Astazi m-am gandit la
un subiect extrem de sensibil despre unul din lucrurile cele mai frumoase si
mai grele ale vietii noastre: casatoria.
Desi cu totii vrem
relatii care servesc sinelui in totalitatea lui, vedem zilnic in jurul
cuplurilor de casatoriti un zid de inchisoare invizibil, alaturi de opacizare a
privirii, o resemnare in mers si o disperare tacuta, desi adesea nerecunoscuta.
Insa casatoria nu
trebuie sa fie o inchisoare. In final, ea este ceea ce doi oameni au facut din
ea.
Insa societatea noastra s-a implicat foarte mult in crearea modelului de
inchisoare a fericirii maritale, care este, in esenta, un model al vinovatiei
celor casatoriti:
Vei veni acasa diseara,
iti vei parca trupul, aici si numai aici, iti vei revarsa toata afectiunea
asupra mea, iti vei refuza experienta care te duc intr-o calatorie dincolo de
cutia in care traim si te vei preface ca asta e ceea ce-ti doresti cu adevarat.
Si, inca si mai important, te vei simti vinovat, daca te vei trezi simtind
altceva. Si vei fi de acord ca am toate drepturile sa ma simt insultat/a, daca
descopar ca nu te conformezi.
Nici nu stiu de ce ne
mai prefacem toti: este clar ca vechiul model de casatorie nu mai
functioneaza-asa cum demonstreaza statisticile de divorturi. Sufletul capata
prin extensie o noua constiinta de sine si fara libertate nu exista evolutie.
Aruncam unul catre celalalt cuvantul angajament, ca si cum ar fi pronuntat de
Dumnezeu- ceea ce nu e adevarat. Si chiar daca ar fi, el ne-ar fi cerut sa ne
angajam fata de nimic altceva decat fata de revelarea adevarului, in timp ce
acesta strabate experienta noastra de viata.
Asta nu prea e o scuza
pentru a-ti tolera orice, sau o aprobare sa faci orice-ti place. Dimpotriva.
Cred ca ar trebui sa ne angajam in a trai la cel mai inalt nivel de care suntem
capabili. Cred ca ar trebui sa traim atat pentru altii, cat si pentru noi
insine. Cred ca ar trebui sa ne angajam in a atinge nivelul cel mai inalt de
integritate de care putem da dovada. Cred ca ar trebui sa ne angajam in a ne
asuma responsabilitatea pentru propriile noastre actiuni. Cred ca ar trebui sa
ne angajam fata de adevarul unei relatii-pe masura ce acesta se iveste in mod
organic din sanul relatiei insasi.
Unul din motivele
pentru care legaturile extramaritale sunt adesea mai usoare decat casatoria,
este faptul ca societatea nu-si bate capul sa-si exprime o opinie despre cum ar
trebui sa arate o astfel de legatura. Insa in privinta casatoriei, societatea a
scris practic un indrumar, un set de legi acceptate-ceea ce inseamna o hotarare
luata de sistem la scara industriala, nu atat asupra a ceea ce e bine pentru
suflet sau pentru familiile noastre, cat asupra a ceea ce este bine pentru o
anumita ordine economica. Mie mi se pare ca cei casatoriti ar trebui sa uite
cum se presupune ca ar trebui sa arate o casnicie si sa se uite cu adevarat in
sufletul lor.
Atunci cand trecem de
usa pe care scrie “casatoriti”, se produce o mutatie psihica. In cadrul acestui
extraordinar si profund ritual al trecerii, mintea subtila este instruita sa se
extinda in mintea si inima celuilalt.La nivel eteric, doi devin, literalmente,
unul.
La nivelul trupurilor
noastre subtile, care sunt facute dintr-o energie pe care abia incepem sa o
intelegem, ne putem conecta cu o alta persoana-asa cum un brat se conecteaza cu
trunchiul. Daca ai incerca sa smulgi un brat din incheieturi, ar fi extrem de
dureros. Divortul poate fi tot atat de dureros emotional ca orice ruptura
serioasa. Casatoria insa e o alta realitate, o conexiune mult mai intensa,
indiferent cat de multa iubire a existat in ea. Asta, deoarece, cata vreme
oamenii sunt casatoriti, exista o conexiune puternica prin care esenta spirituala
curge intre ei- inainte si inapoi, cu voie sau fara voie, constient sau
inconstient. Ei au intrat impreuna intr-o incapere sfanta, fie ca o
trateaza asa, fie ca nu.
Un lucru foarte
important este si perceptia asupra a doua aspecte des intalnite intr-un cuplu:
iubirea adevarata si a fi indragostit. Indragostirea este un lucru care se
intampla brusc. O experimentam ca pe o reactie la o persoana, manifestata prin
schimbari hormonale si psihologice care ne stimuleaza. Insa diferenta intre
astfel de senzatii si dragostea adevarata poate fi exprimata astfel: “In
timp ce indragostirea e oarba, dragostea adevarata vede.”(Bert Hellinger).
Dragostea treaza il
vede pe celalalt exact asa cum este si il iubeste pe celalalt ca pe un individ
complet. Dragostea lasa loc pentru cealalta persoana si pentru destinul ei. Iar
cel iubit este imputernicit prin aceasta dragoste.
Poate ar fi nevoie sa
facem mai clar aceasta distinctie in sufletul nostru si sa stim ca, de cele mai
multe ori, asa zisa inchisoare a casniciei este creata doar de imposibilitatea
noastra de a-l vedea cu adevarat pe celalalt prin iubire. Desigur ca, atunci
cand se intampla acest lucru, cea mai simpla metoda este evadarea prin
indragostirea de altcineva. Nu este decat o iluzie.
Asta nu inseamna ca nu
exista casatorii care trebuie sa se incheie. Insa daca devenim constienti de
frumusetea acestei etape din viata noastra prin care alegem sa trecem mai
devreme, mai tarziu sau niciodata, putem sa ne facem alegerile cu sufletul plin
de iubire, dintr-un loc de profund respect si intelegere fata de noi insine,
partenerii nostri si viata insasi.
http://www.damaideparte.ro/index.php/dragostea-care-vede/5701/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu