Se spune ca intotdeauna intr-un cuplu unul iubeste mai mult si
altul mai putin. Si ca numai in rarele, profundele povesti de mare dragoste
sentimentele se asaza, egale, sub zodia eternitatii.
Mie
mi s-a parut mereu ca eu sunt aceea care a iubit mai mult. Am fost intotdeauna
nemultumita de cat de putin mi s-a dat in schimbul nemarginirii de iubire pe
care am pus-o in joc. Si m-am plans de meschinaria lumii in care traiesc,
pentru ca am fost convinsa ca eu ofer totul, dar mi se raspunde conditionat, pe
bucati, pe apucate. Abia dupa ce am vazut ca scenariul se repeta si ca eu
rumeg, de fiecare data la capatul iubirii aceleasi dezamagiri, mi-am dat seama
ca lucrurile sunt la fel de simple in iubire ca si in orice alta bucata de
viata.
Suntem
dotati diferit pentru dragoste, asa cum suntem diferiti in ceea ce priveste
capacitatea noastra de a canta, de a dansa, de a picta, de a crede sau de a
face sport. Pana la urma, si puterea de a iubi e tot o aptitudine si
inzestrarile sunt diferite de la om la om. Am inteles candva si ca suntem mai
inclinati sa credem ca noi insine am iubit mai mult si ca celalalt a facut o
oferta mai modesta, asa cum, in general, ni se pare ca noi facem mai mult si
mai bine decat ceilalti, dintr-un subiectivism care ne tine in viata sau macar
ne tine in viata stima de sine. Si, intr-un final, am priceput ca, de fapt, nu conteaza
niciodata cine a iubit mai mult.
Dincolo
de moarte, toate obstacolele iubirii se sterg, ramane doar dragostea pura,
enorma, de nemasurat, de neindurat. Dincolo de divort, nu mai conteaza nicio
masuratoare, pentru ca intr-o iubire irosita pierd totul amandoi investitorii
de suflet. Iar inainte de moarte si fara teama de divort, oricum nu are nicio
insemnatate daca unul ofera mai mult si celalalt mai putin, atata timp cat
amandoi sunt fericiti si impacati cu rolurile lor. Pentru ca, pana la urma, nimic
nu este masurabil in iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu