Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae
Se afișează postările cu eticheta speranta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta speranta. Afișați toate postările

29 decembrie 2014

A iubi-Honore de Balzac


“A iubi înseamnă a înceta să trăiești pentru tine, a face ca toate sentimentele omenești – teama, speranța, durerea, bucuria, plăcerea – sa nu depindă decât de o singura ființă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nicio limita simțirii, a-ți închina viața unei ființe în așa fel încât să nu trăiești și să nu gândești decât pentru a o face fericită; a turna măreție în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferință și suferință în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicțiile.
Oare izvorul este mai grațios decât fluviul, dorința mai fermecătoare decât desfătarea împlinirii și ceea ce nădăjduim mai atrăgător decât tot ce posedăm?”
Honoré de Balzac

12 iunie 2013

15 citate celebre despre viata


 
Cuvantul capata adesea o sonoritate aparte in ceea ce ne priveste, iar daca se lasa cuprins in cele mai potrivite asocieri, poate avea un impact maret asupra noastra.

In cele ce urmeaza, va impartasim 15 citate celebre care ne pot (re)directiona drumul de dezvoltare personala pe care il avem de batatorit.

1. “Nu ai nevoie de niciun pretext pentru a celebra viata. Cel mai bun motiv este faptul ca te iubesti pe tine insuti si te simti recunoscator pentru abundenta si binecuvantarile de care te bucuri. Viata este un dar minunat si fiecare noua zi aduce cu sine atat de multe motive de celebrare incat chiar ar trebui sa faci acest lucru. Nu astepta niciodata o invitatie la petrecerea vietii. Da tu insuti o astfel de petrecere.” Sonia Choquette

2. “Problema pe care o au oamenii nu este aceea că ţintesc prea sus şi eşuează, ci ca ţintesc prea jos şi reuşesc”. Michelangelo

3. “Fa-ti treaba si apoi retrage-te. Aceasta este singura cale spre serenitate.” Byron Katie

4. “Daca duci în mâna pietre crezând ca sunt diamante, eu n-am sa-ti spun sa renunti la acele pietre, ci am sa-ti spun doar: “Fii atent si mai uita-te o data!”. Daca vezi singur ca nu sunt diamante, mai e nevoie sa renunti la ele? Îti vor cadea din mâna de la sine. De fapt, daca mai vrei totusi sa le cari, va trebui sa faci un efort mare, îti va trebui o mare vointa sa le mai cari. Însa nu poti sa le mai cari mult. O data ce ai vazut ca sunt inutile, fara rost, nu se poate sa nu le arunci. Si o data ce ai mâinile goale, cauti adevaratele comori. Iar adevaratele comori nu se afla în viitor. Adevaratele comori se afla aici si acum.” Osho

5. “Sarcina ta nu este să cauţi iubirea, ci doar să cauţi şi să găseşti toate barierele dinlăuntrul tău pe care ţi le-ai construit singur pentru a te feri de ea.” Rumi

6. “Gasesc speranta in cele mai negre dintre zile, si ma concentrez in cele mai fericite. Eu nu judec universul.” Dalai Lama

7. “Dumnezeu este un concept in functie de care ne masuram durerea.” John Lennon

8. “Dumnezeu nu-ti cere sa reusesti, El vrea doar sa incerci din tot sufletul.” Maica Tereza

9. “Nu castiga lumea distrugandu-ti sufletul, intelepciunea e mai buna decat argintul sau aurul.” Bob Marley

10. “Cel mai mare neajuns al nostru este ca renuntam prea repede. Cel mai corect drum spre succes este sa mai incerci o data.” Thomas Edison

11. “Mi-a luat toată viaţa să înţeleg că nu trebuie să înţeleg totul.” René Coty

12. “Fiecare om este ceea ce admira in taina. Daca as putea afla ce admiri, as sti ceea ce esti, fiindca oamenii sunt ceea ce gandesc cand sunt liberi sa se gandeasca la ce vor.” Aiden Wilson Tozer

13. “Multe lucruri nu le vedem fiindcă le privim prea din aproape.” Lucian Blaga

14. “Nu există realitate în afara celei din lăuntrul nostru. Iată de ce atâția oameni duc o viață nereală. Ei iau imaginile din afara lor drept realitate și nu permit lumii lor interioare să se dezvăluie” Hermann Hesse

15. “Timpul este suficient pentru oricine îl foloseşte.”Leonardo Da Vinci


 

4 iunie 2013

Jumatatea plina a paharului


 
Inchin in cinstea ta, paharul meu, si ma rog sa te sparg doar din greseala, din neatentie, in semn de noroc, din prea multa fericire, atunci cand buzele mele se unesc cu buzele celui care ma iubeste.

Paharul... Apa. Viata. Seara. Il iei, il duci la buze, il pui la loc pe masa, iti stergi cu limba picaturile ramase, strambi din nas de parca ceva nu-ti place, paharul s-a golit, il lasi golit de tot, te intristezi ca nu a mai ramas nimic pe fundul lui, dar esti prea obosita, prea trista, ziua a fost mai lunga decat trebuia ca sa mai gasesti putere, macar un picur de putere, ca sa il mai umpli la loc. Paharul... Dimineata. Tot apa. Tot viata. Il iei, il duci la buze, sorbi licoarea din el si te minunezi cum de ai mai gasit magie pe fundul lui, bei cu nesat in timp ce stomacul iti multumeste rascolitor si cu zgomot, tu ii multumesc paharului ca ti-a potolit poftele si nesatul, dar esti prea ingandurata ca ziua o sa fie mult prea scurta ca sa realizezi ca jumatatea plina a paharului acapareaza si jumatatea goala. Si atunci cine daca nu tu? Cand daca nu acum ca arde? Cum daca abia iti mai duci gandurile pana acasa? Cine, cand si cum umple paharul si toarna licoara magica la loc?

Vine un moment inainte de vise, inainte ca parul tau sa se dezbrace de clamele care l-au sustinut, inainte ca bijuteriile sa-ti paraseasca pielea, abia dupa ce culorile s-au dat jos de pe ochii, buze si obraji, cand te dezici de lumea si lumea iti declara ca nu mai are nici ea nevoie de tine, dupa ce l-ai sarutat in varf de frunte pe cel mic si l-ai trimis frumos intr-o lume mult mai pura si mai lipsita de ganduri rele, monstri si monstruozitati decat cea in care traiesti, vine un moment in care constiinta invinge vointa, iar gandurile incep sa cantareasca jumatatile pline si goale a paharului cu exactitatea cruda a judecatii de apoi. Paharul = existenta? Din ce material este facut... ce marca.. daca nu l-ai cumparat cumva un scop... cat o sa te mai tina.. cum sa-ti stapanesti teama ca odata si odata o sa se rastoarna si o sa te lase balta sau mai rau, daca o sa se sparga o sa trebuiasca sa cumperi un altul. Din nou colindat prin magazine... nebunie de nervi... rabdare multa... preturi nedrepte... chiulit de la job... cam rar unul care sa-l inlocuiasca identic.

Seara privesti in urma si pleci genele odata cu ochii. Ai fi putut sa faci mai mult din viata ta decat o viata oarecare... Ai fi putut sa faci altceva din copilul vesel si senin care ai fost, ceva mai mult decat copilul batran care a crescut, ceva mai mult decat femeia matura si sigura pe ea care isi permite abia acum, abia acum sa aiba un moment de slabiciune, convingand la randul ei un copil ca are timp, are timp sa nu se grabeasca sa creasca mare. Urechiusele pricep, ochisorii te privesc gol, cu nepricepere...

Si goliciunea paharului te minuneaza, caci da, uneori e gol de tot, si te face sa vezi propria goliciune. Iti lipseste visul tau frumos de iubire si te doare, nu poti sa uiti ca s-a destramat pe veci de atatea ori. Si te jenezi si te strangi toata in moliciunea splendita a cersafurilor. Simturile se ascut deodata, dorintele nu dorm nici ele in tine. Iti sta mult mai bine cu hainele care iti acopera trupul, pielea si sufletul, cu tot ceea ce ramane neexpus in ochii celorlalti.

Ai putea sa nu mai vezi doar partea goala a paharului. Lipsurile. Teama. Neputinta. Esecurile. Tot ceea ce nu putut. Zilele care au trecut absurde fara el, fara tine langa el, noptile cu un alt el in brate, langa inima, dar totusi singura, unele castele rasturnate in care se mai vad doar turnulete sau ruine, secundele ratate, chinul, dorul. Dorul din ce in ce mai mare.... Din nou esecurile. Neputinta. Ai fi putut mai mult...

Apoi privesti inainte si ridici genele odata cu ochii. Paharul incearca sa se umple la loc, kind of magic. Globul de minciuni si griji se grabeste sa iasa pe geam mai grabnic decat fumul de tigara care nu are voie sa graviteze in preajma copilului tau. Optimismul se grabeste sa poposeasca pe gene, iar zana invincibilitatii nu te mai transforma in printesa, ci in femeia care nu uita ce vrea si ce poate. Umple-l, draga mea, la loc. Paharul... Ai nevoie de licoare pentru ziua de maine. Bagheta magica nu lasa pe nimeni in singuratate. Dragostea de viata nu are limite. Dorul de iubire nu il potolesc toate necazurile lumii, iubirea plenara nu se opreste intr-o iubire care a gresit. Pasiunea pentru ceea ce faci nu o poate topi un singur proiect care nu ti-a iesit bine.

Nu exista timp pentru regrete, pentru indoieli si framantari. Viata ta este o poveste, destinul tau povestea nespusa a unei femei care s-a straduit sa nu oboseasca de atata trait. Visul tau de iubire o sa se inchege la loc maine. Paharul e plin doar pentru tine. Bea-l pana la fund. Cu optimism, curaj, iubire, cu viata, cu egoism, cu indrazneala. Cu zambetul croit sagalnic pe cele mai frumoase buze. Maine este mai mult decat o iluzie. Este o realitate minunata. Egoismul si suficienta iubirea de sine si de ceilalti pot sa iti salveze viata. Iubirea ti-o face fericita de tot.

Paharul... Apa. Viata. Jumatatea plina a paharului... Atat accept sa vad. Inchin in cinstea ta, paharul meu si ma rog sa te sparg doar din greseala, din neatentie, in semn de noroc, din prea multa fericire, atunci cand buzele mele se unesc fara regret, fara despartire, cu buzele celui care ma iubeste.

Dana Negoita


 

15 mai 2013

15 citate celebre despre viata




 
 
Cuvantul capata adesea o sonoritate aparte in ceea ce ne priveste, iar daca se lasa cuprins in cele mai potrivite asocieri, poate avea un impact maret asupra noastra.

In cele ce urmeaza, va impartasim 15 citate celebre care ne pot (re)directiona drumul de dezvoltare personala pe care il avem de batatorit.

1. “Nu ai nevoie de niciun pretext pentru a celebra viata. Cel mai bun motiv este faptul ca te iubesti pe tine insuti si te simti recunoscator pentru abundenta si binecuvantarile de care te bucuri. Viata este un dar minunat si fiecare noua zi aduce cu sine atat de multe motive de celebrare incat chiar ar trebui sa faci acest lucru. Nu astepta niciodata o invitatie la petrecerea vietii. Da tu insuti o astfel de petrecere.” Sonia Choquette

2. “Problema pe care o au oamenii nu este aceea că ţintesc prea sus şi eşuează, ci ca ţintesc prea jos şi reuşesc”. Michelangelo

3. “Fa-ti treaba si apoi retrage-te. Aceasta este singura cale spre serenitate.” Byron Katie

4. “Daca duci în mâna pietre crezând ca sunt diamante, eu n-am sa-ti spun sa renunti la acele pietre, ci am sa-ti spun doar: “Fii atent si mai uita-te o data!”. Daca vezi singur ca nu sunt diamante, mai e nevoie sa renunti la ele? Îti vor cadea din mâna de la sine. De fapt, daca mai vrei totusi sa le cari, va trebui sa faci un efort mare, îti va trebui o mare vointa sa le mai cari. Însa nu poti sa le mai cari mult. O data ce ai vazut ca sunt inutile, fara rost, nu se poate sa nu le arunci. Si o data ce ai mâinile goale, cauti adevaratele comori. Iar adevaratele comori nu se afla în viitor. Adevaratele comori se afla aici si acum.” Osho

5. “Sarcina ta nu este să cauţi iubirea, ci doar să cauţi şi să găseşti toate barierele dinlăuntrul tău pe care ţi le-ai construit singur pentru a te feri de ea.” Rumi

6. “Gasesc speranta in cele mai negre dintre zile, si ma concentrez in cele mai fericite. Eu nu judec universul.” Dalai Lama

7. “Dumnezeu este un concept in functie de care ne masuram durerea.” John Lennon

8. “Dumnezeu nu-ti cere sa reusesti, El vrea doar sa incerci din tot sufletul.” Maica Tereza

9. “Nu castiga lumea distrugandu-ti sufletul, intelepciunea e mai buna decat argintul sau aurul.” Bob Marley

10. “Cel mai mare neajuns al nostru este ca renuntam prea repede. Cel mai corect drum spre succes este sa mai incerci o data.” Thomas Edison

11. “Mi-a luat toată viaţa să înţeleg că nu trebuie să înţeleg totul.” René Coty

12. “Fiecare om este ceea ce admira in taina. Daca as putea afla ce admiri, as sti ceea ce esti, fiindca oamenii sunt ceea ce gandesc cand sunt liberi sa se gandeasca la ce vor.” Aiden Wilson Tozer

13. “Multe lucruri nu le vedem fiindcă le privim prea din aproape.” Lucian Blaga

14. “Nu există realitate în afara celei din lăuntrul nostru. Iată de ce atâția oameni duc o viață nereală. Ei iau imaginile din afara lor drept realitate și nu permit lumii lor interioare să se dezvăluie” Hermann Hesse

15. “Timpul este suficient pentru oricine îl foloseşte.”Leonardo Da Vinci


 

21 martie 2013

Vindecarea unei inimi ranite: 10 leacuri cicatrizante pentru suflet


 
Cu totii trecem, mai devreme sau mai tarziu, prin anumite deceptii in viata. Fie ca este vorba de o suferinta in dragoste, de o dezamagire profesionala ori familiala sau de o stare generalizata de tristete, acestea au puterea de a ne pune la un moment dat jos. Insa ele au intrat in viata noastra doar pentru a ne invata sa apreciem cu adevarat fericirea, linistea si speranta, aflate acum la doar...10 pasi vindecatori de noi.

De la tristete la acceptare: totul se intampla cu un scop

Cu totii trecem prin diverse probe si suferinte in viata, dar in noi sta puterea de a ne transforma tristetea mai intai in acceptare, apoi in impacare si in cele din urma in bucurie. Ai incredere in faptul ca nimic in viata nu este intamplator, nici macar ceea ce de obicei catalogam drept <accident>. Totul se intampla cu un scop divin, iar acest scop este ca noi sa invatam din toate, devenind persoane mai bune, mai tolerante si mai increzatoare in noi si in miracolul Vietii.

In plus, fiecare intamplare in parte vine cu zestrea ei proprie de invatatura pentru noi. Asa ca pune-ti mereu intrebarea: Ce am eu de invatat din aceasta? Poate este vorba doar de a invata sa (te) accepti si sa te detasezi. Sau poate este mai mult decat atat. Raspunsul iti va veni cu siguranta, odata ce te-ai deschis catre a-l primi in viata ta.

Iarta si mergi mai departe

Nimeni nu este perfect. Nici macar atunci cand actioneaza cu cele mai bune intentii din lume. Insa tocmai prin cunoasterea si acceptarea imperfectiunii inerent umane, noi putem atinge o mica parte din perfectiunea divina. Acceptarea noastra si a celorlalti exact asa cum suntem este una dintre cele mai importante lectii pe care le avem de invatat in aceasta viata.

Din acest punct al evolutiei noastre ne va fi mai usor sa ii iertam pe cei care consideram noi ca ne-au facut rau; dar si sa ne iertam pe noi pentru cum am actionat in acel moment. Iertarea, ca si acceptarea, trebuie sa mearga in ambele sensuri pentru a fi cu adevarat vindecatoare. Insa ele reprezinta singura modalitate de a depasi cu adevarat trecutul si de a merge fara atasamente mai departe.

Vindeca-te prin puterea vizualizarii

Imagineaza-ti cum o lumina de culoare roz sau aurie iti patrunde in corp prin crestetul capului, ajungand la fiecare celula din corpul tau. Simte-i atingerea calda si vindecatoare in timp ce iti lumineaza interiorul crestetului si apoi coboara lin in zona gatului. Simte cum iti mangaie intregul piept in timp ce iti lumineaza cutia toracica si organele dinauntru. Simte-i atingerea vindecatoare asupra plamanilor, a inimii, a rinichilor, a pancreasului, a splinei s.a.m.d..

Urmareste cu ochii mintii cum lumina coboara lent spre stomac si intestine, apoi cum iti invaluie in caldura ei umerii, bratele, antebratele, mainile si degetele. In continuare, lumina ajunge in zona bazinului, coborand prin coapse, genunchi, gambe si pana la degetele de la picioare. De fiecare data, ea elibereaza toate tensiunile si aduce o stare de relaxare completa in fiecare parte a corpului.

Apoi lumina se scurge in Pamant, unde duce cu ea toata energia negativa acumulata in corpul tau. Acolo ea se curata de toate impuritatile, spre a patrunde inapoi, curata si scanteietoare, prin talpile tale. Vizualizeaza cum ea urca in continuare pana in zona capului, energizand fiecare parte a corpului tau in parcursul ei ascendent. Apoi ea iese prin crestetul capului si se inalta deasupra ta, reintegrandu-se in fluxul energetic vindecator al Universului.

Fii recunoscatoare pentru lucrurile bune din viata ta

In momentul in care te simti invadata de ganduri si emotii negative, incearca sa te concentrezi asupra partii pline a paharului. Nimic nu este numai rau sau numai suferinta in viata! De multe ori s-ar putea sa-ti dai seama ca de fapt exista in viata ta mai multe lucruri bune decat dezamagiri. Invata sa descoperi in fiecare zi lucrurile din viata ta pentru care esti recunoscatoare, cum ar fi faptul ca traiesti, ca ai (macar cateva) persoane dragi in viata ta, ca ai un loc de munca si/sau o situatie familiala stabila, ca ai doi ochi cu care poti observa frumusetile din jurul tau si o inima cu care te poti bucura de ele.

Bucura-te de placerile simple ale vietii

De cele mai multe ori, adevaratele momente de fericire sosesc in viata noastra atunci cand ne asteptam mai putin si au la baza lucruri atat de marunte...Te poti trezi mai devreme intr-o dimineata si sa ai surpriza sa vezi cel mai frumos si mai cald rasarit de soare. Sau te poti afla intr-o conversatie obisnuita cu partenerul de viata, cand la un moment dat ii surprinzi acel zambet sagalnic de care te-ai indragostit.

Lista poate continua, incluzand nu numai clipe de viata binecuvantate, ci si lucruri sau gesturi care iti fac cu adevarat placere. Printre acestea se pot afla: sa citesti o carte buna, sa iti cumperi tie insati un buchet de flori care iti place, sa faci o baie indelungata cu spuma, sa mergi fara umbrela prin ploaie s.a.m.d.

Zambeste mai des si lumea iti va zambi la randul ei

Cand ne simtim la pamant, sa zambim ni se poate parea cel mai dificil lucru din lume. Insa, din fericire, putem face asta la inceput si fara sa o simtim din toata inima. Prin efortul nostru constient de a ne pune zambetul pe buze, ii transmitem de fapt universului ca suntem pregatiti pentru a primi bucuria in viata noastra.

In plus, odata ce incepem sa zambim, vom avea surpriza de a descoperi ca de fapt este mai simplu decat ne-am fi asteptat la inceput. Pentru ca zambetul exterior poate atrage zambetul nostru interior, care apoi se va reflecta cu putere pe chipul nostru si in cei din jur. Asa ca zambeste pe strada, zambeste in autobuz sau in metrou, iar cand o persoana de langa tine iti intoarce zambetul, vei stii cu siguranta ca esti pe drumul cel bun.

Simte ca lumea intreaga este a ta!

Fiecare dintre noi are posibilitati infinite pentru a trai exact viata pe care si-o doreste. Insa de multe ori suntem atat de prinsi in <confruntarea> cu cele mai marunte probleme cotidiene incat uitam ca scopul nostru pe acest Pamant este acela de a ne amplifica scanteia divina. Pana la urma, Dumnezeu nu este o divinitate asupritoare care ne pune piedici pentru a ne vedea in cele din urma doborati si umiliti. Din contra, El ne ofera toate oportunitatile de care avem nevoie pentru a creste pe plan sufletesc si spiritual. Important este sa ne dam seama de aceasta si sa descoperim in noi, pas cu pas, infinita deschidere catre prosperitate si fericire cu care Dumnezeu ne-a inzestrat pe fiecare.

Gandeste-te cum le poti face o bucurie celorlalti

De multe ori, solutia cea mai la indemana pentru a ne ridica deasupra problemelor personale este sa ne concentram asupra bunastarii celorlalti. In loc sa te gandesti cat de rau iti este tie in acest moment, propune-ti sa aduci mai mult bine in viata unei alte persoane. Aceasta s-ar putea sa aiba nevoie de o luminita acum chiar mai mult decat tine.

          Nu vorbim aici despre gesturi grandioase, ci despre orice lucru marunt pe care il poti face pentru aceea persoana, inclusiv sa ii trimiti un gand bun atunci cand treci pe langa ea pe strada. Iar in momentul in care gandurile sau actiunile tale se concentreaza asupra binelui acelei persoane, vei constata cu surprindere ca problemele tale fie nu mai au atata importanta pentru tine, fie se rezolva de la sine.

Concentreaza-te asupra prezentului

Pe cat de simplu este de spus, pe atat de greu poate fi de pus in practica. Trairea in prezent este o deprindere care se invata cu vointa si perseverenta, zi de zi, ca si cititul sau arta de a gati. Cu totii avem, macar la un moment dat in viata, tendinta de a ne raporta mai mult fie la trecut, fie la viitor. Insa in momentul in care ne dam seama ca viata noastra se construieste ACUM, din gandurile si actiunile noastre PREZENTE, cu siguranta nu ne va mai atrage ideea de a irosi acest atat de pretios prezent.

ana la urma, trecutul a fost necesar doar pentru a ne aduce AICI si ACUM, in aceasta consta adevarata lui valoare pentru noi. Restul tine doar de memorie si de circumstantele asociate cu o alta etapa din viata noastra. Cat despre viitor, cand (si doar atunci cand) acesta va deveni PREZENT, vom putea gasi cele mai bune solutii spre a-l trai cu adevarat si pe deplin. Restul planurilor si al calculelor pentru viitor sunt bune, insa niciodata 100% necesare, cu atat mai mult daca ele impiedica trairea completa a prezentului. Pentru ca, pana la urma, atunci cand viitorul imaginat de noi va veni, il vom trai la fel de bine (sau la fel de putin bine) precum stim acum sa ne traim PREZENTUL.

Asteapta-te la tot ce este mai bun in viata

Se spune ca atragem ceea ce gandim si ca daca nu avem grija, ingrijorarile noastre obsesive pot deveni intr-o zi realitate. Insa in aceeasi masura, avem puterea de a atrage lucrurile cele mai bune si mai valoroase in viata noastra. Conteaza doar sa observam directia in care se indeapta gandurile noastre cotidiene. Iar daca ingrijorarea este la ordinea zilei, sta in puterea noastra de a alege in mod constient o alta maniera de a gandi, care sa fie benefica atat pentru noi, cat si pentru cei din jur.

Intr-adevar, nu este foarte usor la inceput sa-ti urmaresti gandurile negative si sa le intrerupi <dominatia> asupra ta. Insa rasplata vine cu siguranta pe masura efortului pe care il depui zilnic. Astfel, cu cat lucrezi mai mult cu tine pentru a te mentine mereu optimista, concentrandu-te asupra lucrurilor care VREI sa se intample (in detrimentul a ceea ce NU iti doresti sa se intample), cu atat vei atrage mai multa implinire constienta si mai multa fericire in viata ta.

Andreea Peticaru


 

1 ianuarie 2013

Iubire cu parfum de octombrie


 
Avea sa traiasca o noua iubire cu parfum de octombrie. Una adevarata, reala, cu aceleasi zambete si imbratisari, dar cu maturitatea unui om care odata a pierdut pentru ca acum sa castige. Ea avea sa readuca speranta unor sentimente pure asa cum le traise atunci. Si de data asta nimeni si nimic nu le va mai lua inapoi. Pentru ca acum avea sa paseasca mai incet, dar cu acelasi entuziasm din trecut.

Fereastra deschisa pe jumatate ce lasa zgomotul oamenilor, al florilor, dar mai ales al vantului sa patrunda intr-o camera intunecata si ferecata de visuri. Un miros proaspat si straniu venea, odata cu melodia ce se auzea din capatul strazii. Voci de copii zglobii si raze indiscrete ale soarelui de octombrie ce poposisera din nou in oras. Din tocul ferestrei ce se incapatana sa nu permita toamnei sa intre in incapere, se rezema o fata tanara, cu ochii pe jumatate inchisi ce nu putea alunga parfumul dureros al unei luni trecute de octombrie. Facu cativa pasi in camera, de parca ar fi vrut sa se trezeasca intr-o dimineata amortita de iarna, cand si simtamintele ei erau la fel de inghetate ca florile de afara.

Trase draperiile si lumina ii invada fata. Ochii ce mai intai se inchisera si se stransera ca un refuz ferm de resemnare, fura nevoiti sa se deschida larg si sa priveasca afara. Stiu ca si ea se va avanta in forfota magica, dar periculoasa a unui timp misterios si fermecat in acelasi timp. Acelasi care acum ceva timp ii adusese prima dragoste. Balustrada moale si joasa ii fu singurul sprijin atunci cand amintirea unor ganduri ascunse o sagetara pe ascuns.

Ridica ochii spre cer. Acelasi albastru pur ce o acoperise acum catva timp...o iubire. O iubire falsa asa cum obisnuia sa gandeasca. Iubirea unor copii mult prea tineri pentru a o infrana, dar destul de maturi pentru a o putea trai asa cum simteau. Zambete si priviri din trecut o chinuiau acum, cand gura si ochii ei nu se mai puteau impreuna ca atunci, pentru a recompune fiinta plina de fericire din trecut.

Cand o raza rebela se furisa de dupa un bloc gri, stiu ca nimic nu va mai invia, nici macar o iubire ce existase numai in inima ei si a lui, niciodata in inima lor. Trecusera cateva toamne, nu le mai stia sau nu le mai putea tine randul. Si de fiecare data era la fel. De fiecare data inima ei isi amintea. Zambi trist cand prima lacrima ii incolti in gand. Niciodata nu mai avea sa fie cum a fost. Niciodata soarele nu avea sa straluceasca la fel, niciodata pasii nu i se vor mai indrepta la fel de vioi catre un om, pentru simplul fapt ca anii ei de nebunie si inconstienta trecusera.

Nu ii mai stia ochii, privirea, mainile sau buzele. Il alungase din suflet pe el, dar nu putuse sa stearga caldura privirii, mangaierea sau sarutul sau. Copilul de atunci pastrase in femeia de acum doar niste urme ale dovezii ca si ea reusise la un moment dat sa fie aproape de rai. Un drum de la cer la pamant,urcat si coborat prea vertiginos pentru a te dezmetici sau de a te bucura de privelistea unor ingeri ce iti vegheaza dragostea. Ai ei plecasera mult prea repede si o lasasera sa alunece inapoi prea curand. Trecuse mult si nu mai voia sa urce aceeasi scara a fericirii pentru ca sufletul ei se inchisese pe vecie.

Iubirea ei trecuse asa cum parfumul florilor de toamna te imbata si apoi pier ca si cum nu le-ai fi mirosit niciodata. Ii era frica de iubire, ii era teama ca steaua ei avea sa straluceasca din nou doar pentru o secunda si simtea o spaima teribila la gandul ca ea nu mai putea trai ca in trecut, nu se mai putea bucura de un zambet sau de un sarut de octombrie. Fosnetul frunzelor ii amintira insa ca ea se afla in prezent, iar temerile sale undeva in trecut. Inchise si deschise ochii ca falfaitul unor aripi de inger intarziat si gandi ca totusi venise din nou luna aceasta magica. Se chinui sa elibereze zambetul stingher ce ii incoltise de ceva vreme in trup.

Avea sa traiasca o noua iubire cu parfum de octombrie. Una adevarata, reala, cu aceleasi zambete si imbratisari, dar cu maturitatea unui om care odata a pierdut pentru ca acum sa castige. Privi oamenii, cladirile aparent fara suflare si apoi din nou la norii alb-albastri. Ea avea sa readuca speranta unor sentimente pure asa cum le traise atunci. Si de data asta nimeni si nimic nu le va mai lua inapoi. Pentru ca acum avea sa paseasca mai incet, dar cu acelasi entuziasm din trecut, avea sa priveasca dulce si misterios, dar la fel de patrunzator ca atunci si avea sa sarute incet, suav, dar pasional asa cum numai ea o putea face.

Si, dintr-o data zgomotul oamenilor pierduti in valtoarea timpului fu inlocuit de cantecul unui episod ce rula de prea mult pentru ca acum sa piara. Imaginile si inocenta lui se transformara, insa in convingerea ca tot ce traim ne pregateste pentru ceea ce va urma si nicio varsta nu e mai potrivita pentru iubire, asa cum poate fi un om ce isi vindecase in sfarsit ranile, lasand la iveala un suflet avid de iubire.

Un articol de Margot


 

 

15 mai 2011

Felicia Feldiorean-Prin ploaia de flori



A-nceput sa ploua cu cirese mari
A-nceput sa ploua cu parfum de crini
Intr-o zi de vara am pornit hoinari
Pe poteci cu stele si cu trandafiri.

E o zi cu soare si cu mult senin
E o zi de vara cu-adieri de dor
Si-n aceasta lume singuri noi pasim
Intr-o luntre mare si pornim in zbor.

Cu parfum de roze si cu fluturi mii
Peste-ntreaga lume e un joc sublim
Si aceasta vara as dori sa stii
Ca e clipa noastra-n care ne iubim.

E aceasta clipa o imensa stea
E un zbor de pasari si de nuferi dalbi
Si cu bucurie si cu speranta-as vrea
Sa fiu doar cu tine si cu fluturi albi.

Sa plutim prin ploaia care ne-a unit
Intr-o existenta plina de iubiri
Si sa ne intoarcem de la infinit
Cu senin in suflet si flori in priviri.