Însă, tocmai pentru că
știe ce înseamnă singurătatea, o mamă singură știe că este cale lungă de la
speranță la realitate. Că, după ce cerni, de cele mai multe ori, rămâi cu
așteptarea, iar așteptarea poate dura o veșnicie!
Am citit zilele trecute un articol
destul de frumos despre femeile singure. Era scris de un bărbat. Un bărbat care
deși a încercat să atingă subiectul existențial, a rămas totuși la părerea că
aceste femei își refuză dreptul la o altă fericire, relație sau viață, se
dedică întru totul carierei sau copiilor și preferă să rămână de cele mai multe
ori singure.
Eu cred că, atunci când cineva scrie
despre femeile singure, ar trebui să realizeze două articole separate: femei
singure și mame singure. Situațiile sunt, cu siguranță, foarte diferite. O
femeie singură poate risca să facă și alte greșeli. Și alte alegeri nereușite.
Poate să spună: “la naiba! de ce nu?”. Și, da, așa este: de ce nu? Și foarte
bine că au curajul de a tot încerca. Dar o mamă nu poate să facă la fel. Nu mai
este vorba doar despre ea. Despre ce simte ea, despre ce își dorește ea, despre
ce visează ea! Sau la cine.
O mamă singură suferă și ca femeie și ca
mamă! Suferința ei însă trebuie să fie una constructivă. Una care să nu lase
urme sau cicatrici în inima, comportamentul și viața copilului său. O femeie,
înainte de a face o alegere, trebuie să se gândească doar o dată. Sau deloc! O
mamă, însă, este obligată de fiecare dată să se gândească. Și să se gândească
de două ori înainte de a decide. Orice! Oricând! Alegerea ei va avea consecințe
nu doar asupra sa, ci și a copilului. Nu poate să se joace de-a alegerea. Nu are
dreptul să nască nisipuri mișcătoare și insule nestatornice în viața sa și a
copilului său. O mamă, când alege, trebuie să aleagă înțelept și statornic.
Responsabil! Alegerea ei trebuie să aducă echilibru. Echilibrul acela necesar
pentru ca un copil să poată să crească și să se dezvolte normal, pentru a
deveni un adult sănătos.
Citesc despre faptul că ele își neagă
fericirea. Nu, nu o neagă. Au crezut în ea și își doresc să o regăsească, doar
că au devenit mult mai prudente. Nu își mai permit ca fluturii aceia din stomac
să fie cei care decid în locul lor. Au mai decis o dată. Când ele încă mai
credeau în faptul că dragostea este pentru totdeauna. Că omul care le iubește
este acolo la bine și la rău. Că în iubire nu se abandonează. Că toate
problemele se pot rezolva cu înțelegere, respect, răbdare și dragoste. Că un
bărbat poate să iubească o singură femeie și să îi fie prieten înainte de
toate. Dar s-au înșelat. Și, dintr-o dată, s-au trezit undeva, prin mijlocul
vieții, singure, cu un copil, cu sufletul făcut ferfeliță, cu o grămadă de
probleme, de lipsuri, de griji, de treburi casnice pe care sunt nevoite să
le învețe. Și trebuie să facă față la toate calme, zâmbitoare și pline de
liniște și iubire. Și singure. Mai ales, singure.
Totuși, chiar și așa, femeia singură
știe că nu are voie și nu are dreptul să se simtă așa. Pentru că trebuie să
crească mare un pui. Trebuie nu doar să îl crească mare, ci să îl crească un om
mare și frumos!
Trebuie să învețe să facă față la tot și
toate! Și astfel, dimineața se trezește devreme să își îmbrace puiul, să îl
ducă la grădiniță sau la școală, apoi aleargă la serviciu, la piață, face
mâncare, repară câte o țeavă, câte un robinet, câte o yală, schimbă câte ceva
prin casă dacă e de schimbat și își amintește întotdeauna la timp să meargă
după puiul ei la grădi sau la școală. Și nu uită să aibă în poșetă o
ciocolățică, o bomboană, un șoricel de jeleu cu care să își bucure copilul.
Poate uită uneori să își cumpere un parfum, dar de asta nu uită niciodată! Pe
drum trebuie să lase grijile deoparte și să copilărească. Să deseneze lumi din
nori, să joace “eu văd”, fazan etc. Acasă face teme și redevine școlar alături
de puiul ei. Spală, coase, calcă și așează cu grijă hăinuțele pe spătarul
scaunului.
Între timp, trebuie să aranjeze pe
umerii copilului ei încrederea în viață. Deși ea și-a pierdut-o. Trebuie să îi
aranjeze zâmbetul. Deși zâmbetul ei este doar puiul său. Trebuie să îi aranjeze
respectul față de oameni și să îi educe sufletul către bunătate. Deși ea nu a
fost răsplătită astfel. Trebuie să își facă puiul să creadă în iubire, chiar
dacă ea a fost trădată în acest sentiment. Trebuie să își facă puiul să
înțeleagă rostul, importanța și esența familiei, iar asta în lipsa unei familii
întregite. Și, ce este cel mai important, va trebui să își învețe puiul că
valoarea omului nu este dată de ceea ce are, ci de ceea ce este! Și niciodată,
dar niciodată nu trebuie să uite să își înțeleagă și să își asculte puiul!
Se spunea că femeile singure sunt
rigide, reci, neîncrezătoare. Nu sunt. În spatele acestui zid de precauție se
găsește o femeie plină de răni, de întrebări, de griji care de abia așteaptă să
fie iubită, ținută în brațe, alintată, respectată, doar că nu orice bărbat are
răbdarea, puterea și dorința necesară pentru a-și dori să afle ce este dincolo
de acea femeie aparent impenetrabilă.
În clipele de liniște, noaptea, de cele
mai multe ori, când are timp să își adune genunchii sub ea, să viseze, să se
gândească, să simtă, o mamă singură speră. Speră că, poate, într-o zi, îi va
putea oferi copilului ei o familie. Și ei. Una adevărată, bazată pe toate
credințele ei de om, femeie și mamă. Poate cel mai mult dintre toți oamenii
pământului, o mamă singură își va dori asta! Și va spera că într-o zi, iubirea
va bate și la sufletul ei. Din nou. Nu ca să o rupă, ci ca să o adune de peste
tot și să o întregească. Speră că nu toți bărbații sunt mânați în viață de
slăbiciuni, ci printre ei, mai sunt și bărbați care știu să fie de onoare și să
respecte valorile reale ale vieții. Însă, tocmai pentru că știe ce înseamnă
singurătatea, ea știe că este cale lungă de la speranță la realitate. Că, după
ce cerni, de cele mai multe ori, rămâi cu așteptarea, iar așteptarea poate dura
o veșnicie!
Veșnicie în care ea va trebui să rămână
un om frumos, vertical, care să nu uite să trăiască, să zâmbească, să viseze și
să rămână femeie!
Și mamele singure sunt femei, doar că
și-au închis aripile adânc în ele și au ales să umble pământean.
Ramona
Sandrina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu