Angoasa de a fi tu insuti…

Oricat de adolescentina sau bacoviana ar parea asocierea cuvintelor din titlu, consider ca “ angoasa ” ramane cuvantul potrivit pentru a descrie diferite manifestari ale fiintei umane.

De ce angoasa? Din simplul motiv ca in zilele noastre, a fi tu insuti este un motiv de neliniste. Si nu cred ca am simtit numai eu acest lucru.

Cati dintre voi nu au fost etichetati “prea sensibili” atunci cand ati exprimat un adevar deloc compatibil cu cei din jur? Sau cati dintre voi nu ati fost judecati ca fiind ignoranti doar pentru ca nu v-au interesat niciodata subiectele de politica?

Sau cati dintre voi nu ati fost considerati “egoisti” pentru ca nu ati avut dispozitia de a raspunde cererilor unui prieten? Sau cati dintre voi nu ati fost vazuti drept “individualisti” pentru ca nu ati simtit nevoia de a impartasi o taina cu ceilalti?

Exista o multime de cereri pentru omul zilelor noastre. Si toate aceste cereri ne ingrijoreaza si ne provoaca neliniste…

Pentru inceput, “omul trebuie” sa fie intr-un anumit fel, el niciodata nu este…Toate aceste proiectii asupra noastra ne transforma intr-o bucata de plastilina care pe masura ce este modelata, nu mai ramane nimic din ea. Ramanem cu mainile intinse si ne intrebam unde a disparut. Unde am disparut.

Toata aceasta modelare ne stramteaza atat de tare fiinta de parca ne obliga sa ne inghesuim in noi insine. Mai are rost sa ne mai intrebam daca avem de-a face cu o angoasa?

Este cel putin nefiresc sa dam explicatii pentru ca simtim intr-un anumit fel. As mai scrie inca o data aceasta propozitie. Pentru ca, de fapt, angoasa ia nastere in momentul in care noi le permitem celorlalti sa patrunda mai mult decat este cazul in noi insine…

Desigur ca primul pas pe care il vom face va fi unul de revolta. Ne vom intreba de ce trebuie sa ne justificam doar pentru faptul ca suntem asa cum suntem. Strigatele sufletului nostru se vor face auzite si poate ca ceilalti nu vor fi deloc multumiti de felul in care noi ne vom arata in fata lor.

Sau, pe de alta parte, poate ca unii dintre noi am interiorizat atat de intens conventiile sociale incat ajungem sa credem ca actionam din proprie initiativa.

Astfel, poate ca in mod inconstient, vom semna un tratat de pace cu ceilalti…

Ca intotdeauna, ma intreb daca exista o cale de mijloc. Ma intreb daca acest prim pas al razbunarii poate fi insotit de un al doilea pas, al impacarii cu noi insine.

Poate ca, atunci cand alegem sa nu ma stam intr-un singur picior, in cel al razbunarii, vom reusi sa ne recapatam echilibrul. Atunci cand ne vom spijini pe ambele picioare, nu vom mai cunoaste angoasa de a fi noi insine.

Poate ca in aceasta modalitate vom reusi sa fim in contact cu noi insine si nu ne vom mai simti raniti de comentariile celorlalti. Poate ca in acel moment, vom avea puterea sa rostim ceea ce simtim fara a ne (mai) intreba daca ecoul glasului nostru a fost auzit de ceilalti.

Poate ca abia in acel moment despartirea de angoasa va fi atat de fireasca incat va trebui doar sa-i dam drumul asa cum am face-o cu un lucru vechi, care nu ne mai foloseste…

 http://www.aimee.ro