Dialog Imaginar

Ea te-a iubit.
Ea care ti-a stat alaturi si a crezut in tine atunci cand nimeni nu mai credea, nici macar tu!
Ea te iubea cu disperarea unui copil ce tocmai isi pierduse jucaria preferata, dar nu ai stiut s-o apreciezi. Ai facut tot ce ti-a stat in putinta s-o indepartezi, s-o respingi si s-o ai la primul semn.
Acum te uiti la ea, o privesti si printre lacrimi amare si regrete tardive iti dai seama ce mult te-a iubit. Cearcanele ei iti spun multe, la fel si ochii ei mari si ficsi… candva te pierdeai si te regaseai in ei.
Ea te-a iubit si a indraznit sa viseze si sa isi doreasca sa imbatraneasca in bratele tale, se visa alaturi de tine pana la sfarsit. Cat de dureros si de tragic! De ce oare atata suferinta? La ce e buna ea, “dezamagirea”?

A trebuit sa alegi si pentru ea, a trebuit sa-i predai o lectie mult prea dura asemeni unui dascal vanitos, mult prea drastic. A trebuit sa-i joci sufletul in picioare, sufletul ce te iubea si era doar al tau.
Da, ea te iubea, o stiti amandoi ca nu va mai iubi cu atata daruire si pasiune. De acum incolo isi va proteja sufletul si linistea, nimicul ce i-a mai ramas dupa plecarea ta.
Tu ai avut sufletul ei la picioarele tale asemeni unui rege ce tocmai a primit ofranda de la una din multele supuse. Pentru ea TU AI FOST TOTUL!

Te-a iertat pentru toate vorbele dureroase aruncate in nestire si-n nepasare, te-a iertat din prima zi doar ca nu intelegea DE CE NU O POTI IUBI?
O vreme a luptat. A luptat cu indarjire, a luptat pentru iubirea ei, a luptat cu tot ce o inconjura, a luptat chiar si cu propria ta vointa. Iti mai amintesti?

Dar intr-un sfarsit s-a recunoscut invinsa, cu capul plecat a infipt bine in pamant acel steag alb si a plecat… Acum e tarziu pentru regrete…

Ea te-a iubit mai presus de tot si decat toate. Cat de norocos ai fost si cat de putin ai apreciat iubirea pe care chiar tu candva ai chemat-o!
Ea te-a iubit, suflet obosit de atatea cautari! Acum nu-ti mai ramane decat s-o privesti in ochi, sa-i iei mainile si sa i le duci la pieptul tau, sa-i mai mangai sufletul cu o privire si cu acelasi zambet gol si sarcastic.
Sa nu plangi, sa nu versi nici macar o lacrima. Ar insemna sa-i arati cat de slab si de nesigur esti, iar mandria si orgoliul tau nu te lasa.
Ce ironie, nu-i asa?

Tu ,suflet obosit, sa nu uiti cum se pierdea in imbratisarea ta soptindu-ti la ureche “inca un moment perfect, iti multumesc”, dansand melodia voastra. Sa nu uiti cum iti promitea si isi promitea ca te va invata sa iubesti, sa nu uiti ca nici ea nu va uita cand timpul s-a oprit in loc doar pentru voi doi.

Ea, femeia care saruta pamantul pe unde calcai, care te venera, care te iubea si care te adora, care a reusit sa vada in tine un suflet dornic de iubire. Femeia care s-a daruit nebuneste trup si suflet.

Priveste-i acum ochii obositi de atatea lacrimi varsate, de atatea nopti nedormite, de-atatea ganduri ce nu i-au dat pace… pentru ca ea, ea te-a iubit!

“….Nu mai stiti nimic unul de celalalt,fara mila timpul si-a lasat amprenta peste voi,doar sufletele voastre se mai cauta si din cand in cand se regasesc dintr-o mare de oameni,dintr-o mare de suflete!

Ea a plecat,tu ai ramas asteptand …. “Ce cinica este uneori viata,te lasa cu lacrimi in suflet dar cu un zambet pe buze”  fiind ultimile tale soapte ,acum nu-ti mai ramane decat s-o privesti plecand,cum se indeparteaza nestiind daca se va mai intoarce sau nu vreodata.

Lacrimile tale  vor curge rauri pentru ochii ei de catifea si privirea de smarald adusa la perfectiune de un mestesugar anonim,inca nedescoperit,nici gand nu-i vei  putea uita vreodata…stii prea bine !

Ce ciudati si indecisi sunt oamenii ,isi spune…

Exemplul  cel mai bun  sunt chiar eu ! un suflet ranit si vindecat candva de altul,un suflet  ingenuncheat  acum  ce plange de dor .

Ce trist isi spune el,am alergat o viata intreaga dupa iubiri imposibile si niciodata nu am apreciat cu adevarat  ceea ce am obtinut prea usor,fara lupta.

Cine ii mai poate reda timpul pierdut alergand  in neant? Multele nopti nedormite,acele lacrimi varsate?

Nu mai vrea sa stie de nimeni si nimic,isi vrea singuratatea inapoi,sa-si planga amarul in fata unei cesti de cafea ,tragand cu sete dintr-o tigare si asta sa-i fie indeajuns pentru a trai si fara ea..

Sa se complaca in ideea ca macar moare pe mana lui,ca destinul s-a aflat doar in mainile lui dar ca a ratat cel mai important tren din viata lui,sa se razvrateasca impotriva destinului in felul lui…

Stie ca va trai din amintiri atata timp cat iubirea pentru ea va ramane  neconsumata,neimplinita si neimpartasita..

Se simte condamnat la nefericire,da,asta trebuie sa fie explicatia logica , prea a alergat in neant  si in drumul lui a calcat pe suflete ce doreau sa-i ofere alinare,da…”suma tuturor femeilor pe care el le-a avut de-a lungul vremii si pe care le-a ranit…”

De ce trebuie sa pretuim cu adevarat ceea ce-am avut ,abia cand nu mai avem,de ce trebuie sa ne cautam alinarea in alte suflete frumoase ce ne apartin,desi nu simtim ca suntem pregatiti pentru a porni la un nou drum…?

De ce cautam prin cenusa iubirilor trecute abia cand viata ne aduce cu picioarele pe pamant?  Se intreaba  el cu o privire pierduta, scriind intr-un jurnal ce avea sa-l  inchida intr-un seif si sa-l reciteasca peste ani si ani .

Si tot peste ani a invatat ca cele mai bune si mai frumoase iubiri sunt cele reciproce,ca trebuie sa isi protejeze sufletul firav si mult prea incercat,sa nu-si piarda credinta si rabdarea..

Pe o bucata de hartie sta scris : Ti-as spune ca-ti voi fi… roua ce-ti perleaza buzele arse de dorinta, ca voi fii cel ce-ti va culege dimineata scamele de somn din plete, ca o sa fiu umarul ce-ti  va sustine tampla obosita de cautari, motiv de bucurii sau de necazuri dar… as fii ipocrit. Nu-ti spun decat ca sunt si print si cersetor, sunt si amant si tata, copil eu sunt dar si barbat de’ tu-mi INDRAZNESTI a-mi darui… 1000 de femei intr-una singura! Esti CEA si… CELE ce-mi doresc! “,ce nedrept  i se pare tot ce traieste acum,ea a locuit candva aici cu el,candva,demult i-a scris aceste randuri pe acea bucatica de hartie ,dar  prea tarziu..

Ea a plecat si nu o mai poti intoarce din drum pentru ca timpul a fost de partea ei si a invatat-o  sa respire  si fara  tine!

Regretele toate sunt ale tale acum,viata o intelegi privind inapoi si o traiesti privind in fata,asta cam asa e si esti constient de acest lucru,dar, totusi,sufletul tau isi cere dreptul,iti cere alinare ,mangaiere si firmituri de fericire,asta i-ai oferit ,asta vei primi …

Orgoliul tau este ca o stanca,nu vrei sa-ti arati durerea,sa arati lumii intregi ca-ti pasa si ca o iubesti..

De ce asa si de ce nu altfel…?

Nu-ti ramane decat sa iti porti geamantanul de visuri si dorinte,neimpliniri si multe frustrari adunate si inghesuite ,sa te plimbi prin lume aratand ca esti de neclintit ,cand de fapt esti atat de vulnerabil…

http://lucianpintilie.wordpress.com/