Șoapte

- Shh… nu lăsa cuvintele să ne omoare dragostea!
- Cum pot s-o omoare?
- Taci, n-auzi?

Cu ochii închiși ascultăm tăcerea, ținându-ne respirația. Doar bătăile inimilor ne aduc aminte că suntem vii, dar dezgoliți de cuvinte.
Stăm față în față, cu ochii închiși, preț de ceva timp, timp care curge altfel decât de obicei, timp care ne dezbracă de toate cuvintele pe care am vrut vreodată să ni le spunem, dar pe care le-am încătușat în adâncul ființei noastre.

- Hai să vorbim în șoaptă, vrei?
- Parcă spuneai că ne omorâm dragostea dacă eliberăm cuvintele.
- Hai să riscăm! Hai să… amestecăm tăcerea cu cuvintele și să dăm naștere la șoapte.
- Ce copil ești! Tu știi vreodată ce vrei?
- Hmm… nu chiar, dar în momentul ăsta știu exact ce vreau!
- Ce vrei?
- Vreau să îmi promiți că nu o să pleci, că și la 1000 de km depărtare îmi vei fi tot aproape, că… vreau să îmi promiți asta!
- Nu ți-am promis niciodată asta, și totuși, știi că o s-o fac oricum.
- Ce anume?
- Că o să rămân. Că o să fiu “acolo” indiferent de ce va însemna “acolo”.
- Mulțumesc. Locuiești în casa sufletului meu de prea mult timp. M-aș simți pustie dacă tu n-ai mai locui acolo…

O bătaie plus o bătaie plus alte zeci de bătăi. Inimile noastre încheie zgomotos legământul șoaptelor. Și mă simt în singuranță. Pentru moment sunt în siguranță!
Și e bine. Mi-e bine.

http://momenteinviata.ro