“De obicei, nu “ne” gândim, ci “ne” trăim, pentru că
stilul de viață actual descurajează viața interioară.”
“Așadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate?
Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subțiri. În momente diferite,
după ele, am personalități diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de
fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă,
căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să
mă găsesc; faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”
“Cei mai mulți dintre noi trăim în lumea exterioară și ne
identificăm (o facem de la trei ani) cu imaginea noastră din oglindă. Suntem
cei care suntem. Când spunem “eu” ducem arătătorul spre piept: sunt corpul meu,
un lucru din lumea largă. De obicei n-avem timp de introspecție și, dacă ne
căutăm conștient propria noastră ființă, o facem nu către interior, ci spre
suprafața mereu schimbătoare și colorată a vieții, ca un alergător care ar
porni o cursă țâșnind invers din startere.”
“Și totuși, orele de singurătate, clipele de nefericire,
crizele din viață, visele și reveriile, depresia, situațiile limită, obsesiile,
muzica, îndrăgostirea – toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina
vieții tale “reale” îți arată că, trăind fără reflecție despre tine însuți, te
duci de fapt în jos pe un tobogan de senzații, satisfacții, imagini, bârfe,
obiecte, minciună și strălucire, tot mai departe de nucleul viu al ființei
tale. Ești un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuși. Și
vei rămâne mereu așa dacă viața nu se hotărăște o dată să te dea cu capul de
pragul de sus.”
“Noi nu suntem interfața socială pe care o numim “persoana
noastră”: cineva dindărătul ei, o ființă incomparabil mai vastă, ne controlează,
modelează, cenzurează de multe ori gândurile și acțiunile.”
Mircea Cărtărescu în
“De ce iubim femeile”.
Sorin
Tudor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu