Cheia sufletului meu… e la barbatul pe care il iubesc. I-am
inchiriat casa mea- sufletul meu. Nu, nu l-am vandut si nici nu i l-am dat de
pomana. L-am “inchiriat” pe… iubire. O plata poate prea mica pentru ceea ce am
de oferit sau, poate, prea mare pentru ceea ce am de primit. Dar nu imi pasa.
Nu fac socoteli de genul acesta prea des. Fac “calculul” altfel: in momente de
fericire ori in cele de tristete, in clipele de dragoste ori cele de suparare,
in privirea de ansamblu a ceea ce am in jur, ceea ce am avut sau ceea ce vad ca
voi avea. In privirea din suflet.
Cu sinceritate... numai asa pot privi in
sufletul meu. Sa stiu unde ma situez, sa stiu daca iubirea imi aduce beneficii,
roade, ori, dimpotriva, ma umple de singuratate si tristete… Nu ma pot baza
decat pe simturile mele, chiar daca este vorba despre un calcul mental. In care
adun ore, zile, ani de fericire si impliniri si scad clipele de tristete, orele
de singurate si anii de nefericire. Sunt pe minus? Sunt pe plus? Sunt in
echilibru? Platesc un impozit? Impozit pe sufletul meu? Si mai sper. Sper ca
tot tu vei pastra cheia sufletului meu, ca vei avea grija de ea si nu vei lasa
pe nimeni altul in afara ta sa patrunda acolo. Pune de paza bunatatea ta. Pune
seninul ochilor tai drept privelistea de la ferestrele sufletului meu. Asterne
covoare din calm, blandete si mobileaza cu gustul si delicatetea specifice-ti.
Hraneste-ma cu alint, respect si rasfat. Improspateaza casa cu aroma iubirii pe
care mi-o porti si lumina sinceritatii. Lasa acolo, in coltul lor, si
pretuieste ce ai gasit: veselie, dragoste, optimism, originalitate, simplitate
si tristete, taine, durere.
Atunci cand vei vrea sa pleci, nu uita: sa inchizi ferestrele, sa
scuturi covoarele, sa lasi totul asa cum a fost inainte de “inchiriere” si sa
iei doar ce a fost al tau. Ah, si sa nu uiti: lasa-mi cheia. Cheia sufletului
meu! Nu am dublura la ea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu