Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

14 noiembrie 2014

Mi-am dat seama.




S-a amestecat alb cu negru, rău cu bine, întrebări cu răspunsuri. Stări cu nestări. Răbdare cu viziune. Trecut cu vibrare. Iertări cu uitare. Viitor cu infinități, posibilități, alegeri.
S-a amestecat viață cu viață.
O să pot? O să fac față? E mult? E puțin?
E pentru mine?
Să iau? Să dau? Să las unde este?
Să rup? Să fac nod? Să pun în pământ ca să crească?
Mi-am dat seama.
Într-un moment de dimineață nechemată, am știut – o să pot. E pentru mine.
M-a cuprins o liniște tămăduitoare și-un calm atât de nou. Mi s-a luminat și  limpezit totul. După atâția ani, am înțeles ce-anume îmi transformă viața-n sărbătoare. În fel complet. Fără omisiuni și compromisuri. Cu gafe, bătut de inimi și fluturi în stomac. Fără teamă. Cu intersecții de priviri, încrucișări de gânduri și noduri în gât. Fără frici și trecuturi. Cu încredere. Cu viață.
Cum să alegi?
Prin tine. Alege unde ți-e inima. Confortul, căldura. Unde ești tu. Unde te poți trezi nemachiată. Unde poți lenevi. Unde nimeni nu te ceartă. Unde te poți întinde ca pisica și băga înapoi în pat. Pentru că de undeva „ziua de azi se anulează”. Și poți rămâne în pat cât vrei. Poți sta și mâine!
Chiar dacă o să te podidească, iar, plânsul.
Chiar dacă or să năvălească, din nou, în capul tău, un miliard de-ndoieli și regrete.
Chiar dacă iar o să se amestece alb cu negru, rău cu bine, întrebări cu răspunsuri.
E un drum care merită mers.
Am citit kilometri întregi de rânduri despre fericire. Despre iubire. Despre cum să te găsești, să te iubești și prețuiești. Necondiționat și pe de-a-ntregul. Așa cum ești.
Dar numai oameni „însemnați” îți pot face asemenea daruri – dimineți nechemate, când îți dai seama că poți. Și e pentru tine. Totul!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu