În dragoste nu ești
pământean. Nu umbli pe pământ. Când ești alături de ființa iubită, te dezbraci
de hainele pământene și îți iei aripile…
Nu știu alții cum sunt, dar eu nu am
știut niciodată să fiu falsă, să mint, să mă eschivez, să îmi calculez șansele la
sufletul cuiva. Și, cu siguranță, nu am calculat șansele cuiva la sufletul meu.
Dacă a fost să fie, s-a întâmplat. Simplu, deschis și firesc!
Pentru mine, iubirea a fost mereu
adrenalină în stare pură. Un fel de bungee jumping pe care cineva l-a
făcut în sufletul și viața mea. Un act pe care l-am primit mereu cu viața și
sufletul pline de încredere. Unii numesc asta naivitate. Eu numesc asta
dragoste.
Aceeași dragoste despre care uneori
spunem că ne rănește și fără să știm în acel moment că, de fapt, vorbim de două
trăiri total diferite. Spun asta, deoarece dragostea… dragostea adevărată nu
rănește niciodată! În viață, nu de dragoste suntem răniți, ci de oamenii
pe care noi i-am ales nepotrivit la un moment dat. Oameni care atunci, însă, au fost exact ce am simțit că am avea
nevoie.
În viață, suntem răniți de orgolii, de
răutate, de lașitate, de lipsa de respect pe care o acceptăm din partea celor
cărora ne dăruim. În viață suntem răniți de propriile alegeri și decizii.
Sau de ale altora…
Dragostea nu poate exista cu jumătăți de
măsură. În dragoste nu te poți juca iresponsabil și egoist. În dragoste nu
poate exista cruzimea și răutatea. Nu ai cum să tai în carnea crudă a inimii
celui iubit din orgoliu, nehotărâre sau lașitate! Nu poți să jonglezi mereu între
stări instabile de poate, nu știu, vom vedea.
Dragostea nu poate exista cu jumătate de
inimă. Îți dau jumătate din inima mea și o păstrez pe cealaltă pentru ceea “ce
s-ar putea întâmpla dacă”… Dragostea e lipsită de prejudecăți și se dăruiește
total! Sau deloc. “Nu cercetează… Dragostea crede!”.
În dragoste nu ești pământean. Nu umbli
pe pământ. Nu cu persoana iubită. Pământul este pentru zilele când mergi la
serviciu, când ești cu prietenii sau ai lucruri lumești de rezolvat. Când
ești alături de ființa iubită, te dezbraci de hainele pământene și îți iei
aripile. Aripile voastre cu care zburați împreună în acea lume în care ați
plantat, cu răbdare, semințele prieteniei, ale încrederii, iubirii și
respectului. O lume care, astfel construită, niciodată nu va putea fi dărâmată
deoarece, dacă dragostea se clatină, ne rămâne mereu prietenia care are mâna
întinsă și spune: “Sunt aici să te susțin când dragostea ne tremură!”. O lume
unde doi îndrăgostiți își sunt și cei mai buni prieteni e asemeni unui
castel indestructibil! Cu două rânduri de cărămizi. Și milioane de ferestre
către suflet!
Și, înainte de a vă saluta până la
următoarea citire, vă îmbrățișez cu drag și vă las un semn de suflet:
"Până și cele mai mari iubiri se confruntă cu demonii lor. Important este să
știm să ne rugăm sub același clopot de suflet și în aceeași direcție, ținând
împreună, nestinsă, lumânarea iubirii noastre. Numai așa, Dumnezeu poate să ne
audă cu adevărat și să ne împlinească sufletele și iubirea!"
Ramona
Sandrina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu