“Dragostea e ca o naluca, care imi strica linistea sufleteasca….E ca o
cursa pe un carusel, care odata se invarte prea repede, de-mi taie rasuflarea,
ba abia se misca si imi simt inima oprindu-se in piept.
De ceva timp am realizat acest lucru si nu ma mai intristeaza ideea, ca
sunt si poate voi ramane singura. O fi asta karma mea? Sa iubesti e foarte
periculos, ar trebui sa puna o avertizare la inceputul fiecarui film, carti,
melodii de dragoste … Yiruma e extrem de periculos in acest sens cu melodiile
lui dulci, nostalgice, Chopin nu mai zic….ma termina sufleteste in 2 secunde!
Si altele, si altele… sunetele evoca sentimente, sentimentele trezesc amintiri,
amintirile dor…
Dar cum sa scoti din inima o persoana, pe care ai iubit-o, o iubesti, dar
nu o poti avea niciodata?
E greu sa scapi de aceea naluca… pentru ca ramane intotdeauna intrebarea:
dar daca? Poate ca? …si scenarii imposibile, dar care sunt de fapt foarte reale
mi se perinda prin ochii mintii si imi vine sa dau timpul inapoi, ca intr-un
frumos cantec romanesc.
Pe zi ce trece realizez tot mai clar, ca am trecut prin viata pana acum
fara sa ma pot bucura de prezenta de zi cu zi a sufletului meu pereche.
M-am casatorit din dragoste, ca sa descopar de-a lungul anilor, ca traiesc
cu un barbat care nu ma merita, care m-a facut sa sufar si pe care nu-l mai
iubesc.
Am crescut 2 copii, mi-am ingropat ambii parinti si astazi constientizez,
ca cea mai frumoasa si pura iubire de femeie din viata mea a fost pentru un
pustan, care de-a lungul anilor a devenit un barbat inedit. A aparut langa mine
in cele mai grele clipe, m-a sustinut moral, mi-a dat nadejde, mi-a fost
prieten, frate, spovednic, dar niciodata iubit sau amant.
Desi as fi dorit-o atat de mult… dar nu as fi putut risca sa-l pierd din
cauza unei aventuri de-o noapte. Vreau sa-l pastrez in inima asa, sa-mi
amintesc mereu de acei ochi albastri ca cerul de vara, de acel zambet strengar
bun de sarutat, de acele fire blonde care ii acopereau bratele si pe care as fi
dorit sa le ating si sa le simt pe obraz si pe piele…
…ma cufund in monotonia zilelor si ma bucur de micile minuni ale vietii …
asteptand cu groaza vestea, ca si-a gasit perechea si l-am pierdut pentru
totdeauna, dar cum spune Frankie: thats life! Si ma impac cu ideea si
ii multumesc, ca m-a ajutat sa ma redescopar si sa devin femeia puternica, care
sunt astazi.:”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu