Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

7 iulie 2015

Esti „Vindecatoarea”? Aceasta este relatia distructiva cu un Narcisist

Relatia dintre o persoana foarte empatica si un Narcisist este una dintre cele mai distructive.

Vindecatoarea este cea care recunoaste inconstient, suferinta intr-o alta persoana; o persoana care si-a construit o personalitate deficitara, egoista ce isi are izvorul intr-o suferinta inmagazinata in mintea si sufletul sau in urma cu multa vreme, de obicei in copilarie. Este vorba despre relatia dintre „Vindecatoare” si „Narcisist” si desigur ca uneori, rolurile de gen pot fi schimbate, fiind el in postura de vindecator.
Femeile, prin tendinta lor grijulie si capacitatea de a darui, devin insa mai adesea victimele unei astfel de relatii cu un om. Un Narcisist va sfarsi mereu prin a o seca de toata energia si vitalitatea dar si reala putere de a oferi, pe cea care ii se daruieste.
Aceasta este povestea mea…
Din experienta mea si mai apoi, dupa ce am citit mai multe studii despre personalitatea narcisistilor, am putut trage concluzia ca exista o trasatura specifica comuna a acestora: Un narcisist este ranit.
Candva, in timpul vietii sale, s-a intamplat ceva ce a perturbat mult dezvoltarea armonioasa a acestor oameni. De obicei ceva ce s-a intamplat in copilarie l-a facut pe Narcisist sa se simta nevaloroas si nedorit si, din acest motiv, in mod constant si in mod disperat, acest om va cauta mereu validare in jurul sau, chiar si cu pretul anularii celor pe care ii iubeste.

Si asa, in viata Narcisistului apare o persoana ce are abilitatea de a-i intelege suferinta si vulnerabilitatea, dincolo de masca puternica pe care o afiseaza in public. La inceput totul pare idilic, ca si cand ar fi fost un legamant format undeva in ceruri. Atractia dintre cei doi este foarte puternica si nu poti scapa…
O femeie cu capacitati empatice are puterea de a simti si absorbi durerea oamenilor si adesea o ia asupra sa, ca si cand ar fi a ei.
Eu nu am fost pe-atunci constienta de limitarile pe care ar fi trebuit sa le pun ca sa ma protejez si ma salvez de cinci ani de lacrimi si suferinte ce au urmat dupa scurta perioada de atractie magica pe care o simteam fata de un barbat narcisist. Curand am inceput sa simt ca as vrea sa fac orice ca sa il vad fericit, sa vad ca intr-adevar are incredere in propria valoare. Vroiam sa il fac sa vada lumea frumoasa si cu optimism, in ciuda suferintelor. Dar totul a fost absolut in VAN… Eram fara sa stiu in rolul Vindecatoarei. Si o vindecatoare inconstienta se sacrifica chiar si pe ea insasi ca sa isi vada iubirea inflorind.
O vindecatoare se leaga inconstient de o astfel de relatie incercand sa repare suferinta Narcisistului.
Ai fost si tu in aceasta situatie care te secatuieste de tot ce e mai frumos in tine? Daca da, e bine sa citesti mai departe.
Pentru nimic din ce ai suferit, nu a fost vina ta! Daca ai reusit sa renasti dupa o astfel de legatura, daca acum esti o persoana constienta care a supravietuit relatiei cu un Narcisist, e bine sa spui cat mai multor persoane despre experienta ta. Este modul cum noi femeile reusim adesea sa ne dam putere una celeilalte. Si incredere. Increderea ca dragostea pe care am purtat-o era sincera, dar ca nimeni nu merita ca o astfel de dragoste sa fie egala cu sentinta unei inchisori simbolice, metamorfozata in ani si ani de zile de suferinte.
Ceea ce rateaza sa inteleaga orice „Vindecatoare” este faptul ca intr-o relatie, Narcisistul este singurul care primeste. El absoarbe energia, este precum un vampir si nu da nimic inapoi, pentru ca in sufletul sau ranit, crede ca i se cuvine totul.
Narcisistul epuizeaza viata si sufletul oricarei persoane cu care vine in contact. Iar aceasta dinamica te face sa te simti confuza, dezorientata. Ceva din tine nu te lasa sa intelegi ca nu toti oamenii au capacitatea ta de a simti, de a cauta vindecare si de a avea cele mai bune si calde intentii fata de o persoana pe care o iubesti sincer.

O Vindecatoare se va pune mereu in pantofii altei persoane si va experimenta sentimentele, gandurile, fricile si emotiile acelei persoane, uitand ca cel de langa ea are poate, o agenda foarte diferita de a sa. Nu, nu toata lumea este sincera. Acesti oameni nu sunt sinceri nu fiindca nu ar vrea, dar demult si-au construit o imagine falsa si totul in jurul lor leviteaza in jurul acestei false imagini de sine, care inseamna un lung sir de minciuni si asteptari fata de ceilalti oameni… Aceasta este marea lectie pe care am invatat-o! Si aceasta intelegere ma ajuta acum sa iert din adanc.
Agenda neconstientizata a Narcisistului este manipularea, este dorinta imperativa de a fi intr-o pozitie de unde sa straluceasca deasupra celorlalti si de a fi in control.
Agenda persoanei empatice este dragostea, vindecarea si grija. Si intr-o astfel de relatie nu exista pic de echilibru iar cu timpul, destul de repede chiar, totul se transforma intr-o drama haotica, un circ al acuzelor si vulnerabilitatii.
Cu cat mai multa dragoste si grija ofera persoana vindecatoare, cu atat mai puternica si in control devine persoana narcisista. Da, am fost in acea situatie de cosmar. Si nu stiam, nu stiam ce sa mai fac sa-i fiu pe plac, sa fac lucrurile cum ar trebui, sa ii arat ca vede totusi mult prea gri, mult prea critic, mult prea nedrept. Reprosurile erau la oridnea zilei, iar orice incercare de discutie rationala se transforma in acuza ca vreau sa il atac.
Cu cat mai puternic devine Narcisistul, cu atat mai vulnerabila devii tu - te retragi in rolul de Victima. Te simti o victima a iubirii, a circumstantelor, il lasi sa te raneasca si ii cersesti macar cele mai mici gesturi de afectiune, validare si respect. Se produce o schimbare trista in atitudinea ta. Zilele cu soare nu te mai bucura asa cum o faceau inainte, anxietatea se instaleaza in suflet. Iti este teama ca ai facut ceva gresit si ca nu meriti iubire. Vindecatoarea incepe sa imprumute din trasaturile Narcisitului.
Cand Narcisitul iti vede suferinta, nu face nimic altceva decat sa te tina pe acesta in pozitie de vulnerabilitate, de haos inconstient. Si cu atat mai sus se va simti el… In mod frenetic, incepi sa ceri iubire, validare, confirmare si acceptare din partea narcisistului – omului pe care il iubesti. Pentru ca undeva in adancul tau, mai licareste inca o raza de speranta ca iubirea este asa cum o stii tu: daruire, grija, afectiune si disponibilitatea de a-ti pasa de suferinta celui de langa tine.
Dar nu, este inutil… Narcisistul este prea orbit de traumele sale transformate in egoism si trebuie sa intelegi: NU POATE SA TE VADA. Nu poate empatiza cu tine, din contra, traieste in continuare in minciuna ca forta sa interioara poate sa se nasca din suferinta si indiferenta pe care o provoaca fata de persoana pe care se presupune ca trebuia sa o iubeasca.
Vindecatoarea se transforma in victima, departe de contactul cu propria fiinta si incepe sa traiasca in suferinta, in trauma si distrugere, fara a reusi sa vada ceea ce a provoacat aceasta situatie din start. Incepe sa isi faca rau singura si invocand ideea de iubire, se auto-invinovateste ca "poate e vina ei", ca "poate nu a facut destul", ca "poate nu il merita"…

Oare cat timp va trece pana la momentul trezirii?
Esti in aceasta situatie? Este timpul sa iti iei puterea inapoi. Trebuie realmente sa te trezesti si sa iti dai seama ca trebuie sa iesi din aceasta legatura distructiva. Narcisistul a pus durerea sa pe umerii tai si te invinovateste pe nedrept. Te distruge si te reduce la tacere si tu nu mai stii nici cine esti si nici cum erai inainte.
In momentele de trezire putem sa alegem constient si sa ne dam seama ca avem puterea de a iesi dintr-o situatie care ne face rau, fara sa invinuim, iertand, dar fara sa mai privim inapoi. Putem iesi din orice situatie care ne face rau. Putem iesi din orice situatie care ne face rau… Am scris intentionat de mai multe ori, sa rasune precum o mantra de imputernicire si de recastigare a propriei valori de sine.
Felul cum ii lasam pe ceilalti sa se poarte cu noi este rezultatul alegerilor noastre. O revolutie interioara puternica se manifesta atunci cand realizaezi acest adevar profund si nu trebuie sa lasi ca sentimentul valorii tale sa fie definit de un Narcisist. Este imperativ ca o astfel de persoana care se trezeste la un moment dat intr-o asemenea relatie, sa inteleaga ca nu merita cuvintele si actiunile pe care le indreapta asuprasa un om ranit ce are nevoie de validare si care isi construieste propriul sentiment de valoare, invinuind pe ceilalti pentru durerile sale. Narcisistul este un om care ar trebui sa isi gaseasca el insusi forta interioara de a-si vindeca vechile rani spre a nu mai perpetua cercul suferintei.

Noi nu suntem aici ca sa reparam pe nimeni. Nu suntem aici sa vindecam pe nimeni. Fiecare este responsabil pentru propria vindecare. Si.. adevarul este ca, oricat de frumos ar parea la inceput, legatura dintre o Vindecatoare si un Narcisist este mereu sortita dezastrului. Un dezastru pe care il poti transforma in Primavara, daca alegi sa pleci mai departe si sa renasti.
O idee de articol via Elephant Journa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu