Sufletul pereche – cea mai frumoasă parte din noi!

Femeia nu are percepţia întregului său şi înţelesul împlinirii în absenţa bărbatului, cum nici bărbatul nu trăieşte sentimentul fantastic al împlinirii de sine fără femeie. Foamea noastră de altul pare a se astâmpăra doar atunci când..am găsit în el sufletul pereche. Simţim că suntem hrăniţi lăuntric în clipa în care ne recunoaştem în celălalt...jumătatea. Simţim în interior că ne-am despărţit cândva; am fost cândva unul, nu ştim când, nu avem înţelegerea intelectuală, nu avem argumente raţionale pentru o asemenea trăire, ci doar trăirea însăşi. Ne trăim pe noi înşine ca întreg, ca unul, ne trăim – încă – dorul unul de altul şi, în acelaşi timp, fie şi numai pentru o clipă sau pentru câteva minute de binecuvântată simţire a sentimentului de întregire, ştim, ştim că ne-am întâlnit sufletul pereche.

Ştiinţa nu „ştie”, ştiinţa nu explică acest sentiment, ştiinţa nu explică nici un sentiment, dar existenţa trăită nu are nevoie de confirmări ştiinţifice. Simplul fapt că trăim sentimentul întregirii noastre prin altul, prin bărbatul iubit sau prin femeia iubită, simplul fapt că el este trăit ca o clipă, într-o clipă sau devine un sentiment profund, durabil şi persistent este tulburător. O trăire trascendentă ne azvârle direct şi pentru totdeauna în percepţia că am fost şi vom fi întotdeauna, că am fost mai mult decât corpul noastru şi suntem mai mult, cu mult mai mult decât haina fizică ce ne îmbracă sufletele în această existenţă. În această misterioasă, maiestuoasă şi binecuvântată întâlnire a jumătăţii noastre regăsim mâna Graţiei Divine, ce se întinde către fiecare noi, dincolo de limtele minţii, ale logicii şi ale raţiunii, dincolo de tot ce acceptăm sau nu ca făcând parte din existenţă, mâna care mângâie sufletul bulversat de sentimentul de separare. Iniţiaţii spun că „sufletul pereche” este un aspect al Sinelui nostru, pe care-l întâlnim în nenumărate întrupări, ca bărbat sau ca femeie. Că ne căutăm continuu această jumătate, acest aspect din noi înşine, cel în care ne recunoaştem virtuţile profunde ale sufletului, dar şi experienţele dureroase. Eu nu ştiu dacă ei au dreptate sau nu; nu ştiu dacă sufletele noastre se caută prin nenumărate vieţi, dar ceea ce-i sigur pentru noi toţi este faptul că-n viaţa asta ne este o sete şi o foame tulburătoare de celălalt. Şi-i sigur că ne simţim hrăniţi în momentul în care trăim lângă altul...sentimentul de a fi unul şi acelaşi. E sigur că trăim sentimentul rătăcirii, al tristeţii, al suferinţei, al dezolării, că încercăm să ne umplem golul neîmplirii dacă nu ne regăsim pe noi înşine în altul aşa cum putem mai bine. Cert este că ne simţim ca şi când am fi existat de când lumea şi simţim că vom exista întotdeauna graţie întâlnirii cu sufletul nostru pereche. Dacă avem norocul să ne întâlnim jumătatea în celălalt, dacă avem răbdare să aşteptăm acest deznodământ fericit al experienţei, dacă ne-am regăsit în celălalt, fie şi numai pentru un moment, cred că Graţia Divină ne-a întins mâna strălucitoare, prin care ne-a chemat şi ne-a dăruit şansa înălţării interioare şi a vindecării sentimentului de separare. Aş zice că Graţia Divină ne spune; „iată unde poţi ajunge, iată unde trebuie să ajungi; tu eşti cel pe care-l iubeşti în altul, tu eşti întreg prin bărbatul sau prin femeia în care te-ai recunoscut şi nu eşti separat de el”. Vei fi schimbat pentru totdeauna trăind sentimentul împlinirii tale în întâlnirea cu altul şi tot cei vei căuta după aceea va fi să atingi, să guşti, să-ţi hrăneşti sufletul cu înălţimile sentimentului de a-ţi fi regăsit „sufletul pereche”. În căutarea sufletului pereche se ascunde o febrilă şi minunată căutare de sine şi de aceea e posibil ca noi să cunoaştem de-a lungul vieții mai multe persoane pe care le vom simți ca fiind ”perechea noastră de suflet”, ba chiar să întâlnim persoane de acelaşi sex în care ne vom regăsi teribil şi le vom iubi ca pe noi înşine!  Sentimentul de a ne fi regăsit în sufletul pereche este o şansă a omului; şansa de a se reîntregi pe sine, a se reîntâlni cu el însuşi fără efort, în cel mai mare, mai puternic şi mai binecuvântat cabinet de terapie din univers; existenţa însăşi...În întâlnirea cu sufletul pereche se vindecă sentimentul ancestral de separare, sentimentul că am fost abandonaţi de Dumnezeu, se vindecă sentimentul singurătăţii, al rătăcirii şi al neîmplinirii noastre ca fiinţe. Chiar dacă acest sentiment al împlinirii prin întâlnirea cu sufletul pereche nu este perpetuu, chiar dacă îl pierdem pe drum, sufletul nu-l uită.  Noi suntem cel iubit şi cel ce iubeşte, sufletul pereche este imaginea ideală a sufletului nostru, în celălalt ne întâlnim cu noi înşine şi ne cunoaştem în cea mai tulburătoare formă de exprimare a frumuseţii şi a iubirii din noi. 

Maria Timuc