Drumul spre fericire

Motto: “Pentru avea o viata fericita, trebuie sa ai o minte linistita. Fericirea nu e o destinatie, ci un mod de a trai.”

Cineva zice: “Sunt fericit – pentru că…”. Ei bine, simplul fapt că dă o cauză fericirii sale este dovada că nu posedă adevărata fericire. Căci adevărata fericire este o fericire fără cauză. Da, sunteti fericiti si nu stiti de ce. Găsiti că e minunat să trăiti, să respirati, să mâncati, să vorbiti, si nu stiti de ce. Nimic nu v-a adus-o: nici vreo mostenire, nici vreun cadou, nici o femeie frumoasă.

Sunteti fericiti pentru că este ceva ce vine să se adauge de sus, un element spiritual care nu vine nicidecum de la voi însivă, precum o apă care curge din cer. Pentru majoritatea oamenilor, fericirea e legată de posesiuni: de case, de bani, de decoratii slăvitoare, sau de femei ori copii. Nu, adevărata fericire nu depinde de nici un obiect, de nici o posesiune – ea vine de sus, si veti fi uimiti să descoperiti în voi însivă, neîndoios, această minunată stare de constiintă. Vă stăpâneste si nici măcar nu stiti de ce. Iată adevărata fericire.

Veti fi uimiti, dragii mei frati si surori, dacă vă voi spune că, pentru prima dată, eu nu sunt de acord cu această pagină ce tocmai s-a citit. Da, nimic nu e adevărat, totul e mincinos. Si v-o voi dovedi. Veti vedea atunci: cine a scris această pagină ? Nu stiu – un om bun de nu stiu unde. Dacă-l voi întâlni, va petrece un sfert de oră…, un sfert de oră foarte neplăcută.

Si cum îmi place mult, foarte mult, să am întotdeauna subiecte, cuvinte, probleme, întrebări la care toată lumea se gândeste si le cunoaste, le întelege, vă arăt că nu s-a ajuns încă a fi bine întelese – cum ar fi cu privire la libertate, cu privire la pace, cu privire la unitate, cu privire la iubire, si cu privire la multe alte subiecte (asupra inteligentei, de asemenea) v-am arătat că lucrurile sunt întelese de o manieră care nu e întru totul veridică.

Pentru că lingvistii si oamenii eruditi au determinat, au prezentat lucrurile, le-au definit de o anume manieră, si toată lumea merge pe directiile date de ei. Asta nu înseamnă, bineînteles, că ei s-au înselat tot timpul. Nu, însă ei nu au avut încă acest punct de vedere intiatic!… Si cum ei vedeau lucrurile în planul fizic, cu cele cinci simturi si cu intelectul, care era supus, ascultător, care se înclina după ceea ce simtea, după ce vedea, după ceea ce auzea, ei bine, astfel ei au determinat multe lucruri după un intelect comun, un pic limitat si aproape orb. Eu însă, vă prezint întotdeauna lucrurile dintr-un alt punct de vedere.

Primul punct de vedere e cel geocentric. Pentru că suntem pe pământ, suntem obligati să privim lucrurile si din punctul de vedere al pământului. Asa se face că v-am repetat de mai multe ori: vedem soarele deplasându-se, stelele toate, luna de asemenea. Asta pentru că ne aflăm în planul geocentric. Deci, totul e veridic, toate sunt asa cum le vedem.

Dar, dacă ne deplasăm, pentru a cunoste realitatea, adevărata realitate (si eu v-am spus întotdeauna, si am insistat, să vă deplasati întotdeauna, să mergeti si mai sus, pe un munte, ca să vedeti lucrurile si de la înăltime si veti vedea lucrurile altfel; totul e diferit); astfel, vă spuneam că dacă veti merge pe soare si veti privi lucrurile de acolo, veti vedea că totul e diferit: Pământul e cel care se roteste – si asta e de asemeni adevărat. Da, e un alt adevăr.

Deci, si eu fac asta fără încetare. Sunteti deja atât de obisnuiti – în limbaj, în activitătile voastre, în felul vostru de a vedea, de a gândi si de a crede – cu toate cele ale voastre încât simtiti că sunteti în adevăr, în perfectiune; si suneti atât de încrezători în voi însivă, deasupra oricui, dispretuitori, distanti, judecându-i pe ceilalti. Dar, de câte ori dup-aceea nu v-ati înselat?…

Acum, să venim acum către cuvântul «fericire».Ah… Toată lumea gândeste că stie ce înseamnă să fii fericit. Dar eu vă voi arăta că nu toate cele ce se gândesc si se spun despre fericire sunt întru totul corecte si exacte.

Să luăm, spre exmplu, pe cineva care a mâncat bine. El spune “O, ce fericit sunt că am mâncat…” de exemplu … , în fine: ceea ce v-ar plăcea. Sau, la fel, pentru că ar fi băut ceea ce i-ar fi plăcut. Ooo!… a fost de trei ori fericit cu o femeie – si, pentru că zice “de trei ori”, e fericit. Deci primeste apoi o mostenire, un cadou, copii, si e întotdeauna fericit. Dar cum să fie asa ? Căci această fericire nu durează vesnic!

E pentru moment, pentru câteva minute, pentru câteva ore sau pentru câteva zile – dar nu e vesnică. Fericirea aceasta nu durează. Asta o stie toată lumea. Dar de ce zice atunci: “Sunt fericit”? Pentru că nu stie ce e fericirea, adevărata fericire. Astfel, de cum veti avea o senzatie ce vă permite să vă bucurati un pic, să vă destindeti un pic, să vă simtiti mai bine, să nu mai aveti dureri, suferinte etc., vă simtiti fericiti. Deci, nu există o idee clară a ceea ce este fericirea.

Acum însă, vă voi explica, si veti vedea si voi însivă, si veti constata că nu stiati ce este adevărata fericire. Da, da: ati confundat fericirea cu o senzatie.

Dar, în această pagină, de ce nu e totul corect? – căci veti vedea că lucrurile nu sunt întru totul corecte. Însă pentru că nu am mult timp la dispozitie, voi spune doar câteva lucruri, care poate nu sunt nici ele întru totul clare si definitive, dar care pot multumi niste oameni obisnuiti.

Deci, este totusi ceva care nu e suficient de bine explicat: e un element care vine de foarte de sus. Da. Si-atunci când ai acest element esti foarte fericit fără să stii de ce. Mergi, cânti, dansezi, dar nu ai primit nimic – nici cadou, nici bani, si nici nimic altceva de genul ăsta. Sunt momente de felul acesta în timpul unei zile când esti fericit.

Si-acum, când voi începe să vă explic ce este fericirea, trebuie să întelegeti că fericirea nu este un lucru ca acesta: să tai o bucată dintr-un… furnizor, sau să ceri: “Dati-mi 1 kg de fericire”. Fericirea este deci o stare de constiintă, în care cunosti o pace, o armonie pe care, pentru moment, nici un element nu o deranjează, nu o umbreste si nu o perturbă.

Asta poate dura un moment; asta poate dura si mai mult, dar ceea ce e mai important este aceea că ea e o stare de constiintă de o negrăită armonie între toate elementele fiintei umane: între gândire, sentimente, vointă, chiar cu corpul fizic, cu stomacul, cu plămânii, cu creierul.

Aaa…, deci fericirea e o stare de constiintă. Si chiar o stare a constiintei pe care o putem provoca în diferite feluri: chiar prin droguri, prin băutură, prin tot felul de lucruri [nota AIM: va recomandăm să refuzati totdeauna folosirea drogurilor, fie ele si oficiale (alcool, tutun)], sau prin privire, sau prin muzică, prin sărituri, prin relatii sexuale. Poate fi deci provocată, dar această fericire nu este adevărată – e înselătoare, e doar pentru moment.

Si tot ceea ce e pasager, tot ceea ce nu durează multă vreme si etern, nu este veridic. Iată acum criteriul pe care vi-l dau: trebuie să stiti că tot ceea ce nu este durabil nu este veridic.

Să luăm un exemplu. Au fost oameni în viata mea care mă iubeau, mă iubeau mult; si o arătau: erau gata – oho! – să se arunce-n foc; o credeau, o arătau si erau absolut convinsi. Eu, însă, nu eram atât de convins. Pentru că eu ziceam: Vreau să văd cât timp va dura. Si n-a durat… Ba, mai mult chiar, adesea s-a schimbat în contrariul: ura, răzbunarea. De ce ? Pentru că oamenii nu prea stiu ei cum se transformă lucrurile dintr-unul în altul.

Eu, însă, am studiat acestea. Deci, când cineva este înflăcărat foarte, si-mi arată că e gata să facă lucruri formidabile, eu reflectez. Cred, bineînteles: pentru moment, pentru un anumit timp, da. Dar pentru mine ceea ce contează este să fie durabil. Ei bine, sunt altii care nu se manifestă si nu se arată atâta, dar la ei se găseste o dragoste care durează toată viata. Si iată cum, dup-aceea, eu sunt absolut convins, absolut învins – pentru că e durabil.

Luati deci aceasta ca si criteriu.

Priviti acum câte vi se explică. Dacă veti căuta prin memorie, în amintirile voastre, în trecutul vostru, veti constata că – din nefericire – s-au produs si lucruri ca acesta: v-ati lăsat luati de val, ati sacrificat totul, ati dat totul, pentru ca mai apoi să cădeti într-o adâncă tristete si amărăciune.

De ce ? Pentru că nu prea se cunosc aceste lucruri, pentru că oamenii nu au un criteriu. Asa se face că oamenii se pot însela: Un băiat e îndrăgostit de o fată. Ei bine, el îi vorbeste si îi scrie entuziast, îi prezintă lucrurile cum că toată viata si în eternitate o va iubi etc. Iar biata fată, săraca, bineînteles că ea, neavând criterii, îl crede si îl urmează.

Dar, la un moment dat ei sucombă, căci el începe s-o snopească în bătaie. Si-atunci se separă, se despart etc. De ce ? Pentru că a fost lipsită de anumite criterii – căci nu a găsit aceste criterii în lumea obisnuită. Pentru că lumea obisnuită nu are aceste lucruri – lumea obiisnuită se înseală fără încetare. Aaa…, ar fi trebuit ca ea să vină într-o scoală initiatică, în care să învete multe lucruri, care-i lipsesc. Dar micile plăceri, micile “ghili-ghili”-uri sunt mai importante. În vreme ce o scoală, a, nu!, asta nu: e obositor, e plictisitor, e… Si-atunci, asta nu place de loc.

Dar, ziceam mai-nainte, pentru ce toate acestea ? Foarte simplu: pentru că trebuie [este necesar - nota mea] ca cineva să sufere. Trebuie să sufere. Pentru aceasta, cine gândeste asa, cine actionează asa e obligat să treacă prin suferinte. Da…

Acum, să revenim din nou către fericire. V-am vorbit deja despre legea afinitătii. Veti vedea că ceea ce urmează să vă revelez este foarte stiintific – e bazat pe legi imuabile, pe care oricine poate să le cunoască; e bazat pe afinitate.

Ce este afinitatea? Afinitatea este a trăi un unison – un trup, o fiintă, o creatură -, de a trăi la unison unul cu altul; de a face schimburi, de a întelege, de a se uni, de a se amesteca, adică: de a vibra la unison, de a avea o afinitate spre a putea fi împreună.Si-acum, putem vedea aceasta în toate domeniile. Dar în toate domeniile! Si asta este foarte important, joacă un rol foarte important: aceasta vă poate duce în timp la regiuni mult mai îndepărtate si mai dificil de înteles.

Mai întâi de toate, stiind aceasta, ehei…, asta explică pentru ce criminalii se caută, se regăsesc, se pun în coniventă, se adună împreună, se pun de acord si fac lucruri criminale. Iar oamenii virtuosi au si ei o afinitate între ei, adică de a se aduna, de a se căuta, de a face ceva împreună.

Deci: cei care au iubire, au o afinitate cu toti cei care au si ei iubire; cei care au puritate sunt în afinitate cu toate creaturile din uivers care au puritate; si la fel se întâmplă cu toate celelalte; dar cu toate celelalte! Însă asta ar fi prea lung de explicat. Puteti însă să o faceti voi însivă. Si-atunci, cum mai rămâne cu fericirea? Aaa…, acestea ne vor ajuta să întelegem.

Pentru a avea această fericire pe care noi o căutăm – care e durabilă – trebuie să căutăm si să ne legăm de acele creaturi care au ele însele, fără încetare, această fericire.

Si care sunt acele creaturi care au neîntrerupt această fericire? – Sunt creaturile care nu prea sunt pe pământ… Pentru că, asta e, pământul e un loc unde totul e variabil, nimic nu e stabil.

Acum, pentru a intra în acest domeniu al stabilitătii si invariabilitătii lucrurilor ce durează vesnic, trebuie să ne legăm cu aceste creatruri care sunt eterne. Si vom vedea acum, înaintând în căutările noastre, vom afla că, începând cu marii maestrii – ei au fericirea, dar adesea de o manieră nu întru totul stabilă, pentru că ei sunt totusi pe pământ, ei au totusi relatii cu oamenii, si adesea oamenii le aduc multă tristete, multă supărare, multe greutăti, si, din timp în timp, ei simt aceste greutăti, aceste maladii, aceste tristeti (bineînteles însă că ei pot remedia această stare, pot să se debaraseze complet si să reintre în această fericire pe care ei au aflat-o, si care stiu pe ce anume se bazează) -, începând deci cu îngerii fericirea e stabilă. Îngerii, care trăiesc în fericire, nu cunosc suferinta, necazurile, tristetea.

Iată niste lucruri pe care nici chiar crestinii nu le stiu: îngerii sunt creaturi care nu cunosc suferinta. Ei sunt pregătiti de o asa manieră cu puritatea, încât nu cunosc durerile si suferintele, chiar dacă adesea unii reclamă, cer mai-marelui lor din cer să se reîncarneze, ca să cunoască si ei ce înseamnă lumea oamenilor.

Si astfel, pe pământ, încep si ei să simtă suferinta, durerea… În vreme ce, mergând mai departe, cu arhanghelii si cu domniile, starea de fericire creste din ce în ce mai mult, se intensifică până chiar la acel grad la care ea nu mai poate fi suportată.

Au fost totusi sfinti, profeti, initiati care au căzut în extaz. Eee…, asta făcea ca totul să strălucească orbitor; era nespus de dificil de suportat această stare de extaz: totul era strălucitor înlăuntru, totul vibra la unison cu cerul – chiar sângerau, plângeau, cădeau la pământ, într-atât era de insuportabilă fericirea.

Si chiar, vă spuneam odată mai demult, ei bine fratii mei si surorile mele, vă spuneam: cunoasteti suferinta, cunoasteti durerile, tristetile, angoasele, bolile, necazurile; dar nu sunteti încă pregătiti pentru fericire. La orice nefericire, veti rezista. Ce ti-e si cu fiinta umană! Însă oamenii nu sunt pregătiti să reziste bucuriei si fericirii!… De ce? – Pentru că n-au avut prilejul să se aclimatizeze, să se întărească, să se facă rezistenti; astfel că, dacă ar fi să le vină odată o bucurie sau o fericire de felul acesta, ei ar putea chiar si muri.

Iată, vă voi da un exemplu: câte mame cărora li s-a spus că si-au pierdut copiii în timpul războiului, si care plângeau si erau nefericite, nu au murit când au aflat că fiii lor era totusi în viată?! Da. Pentru aceasta, în astfel de cazuri, cei care cunosc oamenii, le pregătesc spunându-le tot felul de povesti: că de fapt n-a murit; că ar mai fi ceva vesti de la el; că-i rănit; că-i pe moarte etc. – ca să le pregătească, pentru ca la sfârsit, după ce lucrurile se limpezesc, ea să nu moară.

Iată, deci, că cele ce v-am spus sunt adevărate. La fel si voi, dacă veti cere lumina cerească, fericirea cerească, bucuria si dragostea cerească, ati fi morti dacă le-ati primi. De ce? – Pentru că nu sunteti pregătiti să rezistati, să suporati intensitatea acestei puteri ceresti. Pentru aceasta trebuie să ne pregătim. Trebuiesc ani si ani pentru ca organismul să se pregătească.

Să luăm, dacă vreti, cazul meu. Eu n-am avut nici un învătător spiriual, si pe la 14-15 ani am tot dat peste cărti si cărti: Yoga Ramacharaka – care explică cum să respiri pentru a obtine una sau alta. Si am făcut si eu; depăseam limitele obisnuite, mâncam foarte putin, ieseam foarte putin etc. Dar, în felul ăsta, m-am îmbolnăvit de moarte.

Da, pentru că lumina si focul pe care mi le-am atras prin respiratie, prin meditatie, prin concentrare, fără să am un ghid spiritual care să mă îndrume, care să-mi pună măsură în ceea ce făceam, care să mă mai «calmeze», ei bine, m-am îmbolnăvit de moarte. Si îmi asteptam realmente moartea. Iar eu, e curios!, nu ceream decât cărti, să mi se cumpere cărti: cărti, cărti, cărti.

Mi se cumpărau cărti, iar eu le puneam la cap, le atingeam, si asta m-a vindecat: cărtile. Cu această singură specificatie: că deliram – era deja un delir [râsete]. Da, da – de ce atâtea cărti dacă nu puteam să le citesc? Da, dar asta a fost. Dup-aceea, bineînteles, am pus mai multă măsură, dar, totusi, totusi, totusi, adesea aceleasi lucruri care se repetă în mine, si, una peste alta, am înclinat spre mai multă ratiune! Altfel, fără îndoială, as fi ars ca o flacără în fata voastră.

Pentru aceasta deci, trebuie să ne pregătim. Vedeti acum că nu stiti ce înseamnă fericirea? Daa, micile bucurii pe care le-ati avut cândva. Bine, dar astea nu se numesc fericire! Adevărata fericire e să te simti fuzionat cu sufletul universal, cu fiinta universală; să trăiesti, să te unesti, să te pierzi în sufletul universal.

Da, dar pentru a avea posibilitatea de a rezista, pentru a avea constiinta vie, pentru a nu muri, trebuie pregătit corpul fizic – pentru că corpul fizic nu este pregătit să vibreze în acest unison. Trebuiesc deci schimbate particulele lui: schimbati atomii, elecronii; trebuiesc schimbate cu altele care sunt mai capabile de a vibra la unison. Dar oamenii sunt ignoranti. Ei nu stiu toate aceste lucruri. Si pentru aceasta îi ajung nefericiri.

Ce este fericirea (bonheure) si ce este nefericirea (malheure)? Fericirea este un «ceas bun» (bonne heure). Dar un ceas (heure) de «bine» (bon) care mă face «fericit» înseamnă că am ales un ceas (heure) care e foarte nefericit (malheureuse). Când zic “am o fericire”, asta vrea să însemne că am picat pe un ceas care e fatidic, care e benefic astrologic. Da, da, vedeti, în trecut cei vechi stiau anumite lucruri: stiau că dacă vor alege un moment care nu e armonios în cer, vor avea necazuri, nefericiri – pentru că au ales un ceas care nu e bun, un ceas rău (une mal heure).

Acum, să mergem mai departe.

Pentru a cunoaste adevărata fericire – cea care vine de sus – trebuie să o pregătim aici jos, în noi, înlăuntrul nostru. Altfel, fericirea va rămânea sus, si nu vom avea niciodată idee măcar de ceea ce înseamnă adevărata fericire.

Ei bine, fericirea este o vibrare la unison cu sufletul universal – pentru că sufletul universal nu e niciodată nefericit. Si, chiar, în ciuda nefericirilor, suferintelor, bolilor oamenilor, el este peste tot pentru a-i ajuta, pentru a-i penetra, pentru a-i vindeca. El este de o lumină si de o puritate neînchipuite. El nu este împovărat, nu este întristat – din cauza puritătii si înăltimii sale.

Iată pentru ce singurul care nu e nefericit este Domnul. Chiar dacă se explică din când în când prin biserici că Bunul Dumnezeu este foarte nefericit să vadă cât de răi, criminali, nedrepti, bădărani sunt oamenii, eu însă nu cred. Domnul nu este niciodată nefericit.

Pentru că dacă El ar fi nefericit precum oamenii, asta ar însemna că El nu-i perfect, că-i lipseste ceva: în organismul Său, în trupul Său, în plămânul Său etc., El ar avea ceva care nu-i dintr-o materie bună. Si-atunci nu-i Bunătatea. Da, este absolut imposibil ca Dumnezeu să fie nefericit.

Acum, pentru a cunoaste adevărata fericire, trebuie străduintă: trebuiesc înlocuite – zi de zi – vechile particule, care sunt mucegăite, care sunt dezgustătoare, care sunt murdare, care sunt necurate. Trebuiesc îndepărtate, înlocuindu-le. Pentru că dacă veti vrea să le îndepărtati pur si simplu, ele nu vor pleca – pentru că sunt tenace, se cramponează.

Pentru că oamenii care nu stiu cum să se debaraseze de ele, sunt de fapt fără încetare cu vechile particule, cu vechile clisee, cu vechile dorinti, cu vechile momeli si pofte, care durează toată viata. Si chiar când vor veni într-o nouă reîncarnare, asta va continua.

Trebuie deci să le înlocuiască cu altele noi – o, iată, aceasta oamenii nu au învătat-o, este nou: să le înlocuiască. Ei bine, când le înlocuiesti, ele se duc singure – pentru că ele stiu că noile venite sunt mai puternice, mai magnifice, mai minunate, mai vibrante ca ele, si asa capitulează. Altminteri, ele rezistă.

(http://roaim.co.nr/?=articles&p=372)