Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae
Se afișează postările cu eticheta liniste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta liniste. Afișați toate postările

4 august 2013

Catalin Manea-Eliberare prin acceptare


 

Acceptate totala. Nu resemnare, ci acceptare. Este o mare diferenta. A te resemna inseamna a renunta la realitate, iar acceptarea inseamna a imbratisa realitatea, exact asa cum este. De vrei sa vindeci o boala, in primul rand este necesar sa accepti ca aceasta exista. Daca o negi, ii maresti puterea asupra ta, pana cand prezenta ei va pune stapanire pe fiinta ta.

ELIBERARE PRIN ACCEPTARE

De vei pretinde o alta realitate, sa stii ca nu cunosti chipul actualei realitati. Intr-adevar, suntem in cautarea unor realitati care au potentialul de a ne indeplini cele mai ascutite cerinte, insa aceasta alergatura oglindeste lipsa de impacare cu realitatea momentului prezent.

Privim catre viitor si ne cautam fiinta in el, tocmai pentru a umple un gol lasat de lipsa de prezenta in momentul prezent. Ceea ce cautam in viitor, este deja aici. Privim catre inainte, cu speranta de a gasi o versiune mai buna a fiintei noastre. Privim la ceea ce poate fi, iar in acest fel uitam ceea ce este.

Nimic din ceea ce vrei sa fie, nu va fi daca nu accepti ceea ce este. Acceptarea totala a realitatii te va propulsa dincolo de efectul relativ al realitatii. Pentru a depasi o bariera, in primul rand este necesar sa accepti ca aceasta bariera exista. A nega realitatea inseamna a-ti ingreuna vibrational experienta pe care o ai cu realitatea.

De aceea, negarea nu este o solutie. Cand negi ceea ce este, devii una cu ceea ce negi. Cand negi o durere, devii una cu acea durere, tocmai din simplul motiv ca vibratia joasa a negarii intra in rezonanta cu vibratia elementului pe care il negi. Bineinteles, nu ai vrea sa negi o lumina, ci un intuneric. Negand intunericul, actionezi cu intuneric asupra intunericului. Negand intunericul, contribui cu intuneric asupra intunericului, ceea ce iti va aduce o experienta si mai intunecata, in relatia ta cu intunericul pe care il negi.

A nega ceea ce este inseamna a fi impotriva realitatii, ceea ce iti va aduce un asalt al energiilor joase. De obicei, aceasta negare se face fara a se cunoaste repercusiunile ei. Tocmai de aceea, aceasta capcana este una deosebit de puternica. Principala sursa de putere a ego-ului, este chiar faptul ca, de multe ori, ego-ul te-a convins ca nu exista. In acest fel, el ti-a spus ca tu esti el, ca tu esti gandurile, fricile, dorintele, pretentiile tale. Iar tu, ai crezut. Chiar ai crezut. Si ai suferit din aceasta cauza. Mult.

Este momentul ca acest joc sa se opreasca aici. Este momentul trezirii. Ai curajul sa stai fata in fata cu tine si sa iti recunosti ego-ul? Accepta-ti ego-ul. Recunoaste-ti sinele fals. Accepta-ti vocea mentala care iti spune mereu ca nu esti bun, ca nu este suficient, ca iti este frica. Accept-o, nu o nega. Accepta aceasta voce, fara a te raporta la ea. Observ-o, dar nu te regasi in ea. Aceasta voce exista, dar ea nu este Tu. Ea este ceea ce te-a tinut departe de Tine.

Acceptandu-ti ego-ul, incepe procesul de dizolvare al acestuia. Insa, este necesar sa intelegem ceva: a accepta nu inseamna a lupta. Accepta-ti ego-ul, insa nu lupta cu el, pentru ca lupta ii va oferi putere si control asupra ta. Accepta-l exact asa cum este, fara a incerca sa adaugi sau sa iei ceva de la el. Pur si simplu, accepta-i existenta intr-un mod total. Asta inseamna deschidere catre realitate, iar aceasta deschidere iti va purifica privirea. Cand te deschizi catre realitate, realitatea iti va arata ceea ce este dincolo de ceea ce ai vazut pana acum.

Cand accepti ceea ce este, celebrezi realitatea si onorezi momentul prezent. In sfarsit, nu mai lupti contra vietii, ci ii permiti vietii sa fie exact asa cum este, in aceasta clipa. Focul isi va pierde efectul asupra ta daca tu vei inceta sa te mai lupti cu el. Ce se intampla oare cu un foc pe care tu nu il mai intretii? Se stinge. De la Sine. Despre asta este vorba. Vei gasi pacea doar atunci cand vei mai inceta sa lupti cu razboiul. Vei gasi linistea in clipa in care vei inceta sa actionezi prin zgomot.

Acceptate totala. Nu resemnare, ci acceptare. Este o mare diferenta. A te resemna inseamna a renunta la realitate, iar acceptarea inseamna a imbratisa realitatea, exact asa cum este. De aici provine virtutea marilor intelepti ai acestei lumi: de vrei sa vindeci o boala, in primul rand este necesar sa accepti ca aceasta exista. Daca o negi, ii maresti puterea asupra ta, pana cand prezenta ei va pune stapanire pe fiinta ta.

Desi nu pare, negarea este o lupta, nu o detasare. Aici este problema ignorantei. A ignora un element existential, nu inseamna a te detasa de el, ci a deveni dependent de el. Tocmai de aceea, este necesar sa inlocuim ignoranta cu constienta. Este clipa sa devenim constienti de realitate si de tot ceea ce pluteste in realitatea noastra. Daca vom aborda realitatea intr-un mod constient, cu acceptare, compasiune si toleranta, ne vom trezi puterile nemasurabile ale interiorului nostru si vom transcende tot ceea ce nu este in armonie cu Pacea Din Care Provenim.

Daca lupti contra unui element, investesti energie in acel element si ii imputernicesti existenta in realitatea ta, deoarece chiar tu il incarci cu energie. Acceptare, constienta, compasiune - toate acestea sunt in tine, gata sa iti ofere pace si liniste. Atunci cand accepti o durere, aceasta acceptare iti va aduce pace, deoarece nu te mai afli in lupta, iar aceasta stare de pace, te va separa de durere, deoarece durerea nu poate vibra la frecventa pacii. Faptul ca experimentezi o durere, reflecta ca tu existi acolo unde durerea exista. Faptul ca durerea este in fiinta ta, reflecta faptul ca tu vibrezi la aceeasi frecventa la care vibreaza si durerea.

Daca lupti cu durerea, te vei afunda in intunericului vibrational al luptei si vei amplifica durerea, deoarece ii vei oferi un teren favorabil. Daca accepti durerea, ca si existenta, lupta incepe sa se dizolve, deoarece pacea isi face simtita prezenta in fiinta ta, iar acolo unde este pace constienta, razboiul nu mai poate actiona.

E normal sa vrei pace in vremuri de razboi, insa aceasta pace nu va fi gasita daca vei lupta cu lupta. Lasa lupta sa se lupte, accepta faptul ca exista, insa mergi de la identificarea cu lupta, la observarea luptei. Observa-ti lupta interioara, ca si existenta, dar nu te implica in ea, nu o interpreta si nu o analiza. Doar, fii martorul ei. Martorul propriei lupte. Nu cel implicat, ci martorul care priveste fara a interpreta.

Acceptarea iti va aduce pace, deoarece nu vei mai lupta contra realitatii. Pacea provenita din acceptare, te va propulsa dincolo de ceea ce accepti. Insa, aceasta pace va veni la tine doar in clipa cand acceptarea este totala. Iar acesta poate fi un bun exercitiu pentru tine. Daca accepti ceva fara a simti prezenta pacii, inseamna ca acceptarea nu este completa. De indata ce accepti realitatea, pana la ultima vibratie, pacea se va propaga automat in fiinta ta.

Asadar, ai ajuns la aceste cuvinte pentru a primi acceptarea in viata ta. De vei dori sa lupti in continuare, oponenti se vor gasi. Insa, sa iti amintesti mereu aceste cuvinte: singurul obstacol din calea ta esti tu - ego-ul tau, care, de multe ori, ti-a spus ca nu exista. Accepta-te exact asa cum esti, accepta totul exact asa cum este, pentru ca doar acceptand ceea ce este, poti construi constient ceea ce alegi sa fie.

Compasiune, liniste, acceptare - acestea vor binevesti intotdeauna prezenta pacii in realitatea ta. Iar daca vei zbura pe aripile pacii, prapastia vibrationala a razboiului nu te va putea atinge, pentru ca niciun intuneric nu poate exista in Imparatia Luminii. Pacea fie cu tine, pe fiecare carare a vietii!


 

 

20 mai 2013

Catalin Manea-In liniste, intelegi sunetul


 
Aceasta stare de acalmie nu va veni la tine daca tu o cauti. Linistea se asterne acolo unde deja este liniste, iar daca tu te afli in cautare, inseamna ca mintea ta inca mai alearga dupa o stare viitoare, iar aceasta agitatie mentala iti va bloca accesul la liniste. Deci, intr-un mod paradoxal, daca alergi dupa liniste, blochezi accesul linistii in viata ta.

In liniste, intelegi sunetul

Din surdina linistii, rasare un gand care anunta sosirea sunetului. Din mijlocul Nemanifestatului, rasare o unda care anunta drumul Manifestatului. Tot ceea ce poti auzi, s-a creat in liniste; fiecare sunet, isi are originea in linistea care-l precede. Niciun zgomot nu iti poate transmite ceea ce iti sopteste linistea, pentru ca linistea cuprinde orice zgomot. Totul este cuprins in liniste - pana si sunetul. De fapt, sunetul este Fiul Linistii.

Cand te vei imprieteni cu linistea, atunci o sa afli ceea ce este sunetul cu adevarat, deoarece niciodata nu vei putea intelege zgomotul, daca nu stii ce este tacerea. Si sa nu crezi ca tacerea este liniste. Nicidecum. Linistea cuprinde si tacerea, insa tacerea nu inseamna liniste. Cand taci, o poti face si pe un fond nervos, iar aceasta stare nu caracterizeaza linistea.

Linistea este fundalul in care a fost creat totul, linistea este dimensiunea in care nimic nu este diferit, deoarece, in aceasta dimensiune, interpretarea nu mai este activa. Linistea este intruchipata in ochii care privesc fara a interpreta ceea ce privesc. Linistea este intruchipata in iubirea neconditionata si in puritatea desavarsita a unui copil care nu stie ce inseamna judecata adultilor.

Linistea este taramul unde nimeni nu este mai presus sau mai prejos, din simplul motiv ca in acest peisaj, nimeni nu vrea sa iasa in evidenta. E adevarat: cand traiesti in liniste, nu mai alergi dupa zgomot. Cand plutesti pe valul Nemiscarii Cosmice, agitatia miscarii terestre devine foarte departe de fiinta ta. Asadar, imprieteneste-te cu linistea. Asculta linistea. Invita linistea in viata ta.

i, de ce nu, poti incepe chiar prin tacere. Este un inceput bun. Iti propun ca in fiecare zi sa iti rezervi macar cateva minute, in care sa taci in mod constient. Nu doar verbal, ci si mental. Orienteaza-ti atentia catre respiratie si observa modul in care acest proces curge in mod natural. Respiratia vine de la Sine - de la Unicul Sine. Doar observa acest proces, fara a incerca sa controlezi. Nu iti propune nimic. Nu iti lungi respiratia, dar nici nu o scurta. Las-o sa se manifeste de la Sine. Tu, doar observ-o.

Mentine-ti atentia centrata catre procesul respirator, fara a judeca sau a controla. Fii martorul propriei respiratii. In acest fel, in timp, vei observa aparitia unei stari de liniste, care iti va risipi incarcatura activitatii mentale. Dar, bineinteles, respiratia constienta este o cale catre liniste, insa nu este singura. Linistea se poate auzi in toate modurile si pe toate caile, deoarece ea este prezenta pretutindeni, dincolo de orice forma si de orice sunet. Linistea nu este un element relativ, deoarece nu este dependenta de contrarul sau. Tocmai de aceea, poti gasi linistea chiar si in mijlocul zgomotului.

Este esential sa intelegi ca aceasta stare de acalmie nu va veni la tine daca tu o cauti. Linistea se asterne acolo unde deja este liniste, iar daca tu te afli in cautare, inseamna ca mintea ta inca mai alearga dupa o stare viitoare, iar aceasta agitatie mentala iti va bloca accesul la liniste. Deci, intr-un mod paradoxal, daca alergi dupa liniste, blochezi accesul linistii in viata ta.

Linistea va veni in viata ta cand se va recunoaste in tine. Daca vei incerca sa intelegi tainele linistii, automat vei iesi din cercul linistii. Despre liniste, nu se poate vorbi, deoarece tot ceea ce se spune despre ea, nu este complet adevarat. Putem vorbi despre liniste, dar nu o putem defini, deoarece linistea nu este un obiect, un concept sau un element identificabil in realitatea fizico-relativa.

Linistea se afla dincolo de cuvinte, chiar si dincolo de ganduri. Linistea se poate regasi in taramul fantastic care sustine podul dintre doua ganduri consecutive. Imagineaza-ti, acum, o campie strabatuta de un sir de stalpi de telegraf. Acei stalpi sunt gandurile tale, iar linistea este Intreaga Campie. Tocmai de aceea, daca vei incerca sa ajungi la liniste prin intermediul gandului, vei avea mult de mers.

In loc sa analizezi ceea ce privesti, ti-as sugera doar sa observi - fara a interpreta. Priveste dincolo de forme. Admira toate formele, dar priveste dincolo de ele. Admira forma unui copac, dar nu uita sa percepi si linistea in care traieste. Admira mireasma unei flori, insa nu uita sa binecuvantezi linistea in care exista. Admira maretia unui munte, insa nu uita sa-i multumesti pentru linistea pe care o emana. Admira forma intregii naturi, insa nu uita sa preaslavesti linistea ce ti-o ofera. Tot Ceea Ce Este, exista in liniste.

Asa ca, acest articol iti face o propunere: cand vei privi o forma, nu uita sa celebrezi viata acelei forme, pentru ca fiecare forma este sustinuta de Viata. Daca o forma exista, inseamna ca este traversata de Existenta - de Unica Existenta, care traverseaza Tot Ceea Ce Este. Iar Viata nu face zgomot. Ea nu incearca sa iasa in evidenta, ea nu incearca sa atraga atentia, ea nu incearca sa se remarce. Si tocmai din acest motiv este Una cu Linistea.

Asculta fiecare sunet din viata ta, insa nu uita ca orice sunet a fost creat in dimensiunea linistii. Daca iti vei muta atentia de la forma, la esenta, vei putea celebra Nevazutul din tot ceea ce privesti, iar daca vei vedea Nemanifestatul din orice este Manifestat, atunci nu te vei mai raporta la forme, iar daca nu te vei mai raporta la forme, te vei elibera de atasamentul fata de ele, iar in acest fel te vei elibera de durere si de suferinta.

Paradoxal, cand te vei imprieteni cu linistea, vei putea intelege orice sunet. Cand vei asculta linistea, vei observa ca fiecare forma de sunet devine mai clara, deoarece undele nu vor mai interfera in auzul tau. In liniste, fiecare sunet se simte celebrat, fiecare unda se simte onorata si fiecare vibratie devine un ritm - Ritmul Vietii. Viata iti sopteste in fiecare clipa. Ascult-o. Opreste-te din alergatura si ascult-o.

Acum, mergi in liniste. Mergi in Vortexul Iubirii Infinite. Priveste totul, fara judecata si fara interpretare. Daca privesti o floare, nu incerca sa mai adaugi nimic acestui moment. Nu incerca sa o analizezi, nu o asalta cu etichete. Doar priveste-o, fara a-i cere nimic si fara a astepta ceva de la ea. Cand privesti, fara a dori nimic de la ceea ce privesti, atunci celebrezi ceea ce privesti.

Este momentul sa facem liniste. Destul am cautat linistea prin intermediul zgomotului. Am strigat unii la altii si ne-am implorat sa facem liniste. Haideti sa facem liniste. Haideti sa nu mai judecam, sa nu mai acuzam, sa nu mai criticam, haideti sa fim curati, haideti sa celebram Blandetea Absoluta din care provenim. Acum, mai mult ca niciodata. Este timpul. A sosit vremea sa ascultam mai mult - sa ascultam cu intentia de a intelege, nu cu dorinta de a replica. Haideti sa pasim impreuna in Casa Linistii.


 

3 mai 2013

Oamenii care stiu sa asculte, ingerii de care avem nevoie


 
Giuseppe Colombero: 'Omul este o carte unica. Nu se lasa prinsa in mana si rasfoita de catre oricine. El este autorul care se deschide si se lasa citit in fata cui doreste, arata paginile pe care le doreste, cand doreste. El spune si se auto-comenteaza. Iar aceste carti, se stie... sunt toate diverse, fiecare scrise intr-un singur exemplar. Aceste documente umane isi arata secretul lor doar in fata acelora care stau in fata lor in liniste si cu modestie... ' Si tu poti fi un inger printre oameni... Ascultand.

 

Ascultarea este unul dintre elementele esentiale ale comunicarii. Ascultarea este momentul in care receptam mesajul transmis, este momentul cand absorbim precum niste bureti amanunte ale energiei generate de celalalt, cand ii percepem limbajul ochilor, grimasele si gesturile.

De obicei, cand trecem prin perioade dificile ii cautam pe acei oameni care au capacitatea de a ne ajuta sa ne regasim pacea interioara. Ei au o caracteristica comuna si anume… stiu sa asculte. Stiinta aceasta deosebita a tamaduitorilor de oameni este comuna persoanelor speciale, este asociata cu sfintenia, cu bunatatea si intelepciunea… Dar fiecare dintre noi putem sa accedem catre acest grad de intelepciune.

Giuseppe Colombero sacerdot si psiholog Italian, autorul carii “De la Bla-Bla la dialog - Secretele comunicarii” (Dal Bla Bla al Dialogo. I segreti della comunicazione), avand o vasta experienta ca doctor in teologie, psihologie si filosofie explica ce insemana a fi un bun ascultator, incercand sa ne invete de ce este important ca fiecare dintre noi sa ne oferim prin tacere in fata celor care ne vorbesc.

Colombero este un specialist al comunicarii. Se simte intru totul atunci cand citesti cartea sa. Marturisesc ca este una dintre cele mai pline de intelepciune, cunoastere si in acelasi timp caldura, lecturi pe care am parcurs-o pana acum… Simt ca acest om, prin cuvintele sale bogate in cunoastere, transmite o energeie aparte.

In mod cert, inteleg acum, mai mult decat niciodata, ca actul comunicarii este o arta ce faciliteaza legatura cu cei din jurul nostru, iar ascultarea este unul dintre elementele esentiale ale existentei si relatiei cu oamenii.

In momentul in care constientizam ca a sti sa asculti, sa te opresti din tumultul verbalizarii pentru a capta nu doar sensul cuvintelor pe care ti le transmite cineva, ci si emotiile sale… atunci cand intelegem cat de important este sa invatam sa ascultam, cu ingaduinta si respect, pe celalalt, legaturile noastre umane pot capata o noua dimensiune, marcata de intelepciune si frumusete sufleteasca.

Giuseppe Colombero descrie intr-un amplu capitol ce inseamna sa ascultam pe cel de langa noi. Ce inseamna comunicarea bazata pe atentia pe care o oferim celorlalti. Cat miracol exista in actul tacerii in fata omului care isi deschide sufletul fata de noi.

De aici am extras 10 idei esentiale pentru actul comunicarii prin tacere:

1. Asculta cu toata fiinta

“Raspunsul la intrebarea cu ce ascultam pare a fi evident: cu urechile. Si nu cu mintea? Nu cu inima, cu expresiile noastre de pe chip, miscarile capului, privirile, postura corpului, mainile… Nu… raspunsul este: Ascultam cu toata fiinta. Se aude cu urechile, se asculta cu fiinta.

Cred ca din obisnuinta nu se da atentia cuvenita acestui multiform si neconstientizat limbaj al prezentei”, spune Colombero.

O expresivitate speciala o are privirea, spune acelasi specialist. El ne indeamna sa il privim pe celalalt atunci cand comunicam. Destinul unei prietenii sau a unei uniuni depinde in mare masura de modul cum privim. Trebuie sa ii aratam celui care ne vorbeste ca suntem atenti, sa il incurajam sa spuna mai departe fara a intrerupe.

2. Ascultati si lasati pe celalalt sa vorbeasca…

Taceti! Taceti... Taceti! Dati timp celui care va vorbeste astfel incat sa poata sa isi exprime gandurile si starea sufleteasca in maniera proprie si in modul pe care il considera oportun. Giuseppe Colombero foloseste o metafora superba pentru a descrie unicitatea oamenilor si importanta facultatii de a-i asculta, de a-i lasa sa se descopere.

“Omul este o carte unica. Nu se lasa prinsa in mana si rasfoita de catre oricine. El este autorul care se deschide si se lasa citit in fata cui doreste, arata paginile pe care le doreste, cand doreste. El spune si se auto-comenteaza. Iar aceste carti, se stie… sunt toate diverse, fiecare scrise intr-un singur exemplar. Aceste documente umane isi arata secretul lor doar in fata acelora care stau in fata lor in liniste si cu modestie…”

3. Cand linistea locuieste in tine

Cine este obisnuit sa faca liniste in sine insusi, poate si sa asculte pe ceilalti; in sens contrar, cine nu gaseste prea usor linistea proprie, nu poate sa taca nici in fata celorlalti.

Linistea este un mod de viata, un mod particular de a trai in liniste cu tine insuti si cu cei din jurul tau. Linistea e o obisnuinta… iar a face liniste este cu totul si cu totul altceva decat a tace din gura.

Inseamna a-ti crea un loc in interiorul propriei fiinte unde te poti retrage pentru auto - reparare cand doresti acest lucru sau pentru a te feri de agresiunea mesajelor dure. Linistea este o dimensiune spirituala a persoanei, locul unde decidem ceea ce merge si ce nu… unde desenam o harta a actiunilor noastre. Sa iti descoperi acest centru interior este o cucerire fundamentala, inseamna sa tii in propriile maini, guvernul propriei tale existente…

Cine isi gaseste linistea interioara… stie sa asculte in liniste, oferind liniste.

4. Timpul din interiorul cuvintelor

Vorbitul si ascultatul, asemeni actului de a scrie si de a citi necesita timp, consuma timp. Ascultarea necesita timp. Psihologul incearca sa ne atraga atentia ca, implicit, comunicarea necesita timp si ca in felul acesta se naste si nevoia de a pastra in memorie cele spuse de catre celalalt.

Partitura ramane, dar muzica nu o mai auzim. Muzica nu inseamna partitura, dar ne putem aminti ce inseamna farmecul ei. Datorita memoriei si imaginatiei se obtine acea vizualizare a operei, acea proiectie proprie in spatiul imaginar.

Ascultarea este o stare care se traieste deci, minut cu minut. O stare care se traieste intens. Din cand in cand oferiti cuiva placerea de a-l lasa sa vorbeasca, dandu-i timp si ascultand asa cum ascultam o bucata muzicala, amintindu-ne cu responsabilitate preocesul destainuirii.

 

5. Timp daruit sau timp pierdut?

Cel care se decide sa ofere placerea de a asculta pe cineva, trebuie sa accepte o anume senzatie de prizonierat intr-o situatie care se succede minut dupa minut, fara a sti neaparat cand aceasta va lua sfarsit.

Nu puteti ca de la un punct incolo sa incercati sa impingeti discutia catre mai departe pentru a reduce timpul si dispozitia celui care va vorbeste. Trebuie deci sa fim constienti de timpul pe care il daruim celuilalt si sa nu incercam sa ii grabim expunerea.


6. A sti sa asculti si a sti sa iti intrerupi propria fraza pentru a-l lasa pe celalalt sa vorbeasca

A-ti interupe propriul discurs exact atunci cand interlocutorul incepe sa vorbeasca la randul sau, reprezinta un gest rafinat de consideratie pentru cel care vorbeste si pentru ceea ce el expune…

Acest lucru este deosebit de important in cazul oamenilor bolnavi sau in cazul celor care sufera. Suferinta naste nevoia de a fi ascultat. Sa vorbesti unei persoane care sufera este dificil; o ascultare silentioasa, in acelasi timp insotita de o atitudine ingaduitoare, ajuta la depasirea acestei dificultati.

 

7. A asculta si a vrea sa intelegi

Ca sa intelegi ceea ce iti transmite celalalt este nevoie de vointa de a intelege. A vrea sa intelegi nu e mereu sufiecient, dar este mereu indispensabil! Si de cate ori nu simtim acest lucru, nu e asa? Ca persoana careia ii comuicam, nu are deloc disponibilitatea de a vrea sa ne inteleaga, de a empatiza.

Fiecare persoana are o anume profunzime interioara, propriul sau cod de a lectura realitatea, miturile sale, utopiile sale, labirinturile sale; propria realitate spirituala care are analogie cu realitatile tuturor celorlalti oameni, dar care nu este in mod perfect echivalenta cu a sa. De aceea este nevoie sa parasim pentru moment propriul drum. E nevoie de ascultare rabdatoare, de empatie, intuitie si mai presus de toate… bunatate si iubire.

8. Nu-ti fie frica de pauzele de vorbire

O ascultare corecta inseamna ca stim sa gestionam pauzele de tacere, pentru ca mereu… tacerea este intensa. Respectati pauzele de vorbire si lasati la dispozitia celui care vorbeste posibilitatea de a se regasi, de a-si aduna gandurile, de a lua o pauza din tensiunea emotiva, pentru a-si reaccesa memoria, pentru a verifica daca cel care il asculta este atent la vorbele sale. Nu va fie frica de momentele de liniste nici macar atunci cand aceastea survin dupa o intrebare.

Nu raspundeti subit, astfel veti da de inteles ca acea intrebare nu este banala, este serioasa, merita respect si cere reflectie. Si nu va fie teama sa recunoasteti explicit ca aveti nevoie de o pauza de gandire. Spuneti: "Ma pui pe ganduri", "Ma lasi putin sa analizez?"

Linistea este plina de semnificatii… de energie, de sens. Muzicieni ca John Cage, Arvo Part sau Debussy au explorat din punct de vedere muzical linistea.

9. A asculta si a centra atentia pe “tu”

Oamenii care stiu sa asculte cunosc si folosesc o tehnica deosebita in timpul raporturilor lor cu ceilalti: ei isi focalizeaza si isi mentin atentia asupra celuilalt. Psihologul Carl Rogers este cunoscut ca maestru al acestei tehnici pe care el o numea “terapie centrata pe client”.

A-ti centra atentia pe celalalt inseamna a-i oferi un serviciu, a-i oferi putin din timpul tau si din sufletul tau, spune Colombero. Astfel, cel care vorbeste isi poate concentra atentia mentala si afectiva asupra temei care ii sta pe inima sau asupra problemei care il copleseste.

Sa iti mentii atentia centrata pe celalalt nu e ceva ce vine cu naturalete. Puteti face acest lucru doar adaugand o doza de constiinta. Este o problema de alegere. Trebuie sa reusim sa uitam de noi… Sa reusim sa stopam acea rumoare, acea voce si acele senzatii care salasuiesc in noi, preocupandu-ne in loc de acestea, de emotiile celuilalt.

De asemenea, un bun ascultator nu inregistreaza pasiv, precum un magnet, ceea ce simte, iar raspunsurile sale nu sunt mecanice sau standardizate, ci elaborate, in functie de persoana care ii comunica, bazandu-se pe patrimoniul uman si afectiv al existentei sale.

10. Scopul ascultarii?

Nu este acela de a da sfaturi, de a pune intrebari, de a face dizertatii culturale… ci de a trai alaturi de celalt starea sa sufleteasca, de a empatiza cu acesta si de a-l face sa inteleaga ca ii sunteti alaturi…

Articol bazat pe cartea "Dal Bla Bla al Dialogo- I segreti della communicazione" de Giuseppe Colombero, Famiglia Cristiana, Milano 2005

Julia S.


 

21 martie 2013

Vindecarea unei inimi ranite: 10 leacuri cicatrizante pentru suflet


 
Cu totii trecem, mai devreme sau mai tarziu, prin anumite deceptii in viata. Fie ca este vorba de o suferinta in dragoste, de o dezamagire profesionala ori familiala sau de o stare generalizata de tristete, acestea au puterea de a ne pune la un moment dat jos. Insa ele au intrat in viata noastra doar pentru a ne invata sa apreciem cu adevarat fericirea, linistea si speranta, aflate acum la doar...10 pasi vindecatori de noi.

De la tristete la acceptare: totul se intampla cu un scop

Cu totii trecem prin diverse probe si suferinte in viata, dar in noi sta puterea de a ne transforma tristetea mai intai in acceptare, apoi in impacare si in cele din urma in bucurie. Ai incredere in faptul ca nimic in viata nu este intamplator, nici macar ceea ce de obicei catalogam drept <accident>. Totul se intampla cu un scop divin, iar acest scop este ca noi sa invatam din toate, devenind persoane mai bune, mai tolerante si mai increzatoare in noi si in miracolul Vietii.

In plus, fiecare intamplare in parte vine cu zestrea ei proprie de invatatura pentru noi. Asa ca pune-ti mereu intrebarea: Ce am eu de invatat din aceasta? Poate este vorba doar de a invata sa (te) accepti si sa te detasezi. Sau poate este mai mult decat atat. Raspunsul iti va veni cu siguranta, odata ce te-ai deschis catre a-l primi in viata ta.

Iarta si mergi mai departe

Nimeni nu este perfect. Nici macar atunci cand actioneaza cu cele mai bune intentii din lume. Insa tocmai prin cunoasterea si acceptarea imperfectiunii inerent umane, noi putem atinge o mica parte din perfectiunea divina. Acceptarea noastra si a celorlalti exact asa cum suntem este una dintre cele mai importante lectii pe care le avem de invatat in aceasta viata.

Din acest punct al evolutiei noastre ne va fi mai usor sa ii iertam pe cei care consideram noi ca ne-au facut rau; dar si sa ne iertam pe noi pentru cum am actionat in acel moment. Iertarea, ca si acceptarea, trebuie sa mearga in ambele sensuri pentru a fi cu adevarat vindecatoare. Insa ele reprezinta singura modalitate de a depasi cu adevarat trecutul si de a merge fara atasamente mai departe.

Vindeca-te prin puterea vizualizarii

Imagineaza-ti cum o lumina de culoare roz sau aurie iti patrunde in corp prin crestetul capului, ajungand la fiecare celula din corpul tau. Simte-i atingerea calda si vindecatoare in timp ce iti lumineaza interiorul crestetului si apoi coboara lin in zona gatului. Simte cum iti mangaie intregul piept in timp ce iti lumineaza cutia toracica si organele dinauntru. Simte-i atingerea vindecatoare asupra plamanilor, a inimii, a rinichilor, a pancreasului, a splinei s.a.m.d..

Urmareste cu ochii mintii cum lumina coboara lent spre stomac si intestine, apoi cum iti invaluie in caldura ei umerii, bratele, antebratele, mainile si degetele. In continuare, lumina ajunge in zona bazinului, coborand prin coapse, genunchi, gambe si pana la degetele de la picioare. De fiecare data, ea elibereaza toate tensiunile si aduce o stare de relaxare completa in fiecare parte a corpului.

Apoi lumina se scurge in Pamant, unde duce cu ea toata energia negativa acumulata in corpul tau. Acolo ea se curata de toate impuritatile, spre a patrunde inapoi, curata si scanteietoare, prin talpile tale. Vizualizeaza cum ea urca in continuare pana in zona capului, energizand fiecare parte a corpului tau in parcursul ei ascendent. Apoi ea iese prin crestetul capului si se inalta deasupra ta, reintegrandu-se in fluxul energetic vindecator al Universului.

Fii recunoscatoare pentru lucrurile bune din viata ta

In momentul in care te simti invadata de ganduri si emotii negative, incearca sa te concentrezi asupra partii pline a paharului. Nimic nu este numai rau sau numai suferinta in viata! De multe ori s-ar putea sa-ti dai seama ca de fapt exista in viata ta mai multe lucruri bune decat dezamagiri. Invata sa descoperi in fiecare zi lucrurile din viata ta pentru care esti recunoscatoare, cum ar fi faptul ca traiesti, ca ai (macar cateva) persoane dragi in viata ta, ca ai un loc de munca si/sau o situatie familiala stabila, ca ai doi ochi cu care poti observa frumusetile din jurul tau si o inima cu care te poti bucura de ele.

Bucura-te de placerile simple ale vietii

De cele mai multe ori, adevaratele momente de fericire sosesc in viata noastra atunci cand ne asteptam mai putin si au la baza lucruri atat de marunte...Te poti trezi mai devreme intr-o dimineata si sa ai surpriza sa vezi cel mai frumos si mai cald rasarit de soare. Sau te poti afla intr-o conversatie obisnuita cu partenerul de viata, cand la un moment dat ii surprinzi acel zambet sagalnic de care te-ai indragostit.

Lista poate continua, incluzand nu numai clipe de viata binecuvantate, ci si lucruri sau gesturi care iti fac cu adevarat placere. Printre acestea se pot afla: sa citesti o carte buna, sa iti cumperi tie insati un buchet de flori care iti place, sa faci o baie indelungata cu spuma, sa mergi fara umbrela prin ploaie s.a.m.d.

Zambeste mai des si lumea iti va zambi la randul ei

Cand ne simtim la pamant, sa zambim ni se poate parea cel mai dificil lucru din lume. Insa, din fericire, putem face asta la inceput si fara sa o simtim din toata inima. Prin efortul nostru constient de a ne pune zambetul pe buze, ii transmitem de fapt universului ca suntem pregatiti pentru a primi bucuria in viata noastra.

In plus, odata ce incepem sa zambim, vom avea surpriza de a descoperi ca de fapt este mai simplu decat ne-am fi asteptat la inceput. Pentru ca zambetul exterior poate atrage zambetul nostru interior, care apoi se va reflecta cu putere pe chipul nostru si in cei din jur. Asa ca zambeste pe strada, zambeste in autobuz sau in metrou, iar cand o persoana de langa tine iti intoarce zambetul, vei stii cu siguranta ca esti pe drumul cel bun.

Simte ca lumea intreaga este a ta!

Fiecare dintre noi are posibilitati infinite pentru a trai exact viata pe care si-o doreste. Insa de multe ori suntem atat de prinsi in <confruntarea> cu cele mai marunte probleme cotidiene incat uitam ca scopul nostru pe acest Pamant este acela de a ne amplifica scanteia divina. Pana la urma, Dumnezeu nu este o divinitate asupritoare care ne pune piedici pentru a ne vedea in cele din urma doborati si umiliti. Din contra, El ne ofera toate oportunitatile de care avem nevoie pentru a creste pe plan sufletesc si spiritual. Important este sa ne dam seama de aceasta si sa descoperim in noi, pas cu pas, infinita deschidere catre prosperitate si fericire cu care Dumnezeu ne-a inzestrat pe fiecare.

Gandeste-te cum le poti face o bucurie celorlalti

De multe ori, solutia cea mai la indemana pentru a ne ridica deasupra problemelor personale este sa ne concentram asupra bunastarii celorlalti. In loc sa te gandesti cat de rau iti este tie in acest moment, propune-ti sa aduci mai mult bine in viata unei alte persoane. Aceasta s-ar putea sa aiba nevoie de o luminita acum chiar mai mult decat tine.

          Nu vorbim aici despre gesturi grandioase, ci despre orice lucru marunt pe care il poti face pentru aceea persoana, inclusiv sa ii trimiti un gand bun atunci cand treci pe langa ea pe strada. Iar in momentul in care gandurile sau actiunile tale se concentreaza asupra binelui acelei persoane, vei constata cu surprindere ca problemele tale fie nu mai au atata importanta pentru tine, fie se rezolva de la sine.

Concentreaza-te asupra prezentului

Pe cat de simplu este de spus, pe atat de greu poate fi de pus in practica. Trairea in prezent este o deprindere care se invata cu vointa si perseverenta, zi de zi, ca si cititul sau arta de a gati. Cu totii avem, macar la un moment dat in viata, tendinta de a ne raporta mai mult fie la trecut, fie la viitor. Insa in momentul in care ne dam seama ca viata noastra se construieste ACUM, din gandurile si actiunile noastre PREZENTE, cu siguranta nu ne va mai atrage ideea de a irosi acest atat de pretios prezent.

ana la urma, trecutul a fost necesar doar pentru a ne aduce AICI si ACUM, in aceasta consta adevarata lui valoare pentru noi. Restul tine doar de memorie si de circumstantele asociate cu o alta etapa din viata noastra. Cat despre viitor, cand (si doar atunci cand) acesta va deveni PREZENT, vom putea gasi cele mai bune solutii spre a-l trai cu adevarat si pe deplin. Restul planurilor si al calculelor pentru viitor sunt bune, insa niciodata 100% necesare, cu atat mai mult daca ele impiedica trairea completa a prezentului. Pentru ca, pana la urma, atunci cand viitorul imaginat de noi va veni, il vom trai la fel de bine (sau la fel de putin bine) precum stim acum sa ne traim PREZENTUL.

Asteapta-te la tot ce este mai bun in viata

Se spune ca atragem ceea ce gandim si ca daca nu avem grija, ingrijorarile noastre obsesive pot deveni intr-o zi realitate. Insa in aceeasi masura, avem puterea de a atrage lucrurile cele mai bune si mai valoroase in viata noastra. Conteaza doar sa observam directia in care se indeapta gandurile noastre cotidiene. Iar daca ingrijorarea este la ordinea zilei, sta in puterea noastra de a alege in mod constient o alta maniera de a gandi, care sa fie benefica atat pentru noi, cat si pentru cei din jur.

Intr-adevar, nu este foarte usor la inceput sa-ti urmaresti gandurile negative si sa le intrerupi <dominatia> asupra ta. Insa rasplata vine cu siguranta pe masura efortului pe care il depui zilnic. Astfel, cu cat lucrezi mai mult cu tine pentru a te mentine mereu optimista, concentrandu-te asupra lucrurilor care VREI sa se intample (in detrimentul a ceea ce NU iti doresti sa se intample), cu atat vei atrage mai multa implinire constienta si mai multa fericire in viata ta.

Andreea Peticaru


 

4 februarie 2013

Catalin Manea-Iubire neconditionata


 
Copacul nu-i cere o favoare frunzei, chiar daca el o intretine. Soarele nu-i cere o favoare Pamantului, chiar daca el il lumineaza. Apa nu-i cere o favoare setei, chiar daca ea o potoleste. Mancarea nu-i cere o favoare foamei, chiar daca ea o stinge. Aerul nu iti cere o favoare tie, chiar daca el te tine in viata. Aceasta este natura. Acesta este exemplul pe care natura ni-l ofera.

Iubire neconditionata

Sa privesti lumea, fara sa iti doresti nimic de la ea. Sa stai in Nemiscarea Cosmica, fara sa iti doresti sa te misti. Sa stai in liniste, fara sa iti doresti nimic de la Liniste. Sa iubesti fiecare forma de existenta, fara sa iti doresti nimic de la viata. Sa il mangai pe cel de langa tine, fara sa astepti nimic de la el. Cum ar arata viata ta daca ai trai astfel?

Simpla ta prezenta poate schimba radical vietile celor din jurul tau. Nu mai sunt necesare cuvintele sau semnele daca in inima ta este iubire neconditionata pentru tot ceea ce poti concepe. Tu esti Iubirea Neconditionata. Si te-ai intrupat pentru a manifesta aceasta Iubire. Orice pretentie este o iluzie. Nu ai nevoie de nimic, deoarece ai totul deja.

Imagineaza-ti cum te-ai simti stand in admiratie completa fata de tot ceea ce te inconjoara. Simte Linistea in care exista natura. Frunzele, copacii, plantele. Acestea rezida in Liniste, fara a cere nimic de la viata. Ele au Liniste si, astfel, au Totul. Ce altceva le-ar mai trebui cand au Totul?

Copacul nu-i cere o favoare frunzei, chiar daca el o intretine. Soarele nu-i cere o favoare Pamantului, chiar daca el il lumineaza. Apa nu-i cere o favoare setei, chiar daca ea o potoleste. Mancarea nu-i cere o favoare foamei, chiar daca ea o stinge. Aerul nu iti cere o favoare tie, chiar daca el te tine in viata. Aceasta este natura. Acesta este exemplul pe care natura ni-l ofera.

Pentru cei care au ochi de vazut si urechi de auzit, acesta este mesajul care va poate schimba viata: priviti, fara a cere ceva de la elementul privit. Iubiti, fara a pretinde ceva de la elementul iubit. Mangaiati, fara a dori ceva de la elementul mangaiat. Aceasta este calea catre Libertate. Catre libertatea individuala, cat si catre libertatea comuna.

Stai in Liniste, chiar daca inca nu ai o relatie constienta cu Linistea. Opreste-te putin din analizat. Doar priveste. Observa. Si elibereaza-te de analiza. Priveste prin ochii Linistii si traieste viata ei. Linistea nu are nevoie de nimic, deoarece Ea se traieste pe Ea. Linistea se iubeste pe Sine, iar Iubirea Linistii de Sine se emana peste toate formele de existenta.

Linistea nu pretinde Liniste. Linistea nu doreste Liniste, deoarece Ea se are pe Ea. Asa esti si tu. Te ai pe Tine, iar odata ce realizezi ca in tine este Esenta Atotcreatoare, te trezesti la realitatea in care nu esti separat de nimic, iar daca devii Una cu Totul in mod constient, atunci te eliberezi de conditionalitate. Pretentiile si interesele se dizolva, deoarece realizezi ca a-ti dori ceva ce ai deja este o contrazicere.

Iubirea neconditionata este motorul Universului. Viata este pulsata din Inima lui Dumnezeu, prin Iubire Absoluta, lipsita de orice conditie sau preferinta. Viata se ofera cu Totul. Existenta ti s-a oferit cu Totul, iar daca iti vei deschide ochii, vei putea vedea cel mai pur si la indemana mesager: viata. Cele mai autentice mesaje iti sunt oferite chiar de catre viata, fara a pretinde nimic in schimbul invataturilor pe care le primesti. Viata te iubeste neconditionat, iar acum ai si tu ocazia sa ii urmezi exemplul.

De fapt, chiar viata te-a adus la aceste cuvinte. Iubirea te-a purtat catre aceste mesaje pentru a-ti umple Sufletul cu Lumina. Ai ajuns in locul unde ai cerut dintotdeauna sa fii. Fara de dorinte, fara de pretentii, fara de asteptari. Doar tu. In Liniste, in Iubire, in Pace, in Libertate, in Viata. Acesta este punctul pe care toti discipolii il cauta. Insa, nu ai nevoie de un maestru exterior pentru a ajunge aici, deoarece Maestrul Suprem salasluieste in tine. Viata este Maestrul. Tu esti discipolul. Si viata esti Tu. Observi acum ca Tu esti propriul tau Maestru?

Insa, daca traiesti de la nivelul dorintelor si al conditiilor, atunci sa fii sigur ca te-ai ratacit de Tine. Atunci inima iti este ingreunata cu ravne si zgomot. Inainte de a-ti dori ceva, fa pace cu ceea ce ai deja, pentru ca tot ceea ce ramane in intuneric, se va intoarce la tine pentru a se transforma in lumina. Nu fugi de intuneric, deoarece acesta trebuie vindecat. Intunericul fiintei noastre trebuie luminat. Intunericul s-a nascut doar pentru schimbarea la fata. Aceasta este dorinta intunericului: sa se lumineze. Indeplineste-i aceasta dorinta, caci astfel, luminand intunericul, te vei lumina si pe tine si iti vei intensifica propulsia in ascensiune.

Intunericul se vindeca prin Lumina. Tu esti Lumina. Priveste si emana Iubire Neconditionata, caci astfel vei inalta lumea, odata cu tine. Priveste-l prin compasiune pe cel care doreste sa te raneasca. Cineva te ataca doar pentru ca tu ai ceva ce el isi doreste, insa tu, ii vei explica faptul ca tot ceea ce este in tine, exista si in el. Nu te supara pe atacator, deoarece tu, prin Linistea ta, esti inatacabil.

Orice atac este un strigat dupa ajutor. Atacul se naste din suferinta. Atacul se naste din lipsa. De ce te-ai supara pe cineva care sufera? Ofera compasiune si iubire neconditionata, fara a dori recunoastere sau rasplata. Tu, doar ofera. Pentru ca ai la dispozitie Infinitul. Asa poti schimba lumea. Asa poti transforma orice viata si orice perceptie asupra vietii.

Stand in Liniste, esti de nezdruncinat. Linistea este spatiul in care se proiecteaza orice manifestare. Nimic nu te poate speria sau infricosa in dimensiunea Linistii. Dincolo de orice aparenta, dincolo de orice gand, dincolo de orice forma, dincolo de orice. Tu esti dincolo de orice, inaintea oricarei circumstante. Tu esti Insasi Linistea.

Asculta. Asculta fara a dori sa intelegi. Doar asculta, fara nicio dorinta. Priveste. Priveste fara a pretinde ceva. Doar priveste, fara nicio pretentie. Iubeste. Iubeste, fara a cere ceva. Doar iubeste, fara nicio cerinta. Sa traiesti viata fara a dori ceva de la ea, stiind ca ai viata. In Liniste. In Pace. In Iubire Neconditionata.


 

31 ianuarie 2013

Catalin Manea-Singuratatea nu este un dusman



 
Singuratatea este o iluzie. Nu percepe singuratatea ca pe un monstru. Nu acesta este rolul ei. Singuratatea vine in viata ta pentru a-ti oferi clipe de pace si contemplatie.

SINGURATATEA NU ESTE UN DUSMAN

Singuratatea este o iluzie. In clipa in care crezi ca esti singur, de fapt Tot Ceea Ce Te Inconjoara este alaturi de tine. Teama de singuratate este formata prin intermediul perceptiei in separare. Datorita faptului ca ai impresia ca esti o piesa individuala din acest puzzle numit viata, iti creezi diverse experiente in relatie cu celelalte piese. De fapt, realitatea este ca totul este interconectat.

Daca vei merge dincolo de aparentele fizice, vei intelege ca singuratatea este o fictiune experimentata prin teama de ratacire. In momentul in care nu mai ai un punct de reper, atunci iti pierzi directia. Insa daca acest punct de reper este in exteriorul tau, atunci, brusc, viata ta devine dependenta de circumstantele exterioare.

De aceea, niciodata nu iti vei gasi pacea in exterior. Pacea ta este deja in tine, asteptand sa fie activata si experimentata. Este adevarat ca mediul exterior iti poate influenta starea interioara, dar daca tu iti raportezi pacea la mediul exterior, atunci pacea ta va depinde intotdeauna de modul in care exteriorul se manifesta.

Singuratatea a avut un rol important in vietile oamenilor care au schimbat lumea. Bineinteles, la fel ca oricare element existential, singuratatea poate fi perceputa atat in mod inalt, cat si intr-un mod negativ. Poti face din singuratate dusmanul tau, insa, in acelasi timp, singuratatea iti poate fi cel mai bun prieten. Totul depinde de tine, de perceptia ta si de locul din care privesti.

De multe ori, singuratatea si linistea merg brat la brat in acest drum existential. Linistea poate fi dobandita foarte usor cand mediul exterior este in tacere. Iar singuratatea iti poate oferi aceasta tacere. Singuratatea iti poate oferi locul, insa ceea ce faci tu in acest loc depinde doar de tine. Unii oameni se sinucid din cauza singuratatii, iar altii creaza adevarate capodopere in clipele de singuratate.

Daca singuratatea a ajuns in viata ta, inseamna ca acum, mai mult ca niciodata, ai ocazia sa vorbesti cu tine, sa petreci mai mult timp cu tine si, poate cel mai important, sa te asculti mai mult. Si vei putea face asta foarte bine, deoarece in liniste totul se aude mai clar. Singuratatea iti ofera privilegiul de a purta o discutie clara cu locul in care te afli, cu viata pe care o traiesti. Acum ai ocazia sa iti spui tot ce ai de spus, fara a te mai cenzura.

De multe ori, ai tanjit la cateva clipe de liniste si de tacere. Singuratatea iti ofera aceste cadouri. Primeste-le cu inima deschisa, fara teama sau suspiciune. Totul te conduce la un bine mai mare, chiar daca de multe ori mintea noastra nu intelege acest adevar. Totul ne conduce la Binele Suprem. Insa, nu uita: niciodata sa nu judeci un drum dupa inceputul lui. De fapt, niciodata sa nu judeci.

Paradoxal, de multe ori te simti singur chiar daca esti in compania unei/unor persoane, iar alte ori te simti complet chiar daca esti doar in compania ta. Vezi tu, singuratatea este relativa. Si interpretabila. Asa ca, nu eticheta singuratatea in functie de experientele pe care le-ai avut pana acum. Viata nu se repeta. Totul este nou. In fiecare clipa, tu esti o fiinta noua. Nu te raporta la o experienta anterioara sau viitoare, deoarece uiti sa traiesti experienta actuala.

In clipele de singuratate, permite-ti sa faci liniste si sa primesti aceasta stare cu inima deschisa. In liniste, gandurile devin mai limpezi, simturile devin mai ascutite, detaliile devin mai evidente, mesajele devin mai clare. Singuratatea iti ofera tacere, iar tacerea iti poate oferi liniste, iar daca ai liniste, ai totul. Daca in interiorul tau este liniste, atunci exteriorul iti va oferi liniste, deoarece lumea exterioara este manifestarea interiorului tau.

Nu percepe singuratatea ca pe un monstru. Nu acesta este rolul ei. Singuratatea vine in viata ta pentru a-ti oferi clipe de pace si contemplatie. De ce nu ai primi aceste binecuvantari cu inima deschisa? Cu totii avem la un moment dat un ragaz de la ritmul alert al lumii fizice. Tuturor ne prinde bine o vacanta de la mediul exterior. In aceasta vacanta avem ocazia de a ne consolida relatia cu noi insine, iar daca avem o relatie constienta cu Sinele nostru, atunci vom realiza ca niciodata nu suntem singuri.

Forta Infinita care ne-a creat salasluieste in interiorul nostru. Ea ne-a oferit viata, Ea ne sustine viata. Daca devenim constienti de legatura pe care o avem cu Divinitatea, atunci singuratatea va deveni o binecuvantare, o oaza de liniste, un prilej de a petrece clipe alaturi de Sinele Adevarat.

Nu fugi de singuratate, ci primeste-o cu inima deschisa. In fiecare zi, fa-ti un obicei din a petrece clipe cu Sinele tau, cu Infinitul Nevazut. Permite-ti sa faci liniste. Permite-ti sa comunici cu Centrul Fiintei Tale, permite-ti sa descoperi Cine Esti Cu Adevarat, permite-ti sa te asculti si sa te intelegi. Iar daca tu vei face pace cu tine, atunci vei primi pace si de la mediul exterior. Si sa nu uiti niciodata: Dumnezeu este intotdeauna cu tine si iti vorbeste in permanenta. Fa liniste si asculta-L.

de CATALIN MANEA, expert Garbo