Irina Binder-citate din "Fluturi"

 

NIHIL SINE DEO!-NIMIC FARA DUMNEZEU!

Pe drumul vieții mele m-au însoțit și oameni care, la un moment dat, mi-au făcut brânci. Au așteptat un moment vulnerabil ca să mă poată împinge, pentru că numai căzută jos aveau șansa să mă calce în picioare. Dar nu i-am lăsat și nu am dat nimănui satisfacția de a mă vedea la pământ.

M-am ridicat cu spatele la ei, pentru că dacă m-aș fi ridicat cu fața, aș fi îngenuncheat în fața lor... și, numai Dumnezeu merită să îngenunchezi in fața Sa. M-am ridicat cu spatele și nu am privit înapoi. Am lăsat jos durerile și dezamăgirile, mi-am luat speranța, visele și încrederea și mi-am continuat drumul. Ei au rămas acolo jos, în locul în care eu căzusem și, în timp ce urcam pe drumul meu, privind înapoi, îi vedeam din ce în ce mai mici, până când au dispărut...

Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună.
Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.
Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni care deşi de văd, nu te cunosc.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine...
Sunt oameni care, deşi te mângâie şi te îmbrăţişează, nu te iubesc.
Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri...

În viaţă se mai întâmplă să ai parte şi de oameni care să îţi muşte mâna pe care le-ai întins-o ca să-i ridici de jos, cu care le-ai oferit din hrana ta, cu care i-ai mângâiat atunci când erau trişti şi cu care le-ai alinat durerile... Sau oameni care te vor lovi peste obrazul pe care altă dată te-au pupat şi pe care atunci când nu mai au nevoie de tine ţi-l vor inunda cu lacrimi...

Necazurile - tocmai ele, care te pun la pământ şi care te fac să crezi că nu vei reuşi niciodată să te mai ridici - te fac să devii puternic. Nu ştii niciodată cât de puternic eşti, până când a fi puternic, este singura ta şansă să supravieţuieşti.

E-atâta nepăsare între noi...
Şi-atâtea lacrimi ce nu se împart la doi
Şi e atâta teamă de eşec
Încât nu ştiu ce vreau să fac...
Să stau? Să plec?