Am văzut mame fericite. Am văzut mame îngrijorate. Am văzut mame
care rupeau din pâinea lor ca să dea la copil. Am văzut mame cu țigara în
gură, care-și aruncau violent frustrările de om neîmplinit asupra copiilor
lor. Am văzut mame cu bilet de avion în mână,
gata să plece departe pentru un viitor mai bun. Am văzut mame bătându-și
copilul pentru o notă de 2. Am văzut mame indiferente, în timp ce băiatul sau
fata lor se droga. Și totuși, erau mame…
Mame care cândva au decis să nască un
copil, fie că au vrut acest copil, fie că au refuzat să
facă avort. Din instinctul de mamă și din iubirea față de pici, a avut grijă de
el, l-a crescut cum știa mai bine, l-a educat cum putea mai reușit. Dacă nu ea,
atunci alții. A fost prezentă când a recitat prima poezie sau nu, i-a
cântat seara noapte bună sau nu, l-a dus de mână la școală sau, a fost în
rândul întâi la prima sa victorie sau nu. Și totuși, e mamă.
Mamă care a făcut sacrificii,
care poate a plâns noaptea în pernă și a dat ultima economie, doar să ajungă
copilul ei cineva, undeva. Mamă care a rămas acasă, nu a devenit vedetă, doamnă
cu fițe sau top model. Mamă care în loc să își ia un parfum scump a plătit
orele de dans pentru odrasla ei. Mamă care a prețuit fiecare clipă alături de
copil, pentru că știa că va veni ziua când acesta își va lua zborul departe și
nu știa dacă se va întoarce. Mamă care poate a interzis, a certat, a lovit cu
palma. Și totuși, e mamă.
Copilul? E mare,
are tot ce i-ar trebui unui îngâmfat de 15 sau 20 de ani sau își trăiește
viața pe cont propriu. Trăiește pe banii părinților sau economisește în fiecare
zi, uită să treacă pe acasă sau vine cu dragoste. Când maică-sa nu îi
recunoaște vocea la telefon, îi răspunde că deja e bătrână sau o cuprinde și își
aduce aminte de momentul când îi cânta de noapte bună. Și doar de ziua ei, dacă
nu e pe la vreo petrecere, îi bate la ușă cu o floare. Așa este el, copilul
mamei care face și greșeli, dar niciodată nu uită cine i-a purtat de grijă.
Certăm mamele care și-au părăsit copiii de mici dar nu certăm copiii care uită de mame
deja îmbătrânite. Eu sunt un fericit că mi-e alături mama, buna care nu
uită să îmi amintească de fiecare dată că sunt copilul ei iar eu nu uit
să mă mândresc cu faptul că este mama mea. Copiii sunt copii și mamele
sunt mame. Iar dacă mamele greșesc e pentru că așa stă în firea unei mame, să
mai și greșească. Sau poate fiecare greșeală își găsește scuza în grija oarbă
pentru copii. Copiii greșesc și ei, prea tineri și prea cruzi fiind. Aceiași copii
însă își iubesc mama, deși înțeleg acest lucru atunci când la rândul lor devin
părinți. În timp, caută să fugă de grija ei, refugiindu-se în sfaturile unor
prieteni, așa ziși prieteni. Uneori își mai ceartă și mamele, în glumă sau cu
ciuda unui alintat. Mamele însă nu trebuiesc certate. Mamele trebuiesc iubite
și acoperite cu recunoștința unor clipe ce trec dincolo de zilele unei
copilării fericite.
Să ne iubim mamele. Sună straniu poate, neobișnuit să
îndemni să îți iubești mama, dar astăzi dragostea față de cea mai scumpă ființă
e altfel, e limitată, e trăită doar la comandă sau în termeni reduși de timpi.
Și pentru că nici timpul, nici limitele și nici un fel de comandă nu îți poate
interzice să îți iubești mama, fă-o cu dragoste și recunoștință!
Primul meu strigăt te-a făcut fericit. Pentru restul să mă ierți,
mamă!
https://cipileagavitali.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu