Mircea Eliade spunea…

 

…ca oamenilor le este teama de necunoscut deoarece lucrurile pe care le vor descoperi pot schimba “icoana” pe care si-au creat-o despre ei insisi.

Nu-mi amintesc daca asa suna citatul cu exactitate, insa merita sa reflectam putin asupra acestui subiect.

Daca in copilarie plansetele prelungite ne etichetau drept “suparaciosi”/”rasfatati”, iar racelile tot mai dese si mimica ingrijorata a parintilor ne ofereau amprenta “bolnaviciosului”, pe masura ce timpul trece, noi suntem cei care ne conturam imaginile despre propria persoana.

Poate ca cel mai ironic lucru este faptul ca ne cream singuri propriul pat al lui Procust, iar in momentele in care nu ne mai recunoastem, incepem sa ne taiem parul care depasea conturul cu care eram obisnuiti. Ne ghemuim pentru a nu da “pe dinafara”, iar in acele clipe in care credeam ca imaginea conturata va fi cea stabila, ne defacem larg mainile si picioarele pentru ca patul se mareste incetul cu incetul.

Dialogul cu necunoscutul apare in momentul in care alegem sa parasim patul pentru ca talpile noastre sa atinga pamantul.

De cate ori nu am afirmat despre noi “Eu nu sunt genul care sa vorbeasca in public/ sa ii asculte pe ceilalti/ sa dea ritmul propriei vieti/ sa ia decizii/ sa invete ceva pe cont propriu/ sa locuiasca intr-o garsoniera cu altcineva/ sa aiba grija de propria persoana” (si lista poate continua pentru fiecare in parte), fara ca macar sa ne oferim posibilitatea de a actiona in acest sens?

In momentul in care ne lasam incatusati de propriile proiectii la adresa noastra, uitam sa lasam loc si pentru alternative. Ne inghesuim atat de mult in noi insine incat uitam sa respiram viata care ne tot cheama spre ea…Il imbratisam atat de tare pe “Nu” si inaltam tot mai sus patul lui Procust astfel incat coborarea in realitate devine tot mai greu de realizat…

Cat despre “icoana” de care aminteste Mircea Eliade, consider ca timpul cioplirii ei este cel care ne indeparteaza de adevarata viata. Timpul in care ne intrebam “cum ar trebui” sa gesticulam, gandim sau simtim pentru a da bine in ochii celorlalti sau pentru a ne potrivi cu imaginea pe care noi o avem despre noi insine reprezinta o mare pierdere in fata noastra.

Atunci cand teama de necunoscut intervine, nu avem incotro si renuntam la toate ustensilele de dezoltare personala pe care ni le-am creat pentru a ne proteja. Avem de ales intre a ciopli in continuare o imagine pe care vom dori cu siguranta sa o retusam mai tarziu si a ne avanta in necunoscut pentru a trai dincolo de limitele imaginatiei noastre.

Si chiar daca intalnirea cu cele enigmatice ne poate determina sa ne pierdem controlul, nu se stie niciodata ce vom descoperi. Nu se stie niciodata daca lucrul cel mai de temut nu ascunde, de fapt, darul care astepta sa iasa la iveala…

Voi ce parere aveti?

http://www.damaideparte.ro/

 

Sunt dependenta de tine. Dar incerc sa ma vindec...

 

Poate ai intalnit sau ai fost acel partener care este insetat dupa afectiune si care isi doreste sa-i fii in fiecare secunda alaturi. Daca lipsesti pentru o anumita perioada, deja incepe sa isi piarda simtul certitudinii si chiar sa zamisleasca extrem de multe scenarii.

Majoritatea oamenilor confunda o relatie echilibrata cu una toxica si dependenta. Adeseori am auzit cum dependenta emotionala a fost asociata cu dragostea adevarata datorita mixurilor puternice de emotii . Si totusi cum putem sa ne dam seama daca experimentam dragostea sanatoasa sau dependenta de alte persoane? Care sunt pasii pentru a constientiza aceasta situatie?

Esti aparatorul meu. Tu esti stalpul meu de rezistenta. Punctul meu de sprijin. Centura mea de siguranta. Esti salvatorul meu. Cand mama este prezenta eu sunt protejat. Nu ma tem de nimic. Lumea este un loc sigur si prietenos. Daca am pierdut-o pe mama lumea se umple de oameni infricosatori si rai. Asa gandeste o fiinta umana in perioada copilariei sale despre mama.

Ce legatura are cu viata ta de acum? Nu ti-as povesti despre acest fenomen daca nu ar avea legatura cu un subiect care te intereseaza. Acest scenariu de viata se transmite pe masura ce crestem in relatia de cuplu. Lasa-ma sa-ti spun ca acelasi mecanism prezentat mai sus se activeaza cand partenerul tau de viata, de care depinzi emotional, pleaca. Dintr-o data lumea ta devine nesigura, iar tu devii baietelul sau fetita tremurand de frica si tipand dupa mama.

In principiu sarcina psihologiei este sa te faca sa diferentiezi ceea ce se intampla astazi de ceea ce s-a intamplat in copilaria ta. Toate aceste fenomene se intampla adesea in subconstientul nostru si de accea aducerea lor in planul constiintei este primul pas spre vindecare. Pentru a te bucura de sanatate si libertate emotionala este important sa determini starea ta actuala.

Daca te afli deja acolo, te felicit , daca nu acum ai sansa, sa iei prima decizie in acest sens. Cineva mi-a spus ca incercand sa explic romancelor acest fenomen inseamna sa ma lupt cu morile de vant. Eu insa cred ca tu cea dincolo de monitorul care ne desparte, ma auzi si cred ca ai curajul de a iesi din starea in care te-ai complacut atata vreme. Sunt convinsa ca iti doresti mai mult. Asa ca nu ma opresc. Vreau ca acest mesaj sa ajunga la tine. Tu decizi ce faci cu el. Daca esti o femeie puternica care isi doreste un stil de viata mai bun il vei folosi in avantajul tau. Eu pentru tine, scriu! Stiu ca esti acolo. Sa revenim.

In relatiile echilibrate exista bineinteles protectie reciproca si grija altruista insa aici iti vorbesc despre extreme. Iti vorbesc despre unul dintre tipurile de dependenta emotionala. Acest tip de dependenta are la baza teama de a fi parasit, teama de a ramane singur, gol de sentimente. Cum se manifesta?

Poate ai intalnit sau ai fost acel partener care este insetat dupa afectiune si care isi doreste sa-i fii in fiecare secunda alaturi. Daca lipsesti pentru o anumita perioada, deja incepe sa isi piarda simtul certitudinii si chiar sa zamisleasca extrem de multe scenarii. Iata un scurt exemplu: Sa zicem ca ai de sustinut un examen. Una este sa-l rogi pe iubitul tau sa te duca cu masina dimineata si alta sa sa-l obligi sa-si ia ziua libera pentru a sta cu tine in fata usii pana cand iti vine randul sa intri.

Daca motivul pentru care stai intr-o relatie este teama ce te-ar putea coplesi o data cu pierderea relatiei , merita sa te intrebi de unde vine. Daca ai mai avut tangente cu alte articole psihologice raspunsul ar putea fi deja plictisitor. Are legatura din nou cu ce ai trait in copilarie. Punctul cheie al intelegerii este ca nu poti face fata acestui tip de dependenta daca apelezi in continuare la ‘’o mama de imprumut’’, adica daca vei continua sa depinzi de cineva, care poate fara sa-si dea seama, mentinand activ vechiul pattern, iti submineaza increderea in sine si forta launtrica

In concluzie daca ceea ce experimentezi este sentimentul ca nu poti trai fara o anumita persoana, daca ai ajuns in punctul in care’’ El’’ este centrul existentei tale s-ar putea sa te afli intr-un pattern de dependenta emotionala numita si ‘’dependenta de tip scutec’’. Dupa cum am spus, mecanismul este foarte mult asemanator copilariei tale si o metoda prin care poti determina daca esti captiva in acest pattern sunt intrebarile.

Ia-ti cateva minute si adreseaza-ti urmatoarele intrebari:

Ce similaritati prezinta partenerul tau cu fosti parteneri? Exista ceva foarte atragator si comun tuturor? Dar ceva foarte neplacut si stresant? Se repeta cumva unele modele de interactiune? Cine detine controlul, cine pare mai implicat in familie, cine face mai multe planuri? Care sunt cele mai satisfacatoare nevoi ale tale si care sunt cele mai frustrate? Cum s-au interupt relatiile anterioare? Cine le-a interupt si din ce motive?

Daca descoperi un pattern autodistructiv, in sensul atasamentului excesiv, in relatiile tale poti explora mai departe geneza lui, examinand natura interactiunilor cu familia ta: Cine era seful, cine dadea ordinele? Exista un parinte care sa-l iubeasca mai mult pe celalalat? Te iubeau ambii parinti? Te iubea unul dintre ei mai mult? Il iubeai mai mult pe unul din parinti? Alaturi de care dintre parinti te simteai mai respectat, mai pretuit? Cine te facea sa te simti rau sau fara valoare? Cum obtineai atentie si suport emotional? Cine reactiona mai intai? Cum isi exprimau agresivitatea parintii tai? Cine era mai agresiv? Cine iti accepta mai usor starile afective?

Daca iti poti aminti, foarte bine. Daca parintii sau alte persoane apropiate isi mai pot raspunde, nu ezita sa ii intrebi. Dupa ce ai aflat raspunsurile, observa daca exista vreo legatura intre natura relatiilor din familia ta de origine si actuala sau fostele relatii de cuplu. Observi cumva asemanarea? Ai preluat acest model din familie? Pentru a face alegeri constiente este esential sa le intelege pe cele inconstiente care ne-au condus pana acum.

In general cei care avem treburi neterminate in copilarie, le oglindim in relatia noastra de cuplu. Exista oameni care aleg parteneri neimplicati si incearca sa-i schimbe, deoarece in copilarie au avut un parinte neimplicat ( de obicei acelasi sex ca partenerul), pe care nu l-au putut schimba. Altii aleg parteneri deprimati si devitalizati si incearca disperati sa-I tonifice, asa cum n-au reusit, mai demult, cu parintele lor descurajat si posomorat. De asemenea, unii aleg un partener narcisic, izbitor de asemanator cu parintele centrat pe munca sau activitatile lui, indisponibil pentru copil. Toate acele insecuritati infantile sunt acum incuiate temeinic si acoperite de caracterul dependent al relatiei prezente.

Scopul ultim al muncii de explorare a originilor insecuritatii, nu este de natura pur informativa. Nu are sens sa fi mai informat sau mai’’ cunoscator’’ daca nu intitiezi nici o schimbare. Autoexplorarea te ajuta sa asezi trecutul in trecut si prezentul in prezent. Ordinea pe care o introduce in timpuri se va reflecta si in viata ta o data cu deciziile tale. Primul pas pentru orice il reprezinta intelegerea fenomenului. Apoi as spune eu, acceptarea acestuia si apoi planul de actiune.

Prin informatiile de mai sus eu te invit sa intelegi acet fenomen. La tine se afla decizia acceptarii si recunoasterea Daca vrei sa faci ceva chiar acum sa iesi in aceasta capcana poarta pentru tine e deschisa.

Cristina Miculete

http://www.garbo.ro/

 

M-am nascut cu un copil frumos in mine... Miracolul Copilului Interior

Copilul interior simte nevoia unui parinte care sa il protejeze si sa il asigure ca totul va fi bine, ca poate totul, ca are pe maini aripi invizibile care pot creste suficient de mult incat sa-l duca la destinatia visata.

“Nu incetam sa ne mai jucam fiindca inaintam in varsta
Inaintam in varsta fiindca am incetat sa ne mai jucam.” (Catherine Glennie)

Eu sunt sentimentele tale, visurile tale, fanteziile tale...

"Hei, ia asculta aici! Am obosit si m-am saturat ca zi de zi sa ma ignori. Te duci la munca, iesi cu prietenii, dormi, mananci, iti traiesti viata ca si cum eu nu as exista. Din cand in cand, cand esti depresiv sau bolnav si zaci in pat, iti mai aduci aminte de mine, copilul dinauntrul tau. Insa iti pasa cu adevarat de mine? Te intrebi vreodata cu adevarat ce vreau eu? Si iata-ma cum stau aici, taind frunze la caini, asteptand ca tu sa-ti dai seama de mine. Mai intai, parintii tai au inceput sa ignore parti din mine. Treptat, tu ai continuat din punctul in care parintii tai au incetat

Iti mai aduci aminte de mine? Eu sunt sentimentele tale, visurile tale, fanteziile tale. Sunt cel caruia ii placea sa mearga in parc. Sunt cel caruia ii place inghetata, ii plac muntii, ii plac razele de soare. Eu sunt cel care vrea sa se joace. Eu sunt de asemenea si cel caruia ii place sa fie imbratisat si sa i se spuna ca este iubit. Eu sunt copilul din interiorul tau, sunt Tu. Nu-mi pasa ca esti adult acum. De ce acest lucru trebuie sa insemne ca poti uita de mine? (…) Crede-ma, a trai in lumea voastra, a adultilor, este o lupta constanta, nu este usor.

Cum crezi ca ma simt eu cand ma indopi cu mancare la cina, in timp ce tu vorbesti cu prietenii tai importanti, oameni pe care nu ii placi cu adevarat? Unde se presupune ca ar trebuie sa ma duc cand sunt manios si nu ma bagi in seama? Apoi te intrebi de ce ai indigestie si probleme de greutate… De unde crezi ca vin problemele tale?

Stiu ca ai nevoie de prietenii tai importanti. Stiu ca trebuie sa-ti castigi existenta. Stiu ca trebuie sa ai grija de altii. Insa te-ai gandit vreodata ca daca ai fi devenit prietenul meu nu ai fi avut nevoie de atat de multe lucruri de la ceilalti?

Te-ai gandit vreodata ca daca ai fi avut grija de sentimentele tale si ti-ai fi apreciat micile tale dorinte, nu ai fi avut nevoie de atat de multi bani ca sa ma potolesti? Te-ai gandit vreodata ca daca ai fi fost mai dragut cu tine insuti, a avea grija de altii nu ar mai fi asa o povara.

Stiu ca incerci sa obtii o functie mai buna ca sa ai mai mult timp sa fii cu mine. Am simtit diversele terapii pe care le-ai incercat si care iti fac din nou cunostinta cu parti din mine. Insa vreau sa cunosti TOT din mine. Am obosit ca altii sa ma impinga si sa ma imbranceasca, acaparand totul in locul meu. Vreau ca tu sa ma cunosti. Nu ma astept sa te schimbi peste noapte. Am asteptat suficient de mult ca tu sa ma recunosti. Ca sa fiu cinstit, o parte din mine nu va intelege niciodata cum ma poti trata in felul in care o faci. De ce este atat de dificil pentru tine sa fii asa cum vrei?

Daca as fi fost literalmente copilul tau, m-ai fi ascultat si ti-ar fi pasat de mine. Ei bine, sunt literalmente Copilul tau. Doar ca tu te-ai obisnuit doar sa nu ma vezi.”

Extras din cartea "The Magical Child Within You" al carei autor este Bruce Davis. Sursa fragment: www.cyc-net.org/cyc-online

Miracolul copilului dinauntrul nostru

De ce am vrea ca macar din cand in cand sa ne reintoarcem catre copilul din interiorul nostru? Conform Departamentului Indian Comportamental al Stiintelor Socio-umane, un copil zambeste de 300 de ori pe zi, un adolescent de 30 de ori si un adult de 21 de ori pe zi… Un motiv suficient de puternic? Copilul care exista in interiorul unui adult este, psihologic vorbind, cat se poate de real. Copilul din interiorul nostru vrea sa vorbeasca. Copilul din nou vrea sa fie gasit, sa fie ascultat, sa fie hranit emotional.

Copilul din noi este uneori singur, plictisit, trist. Copilul din noi simte nevoia unui parinte care sa il protejeze si sa il asigure ca totul va fi bine, ca poate totul, ca are pe maini aripi invizibile care pot creste suficient de mult incat sa-l duca la destinatia visata. Copilul din noi se minuneaza de formele norilor de pe cer. Copilul din noi este creativ si spontan. Copilul din noi isi doreste ca cineva sa ajunga la el. Copilul din noi vrea sa se opreasca pentru o secunda si sa zambeasca la soare. Copilul din noi are nevoie de atentie, nu vrea sa fie ignorat. Copilul din noi vrea sa se distreze. Vrea sa se joace uneori cu mainile in namol. Vrea sa se maimutareasca in stilul propriu dupa o muzica care nu ii spune intotdeauna prea multe. Copilul din noi iubeste libertatea si fericirea.

“Este posibil ca a fi copil sa nu fie doar a faza a biografiei cuiva, ci un strat al felului de a fi aflat in mod constant acolo pentru toata viata? S-ar putea ca a fi parinte sa nu fie doar o pozitie pe care un adult o ia fata de un copil sau adolescent, dar si fata de sine, fata de copilul interior? “, iata niste intrebari pertinente care ne sunt adresate in revista www.persephone-institute.com . De ce ne-am dori ca noi adultii sa ne intoarcem spre copilul din interiorul nostru? De ce nu am vrea sa fim parinti si pentru copiii dinauntrul nostru? Daca nu ne abandonam si nu ne abuzam proprii copii, de ce am abandona sau abuza copilul din interiorul nostru?

Daca l-am lasa, copilul din noi ar stii cum sa traiasca momentul prezent. Un copil nu ar intelege chiar toate lucrurile, dar spre deosebire de un adult si-ar putea vedea in continuare de fericirea sa, fara sa fie deranjat de acest lucru. Copiii nu isi iau greselile atat de in serios si atat de la modul personal. Suprinzator, dar copiii pot invata din greselile lor mai bine chiar decat adultii si pot intelege mai bine decat noi ca sunt responsabili pentru ele.

Copiii sunt lipsiti de grija si nu isi pierd timp pretios gandindu-se obsesiv asupra milioanelor de probleme care exista si pot exista. Copiii sunt mai flexibili si mai luminosi. Copiii nu se supara din nimic si au mai mult curaj si mai multa disponibilitate pentru a-si asuma riscuri. Copiii au o vitalitate incredibila. Copiii simt toate sentimentele intens. Acum simt intens pentru un anumit lucru, in secunda urmatoare pot fi capabili sa simta intens in privinta altui lucru. Ei nu judeca prea mult ceea ce simt si nu se ataseaza prea mult de sentimentele lor.

Sigur, acum nu trebuie sa ne comportam ca niste adulti iresponsabili si sa fugim ca niste copii de responsabilitatile noastre reale. Ca in orice pe lumea aceasta, echilibrul este secretul implinirii. “In final trebuie sa ne intoarcem la maturitatea noastra. Putem insa sa invatam din experienta distractiva a copilariei. Sa invatam sa ne intoarcem memoria catre vremurile amuzante ale copilariei si catre acele lucruri care ne faceau sa ne simtim in siguranta, impliniti, fericiti. Construieste pe acele amintiri intr-un fel care sa iti permita sa fii adultul responsabil influentat in bine de copilul fara nicio grija din interior”, se arata pe wikihow.com

Copii vs adulti = Copii + adulti. Citate interesante despre copilul interior

“Un adult este un copil cu straturi pe el”. (Woody Harrelson)

“Copiii nu au nici trecut, nici viitor; ei se bucura de prezent, ceea ce putini dintre noi fac.” (Jean de la Bruyere)

“Vei gasi mai multa fericire crescand in jos decat crescand in sus.” (Anonim)

“Ca sa spun adevarul, putine persoane adulte pot vedea natura. Multe persoane nu vad soarele. Soarele lumineaza doar ochii unui om, insa straluceste in ochii si inima unui copil” (Ralph Waldo Emerson).

As aduce ca si completare un citat foarte frumos pe care l-am descoperit pe yahoo answers: “De aceea ochii unui copil sunt intotdeauna stralucitori. Fiindca ochii nostri oglindesc umbra problemelor noastre”.

http://www.garbo.ro/

 

3 Picaturi de Zen pe care le invatam de la copii

Pentru copiii vostri si pentru copiii din voi: 3 picaturi speciale de 1 Iunie!

Dansul, minunea, arta... sunt doar trei din multele lucruri pe care le putem invata de la copii. Ei sunt toate acestea. Dansul. Minunea. Arta. Lista cu lucruri pe care le putem invata de la cei mici este lunga si poate continua pe pagini intregi. Va lasam insa pe voi sa o completati si sa adaugati invatamintele personale. Asadar... voi ce invatati/ ati invatat de la copii? Ce ati invatat din a fi copil?

DANSUL...

MINUNEA...

VISUL...

http://www.garbo.ro/articol/Familie/11303/picatura-de-zen-copii.html