Despre acceptare

"Fericirea, iubirea, respectul, aprecierea … ele nu vor veni niciodata din afara, ci ele sunt doar rezultatul iubirii, respectului si aprecierii pe care fiecare dintre noi invatam – e adevarat, cu greu –sa ni le oferim noua insine. Iubirea pe care o primim de la ceilalti nu este decat o reflexie a iubirii pe care ne dam voie sa o regasim in noi insine si pentru noi insine. Este un drum lung, dar absolut necesar si extrem de frumos.

Atunci cand ne acceptam pe noi insine cu adevarat, nu mai asteptam de la ceilalti validare si nu mai incercam sa mai demonstram nimanui nimic. Nu mai cerem de la nimeni nimic. Nu ne mai suparam inutil, nu mai suntem dependenti de ceea ce vad sau nu vad ceilalti in noi, pentru ca am descoperit ca nu ei sunt cei care trebuie sa vada. Ci noi suntem aceia care trebuie sa privim din nou, de data aceasta, acolo unde trebuie.

Incepeti sa cautati in voi tot ceea ce credeti ca v-ar putea oferi ceilalti. Petreceti timp cu voi insiva si lasati-l sa va invete despre voi, sa va deschida o poarta spre adancimile fiintei voastre si sa va faca cunostinta cu ceea ce sunteti cu adevarat. Este cea mai frumoasa calatorie pe care ati putea sa o parcurgeti vreodata…"

(Tania Tita)

Catalin Manea-Eliberare prin acceptare

 

Acceptate totala. Nu resemnare, ci acceptare. Este o mare diferenta. A te resemna inseamna a renunta la realitate, iar acceptarea inseamna a imbratisa realitatea, exact asa cum este. De vrei sa vindeci o boala, in primul rand este necesar sa accepti ca aceasta exista. Daca o negi, ii maresti puterea asupra ta, pana cand prezenta ei va pune stapanire pe fiinta ta.

ELIBERARE PRIN ACCEPTARE

De vei pretinde o alta realitate, sa stii ca nu cunosti chipul actualei realitati. Intr-adevar, suntem in cautarea unor realitati care au potentialul de a ne indeplini cele mai ascutite cerinte, insa aceasta alergatura oglindeste lipsa de impacare cu realitatea momentului prezent.

Privim catre viitor si ne cautam fiinta in el, tocmai pentru a umple un gol lasat de lipsa de prezenta in momentul prezent. Ceea ce cautam in viitor, este deja aici. Privim catre inainte, cu speranta de a gasi o versiune mai buna a fiintei noastre. Privim la ceea ce poate fi, iar in acest fel uitam ceea ce este.

Nimic din ceea ce vrei sa fie, nu va fi daca nu accepti ceea ce este. Acceptarea totala a realitatii te va propulsa dincolo de efectul relativ al realitatii. Pentru a depasi o bariera, in primul rand este necesar sa accepti ca aceasta bariera exista. A nega realitatea inseamna a-ti ingreuna vibrational experienta pe care o ai cu realitatea.

De aceea, negarea nu este o solutie. Cand negi ceea ce este, devii una cu ceea ce negi. Cand negi o durere, devii una cu acea durere, tocmai din simplul motiv ca vibratia joasa a negarii intra in rezonanta cu vibratia elementului pe care il negi. Bineinteles, nu ai vrea sa negi o lumina, ci un intuneric. Negand intunericul, actionezi cu intuneric asupra intunericului. Negand intunericul, contribui cu intuneric asupra intunericului, ceea ce iti va aduce o experienta si mai intunecata, in relatia ta cu intunericul pe care il negi.

A nega ceea ce este inseamna a fi impotriva realitatii, ceea ce iti va aduce un asalt al energiilor joase. De obicei, aceasta negare se face fara a se cunoaste repercusiunile ei. Tocmai de aceea, aceasta capcana este una deosebit de puternica. Principala sursa de putere a ego-ului, este chiar faptul ca, de multe ori, ego-ul te-a convins ca nu exista. In acest fel, el ti-a spus ca tu esti el, ca tu esti gandurile, fricile, dorintele, pretentiile tale. Iar tu, ai crezut. Chiar ai crezut. Si ai suferit din aceasta cauza. Mult.

Este momentul ca acest joc sa se opreasca aici. Este momentul trezirii. Ai curajul sa stai fata in fata cu tine si sa iti recunosti ego-ul? Accepta-ti ego-ul. Recunoaste-ti sinele fals. Accepta-ti vocea mentala care iti spune mereu ca nu esti bun, ca nu este suficient, ca iti este frica. Accept-o, nu o nega. Accepta aceasta voce, fara a te raporta la ea. Observ-o, dar nu te regasi in ea. Aceasta voce exista, dar ea nu este Tu. Ea este ceea ce te-a tinut departe de Tine.

Acceptandu-ti ego-ul, incepe procesul de dizolvare al acestuia. Insa, este necesar sa intelegem ceva: a accepta nu inseamna a lupta. Accepta-ti ego-ul, insa nu lupta cu el, pentru ca lupta ii va oferi putere si control asupra ta. Accepta-l exact asa cum este, fara a incerca sa adaugi sau sa iei ceva de la el. Pur si simplu, accepta-i existenta intr-un mod total. Asta inseamna deschidere catre realitate, iar aceasta deschidere iti va purifica privirea. Cand te deschizi catre realitate, realitatea iti va arata ceea ce este dincolo de ceea ce ai vazut pana acum.

Cand accepti ceea ce este, celebrezi realitatea si onorezi momentul prezent. In sfarsit, nu mai lupti contra vietii, ci ii permiti vietii sa fie exact asa cum este, in aceasta clipa. Focul isi va pierde efectul asupra ta daca tu vei inceta sa te mai lupti cu el. Ce se intampla oare cu un foc pe care tu nu il mai intretii? Se stinge. De la Sine. Despre asta este vorba. Vei gasi pacea doar atunci cand vei mai inceta sa lupti cu razboiul. Vei gasi linistea in clipa in care vei inceta sa actionezi prin zgomot.

Acceptate totala. Nu resemnare, ci acceptare. Este o mare diferenta. A te resemna inseamna a renunta la realitate, iar acceptarea inseamna a imbratisa realitatea, exact asa cum este. De aici provine virtutea marilor intelepti ai acestei lumi: de vrei sa vindeci o boala, in primul rand este necesar sa accepti ca aceasta exista. Daca o negi, ii maresti puterea asupra ta, pana cand prezenta ei va pune stapanire pe fiinta ta.

Desi nu pare, negarea este o lupta, nu o detasare. Aici este problema ignorantei. A ignora un element existential, nu inseamna a te detasa de el, ci a deveni dependent de el. Tocmai de aceea, este necesar sa inlocuim ignoranta cu constienta. Este clipa sa devenim constienti de realitate si de tot ceea ce pluteste in realitatea noastra. Daca vom aborda realitatea intr-un mod constient, cu acceptare, compasiune si toleranta, ne vom trezi puterile nemasurabile ale interiorului nostru si vom transcende tot ceea ce nu este in armonie cu Pacea Din Care Provenim.

Daca lupti contra unui element, investesti energie in acel element si ii imputernicesti existenta in realitatea ta, deoarece chiar tu il incarci cu energie. Acceptare, constienta, compasiune - toate acestea sunt in tine, gata sa iti ofere pace si liniste. Atunci cand accepti o durere, aceasta acceptare iti va aduce pace, deoarece nu te mai afli in lupta, iar aceasta stare de pace, te va separa de durere, deoarece durerea nu poate vibra la frecventa pacii. Faptul ca experimentezi o durere, reflecta ca tu existi acolo unde durerea exista. Faptul ca durerea este in fiinta ta, reflecta faptul ca tu vibrezi la aceeasi frecventa la care vibreaza si durerea.

