand vedem cata ignoranta incape in noi fara sa ne crape hainele. (Mark Twain)

Legaturile de atasament sunt cele care au dat atat de mult prestigiu mitului duratei unei relatii si au investit timpul in aura absolutului. Atasamentul este o nevoie primara pe care multi o numesc iubire. Desi legaturile de atasament sunt atat de importante, pentru o iubire aproape perfecta mai sunt necesare si grija - “pasarea”, deci inversul nepasarii – si atractia sexuala. Cine le are pe toate?

Sexul este consolarea celor care nu au gasit dragostea (Gabriel Garcia Marquez)

Cand puiul tau va face baldabac in lichidul tau amniotic, denivelandu-ti burtica si facandu-te sa tresari in somn, s-ar putea sa-ti doresti sa fie cineva drag langa tine, care sa simta in palma si-n inima lui aceeasi mirare fierbinte. Si ai sa te simti nedrept de singura. Cand ai sa vezi tati inlacrimati asteptandu-si odraslele in fata salii de nasteri, ai sa simti durerea miraculoasa a venirii pe lume a copilului tau ca pe o pedeapsa pentru ca a crezut prea mult in iubire. Si ai sa te simti condamnata pe veci la impietrirea inimii. Dar, dincolo de toate acestea, ai sa inveti nemarginirea iubirii eterne tinandu-ti copilul in brate. Ai sa fii pentru totdeauna mai puternica pentru ca ai ales viata si nu moartea. Ai sa simti, pentru prima data, ce inseamna sa iubesti neconditionat o fiinta si sa fii rasplatita cu dragoste pura. Ai sa tresari in somn din dragoste, dorind sa saruti cu recunostinta fruntea si visele copilului care te-a facut sa devii femeie in marele, splendidul, iremediabilul inteles al cuvantului.

In aritmetica iubirii, unu plus unu fac totul, pe cand doi minus unu este egal cu zero. (Mignon McLaughlin)

..As vrea sa doresc pe cineva nebuneste. Sa-i regasesc gustul in cafeaua de dimineata, iar mirosul lui aspru sa-mi zgarie visele. Sa zac bolnava de lingoare, sa delirez, sa gem, sa strig. Sa nu ma aline decat scrasnetul dulce al cheii in usa din spatele nostru. Sa uit de tot ca dragostea se cuvine sa fie inteleapta. Si sa nu-mi pese ca poate veni o clipa in care sa sufar, atata vreme cat fara dragoste pot sa mor. Sa nu mai am curajul sa-l intreb pe Dumnezeu daca e bine ce fac, si atunci sa nu-l mai intreb nimic…

Vreau sa am copii, dar prietenele mele m-au speriat. Una dintre ele mi-a povestit ca a fost in travaliu treizeci si sase de ore. Eu nu vreau sa fac nici macar un lucru placut pret de treizeci si sase de ore!” (Rita Rudner)

Opreste trecerea. Stiu ca, unde nu e moarte, nu e nici iubire, si totui, te rog: opreste ceasornicul cu care ne masori destramarea. (Lucian Blaga)

Am sarutat fara noima. Am imbratisat fara rost. Dar m-am intors, de fiecare data, spasita, la cel pe care il iubeam. Si cu un fuior de lacrimi femeiesti in suflet, i-am spus adevarul. Si am plecat. Adesea am fost chemata inapoi. Cateodata, in urma mea s-a lasat tacere si pustiu…

E adevarat, e crunt de adevarat ca femeile nu au vise erotice cu domnii gospodari, care bat covoarele o data pe luna si stiu sa puna muraturi, ci cu Don Juanii care stiu sa te faca sa suferi, ah, sa te perpelesti, sa mori de gelozie, sa arzi de ingrijorata dorinta. Fosneste in noi, racoros si superb, fascinatia raului.

Cel mai periculos lucru din lume e sa sari peste o prapastie din doi pasi” ( William Lloyd George)

Sursa nemultumirii noastre sunt problemele mici. Oamenii nu se-mpiedica de munti, ci de pietre. (Proverb chinezesc)

Luata pe nepregatite, n-am putut sa ripostez decat aparandu-ma cu armele trecutului meu inteles, acceptat. Si l-am contrazis, recunoscand ca toata viata mi-am dorit sa fiu curva. Dar m-a impiedicat mereu cate-un porc de barbat. De care m-am indragostit cu deznadejde fidela sau care m-a dezamagit atat de tare, incat convalescenta lunga de dupa intalnire m-a tinut departe de alte deznadejdi, cauzate de alti dragi parteneri de iubire. Si n-am mai apucat, desi voiam…

Vreau sa va spun o povestioara ingrozitoare despre contraceptia orala. Am intrebat o femeie daca vrea sa se culce cu mine si mi-a spus : Nu! (Woody Allen)

Am reguli stricte in ceea ce priveste intalnirile cu colegii, in afara programului. Dar le mai ajustez, atunci cand relatia devine serioasa.(Nelle , Ally McBeal)

Cand eram mai tanar, puteam sa-mi amintesc orice, indiferent daca se intamplase sau nu.(Mark Twain)

Adevarul nu moare niciodata, el duce numai la o existanta mizerabila (Proverb idis)

Tristetea mea aude nenascutii caini/ pe nenascutii oameni cum ii latra” (Nichita Stanescu)

Dragostea dureaza trei bani…

Problema sexuala a baietilor de bani gata este ca au fost obisnuiti, din frageda pruncie, sa primeasca totul fara sa dea nimic. Nici macar nu le-a explicat cineva vreodata ca intre o fata si un Porsche exista o diferenta: cand distrugi o fata, taticul nu te cearta. (Frederic Beigbeder)

Cel mai trist lucru in dragoste este faptul ca de cele mai multe ori sufletul ti-l rapeste exact acela care nu are nevoie de el (I.L.Caragiale)

..Si mi-am parlit inima intr-o poveste in care inflacararea era, nedrept si dureros, mai mult a mea.

Iubeste-ma fara sa ma deranjezi, accepta-ma asa cum sunt, caci nu ma voi schimba niciodata pentru tine, da-mi mie toate pernele din pat, lasa-ma sa te mint, sa te insel si sa te uit cand mi se face chef sa nu-mi amintesc, fiindca asa sunt eu, imprevizibil, navalnic, salbatic…

Exista iubiri primitoare si iubiri capcana.Exista iubiri otravite, splendide precum ciupercile cu palarie rosie, dar care ucid cu aceeasi neiertatoare iuteala. Exista si iubiri-iluzii, pe care le cauti si le inventezi cu tot dinadinsul atunci cand ti-e cumplit de foame sa te-ndragostesti.

Fara tine-i cumplit, fara tine mi-e greu,

De n-ai fi tu cum esti, eu n-as ramane eu,

Sa-mi aduci ierni de iad, sa imi dai toamne reci,

Sa ma-njuri, sa ma-nseli, dar sa nu poti sa pleci .

(Adrian Paunescu)

Nu stiam ca floarea amara a singuratatii are, daca o atingi pe obraz, sunetul unor pasi care pleaca. (Octavian Paler)

Pentru unii barbati mi-am deslusit trairile mai intai in vis, si-abia apoi in lumina de veghe. Am adomit senina si m-am trezit  chircita de chinurile dragostei, care-mi dadusera, pana atunci tarcoale fara sa le pot intelege. Si mult dupa ce povestea s-a-ncheiat, am continuat sa-i iubesc cu tot sufletul in vis, pe taramul unde nu exista ranchiuna, nici tradare, nici moarte.

Imi doresc un barbat sensibil si intelegator. Cer prea mult unui milionar? (Zsa Zsa Gabor)

http://summer-99.blogspot.ro/