Căsătoria din dragoste: oare mai există?

Câteva gânduri despre drama și himera fericirii conjugale.

Drama căsătoriei din dragoste este că ea ar vrea să norma­lizeze excepționalul, să facă din excepțional regula, să transfor­me iubirea, conform vechiului crez evanghelic, într-o valoare a valorilor, într-un etalon de aur al moralității.

Toată dificultatea vine din faptul că nu poți să afirmi nimic despre iubire fără să afirmi, în același timp, și contrariul. Cuvântul “iubire” este redutabil și fascinant prin aceea că este un cuvânt-valiză: el desemnează abnegația și totodată egoismul, dorința puternică și totodată sublimarea, capriciul și totodată constanța. Reprezintă, în acelaşi timp, pariul de a instala eternitatea în timp, totalitatea forţelor care rezistă la uzură şi la uitare, dar şi arderea instantanee a simţu­rilor şi a sufletelor. Este dorinţa de incandescenţă şi totodată voinţa de permanenţă, şi amândouă sunt la fel de adevărate.

A judeca un cuplu doar în funcție de pasiunea amoroasă înseamnă a-l condamna la insuficiență, înseamnă a le spune celor doi amanți: nu iubiți cum trebuie, pentru că nu știți nimic despre emoțiile care vă sufocă, nu știți nimic și trebuie să învățați din nou totul. Înseamnă a-i favoriza pe profesorii care corectează, pe cei însărcinați să ne îndrepte sentimentele dezinvolte. Pentru a repara legăturile noastre imperfecte, ei ne imploră să insuflăm încă și mai multă pasiune vieților noastre; pentru a vindeca boala, ei recomandă, deci, ca pacientului să i se injecteze şi mai multă otravă. E ca și cum ai vrea să stingi un incendiu turnând peste el benzină!

Îndemnând la dezacord, acești specialiști, antrenori, terapeuți, care “gestionează crize”, oferă rețete care odinioară aparțineau înțelepciunii populare: faceți concesii, vorbiți între voi, fiți atent cu ce­lălalt, surprindeți-l prin mici gesturi. Predica moralizatoare se ia la întrecere cu locul comun. Iubirea intensă şi fidelă pe care aceștia o propovăduiesc i-ar ruina dacă, din întâmplare, ea s-ar realiza, tot așa cum dentiștii ți medicii ar dispărea, dacă n-ar mai fi boli și carii.

Priviți acest vis actual: totul într-unul, totul sau nimic. Într-o singură ființă trebuie să se regăsească totalitatea aspirațiilor noastre, dar ea poate fi înlăturată dacă nu își îndeplinește această misiune. Nebunia stă în faptul de a voi să armonizezi totul, sufletul şi erotismul, educația copiilor și reușita socială, efer­vescența și traiul împreună pe termen lung.

Cuplurile noastre nu mor din pricina egoismului sau a materialismului, ele sunt distruse de un eroism fatal, de o prea vastă idee despre ele însele. Se rănesc lovindu-se de această viziune grandioasă, ca niște prizonieri care ar încerca să urce un gard de sârmă ghimpată. Fiecare femeie trebuie să fie, în același timp, mamă, târfă, prietenă și luptătoare ambițioasă, fiecare bărbat trebuie să fie, în același timp, tată, amant, soț și un permanent câștigător: vai de cei care nu îndeplinesc aceste condiții!

Motivelor invocate în mod tradițional pentru a explica nefericirea conjugală – uzura survenită odată cu trecerea timpului, oboseala trupurilor – trebuie să le adăugăm o substanță toxică, cât se poate de contemporană: ambițiile nemăsurate. Cuplul naufragiază ca o barcă supraîncărcată: el vrea să-şi mențină rangul, să rămână pe culmile pasiunii și totodată să se ocupe de treburile curente. Fie-vă milă de el!

Pascal Bruckner (n. 15 decembrie 1948),
în eseul “Căsătoria din dragoste. Oare mai există?”

Sorin Tudor

www.webcultura.ro