10 gânduri înțelepte.
În iubire ne deşteptăm totdeauna prea
târziu.
Nu e bun de nimic cel care nu e bun
decât pentru el.
Rareori cred că se degradează mai
penibil un bărbat ca într-o criză absurdă de gelozie.
Nu poţi scăpa de anumite lucruri decât
trăindu-le, nu poţi limpezi anumite obsesii decât privindu-le în faţă, şi nu
poţi cunoaşte adevărata dragoste decât depăşind-o.
Pentru cei mulţi, fericirea ajunge chiar
un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi
cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.
Sunt epoci în care nu poţi înainta decât
mergând contra curentului.
Totul este posibil, împotriva tuturor
rațiunilor.
După o anumită vârstă, toţi oamenii au
impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată,
absurdă – o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia..
Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă
am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.
Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe
care nu le începi niciodată.
Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să
murim întâi.
Mircea Eliade
(13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)
(13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)
Sorin
Tudor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu