Tot ce nu o sa spun niciodata nu o sa treaca niciodata

Nu or sa treaca, iubite. Nu or sa treaca buzele tale insingurate peste ceasca mea plina de cafea, nici fumul gros de tigara prin perdeaua ochilor mei, nici praful gros peste tacerile nespuse dintre noi. Nici muntii... muntii aceia amari care au ridicat lumi straine si seci in doi.

Nu or sa treaca, iubite. Nu or sa treaca buzele tale insingurate peste ceasca mea plina de cafea, nici fumul gros de tigara prin perdeaua ochilor mei, nici iarba cu roua tepoasa peste picioarele mele, nici praful gros peste tacerile de 2 degete nespuse dintre noi. Nici muntii... muntii aceia amari care au ridicat lumi straine si seci si goale intre noi. Felul acela imi care imi spuneai ca sunt nebuna, nebuna ta frumoasa si ma dezbracai de orice inhibitii… nu o sa treaca. Sau luna cu miros de sare si apa de mare pe un fundal de intuneric plin. O imbratisare atat de scurta incat sa dureze cat o zi neintrerupta in rai… nu o sa treaca, nu are cum. Nu o sa treaca setea nebuna de a fi atinsa ca si cum timpul s-ar opri pe loc si s-ar naste magie. Nici rauri nu or sa treaca sa stinga focul care palpaie mocnit, dar refuza sa arda, sa ne renasca.

Noptile… cumplite… nici noptile nevindecate de dor nu or sa treaca. Nu or sa treaca bratele tale fara sa inghita mijlocul meu stramt. Nici setea nepotolita ca plamadim cel mai revasitor lucru de pe pamant. Nici zambetul acela ironic si sfasiindu-se la infinit intre dur si bland cand ai inteles ca te iubesc. Nu or sa treaca intre noi spatii... spatii chinuite, neadevarate si triste in care strangem perna in brate in loc de dragoste. De ce nu dragostea, de ce nu? Nu o sa treaca sfasierea aceasta divina, nici gandul ca n-as sti sa fiu iar una pe un drum de soare batut de doi. Gustul lui Sisif care isi cara piatra… cine o sa-l poarte indarjit? Nu o sa treaca ziua… ah, ziua plina de frig cand m-am strans mica ca sa-mi incalzesc inima obosita la adapost de brate bun. Cand o sa treaca ziua frigului ca sa vina primavara?

Nu or sa treaca macii cand unul rosu sange mi-a fost impletit in par cu convingerea ca sunt una cu campul salbatic. Plin de flori, de vant, de avant, de adevarul de a fi in viata. Nu o sa treaca puterea de a cauta timpul intre punct si virgula si tot ce nu o mai ia de la capat. Nu or sa treaca ganduri de dor nespus si singur. Nu or sa treaca nici norii in fuga fara sa doara teribil si crud. Intre noi nu o sa treaca timpul gelos ca ne-am gasit pe aceeasi stea a infinitului. Nici florile de cires din curte nu mai cad atat de blajin. Stiu ca nu o sa cada nimeni din rai ca sa ajunga inapoi pe pamant. Si nici ACUM, AICI nu or sa treaca fara AZI DE ACUM TREI ANI.

Nu o sa treaca nimic. Pentru ca nu o sa spun niciodata.

www.garbo.ro