Din punct de vedere social si cultural, romantismul pare mai degraba
dreptul celor aflati, cum se spune, „in primavara vietii“. Adultii trecuti de
acest stadiu au, nu-i asa, lucruri mai importante de facut decat sa caute un
partener, sa se indragosteasca.
Si intr-o perspectiva statistica, lucrurile stau, intr-adevar, cam astfel.
Romantismul, gasirea unui partener sunt percepute la nivelul „marelui public“
ca fiind o etapa dintr-un ciclu de viata care se completeaza ulterior cu
casatoria si intemeierea unei familii.
Numai ca, in fata acestui tablou in care totul este
stabilit si ordonat – parca, a priori – se pot ridica doua obiectii. Prima –
practica, a doua – de natura emotionala.
Ce ne facem, pe de o parte, cand ceea ce am construit la nivel socio-familial,
se destrama? Putem ajunge in momentul in care, dupa 40 de ani, trebuie sa
schimbam macazul, sa ne reformam, sa ne reinventam, dupa ce intreaga viata
privata ne-a fost data peste cap.
Ne vedem, astfel, in situatia de a reincepe sa fim „in cautari“, de a o lua
de la capat. Ce ne facem insa, pe de alta parte, daca structural nu suntem
croiti astfel incat sa ni se potriveasca acest calapod cvasiuniversal?
Romantismul pentru cei maturi
Stiind ca voi scrie un articol pe aceasta tema, am intrat pe net pe site-urile
dedicate subiectului. Daca luam in considerare faptul ca acestea functioneaza
cu succes pentru ca raspund unor nevoi reale, atunci se pare ca cei aflati in
aceasta situatie au a se lupta poate cel mai mult cu probleme ce vin, indirect,
din modul general in care este perceput romantismul la maturitate.
Sfaturile, informatiile primite sunt, astfel, de felul urmator: investirea
in aspectul fizic (regasirea si revalorizarea atuurilor estetice personale);
redescoperirea increderii in sine (sau, mai exact, remodelarea ei pentru
scopuri de curtare); investitia in propria „reclama“ (a cuceri sau a fi cucerit
presupune a arata celor din jur cum esti si ce poti); relaxarea (viata inseamna
si o iesire la cina, nu doar plata intretinerii); umorul, detasarea (curtarea
vine cu surprizele sale, mai mult sau mai putin placute, pe care si adultii
trebuie sa le intampine cu un zambet si cu deschidere spre noi posibilitati);
investitia in social (networking, viata activa online, practicarea unor
hobby-uri in diverse grupuri).
Privirea celorlalti
Societatea poate fi cruda cu cei care
vor sa o ia de la capat sau sa continue sa fie romantici dupa 40 de ani. Acestia se pot
simti judecati, neintegrati si, la nivel practic, le poate fi dificil sa
gaseasca contexte care sa le favorizeze optiunile, nevoile. Din fericire,
astazi, tot mai multi adulti par deschisi catre un stil de viata
neconventional.
„Am 41 de ani, sunt free-lancer in jurnalism si ador sa calatoresc. Vreau
sa cunosc oameni noi, sa invat mereu cate ceva. Nu imi place rutina, nu vreau
sa ma agat de o relatie in sensul clasic. Nu cred ca a fi sot sau parinte este
ceva natural si nu ma simt potrivita in aceste roluri. Sau nu inca. Imi place
sa fiu curtata, am avut doua relatii semnificative in viata si imi doresc sa repet
experienta. Nu mi se pare nimic nefiresc sa traiesc asa chiar daca nu mai am 20
de ani. Ma simt foarte bine in pielea mea cu acest gen de viata.“
Raluca s-a simtit judecata de familie pentru felul ei de a trai, considerat
„neconformist“, de a-si construi spatiul intim si de a vedea relatiile. Iar
argumentul a fost, intr-adevar, acela ca, la varsta ei, scopul esential ar
trebui sa fie sa se aseze la casa ei.
Se pare insa, sustine psihologul Anca Dontu, ca, desi deschiderea spre
romantism si spre gasirea unui partener se mentine si la o varsta mai
inaintata, ea se desfasoara conform unor criterii si valori diferite:
„Dupa ce trecem de 40 de ani, ne raportam la iubire intr-un mod mai matur,
mai putin idealist. Asta ar putea insemna ca nu mai punem atat de mult pret pe
romantism sau pe aventura, ci preferam relatii mai stabile, care sa ne dea un
sentiment de siguranta – materiala, financiara, dar si emotionala. Nu ne mai
incanta jocurile pasiunii, in care partenerul ne face gelosi doar pentru a ne
testa iubirea…
Avem nevoie de mai multa liniste, de incredere… Prietenia
joaca un rol esential intr-o relatie de iubire la varsta maturitatii. Comunicarea
este mai importanta decat oricand, pentru ca acum suntem mai pregatiti sa-l
ascultam pe celalalt, mai dispusi sa-i auzim cu adevarat nevoile si ne dorim,
in schimb, acelasi lucru din partea lui – atentie, grija“.
La maturitate stim ce vrem
Daca „la prima tinerete“ suntem mai concentrati pe prezent si motivatiile
noastre se modeleaza, cresc, odata cu sentimentele impartasite alaturi de
partener, se pare ca la maturitate stim mult mai bine de ce ne dorim pe cineva
alaturi.
Anca Dontu enumera cateva din aceste cerinte: „Avem
nevoie ca partenerul sa aiba un statut socio-profesional cat mai apropiat de al
nostru, in asa fel incat imaginea pe care o afisam impreuna in societate sa fie
una echilibrata, acceptata de ceilalti. Prin intermediul unei relatii
de cuplu vrem sa castigam un confort psihic, in primul rand, o mai buna
integrare sociala, iar in acest context o relatie controversata, sau despre
care «gurile rele» de abia asteapta sa vorbeasca, nu este in interesul nostru
si are efect opus celui pe care il dorim.
Romantismul? Ar insemna mai degraba un cos cu flori decat o singura floare,
o cutie cu bomboane fine in loc de o ciocolata, o bijuterie scumpa, o calatorie
intr-un loc exotic sau macar nesperat, in loc de o plimbare in parc, pe
marginea lacului, o camera la hotel inchiriata cu o ocazie speciala… lucruri
care denota, pe de o parte, prosperitate, pe de alta parte ca, partenerul
nostru face un «sacrificiu» financiar, ceea ce inseamna ca ne iubeste. De ce ne
dorim mai mult? Poate pentru ca avem posibilitati financiare mai mari… Poate
pentru ca micile placeri am invatat sa ni le facem si singuri“.
Iubirea matura sau tarzie?
„Cand nu am gasit pana la varsta maturitatii un partener care sa corespunda
idealului pe care l-am avut sau cand ne-am revenit dupa pierderea (divortul sau
decesul) fostului sot/fostei sotii“, spune psihologul. „In primul caz, s-ar
putea ca pretentiile noastre sa scada, sa cautam, pur si simplu, un om cu care
sa putem fi suficient de prieteni, sa ne intelegem suficient de bine si sa avem
incredere pentru a putea locui impreuna, a forma o echipa – de fapt, un om cu
care sa ne simtim mai bine decat singuri, care sa ne alunge singuratatea si sa
ne dea un sentiment de apartenenta.
Poate fi vorba de iubire? Poate da, poate nu, dar, in timp, prietenia si
iubirea se pot confunda… In a doua situatie, vom fi tentati sa facem mereu
comparatie intre actualul si fostul si, in functie de cat de buna sau rea a
fost experienta anterioara, vom fi mai mult sau mai putin exigenti, vom cauta
ceva asemanator sau total diferit, dar este cert ca vom fi mai critici, mai
pretentiosi, vom sti mai bine ce vrem.
Si s-ar putea ca cel pe care il cautam
sa aiba sarcina dificila sa ne vindece ranile trecutului, pentru a putea trai
alaturi de noi. Asta e greu si rareori functioneaza, de aceea ar fi de dorit ca, dupa o
relatie traumatizanta sau care s-a sfarsit intr-un mod traumatic (deces sau
divort neasteptat), sa apelam la un psihoterapeut, care sa ne ajute sa facem
doliul relatiei respective (la propriu sau la figurat), pentru a putea fi
pregatiti pentru una noua, pentru o noua viata.“
De Irina Buda
.jpg)