Daca lupti cu durerea, te vei afunda in intunericului vibrational al luptei si vei amplifica durerea, deoarece ii vei oferi un teren favorabil. Daca accepti durerea, ca si existenta, lupta incepe sa se dizolve, deoarece pacea isi face simtita prezenta in fiinta ta, iar acolo unde este pace constienta, razboiul nu mai poate actiona.

E normal sa vrei pace in vremuri de razboi, insa aceasta pace nu va fi gasita daca vei lupta cu lupta. Lasa lupta sa se lupte, accepta faptul ca exista, insa mergi de la identificarea cu lupta, la observarea luptei. Observa-ti lupta interioara, ca si existenta, dar nu te implica in ea, nu o interpreta si nu o analiza. Doar, fii martorul ei. Martorul propriei lupte. Nu cel implicat, ci martorul care priveste fara a interpreta.

Acceptarea iti va aduce pace, deoarece nu vei mai lupta contra realitatii. Pacea provenita din acceptare, te va propulsa dincolo de ceea ce accepti. Insa, aceasta pace va veni la tine doar in clipa cand acceptarea este totala. Iar acesta poate fi un bun exercitiu pentru tine. Daca accepti ceva fara a simti prezenta pacii, inseamna ca acceptarea nu este completa. De indata ce accepti realitatea, pana la ultima vibratie, pacea se va propaga automat in fiinta ta.

Asadar, ai ajuns la aceste cuvinte pentru a primi acceptarea in viata ta. De vei dori sa lupti in continuare, oponenti se vor gasi. Insa, sa iti amintesti mereu aceste cuvinte: singurul obstacol din calea ta esti tu - ego-ul tau, care, de multe ori, ti-a spus ca nu exista. Accepta-te exact asa cum esti, accepta totul exact asa cum este, pentru ca doar acceptand ceea ce este, poti construi constient ceea ce alegi sa fie.

Compasiune, liniste, acceptare - acestea vor binevesti intotdeauna prezenta pacii in realitatea ta. Iar daca vei zbura pe aripile pacii, prapastia vibrationala a razboiului nu te va putea atinge, pentru ca niciun intuneric nu poate exista in Imparatia Luminii. Pacea fie cu tine, pe fiecare carare a vietii!

www.catalin-manea.com

 

 

Dincolo de cuvinte: o promisiune

 

In aceste momente de sarbatoare, ne dam intalnire cu noi insine. Dincolo de cuvinte nerostite sau gesturi incomplete, ne asezam fata in fata cu noi insine, spunandu-ne din nou povestea.

Si poate ca exista intamplari care cer sa fie rescrise, insa acea voce interioara ne transmite ca, inainte de toate, este nevoie de acceptarea lor.

Asa ca m-am invitat la un pahar de soare, dornica sa ma bronzez cu razele adevarului. Desigur, din entuziasm, uit adesea ca razele acestea pot sa arda atat de tare incat sa lase cicatrici, insa atata timp cat apelez la remediul potrivit, stiu ca nu pot da gres.

M-am obisnuit ca la fiecare sfarsit de an, sa trag o linie groasa sub care sa imi notez implinirile si ratarile, insa imi dau seama pe zi ce trece ca in orice zi ma pot intoarce catre mine pentru a-mi face o promisiune. Dar oare de ce trebuie sa asteptam mereu un sfarsit pentru a da nastere promisunii schimbarii?

Poate ca acest fapt ma determina sa constientizez ca, fiind mereu in asteptarea unui moment salvator, purificator, eliberator, subestimam momentul de acum care ne poate oferi toate aceste stari atata timp cat ii permitem asta.

Iar exemplele vin din cele mai minore fapte. De la fata care isi doreste sa slabeasca, dar asteapta o intreaga aliniere cereasca pentru a incepe aceasta actiune, iar intre timp isi hraneste toata aceasta asteptare cu inca o prajitura pana la cel care isi promite ca o se iubeasca mai mult intr-o zi, dar pana atunci, isi mai gaseste timp sa se distruga putin cate putin.

Si nu-mi dau seama daca in spatele acestei delasari zace de fapt o vointa puternica, dornica sa se clinteasca din loc. Sau poate ca si acest gand este tot scuza de a refuza actiunea in favoarea stagnarii.

Asadar, va propun ca in acest moment unic, care nu cere sa fie sarbatorit, in aceasta zi care pentru unii dintre noi are o mareata semnificatie, iar pe altii ii lasa rece, sa ne promitem ceva. Iar aceasta promisiune sa fie totusi dincolo de cuvinte si dincolo de dorinta de a o impartasi cu repeziciune celorlalti. Sa fie o dorinta intrinseca si puternica, tacuta si exploziva in acelasi timp. Stiti cu totii la ce ma refer. Eu deja imi promit ceva in gand.

Sunteti gata sa va tineti de aceasta promisiune?

http://www.damaideparte.ro/

 

Acceptare, nu autosuficienta

Fiind in preajma sfarsitului de an, multi dintre noi avem tendinta de a face bilantul anului care tocmai a trecut. Privind in urma, ne agatam de evenimentele care tocmai s-au incheiat si incercam sa tragem concluzii. Am devenit oare mai buni? Mai calzi? Sau mai nepasatori? Ne-am mintit oare mai mult? Am visat mai putin? Am devenit mai vii? Ce parti din sufletul nostru au fost lasate sa moara? Constient sau nu, toate aceste emotii reprezinta piesele unui puzzle numit dezvoltare personala.

Sunt sigura ca toti am facut ceva cu care ne mandrim in acest an.

Fie ca este vorba de o noua slujba, intemeierea unei familii sau capacitatea de a iubi mai mult, ne-am dat voie sa fim binecuvantati de soarta. In acelasi timp, sunt sigura ca in urma acestui an am adunat noi regrete. Am facut lucruri cu care nu ne mandrim si ne dam seama ca uneori nu putem face nimic mai mult decat a ne cere iertare.

Dincolo de aceste realitati cu care fiecare dintre noi se confrunta, multi dintre noi regasim lucruri pe care am fi vrut sa le schimbam, dar nu am reusit. Iar asta ne face sa ne purtam de parca timpul nu mai are rabdare cu noi. De exemplu, eu mi-am propus sa invat sa inot, insa nu am reusit asta si m-am invinovatit ca de atatia ani imi doresc sa fac pasul asta si de fiecare data teama imi este alaturi. Totusi, anul acesta am reusit pentru prima data sa fac pluta in mare, sa indepartez tendinta de a controla pentru a-mi da voie sa ma las purtata de apa. Chiar daca nu mi-am atins scopul principal, acela de a inota, am facut un pas pe care altadata nu am reusit sa il realizez. Si atunci am contientizat ca e nevoie sa ne bucuram de oportunitatile marunte pana ajungem la scopul final al calatoriei noastre.

Asadar, ceea ce vreau sa subliniez in acest articol este ca intre acceptare si autosuficienta nu exista semnul egalitatii.

Desigur, acesta isi poate face aparitia cu usurinta daca il lasam. Insa vreau sa va fac o invitatie de a privi in urma voastra si de a va intreba ce ati fi vrut sa schimbati si nu ati reusit. In acelasi timp, cautati printre sertarele autocriticii si intrebati-va daca nu cumva ati evoluat in acel plan, dar pur si simplu nu v-ati dat seama.

Acceptand o situatie cu care ne confruntam, ii dam posibilitatea sa se dezvolte si in alte directii. Ii dam posibilitatea de a creste din simplul motiv ca incercam sa o imbratisam, nu sa o criticam. Desigur ca primul nostru impuls este acela de a spune ,,eu nu o sa reusesc niciodata sa fac asta” sau ,,degeaba ma straduiesc, nu sunt in stare sa fac asta”, insa o data ce acceptam ca NU putem face lucrul respectiv, o povara este indepartata din sufletul nostru. Nu uitati, insa, ca aceasta povara se poate transforma in cele mai usoare aripi.

Printre cozonaci si colinde opriti-va un moment si intrebati-va: ce nu accept la mine insami? Cum pot intoarce asta in favoarea mea?

http://www.damaideparte.ro/

 

Locul de onoare din inima ta

 

Da, ai in jur multe voci de care trebuie sa asculti: parinti, sefi, colegi, parteneri, prieteni, colaboratori si esti constrans prin nenumaratele lucruri pe care trebuie sa le faci. Insa nimic nu te poate implini mai tare decat a avea puterea ca, in iuresul tuturor acestor lucruri carora trebuie sa li te conformezi pentru a fi” in randul lumii”, sa stai in propria ta inima. Sa-ti gasesti culcus acolo, pentru ceea ce esti tu. Sa-ti afli acolo cel mai bun confident si sfatuitor. Sa lasi sa ti se construiasca, prin inima, calea ta adevarata, dincolo de ratiune, de ceea ce vrem, de ceea ce credem ca ar trebui sa facem sau sa fim. Si din acest loc, sa iesi la lumina cu ceea ce esti tu. Este unul din cele mai grele lucruri pe care le avem de facut fiecare dintre noi in aceasta viata. Sa ne schimbam perspectiva de la “Ce ar trebui sa fac, conform bunului-simt comun, conform societatii, conform asteptarilor familiei, conform aparentelor care duc intr-o anumita directie?” la “Din locul de profunda conectare cu dorinta inimii mele, ce iese la iveala in aceasta situatie? “ Si atunci, cu siguranta, vei sti: ce ai de facut, ce ai de spus, cum te poti raporta la situatia in care esti.

Tanjim adesea sa ocupam un loc in inima cuiva, uitand ca cel mai important loc pe care ar trebui sa ni-l acordam este locul de onoare din propria noastra inima. Ce trebuie sa facem pentru a ne face loc, pentru noi insine, in inima noastra? Uneori ni se pare ca este cea mai grea misiune posibila si de multe ori nu stim nici cum sa facem asta.

Si nu, inima nu este ratiunea noastra. Nu este capul nostru, gandul nostru, creierul nostru. Ea este vocea firava din interior, pe care de cele mai multe ori nu o auzim din cauza tumultului in care traim. Este busola noastra eterna, partea din noi care va sti intotdeauna drumul, chiar daca nu stie mereu unde duce acest drum. Indiferent de circumstantele din jur, indiferent de ce se intampla, aceasta voce este singurul nostru insotitor permanent, pana in clipa finala.

Iata o modalitate concreta de a descoperi cum sa accesam spatiul inimii noastre, propusa de cartea Spatiul sacru al inimii, Drunvalo Melchizedeck, Editura For You:

“Inchideti ochii, asteptati pana simtiti ca este momentul potrivit si apoi deplasati-va atentia spre inima fizica, nu spre chakra inimii. Prin vizualizare, priviti sau simtiti inima fizica si simtiti cum va indreptati spre ea. Cand ajungeti la ea, intrati prin membrana inimii, in interior.

 

Ascultati si simtiti bataia inimii. Simtiti cat de moale este tesutul care va inconjoara. Ramaneti acolo cateva clipe. Atunci cand considerati ca este momentul, iesiti din inima, prin membrana, si urcati spre gat. Opriti-va acolo pentru o clipa si apoi continuati sa va deplasati pana la cap. Observati diferenta intre inima si cap. Simtiti duritatea craniului. Inima este feminina, iar capul masculin. Este atat de evident.”

La fel de bine iti poti decupa o inima din carton, o poti colora in ce culoare vrei tu si apoi te poti aseza in ea. Permite-ti sa vezi cum te simti, atunci cand pasesti in spatiul inimii tale. Ce se contureaza in tine? Cum devine aerul din jur? Cum te simti cand, pentru o secunda, faci abstractie de tot ceea ce exista in jurul tau si iti intrebi inima ce isi doreste? Sau atunci cand percepi tot ce este in jur cu ajutorul inimii? Cum te simti cand iti spui ca tu vei fi fiinta careia ii vei acorda intotdeauna locul de onoare din inima ta? Ca vei incerca sa nu mai pierzi acest loc, pentru ca o viata in afara inimii e mult prea dureroasa si deja te-a costat prea mult?

Cand pierdem contactul cu inima noastra, pierdem putin si din savoarea vietii si din coerenta noastra interioara in fata vietii. Miracolul inimii noastre este, de cele mai multe ori, singurul care ne poate da luciditate, acceptare, seninatate si implinire in orice situatie de viata prin care trecem. Inima noastra este cheia.

Daca nu ati vazut niciodata o inima, fragmentul de mai jos din serialul Anatomia lui Grey, va da prilejul sa vedeti frumusetea unei inimi tinute artificial in viata intr-o cutie, in asteptarea unui transplant:

 

Este uimitor modul in care medicii din spital incep sa foloseasca aceasta inima pentru a lua decizii importante pentru vietile si carierele lor. Doar privesc inspre cutia in care pulseaza viata, si daca ceea ce isi doresc sa faca nu este nici macar pe jumatate la fel de interesant precum inima din cutie, atunci acel lucru nu merita pierderea timpului.

Pentru ca inima iti spune intotdeauna care este cel mai important lucru pentru tine, daca stii sa o asculti.

http://www.damaideparte.ro/index.php/locul-de-onoare-din-inima-ta/7035/

Rana din suflet

 

Daca aruncam o privire sincera in interiorul nostru, vom observa o platosa in jurul inimii. Pentru unii oameni, este o baricada groasa, impenetrabila. Pentru altii, este un scut protector mai subtire, mai subtil sau o contradictie care nu apare decat in circumstante amenintatoare.

Si nimic nu sporeste mai mult sentimentul de amenintare decat suspiciunea ca nu suntem cu adevarat iubiti si acceptati asa cum suntem. Reducand inima la tacere sau inchizand-o, incercam sa eliminam durerea.

Nestiind ca putem fi iubiti pentru ceea ce suntem devenim neincrezatori in iubirea insasi si acest lucru la randul lui ne determina sa intoarcem spatele vietii si sa ne indoim de bunavointa ei. Ne putem spune ca iubirea nu este cu adevarat disponibila, insa adevarul profund este ca nu-i acordam incredere si astfel ne este greu sa ne deschidem fata de ea sau sa o lasam sa ne patrunda. Acest lucru ne deconecteaza de propria inima, exacerband sentimentul ca iubirea e greu de gasit.

Indepartarea de iubire se transforma de cele mai multe ori in senzatia de a nu fi complet acceptati de catre familia din care provenim-fie prin neglijenta, lipsa de sincronizare sau chiar abuz. Pentru ca nu ne simtim stransi in bratele sigure ale iubirii cadem in ghearele fricii. O cantitate insuficienta de iubire si hrana spirituala afecteaza in mod direct sistemul nervos sensibil al copilului, dand nastere unui anumit grad de soc sau unei traume care il va afecta pentru tot restul vietii.

Uneori, ranirea sau separarea de iubire se produce in moduri mai subtile. Unii parinti par destul de iubitori si totusi, in mod inconstient sau ascuns, isi manifesta iubirea incercand sa controleze sau sa manipuleze. Sau pot sa nu vada copilul ca pe o persoana diferita de ei, o fiinta separata. Astfel de copii se pot simti iubiti pentru anumite calitati, dar nu pentru ceea ce sunt cu adevarat. In nevoia lor de a-si multumi parintii si a le indeplini asteptarile, ajung sa priveasca iubirea ca pe un lucru din afara lor pe care trebuie sa-l castige ridicandu-se la anumite standarde.

Copiii incearca in mod firesc sa se protejeze de suferinta iubirii neadecvate cat de bine pot. Invata sa se separe si sa se distanteze de ceea ce le provoaca durere, prin incapatanare sau inchizandu-se in sine. Termenul tehnic este disociere.

Disocierea este modul prin care mintea noastra intoarce spatele durerii, sensibilitatii, dorintei de iubire, supararii si furiei de a nu primi suficienta dragoste, corpului, unde se afla aceste sentimente. Este una din strategiile fundamentale si una dintre cele mai eficiente din repertoriul copilului. Totusi, ea are si un dezavantaj major: impiedica sau opreste accesul catre doua zone principale din corp: centrul vital din stomac – sursa energiei dorintei, a erosului, a fortei vitale si cunoasterii instinctuale- si centrul inimii- unde raspundem iubirii si simtim lucrurile la modul cel mai profund.

Spunand nu durerii lipsei de iubire blocam caile prin care curge dragostea in corp si astfel ne lipsim de nutrientul esential care ar permite intregii noastre vieti sa infloreasca. Si ajungem sa periclitam legatura cu viata insasi.

Toate acestea ne pun in fata unei dileme ciudate si dureroase. Pe de o parte, tanjim dupa iubire – lucru de neevitat. Iar in acelasi timp, o si indepartam si refuzam sa ne deschidem total catre ea pentru ca nu-i acordam incredere.

Intregul tipar-necunoasterea faptului de a fi iubiti asa cum suntem, apoi reducerea la tacere a inimii pentru a elimina durerea, inchizand caile prin care iubirea poate curge in si prin noi-reprezinta rana din suflet. Desi rana din iubire se naste in copilarie, ea devine in timp o problema spirituala mult mai mare-o deconectare de la deschiderea spre iubirea care este natura noastra.

Rana umana universala se manifesta in corp ca pustietate, anxietate, trauma sau depresie, iar in relatii ca starea de neiubire, cu nesiguranta ce-i urmeaza, tendinta de a ne proteja, neincrederea si resentimentele. De aici decurg toate problemele din relatiile noastre.

Iubirea si rana din suflet par a merge mereu mana in mana, asemenea luminii si umbrei. Indiferent cat de puternic ne indragostim de cineva, rareori ne depasim frica si neincrederea pe termen lung. Intr-adevar, cu cat mai stralucitor ne lumineaza cineva, cu atat mai mult acest lucru activeaza umbra ranii noastre si o aduce in prim plan. Odata ce apar conflictul, neintelegerile si dezamagirile, o anumita nesiguranta se inalta din adancurile intunecate ale mintii noastre, soptind “vezi, pana la urma tot nu esti iubit cu adevarat.”

La nivel colectiv, rana profunda din psihicul uman duce la o lume devastata de lupte, stres si disensiuni. Comunitatile si institutiile sociale de la fiecare nivel – casatorii, familii, scoli, biserici, corporatii si natiuni pe intreg mapamondul-sunt in haos, se divid. Razboiul, saracia, nedreptatea, degradarea ecologica pornesc din incapacitatea noastra de a avea incredere unii in altii, de a ne onora diferentele, a ne angaja intr-un dialog respectuos si a ajunge la o intelegere reciproca.

Asadar, toate lucrurile frumoase si oribile acestei lumi au aceeasi sursa: prezenta sau absenta iubirii. Sa nu te simti iubit si sa pui asta la suflet este singura rana care exista. Ne distruge, facandu-ne sa ne vestejim si sa devenim refractari. Toata ura fata de noi insine si de ceilalti, toate temerile noastre, egoismul, problemele de comunicare si nesiguranta sexuala, patologia, nevroza, actiunile distructive din lume si intregul cosmar al istoriei, cu toata varsarea de sange si cruzimea sa, se rezuma la un singur lucru: faptul ca nu stim ca suntem iubiti si ca meritam iubire ne ingheata inima. Si intreaga tragedie a vietii umane porneste de aici.

Extras din “Iubiri perfecte, relatii imperfecte. Cum sa vindecam ranile sufletului”, John Welwood, Editura Elena Francisc

http://www.damaideparte.ro/index.php/rana-din-suflet/4143/